ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2668/2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2668/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursurilor de față,

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel

București, secția a V-a comercială, la data de 8 martie 2006, sub nr. 2784/2/2006,

reclamanta H.A.M. a chemat în judecată pe pârâții A.V.A.S. București și H.I.C.,

pentru constatarea nulității absolute a contractului de ipotecă din 14 aprilie

1995, autentificat de Notariatul de Stat Suceava la 14 aprilie 1995 și

dispunerea radierii ipotecii din cartea funciară.

Prin contestația la

executare înregistrată la Judecătoria Suceava la data de 23 noiembrie 2005, sub

nr. 8551/2005, contestatorii H.A.M. și H.I.C. au solicitat, în contradictoriu

cu intimata A.V.A.S. București, anularea titlurilor executorii emise de

aceasta, suspendarea executării până la soluționarea definitivă a contestației

și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 166

din 17 ianuarie 2006, Judecătoria Suceava a admis excepția necompetenței

materiale și teritoriale a Judecătoriei Suceava și a declinat competența de

soluționare a cauzei civile având ca obiect contestația la executare formulată

de contestatorii H.A.M. și H.I.C., în contradictoriu cu intimata A.V.A.S. București,

în favoarea Curții de Apel București.

Cauza a fost înregistrată pe

rolul Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, la data de 4 mai

2006, sub nr. 4843/2/2006.

Prin încheierea de ședință

din data de 9 iunie 2006, pronunțată în dosarul nr. 4843/2/2006, Curtea de Apel

București, secția a VI-a comercială, a dispus înaintarea acestui dosar Secției

a V-a comercială, în vederea discutării conexării la dosarul nr. 2784/2/2006.

Prin încheierea de ședință

din data de 20 iunie 2006, pronunțată în dosarul nr. 2784/2/2006, Curtea de

Apel București, secția a V-a comercială, a dispus conexarea dosarului nr. 4843/2/2006

al Secției a VI-a comercială la dosarul Secției a V-a comercială, aceasta din

urmă având numărul de dosar înregistrat mai mic (nr. 2784/2/2006).

Prin decizia comercială nr. 202

din 21 noiembrie 2006, pronunțată în dosarul nr. 2784/2/2006, Curtea de Apel

București, secția a V-a comercială a admis contestația la executare promovată

de reclamanta - contestatoare H.A.M. și pârâtul - contestator H.I.C., în

contradictoriu cu pârâta A.V.A.S.; a anulat formele de executare asupra

imobilului situat în Suceava, județul Suceava, pornite de A.V.A.S. și a respins

cererea privind constatarea nulității absolute și radierea ipotecii, ca

neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs în termen creditoarea A.V.A.S. București.

Prin decizia nr. 2393 din 15

iunie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a admis

recursul declarat de pârâta A.V.A.S. București împotriva deciziei nr. 202 din

21 noiembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, a casat

decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

În fond, după casare, cauza

a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a comercială,

la data de 24 septembrie 2007, sub nr. 6615/2/2007.

Prin sentința comercială nr.

242 din 19 decembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială,

în fond, după casare: a admis excepția prescripției, invocată de pârâta -

creditoare A.V.A.S., și în consecință:

A respins, ca prescrisă,

acțiunea în constatarea nulității contractului de ipotecă din 14 aprilie 1995,

autentificat de Notariatul de Stat Suceava, la 14 aprilie 1995, formulată de

reclamanta H.A.M., în contradictoriu și cu pârâtul H.I.C..

A admis, în parte,

contestația la executare, conexă, formulată de contestatorii H.A.M. și H.I.C.,

în contradictoriu cu intimata - creditoare A.V.A.S. București, și în

consecință:

A anulat, parțial, titlurile

executorii: convenția de credit din 14 aprilie 1995 și contractul de garanție

imobiliară din 14 aprilie 1995, autentificat și înscris în Cartea Funciară la

Notariatul de Stat Județean Suceava, având ca obiect apartamentul situat în Suceava,

pe care le menține, față de contestatori, doar în limita sumei de 150 milioane

rol.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele aspecte:

Cu privire la acțiunea în

constatarea nulității contractului de ipotecă din 14 aprilie 1995, având ca

obiect apartamentul, bun comun, al reclamantei H.A.M. și pârâtului H.I.C.,

situat în Suceava, că nulitatea invocată, respectiv – lipsa consimțământului

unuia din soți la constituirea garanției ipotecare, are caracter relativ și nu

absolut, astfel că, este prescriptibilă, în speță fiind incidente dispozițiile

art. 9 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, aceasta putând fi invocată, cel mai

târziu, la împlinirea a 18 luni de la data încheierii actului.

