ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2705/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 672 din 29 aprilie 2004, Tribunalul Neamț, a respins ca nefondată acțiunea reclamanților Ț.G. și Ț.L. în contradictoriu cu pârâții B. SA Piatra Neamț, prin lichidatori SC R.V.A. SRL și SC P.M.C. SRL Agenția Neamț, Piatra Neamț, Ț.I., Ț.M.

și SC E. SA Piatra Neamț, prin lichidator SC G. SRL Piatra Neamț, având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de ipotecă și anularea comandamentului instituit în favoarea B. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că între SC E. SA Piatra Neamț și B. SA Piatra Neamț s-a încheiat contractul de credit din 27 octombrie 1994, prin care s-a acordat debitoarei un credit de 85.000.000 lei cu termen scadent la 27 aprilie 1995, încheindu-se și contractul de garanție imobiliară și mobiliară din 2 noiembrie 1994 transcris la 3 noiembrie 1994. Anterior termenului scadent, debitoarea a încheiat un nou contract de credit la 22 martie 1995, pentru suma de 100.000.000 lei, în care contract se face mențiunea expresă că se menține contractul de garanție vechi din 2 noiembrie 1994 și care contract de credit poartă semnătura garanților Ț.L.

și Ț.G., la pag. 3 și 4. Faptul că Ț.G. nu recunoaște semnătura de pe contractul de credit, nu are nici o relevanță, atâta timp cât aceștia nu s-au înscris în fals și nu au făcut alte dovezi în acest sens. Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 255 din 18 noiembrie 2004 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanții Ț.G. și Ț.L. împotriva hotărârii instanței de fond. Împotriva menționatei decizii reclamanții Ț.G. și Ț.L. au declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând în concluzie, admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și pe fond, admiterea acțiunii lor.

În criticile formulate, recurenții reclamanți susțin în esență următoarele: - că în mod greșit instanța de apel a înlăturat două elemente esențiale prevăzute de art. 948 C. civ., privind validitatea contractului de ipotecă, respectiv lipsa consimțământului și lipsa descrierii naturii și situației imobilului, care duc la nulitatea absolută a contractului în condițiile în care lipsesc semnăturile reclamanților de la rubrica giranți, iar semnăturile de la rubrica debitori sunt contestate; - susținerile instanței în sensul că reclamanții ar fi semnat un nou contract de credit cu același număr, înregistrat la 22 martie 1995 pentru 100.000.000 lei și că giranții ar fi confirmat acest contract, nu corespund realității, semnăturile de pe contracte nefiind însoțite de datele de identificare ale acestora și că semnătura lui Ț.L.

s-a dat sub presiunea folosită de patronul debitoarei; - că instanța nu s-a pronunțat cu privire la lipsa descrierii naturii și situației imobilului ce face obiectul ipotecii, situație care, în condițiile art. 1774 C. civ., duce la nulitatea absolută a contractului; - că recurenții nu au avut cunoștință de existența vreunei ipoteci asupra apartamentului lor, până la primirea somației din 14 aprilie 2003. Recursul este nefondat. Curtea, analizând hotărârea prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, constată că acestea nu sunt de natură să conducă la casarea deciziei recurate, în cauză nefiind întrunită nici una din situațiile prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. Astfel, se constată că instanța de apel a reținut în mod corect situația de fapt, în sensul că la data de 22 martie 1995 s-a încheiat între aceleași părți (SC E. SRL Piatra Neamț și B. SA Piatra Neamț) contractul de credit din 22 martie 1995, prin care s-a acordat debitoarei un credit de 100.000.000 lei, contract în care se face mențiunea expresă că se menține contractul de garanție din 2 noiembrie 1994 și care contract este semnat și de recurenții reclamanți, reînnoindu-se astfel garanția pentru creditul acordat debitoarei cu apartamentul proprietatea acestora, exprimându-și astfel adeziunea cu privire la ambele contracte (de credit și de garanție imobiliară). Ori semnarea celui de al 2-lea contract de credit de recurenții reclamanți, echivalează cu exprimarea consimțământului lor la constituirea ipotecii asupra apartamentului lor, bun comun.

De altfel, comparând semnăturile celor doi reclamanți de pe contractul de vânzare-cumpărare al apartamentului ipotecat cu cele de pe al 2-lea contract de credit, se constată că ele aparțin acelorași persoane, astfel că prima critică este nefondată. Nici susținerile potrivit cărora semnătura recurentei-reclamante ar fi fost dată sub presiunea șantajului nu pot fi luate în considerație, în condițiile în care acestea nu au fost dovedite, rămânând în stadiul unor simple afirmații. Critica din recurs ce vizează lipsa elementelor care să descrie natura și situația juridică a apartamentului ipotecat, nu se mai impunea raportat la contractul de ipotecă inițial, care face referire în amănunțime la acest aspect și care a cuprins toate elementele necesare identificării imobilului, fiind întrunite cerințele art. 1774 C. civ.

Nu poate fi luată în considerație nici susținerea că recurenții reclamanți nu au știut de existența ipotecii, în raport de existența semnăturilor lor pe contractele înnoite. Așa fiind, cum decizia instanței de apel este temeinică și legală, Curtea urmează să respingă recursul reclamanților ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanții Ț.G. și Ț.L., împotriva deciziei nr. 255 din18 noiembrie 2004 a Curții de a pel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. I revocabilă . Pronunțata în ședință publică, astăzi 10 mai 2005.