ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2705/2005
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2705/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 672 din 29
aprilie 2004, Tribunalul Neamț, a respins ca nefondată acțiunea reclamanților Ț.G.
și Ț.L. în contradictoriu cu pârâții B. SA Piatra Neamț, prin lichidatori SC R.V.A.
SRL și SC P.M.C. SRL Agenția Neamț, Piatra Neamț, Ț.I., Ț.M. și SC E. SA Piatra
Neamț, prin lichidator SC G. SRL Piatra Neamț, având ca obiect constatarea
nulității absolute a contractului de ipotecă și anularea comandamentului
instituit în favoarea B.
Pentru a pronunța această hotărâre
instanța de fond a reținut că între SC E. SA Piatra Neamț și B. SA Piatra Neamț
s-a încheiat contractul de credit din 27 octombrie 1994, prin care s-a acordat
debitoarei un credit de 85.000.000 lei cu termen scadent la 27 aprilie 1995,
încheindu-se și contractul de garanție imobiliară și mobiliară din 2 noiembrie
1994 transcris la 3 noiembrie 1994.
Anterior termenului scadent,
debitoarea a încheiat un nou contract de credit la 22 martie 1995, pentru suma
de 100.000.000 lei, în care contract se face mențiunea expresă că se menține
contractul de garanție vechi din 2 noiembrie 1994 și care contract de credit
poartă semnătura garanților Ț.L. și Ț.G., la pag. 3 și 4.
Faptul că Ț.G. nu recunoaște
semnătura de pe contractul de credit, nu are nici o relevanță, atâta timp cât
aceștia nu s-au înscris în fals și nu au făcut alte dovezi în acest sens.
Curtea de Apel Bacău, secția
comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 255 din 18
noiembrie 2004 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanții Ț.G. și Ț.L.
împotriva hotărârii instanței de fond.
Împotriva menționatei decizii
reclamanții Ț.G. și Ț.L. au declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 8, 9 și 10
C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând în
concluzie, admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și pe fond, admiterea
acțiunii lor.
În criticile formulate, recurenții
reclamanți susțin în esență următoarele:
- că în mod greșit instanța de apel
a înlăturat două elemente esențiale prevăzute de art. 948 C. civ., privind
validitatea contractului de ipotecă, respectiv lipsa consimțământului și lipsa
descrierii naturii și situației imobilului, care duc la nulitatea absolută a
contractului în condițiile în care lipsesc semnăturile reclamanților de la
rubrica giranți, iar semnăturile de la rubrica debitori sunt contestate;
- susținerile instanței în sensul că
reclamanții ar fi semnat un nou contract de credit cu același număr,
înregistrat la 22 martie 1995 pentru 100.000.000 lei și că giranții ar fi
confirmat acest contract, nu corespund realității, semnăturile de pe contracte
nefiind însoțite de datele de identificare ale acestora și că semnătura lui Ț.L.
s-a dat sub presiunea folosită de patronul debitoarei;
- că instanța nu s-a pronunțat cu
privire la lipsa descrierii naturii și situației imobilului ce face obiectul
ipotecii, situație care, în condițiile art. 1774 C. civ., duce la nulitatea
absolută a contractului;
- că recurenții nu au avut
cunoștință de existența vreunei ipoteci asupra apartamentului lor, până la
primirea somației din 14 aprilie 2003.
Recursul este nefondat.
Curtea, analizând hotărârea prin
prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările
dosarului, constată că acestea nu sunt de natură să conducă la casarea deciziei
recurate, în cauză nefiind întrunită nici una din situațiile prevăzute de art. 304
C. proc. civ.
Astfel, se constată că instanța de
apel a reținut în mod corect situația de fapt, în sensul că la data de 22
martie 1995 s-a încheiat între aceleași părți (SC E. SRL Piatra Neamț și B. SA
Piatra Neamț) contractul de credit din 22 martie 1995, prin care s-a acordat
debitoarei un credit de 100.000.000 lei, contract în care se face mențiunea
expresă că se menține contractul de garanție din 2 noiembrie 1994 și care
contract este semnat și de recurenții reclamanți, reînnoindu-se astfel garanția
pentru creditul acordat debitoarei cu apartamentul proprietatea acestora,
exprimându-și astfel adeziunea cu privire la ambele contracte (de credit și de
garanție imobiliară).
Ori semnarea celui de al 2-lea
contract de credit de recurenții reclamanți, echivalează cu exprimarea
consimțământului lor la constituirea ipotecii asupra apartamentului lor, bun
comun.
De altfel, comparând semnăturile
celor doi reclamanți de pe contractul de vânzare-cumpărare al apartamentului
ipotecat cu cele de pe al 2-lea contract de credit, se constată că ele aparțin
acelorași persoane, astfel că prima critică este nefondată.
Nici susținerile potrivit cărora
semnătura recurentei-reclamante ar fi fost dată sub presiunea șantajului nu pot
fi luate în considerație, în condițiile în care acestea nu au fost dovedite,
rămânând în stadiul unor simple afirmații.
Critica din recurs ce vizează lipsa
elementelor care să descrie natura și situația juridică a apartamentului
ipotecat, nu se mai impunea raportat la contractul de ipotecă inițial, care
face referire în amănunțime la acest aspect și care a cuprins toate elementele
necesare identificării imobilului, fiind întrunite cerințele art. 1774 C. civ.
Nu poate fi luată în considerație
nici susținerea că recurenții reclamanți nu au știut de existența ipotecii, în
raport de existența semnăturilor lor pe contractele înnoite.
Așa fiind, cum decizia instanței de
apel este temeinică și legală, Curtea urmează să respingă recursul reclamanților
ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de
reclamanții
Ț.G.
și
Ț.L.,
împotriva deciziei nr. 255 din18
noiembrie 2004 a Curții de
a
pel
Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
I
revocabilă
.
Pronunțata în ședință publică,
astăzi 10 mai 2005.