Cât privește contestația la

executare, Curtea a constatat că, prin convenția de credit din 14 aprilie 1995,

B.R.C.E. SA, sucursala Suceava, a acordat SC A.I. SA Suceava, un credit în sumă

de 150 milioane lei.

De asemenea, prin contractul

de garanție imobiliară din 14 aprilie 1995, autentificat, prin apartamentul

menționat s-a garantat doar creditul, în limita sumei menționate mai sus.

În aceste condiții, Curtea a

constatat că, titlurile executorii invocate de intimata - creditoare A.V.A.S.,

în sumă de 51.281,08 dolari S.U.A., împotriva contestatorilor, nu au temei ori

bază legală sau convențională, decât pentru suma de 150 milioane rol, pentru

care a înțeles garantul contestator să garanteze creditul acordat.

Împotriva acestei sentințe

au declarat recurs, în termen, reclamanta H.A.M., prin mandatar M.B., la data

de 14 februarie 2008 și pârâta A.V.A.S. București, la data de 6 februarie 2008.

În recursul său, reclamanta H.A.M.

a arătat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea legii,

respectiv a dispozițiilor art. 35 alin. (2) teza a II-a C. fam., în sensul că,

în mod greșit a reținut și a admis excepția prescripției dreptului la acțiune

invocată de pârâta - creditoare A.V.A.S., calificând în mod eronat lipsa

consimțământului (unuia dintre soți) soției reclamante - recurente, la

încheierea contractului de ipotecă din 14 aprilie 1995 vizând imobilul bun

comun ca o nulitate relativă și nu o nulitate absolută.

Instanța a nesocotit

dispozițiile art. 35 C. fam., care prevăd expres faptul că, în privința actelor

de înstrăinare există o interdicție de înstrăinare sau grevare a bunurilor

comune fără consimțământul celuilalt soț.

Întrucât reclamanta nu a

avut cunoștință de existența acestui contract până la data primirii somației de

executare și ca atare nici nu a confirmat ulterior acest act, contractul este

lovit în întregime de nulitate.

În condițiile investirii

instanței de fond cu capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a

contractului de ipotecă din 14 aprilie 1995, autentificat la 14 aprilie 1995 la

Notariatul de Stat, aprecierea nulității invocate este greșită, pe de o parte,

întrucât instanța de fond a apreciat că în speță ar fi o nulitate relativă

indicând lipsa consimțământului celuilalt soț la grevarea imobilului bun comun,

deși în cauză este vorba despre o nulitate absolută, care este prevăzută expres

de dispozițiile art. 35 alin. (2) C. fam.

Interpretarea instanței de

fond privind lipsa consimțământului celuilalt soț la încheierea unui act de

înstrăinare – contract de ipotecă – privind un bun comun este greșită, întrucât

în cauză nu este vorba despre o nulitate relativă, ci despre o nulitate

absolută, care este imprescriptibilă, ca atare excepția prescripției dreptului

la acțiune a fost admisă în mod greșit, fiind rolul instanței de recurs să

modifice hotărârea pronunțată de instanța de fond, în sensul respingerii

excepției prescripției dreptului la acțiune și a admiterii acțiunii așa cum a

fost formulată, în sensul constatării nulității absolute a contractului de

ipotecă semnat doar de unul din soți, în speță pârâtul H.I.C.

Cu privire la contestația la

executare, consideră că instanța de fond a făcut o interpretare greșită a

titlurilor executorii; anulându-le parțial, în sensul menținerii lor pentru

suma de 150.000.000 rol, nu a făcut decât să anuleze actele de executare

efectuate pentru suma de 51.281,08 dolari S.U.A., titlurile executorii, în

speță contractul de credit fiind întocmit doar pentru suma de 150.000.000 rol,

astfel că nu putea fi anulat parțial și menținut în același timp pentru aceeași

sumă.

Pârâta A.V.A.S. București,

prin recursul formulat, a criticat sentința instanței de fond pentru

nelegalitate, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:

hotărârea recurată este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., respectiv greșita aplicare a dispozițiilor legale privind

garantarea creditului prin ipotecă.

