ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 537/2010

Asupra recursului de față:

Din examinarea actelor și

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată,

la 8 decembrie 2004, reclamanta SC S. SA Mogoșoaia cheamă în

judecată pe pârâții SC R.B. SA București, SC A.B. SRL, S.D.

și B.N. solicitând instanței ca prin hotărârea ce va

pronunța să se constate nulitatea absolută a contractului de

cauțiune din 20 octombrie 1994 încheiat cu fosta B.A. SA, sucursala

București.

Ulterior, la 30 iunie 2006,

reclamanta solicită introducerea în cauză în calitate de pârâtă

a A.V.A.S., devenită creditoare prin preluarea debitului de la SC R.B. SA

București.

La data de 15 septembrie 2006,

reclamanta cheamă în garanție pe S.D., B.N., C.G., L.I., SC A. SRL

Buftea, G.L. și SC R.B. SA București, cererea fiind disjunsă de

acțiunea principală prin încheierea de ședință din 17

noiembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a V-a

comercială, investită prin declinare de competență și

în baza deciziei nr. 4766 din 17 octombrie 2005 prin care Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția comercială, a

soluționat conflictul negativ de competență.

Prin sentința comercială nr.

68 din 16 martie 2007, Curtea de Apel București, secția a V-a

comercială, soluționează cererea principală admițând

excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâta A.V.A.S.

și respingând acțiunea reclamantei pentru autoritate de lucru judecat,

soluția rămânând irevocabilă prin decizia nr. 571 din 15

februarie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția comercială, care respinge, ca nefondat, recursul declarat de

reclamantă împotriva sentinței menționate.

Prin cererea de chemare în

garanție menționată reclamanta solicită instanței

obligarea chemaților în garanție la plata sumei de 300.000 dolari

S.U.A. în cazul în care reclamanta ar fi obligată să achite

această sumă către A.V.A.S. București.

Prin sentința comercială nr.

115 din 19 septembrie 2008, Curtea de Apel București, secția a V-a

comercială, respinge, ca neîntemeiată, cererea de chemare în

garanție formulată de reclamantă, cu 1.000 lei cheltuieli de

judecată către S.D., reținând că, întrucât acțiunea

principală formulată de reclamantă a fost respinsă

irevocabil, iar cererea de chemare în garanție are un caracter subsidiar

față de acțiunea principală și se introduce de

către partea care ar putea cădea în pretenții, în cauză nu

sunt întrunite condițiile art. 60 – art. 63 C. proc. civ.

Împotriva sentinței de mai sus

reclamanta declară recurs solicitând, cu invocarea motivului de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a

dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., admiterea acestuia

și, în principal, casarea sentinței recurate și trimiterea

cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea în tot a sentinței

atacate și, pe fond, admiterea cererii de chemare în garanție

așa cum a fost formulată.

În fundamentarea recursului său

reclamanta recurentă susține, în esență, că

instanța criticată nu și-a motivat în fapt și în drept

soluția adoptată, făcând, astfel, o greșită aplicare a

art. 261 alin. (5) C. proc. civ., și că a aplicat greșit și

dispozițiile art. 60 alin. (1) C. proc. civ., instanța respingând

neîntemeiat cererea sa de chemare în garanție față de faptul

că reclamanta a căzut în pretenții.

Examinând recursul reclamantei prin

prisma motivelor invocate, dar și din perspectiva dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., se constată că acesta nu este fondat, sentința

recurată fiind legală și temeinică.

Așa cum corect a reținut

instanța de fond, cererea principală, formulată de reclamanta

recurentă vizând constatarea nulității absolute a contractului

de cauțiune din 20 octombrie 1994, încheiat de reclamantă cu fosta B.A.

SA București, a fost respinsă irevocabil pentru autoritate de lucru

judecat prin raportare la sentința comercială nr. 195 din 17

noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a VI-a

comercială, prin care instanța a respins ca fiind prescrisă o

acțiune a reclamantei având același obiect și formulată în

contradictoriu tot cu A.V.A.S.

Cum cererea de chemare în

garanție formulată de recurenta reclamantă are un caracter

accesoriu potrivit art. 60 C. proc. civ., așa cum întemeiat și

motivat a stabilit și prima instanță, aceasta a fost

respinsă, ca nefondată, întrucât acțiunea principală a

reclamantei recurente a fost respinsă pentru autoritate de lucru judecat,

ea fiind anterior respinsă ca prescrisă.

De altfel, cum prescripția

extinctivă sancționează, în ultimă instanță,

inactivitatea titularului dreptului, în speță a reclamantei

recurente, aceasta, căzută în pretenții, nici nu se poate

îndrepta împotriva chemaților în garanție cărora nu le poate

reproșa propria sa culpă.

Se constată astfel că în

mod judicios prima instanță a respins, ca neîntemeiată, cererea

de chemare în garanție formulată de reclamanta recurentă,

căzută în pretenții, față de respingerea

irevocabilă a acțiunii principale, formulată de aceasta, pentru

autoritate de lucru judecat.

Astfel fiind, cu aplicarea

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul recurentei

declarat împotriva sentinței primei instanțe urmează a fi

respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta SC S. SA Mogoșoaia împotriva sentinței nr. 115 din 19

septembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a V-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 11 februarie 2010.