ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 537/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată, la 8 decembrie 2004, reclamanta SC S. SA Mogoșoaia cheamă în judecată pe pârâții SC R.B. SA București, SC A.B. SRL, S.D. și B.N. solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să se constate nulitatea absolută a contractului de cauțiune din 20 octombrie 1994 încheiat cu fosta B.A. SA, sucursala București. Ulterior, la 30 iunie 2006, reclamanta solicită introducerea în cauză în calitate de pârâtă a A.V.A.S., devenită creditoare prin preluarea debitului de la SC R.B. SA București. La data de 15 septembrie 2006, reclamanta cheamă în garanție pe S.D., B.N., C.G., L.I., SC A. SRL Buftea, G.L.

și SC R.B. SA București, cererea fiind disjunsă de acțiunea principală prin încheierea de ședință din 17 noiembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, investită prin declinare de competență și în baza deciziei nr. 4766 din 17 octombrie 2005 prin care Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a soluționat conflictul negativ de competență. Prin sentința comercială nr. 68 din 16 martie 2007, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, soluționează cererea principală admițând excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâta A.V.A.S. și respingând acțiunea reclamantei pentru autoritate de lucru judecat, soluția rămânând irevocabilă prin decizia nr. 571 din 15 februarie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, care respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantă împotriva sentinței menționate.

Prin cererea de chemare în garanție menționată reclamanta solicită instanței obligarea chemaților în garanție la plata sumei de 300.000 dolari S.U.A. în cazul în care reclamanta ar fi obligată să achite această sumă către A.V.A.S. București. Prin sentința comercială nr. 115 din 19 septembrie 2008, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, respinge, ca neîntemeiată, cererea de chemare în garanție formulată de reclamantă, cu 1.000 lei cheltuieli de judecată către S.D., reținând că, întrucât acțiunea principală formulată de reclamantă a fost respinsă irevocabil, iar cererea de chemare în garanție are un caracter subsidiar față de acțiunea principală și se introduce de către partea care ar putea cădea în pretenții, în cauză nu sunt întrunite condițiile art. 60 – art. 63 C. proc.

civ. Împotriva sentinței de mai sus reclamanta declară recurs solicitând, cu invocarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., admiterea acestuia și, în principal, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea în tot a sentinței atacate și, pe fond, admiterea cererii de chemare în garanție așa cum a fost formulată. În fundamentarea recursului său reclamanta recurentă susține, în esență, că instanța criticată nu și-a motivat în fapt și în drept soluția adoptată, făcând, astfel, o greșită aplicare a art. 261 alin. (5) C. proc. civ., și că a aplicat greșit și dispozițiile art. 60 alin. (1) C. proc.

civ., instanța respingând neîntemeiat cererea sa de chemare în garanție față de faptul că reclamanta a căzut în pretenții. Examinând recursul reclamantei prin prisma motivelor invocate, dar și din perspectiva dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., se constată că acesta nu este fondat, sentința recurată fiind legală și temeinică. Așa cum corect a reținut instanța de fond, cererea principală, formulată de reclamanta recurentă vizând constatarea nulității absolute a contractului de cauțiune din 20 octombrie 1994, încheiat de reclamantă cu fosta B.A. SA București, a fost respinsă irevocabil pentru autoritate de lucru judecat prin raportare la sentința comercială nr. 195 din 17 noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, prin care instanța a respins ca fiind prescrisă o acțiune a reclamantei având același obiect și formulată în contradictoriu tot cu A.V.A.S.

Cum cererea de chemare în garanție formulată de recurenta reclamantă are un caracter accesoriu potrivit art. 60 C. proc. civ., așa cum întemeiat și motivat a stabilit și prima instanță, aceasta a fost respinsă, ca nefondată, întrucât acțiunea principală a reclamantei recurente a fost respinsă pentru autoritate de lucru judecat, ea fiind anterior respinsă ca prescrisă. De altfel, cum prescripția extinctivă sancționează, în ultimă instanță, inactivitatea titularului dreptului, în speță a reclamantei recurente, aceasta, căzută în pretenții, nici nu se poate îndrepta împotriva chemaților în garanție cărora nu le poate reproșa propria sa culpă. Se constată astfel că în mod judicios prima instanță a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în garanție formulată de reclamanta recurentă, căzută în pretenții, față de respingerea irevocabilă a acțiunii principale, formulată de aceasta, pentru autoritate de lucru judecat.

Astfel fiind, cu aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul recurentei declarat împotriva sentinței primei instanțe urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC S. SA Mogoșoaia împotriva sentinței nr. 115 din 19 septembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 februarie 2010.