A arătat pârâta că, instanța

de fond, în mod nelegal, a reținut că în cauză „(...) titlurile executorii

invocate de intimata - creditoare A.V.A.S., în sumă de 51.281,08 dolari S.U.A.

împotriva contestatorilor, nu au temei ori bază legală sau convențională, decât

pentru suma de 150 milioane rol, pentru care a înțeles garantul contestator să

garanteze creditul acordat.

Drept urmare, contestația la

executarea silită, începută de intimata - creditoare A.V.A.S., poate continua,

doar în limita sumei de 150 milioane rol (...)”.

Ipoteca, astfel cum a fost

constituită prin contractul din 14 aprilie 1995, a garantat, conform art. 6.1

din contractul de credit, „.și plata dobânzilor și comisioanelor (...) de către

împrumutat”.

Având în vedere faptul că

ipoteca se stinge prin plată și că nu a intervenit niciunul dintre cazurile de

stingere a acesteia, prevăzut de dispozițiile art. 1800 C. civ., instanța de

fond în mod greșit aplică dispozițiile legale menționate, constatând că

titlurile executorii deținute de A.V.A.S. nu au temei ori bază legală sau

convențională, decât pentru suma de 150 milioane rol, pentru care a înțeles

garantul contestator, să garanteze creditul acordat.

Analizând recursurile

formulate, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat,

Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, pentru considerentele de fapt

și de drept ce se vor arăta în continuare:

Reclamanta H.A.M. a chemat

în judecată pe pârâții A.V.A.S. București și H.I.C., solicitând constatarea

nulității absolute a contractului de ipotecă din 14 aprilie 1995, autentificat

de Notariatul de Stat Suceava la 14 aprilie 1995 și dispunerea radierii

ipotecii din cartea funciară.

Prin contestația la

executare, conexă, contestatorii H.A.M. și H.I.C. au solicitat anularea

titlurilor executorii emise cu privire apartamentul situat în Suceava și

suspendarea executării până la soluționarea definitivă a contestației.

Referitor la dreptul

reclamantei H.A.M. de a cere constatarea nulității absolute a contractului de

ipotecă din 14 aprilie 1995, art. 9 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958

privitor la prescripția extinctivă dispune că: „În caz de viclenie ori eroare

sau în celelalte cazuri de anulare, prescripția începe să curgă de la data când

cel îndreptățit, reprezentantul său legal sau persoana desemnată de lege să-i

încuviințeze actele, a cunoscut cauza anulării, însă cel mai târziu de la

împlinirea a 18 luni de la data încheierii actului”.

Prin urmare,

se

aplică prevederile generale cuprinse în art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958,

potrivit cu care „termenul prescripției este de 3 ani”.

Prin aplicarea termenului

general de prescripție a dreptului la acțiune în anularea actului juridic – în

speță, contractul de ipotecă din 14 aprilie 1995, raportat la data

contractului, respectiv data de 14 aprilie 1995 și raportat la data de 14

octombrie 1996, dată la care s-au împlinit 18 luni de la data încheierii

actului [art. 9 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958], rezultă că ulterior datei

de 14 octombrie 1999 [art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958] orice acțiune

în anulare era prescrisă.

În cauză, se constată că

reclamanta a promovat acțiunea la data de 8 martie 2006, dată la care dreptul

de a solicita anularea contractului de ipotecă era prescris, prin expirarea la

data de 14 octombrie 1999 a termenului de prescripție a dreptului la acțiune de

3 ani, acțiunea fiind introdusă la instanță cu aproape 7 ani mai târziu.

Pentru considerentele

arătate, se constată întemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune în

anularea contractului de ipotecă, invocată de pârâta A.V.A.S. București.

Curtea urmează a înlătura și

critica reclamantei în sensul că este greșită interpretarea instanței de fond

privind lipsa consimțământului celuilalt soț, la încheierea unui act de

înstrăinare cu privire la un bun comun, întrucât – susține reclamanta – în

cauză nu ar fi vorba despre o nulitate relativă, ci despre o nulitate absolută,

care este imprescriptibilă.

Cu titlu de limite legale, art.

35 alin. (2) fraza a doua C. fam. prevede că „niciunul dintre soți nu poate

înstrăina și nici nu poate greva un teren sau o construcție ce face parte din

bunurile comune, dacă nu are consimțământul expres al celuilalt soț”.

