ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2705/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 672 din 29

aprilie 2004, Tribunalul Neamț, a respins ca nefondată acțiunea reclamanților Ț.G.

și Ț.L. în contradictoriu cu pârâții B. SA Piatra Neamț, prin lichidatori SC R.V.A.

SRL și SC P.M.C. SRL Agenția Neamț, Piatra Neamț, Ț.I., Ț.M. și SC E. SA Piatra

Neamț, prin lichidator SC G. SRL Piatra Neamț, având ca obiect constatarea

nulității absolute a contractului de ipotecă și anularea comandamentului

instituit în favoarea B.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța de fond a reținut că între SC E. SA Piatra Neamț și B. SA Piatra Neamț

s-a încheiat contractul de credit din 27 octombrie 1994, prin care s-a acordat

debitoarei un credit de 85.000.000 lei cu termen scadent la 27 aprilie 1995,

încheindu-se și contractul de garanție imobiliară și mobiliară din 2 noiembrie

1994 transcris la 3 noiembrie 1994.

Anterior termenului scadent,

debitoarea a încheiat un nou contract de credit la 22 martie 1995, pentru suma

de 100.000.000 lei, în care contract se face mențiunea expresă că se menține

contractul de garanție vechi din 2 noiembrie 1994 și care contract de credit

poartă semnătura garanților Ț.L. și Ț.G., la pag. 3 și 4.

Faptul că Ț.G. nu recunoaște

semnătura de pe contractul de credit, nu are nici o relevanță, atâta timp cât

aceștia nu s-au înscris în fals și nu au făcut alte dovezi în acest sens.

Curtea de Apel Bacău, secția

comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 255 din 18

noiembrie 2004 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanții Ț.G. și Ț.L.

împotriva hotărârii instanței de fond.

Împotriva menționatei decizii

reclamanții Ț.G. și Ț.L. au declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 8, 9 și 10

C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând în

concluzie, admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și pe fond, admiterea

acțiunii lor.

În criticile formulate, recurenții

reclamanți susțin în esență următoarele:

- că în mod greșit instanța de apel

a înlăturat două elemente esențiale prevăzute de art. 948 C. civ., privind

validitatea contractului de ipotecă, respectiv lipsa consimțământului și lipsa

descrierii naturii și situației imobilului, care duc la nulitatea absolută a

contractului în condițiile în care lipsesc semnăturile reclamanților de la

rubrica giranți, iar semnăturile de la rubrica debitori sunt contestate;

- susținerile instanței în sensul că

reclamanții ar fi semnat un nou contract de credit cu același număr,

înregistrat la 22 martie 1995 pentru 100.000.000 lei și că giranții ar fi

confirmat acest contract, nu corespund realității, semnăturile de pe contracte

nefiind însoțite de datele de identificare ale acestora și că semnătura lui Ț.L.

s-a dat sub presiunea folosită de patronul debitoarei;

- că instanța nu s-a pronunțat cu

privire la lipsa descrierii naturii și situației imobilului ce face obiectul

ipotecii, situație care, în condițiile art. 1774 C. civ., duce la nulitatea

absolută a contractului;

- că recurenții nu au avut

cunoștință de existența vreunei ipoteci asupra apartamentului lor, până la

primirea somației din 14 aprilie 2003.

Recursul este nefondat.

Curtea, analizând hotărârea prin

prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările

dosarului, constată că acestea nu sunt de natură să conducă la casarea deciziei

recurate, în cauză nefiind întrunită nici una din situațiile prevăzute de art. 304

C. proc. civ.

Astfel, se constată că instanța de

apel a reținut în mod corect situația de fapt, în sensul că la data de 22

martie 1995 s-a încheiat între aceleași părți (SC E. SRL Piatra Neamț și B. SA

Piatra Neamț) contractul de credit din 22 martie 1995, prin care s-a acordat

debitoarei un credit de 100.000.000 lei, contract în care se face mențiunea

expresă că se menține contractul de garanție din 2 noiembrie 1994 și care

contract este semnat și de recurenții reclamanți, reînnoindu-se astfel garanția

pentru creditul acordat debitoarei cu apartamentul proprietatea acestora,

exprimându-și astfel adeziunea cu privire la ambele contracte (de credit și de

garanție imobiliară).

Ori semnarea celui de al 2-lea

contract de credit de recurenții reclamanți, echivalează cu exprimarea

consimțământului lor la constituirea ipotecii asupra apartamentului lor, bun

comun.

De altfel, comparând semnăturile

celor doi reclamanți de pe contractul de vânzare-cumpărare al apartamentului

ipotecat cu cele de pe al 2-lea contract de credit, se constată că ele aparțin

acelorași persoane, astfel că prima critică este nefondată.

Nici susținerile potrivit cărora

semnătura recurentei-reclamante ar fi fost dată sub presiunea șantajului nu pot

fi luate în considerație, în condițiile în care acestea nu au fost dovedite,

rămânând în stadiul unor simple afirmații.

Critica din recurs ce vizează lipsa

elementelor care să descrie natura și situația juridică a apartamentului

ipotecat, nu se mai impunea raportat la contractul de ipotecă inițial, care

face referire în amănunțime la acest aspect și care a cuprins toate elementele

necesare identificării imobilului, fiind întrunite cerințele art. 1774 C. civ.

Nu poate fi luată în considerație

nici susținerea că recurenții reclamanți nu au știut de existența ipotecii, în

raport de existența semnăturilor lor pe contractele înnoite.

Așa fiind, cum decizia instanței de

apel este temeinică și legală, Curtea urmează să respingă recursul reclamanților

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanții

Ț.G.

și

Ț.L.,

împotriva deciziei nr. 255 din18

noiembrie 2004 a Curții de

a

pel

Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

I

revocabilă

.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 10 mai 2005.