În ce privește sancțiunea

aplicabilă în cazul încălcării prezumției de mandat tacit reciproc între soți

și a limitelor sale, doctrina și practica judiciară au statuat că actele de

înstrăinare sau grevare privitoare la bunuri imobile, încheiate cu încălcarea

dispozițiilor art. 35 C. fam., sunt lovite de nulitate relativă, astfel că

soțul al cărui consimțământ expres a lipsit la înstrăinare sau grevare va putea

să confirme actul încheiat.

Sancțiunea nulității

relative, iar nu absolute, care intervine în cazul încheierii unor asemenea

acte, este întărită de natura interesului ocrotit prin dispoziția legală

încălcată la încheierea actului juridic civil.

Astfel, se constată că, în

speță, interesul ce se pretinde a fi ocrotit este unul individual, iar nulitatea

care sancționează nerespectarea, la încheierea actului, a unei norme care

ocrotește un interes particular, individual ori personal este una relativă;

spre deosebire de aceasta, nulitatea absolută sancționează nerespectarea, la

încheierea actului juridic, a unei norme care ocrotește un interes general,

obștesc, iar nu particular.

Mai mult, pentru a se obține

anularea contractului, trebuie să se dovedească nu numai inexistența

consimțământului unuia dintre soți, ci și faptul că terțul cocontractant a fost

de rea – credință (adică a cunoscut opunerea celuilalt soț sau împrejurări care

exclud acordul celuilalt soț); or, în cauza de față, o asemenea dovadă nu a

fost făcută.

În ce privește ultima critică

formulată de recurenta - reclamantă privind greșita interpretare a contestației

la executare, motivat de faptul că, indiferent de creditul contractat de

150.000.000 rol, intimatul - pârât H.I.C. nu a garantat acest credit decât în

limita sumei de 11.897.221 rol, Curtea constată că, astfel cum s-a înscris la art.

6.1 alin. (4) din convenția de credit din 14 aprilie 1995, „Rambursarea

creditului, ca și plata dobânzilor și comisioanelor, sunt garantate B.R.C.E. SA

de către împrumutat prin (...) ipoteca de gradul I în favoarea B.R.C.E. SA Suceava,

conform art. 1746 și art. 1749 alin. (1) C. civ., asupra unui apartament cu 2

camere și dependințe, situat în Suceava, în valoare de 11.897.221,00 lei, în

baza raportului de expertiză tehnică anexat”.

La art. 1.1 din aceeași convenție

s-a stipulat valoarea creditului acordat: „B.R.C.E. SA acordă împrumutatului un

credit în sumă de 150.000.000,00 lei”, ipoteca instituită fiind tocmai pentru

garantarea acestui credit, la valoarea la care a fost acordat, iar nu pentru o

valoare de 11.897.221,00 lei, stabilită printr-un raport de expertiză tehnică.

Față de aceste prevederi

înscrise în convenția dintre părți, văzând și dispozițiile art. 969 C. civ.,

potrivit cu care „Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile

contractante”, Înalta Curte urmează a înlătura și această ultimă critică a

recurentei, apreciind-o neîntemeiată.

Recursul declarat de pârâta A.V.A.S.

București, este, de asemenea, nefondat, instanța de apel făcând o corectă

aplicare a dispozițiilor legale privind garantarea creditului prin ipotecă.

Astfel, conform art. II din contractul

de garanție imobiliară din 14 aprilie 1995, „Debitorul garant – în speță,

intimatul - pârât H.I.C. - constituie în favoarea Băncii ipoteca de gradul I

asupra imobilului, un apartament cu 2 camere și dependințe, proprietatea domnului

H.I.C., în garantarea creditului acordat de B.R.C.E. SA Suceava, în valoare de

150.000.000 lei, conform convenției de credit din data de 14 aprilie 1995”.

Se constată, așadar, cum

corect a reținut și instanța de apel, că ipoteca constituită prin acest contract

a garantat numai creditul, în limita sumei de 150.000.000 lei rol, astfel cum

acesta a fost acordat, iar nu și plata dobânzilor și a comisioanelor, titlurile

executorii pentru suma de 51.281,08 dolari S.U.A., invocate de recurenta -

pârâtă A.V.A.S. București, neavând niciun temei ori bază legală sau

convențională.

Pentru cele ce preced,

Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge

recursurile declarate de reclamanta H.A.M., prin mandatar M.B., și de pârâta A.V.A.S.

București, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de reclamanta H.A.M., prin mandatar M.B., și de pârâta A.V.A.S. București

împotriva sentinței comerciale nr. 242 din 19 decembrie 2007, pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 octombrie 2008.