ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1135/2017

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1135/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr.

1135/2017

Asupra

recursului, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă

înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț, sub nr. x/103/2009,

reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții B., bancă în

faliment - reprezentată prin lichidatori SC C. SA și SC D. -

Agenția Neamț, E., F., G., solicitând instanței de

judecată:

constate existența în perioada 24 septembrie 1996 - 8 octombrie 1996 a

unui contract de credit din 24 septembrie 1996, negociat între B. în calitate

de creditor și SC H. SRL al cărei asociat unic este reclamantul,

având ca obiect acordarea unui credit în sumă de 2.500.000.000 lei vechi,

nesemnat de părți și neonorat de pârâtă, prin neacordarea

creditului respectiv;

constate încetarea la data de 9 octombrie 1996, de comun acord, a efectelor

contractului de credit din 24 septembrie 1996, ca urmare a încheierii și

semnării de către ambele părți a noului contract de credit

din 9 octombrie 1996 ce viza acordarea unui nou credit, în cuantum de

1.665.000.000 lei;

constate stingerea de drept, la data 9 octombrie 1996, a drepturilor reale de

ipotecă, accesorii creditului neacordat, în cuantum de 2.500.000.000 lei

vechi, drepturi reale accesorii constituit în favoarea pârâtei B. prin

contractele de garanție imobiliară autentificate sub numerele 3502

din 26 septembrie 1996, 3503 din 26 septembrie 1996, 3504 din 26 septembrie

1996 și 3654 din 8 octombrie 1996, pe calea stingerii obligației

principale, ca urmare a stingerii obligației principale a B. de acordare a

creditului în cuantum de 2.500.000.000 lei prin încetarea de comun acord la

data de 9 octombrie 1996 a efectelor contractului nr. 5210 din 24 septembrie

1996;

constate că încheierile de autentificare emise de Notarul Public I. din

Piatra Neamț, sub numerele 3502 din 26 septembrie 1996, 3503 din 26

septembrie 1996, 3504 din 26 septembrie 1996 și 3654 din 8 octombrie 1996

precum și contractele de garanție imobiliară autentificate prin

intermediul acestor încheieri, sunt înscrisuri falsificate;

dispună anularea încheierilor de autentificare sus-menționate, precum

și constatarea nulității absolute a contractelor de

garanție imobiliară autentificate prin intermediul acestor încheieri

de autentificare;

constate inopozabilitatea față de terți a inscripțiilor

ipotecare înregistrate în Registrul de transcripțiuni și

inscripțiuni al Judecătoriei Iași sub nr. 5031, 5032 și

5033 din 26 septembrie 1996 și nr. 5280 din 8 octombrie 1996, referitor la

publicitatea imobiliară a contractelor de garanție reală

ipotecară autentificate sub numerele 3502 din 26 septembrie 1996, 3503 din

26 septembrie 1996, 3504 din 26 septembrie 1996 și 3654 din 8 octombrie

1996 ca urmare a nerespectării prevederilor legale imperative ale art.

1781 C. civ. privitoare la publicitatea înscrierii ipotecii;

constate falsificarea de către pârâta B. a art. 9 din contractul de credit

nr. 5210 din 9 octombrie 1996, referitor la modul de garantare a creditului

acordat, prin înscrierea unor contracte fictive de garanție

imobiliară, care nu s-au încheiat niciodată între părți

și a altor date fictive referitoare la raporturile juridice dintre

părți;

constate inexistența vreunui drept real de ipotecă accesoriu la

contractul de credit nr. 5210 din 9 octombrie 1996, ca urmare a nesemnării

acestui contract la rubrica garanți, neîncheierii unor contracte de

garanție ulterioare sau concomitente încheierii contractului de credit nr.

5210 din 9 octombrie 1996 anterior menționat;

constate nulitatea absolută a învestirii cu formulă executorie de

către Judecătoria Bicaz a contractelor de garanție

imobiliară autentificate de Notarul Public I. din Piatra Neamț, sub

numerele 3502 din 26 septembrie 1996, 3503 din 26 septembrie 1996, 3504 din 26

septembrie 1996 și 3654 din 8 octombrie 1996;

constate inexistența dreptului de a pune în executare, pe calea

executării silite, a contractelor de garanție imobiliară

sus-menționate, autentificate de Notarul Public I. din Piatra Neamț,

sub numerele 3502 din 26 septembrie 1996, 3503 din 26 septembrie 1996, 3504 din

26 septembrie 1996 și 3654 din 8 octombrie 1996, învestite cu formulă

executorie de Judecătoria Bicaz;

constate nulitatea absolută, precum și inopozabilitatea

față de terți a contractului de cesiune de creanță

parțială (act sub semnătură privată) nr. 748 din 23

iulie 2003 cu privire la vânzarea titlurilor de creanță: contractele

de garanție imobiliară autentificate de Notarul Public I. din Piatra

Neamț, sub numerele 3503 din 26 septembrie 1996 și 3504 din 26

septembrie 1996;

constate nulitatea absolută și inopozabilitatea față de

terți a actelor subsecvente de înstrăinare a acestei creanțe

prin contracte de cesiune de creanță succesivă a dreptului real

de ipotecă respectiv a:

-

Contractului de cesiune parțială autentificat sub nr. 1384 din 19

august 2003 de Notarul Public J.; Contractului de cesiune parțială

autentificat sub nr. 1863 din 24 octombrie 2003 de Notarul Public J.;

- Contractului

de cesiune parțială autentificat sub nr. 1864 din 24 octombrie 2003

de Notarul Public J.;

- Încheierea

de rectificare nr. 8581 din 17 noiembrie 2003 emisă de Notarul Public J.,

prin care se rectifică contractul de cesiune parțială

autentificat sub nr. 1384 din 19 august 2003 de același notar;

- Încheierea

de rectificare nr. 9543 din 5 decembrie 2003 emisă de Notarul Public J.;

constate că încheierea de rectificare nr. 9543 din 5 decembrie 2003

emisă de Notarul Public J. reprezintă un înscris falsificat.

Prin

Sentința civilă nr. 448/COM din 13 mai 2010 a Tribunalului

Neamț, secția comercială și de contencios administrativ au

fost respinse ca neîntemeiate excepțiile prescripției dreptului la

acțiune, lipsei calității procesual pasive, lipsei calității

procesual active, a lipsei de interes.

A fost

admisă excepția de inadmisibilitate și autoritate de lucru

judecat, fiind respinse capetele de cerere nr. 1 și 2 privind constatarea

existenței/încetării contractului de credit nr. 5210 din 24

septembrie 1996 ca inadmisibile, iar capetele de cerere nr. 7 și 8 privind

art. 9 din contractul de credit și constatare inexistență drept

ipotecă, ca existând autoritate de lucru judecat.

A fost

admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul

A., au fost respinse ca nefondate capetele de cerere nr. 3, 4, 5 și 6

privind constatarea stingerii ipotecii și inopozabilitate act, constatare

fals și anulare act. S-a luat act de renunțarea reclamantului la

judecata capetelor de cerere nr. 9 și 10 investirea și executarea

contractelor de garanție imobiliară. A fost respinsă ca

nefondată cererea nr. 11 privind constatarea nulitate absolută act. A

fost admisă cererea nr. 12, respectiv s-a constatat nulitatea

absolută a contractelor de cesiune de creanță nr. 1384/2003 rectificat

prin încheierea nr. 8581/2003 de BNP J., nr. 1863/2003 și 1864/2003

rectificat prin încheierea nr. 9543/2003 a BNP J. A fost respinsă cererea

nr. 13 pentru constatare fals ca nefondat.

Prin Decizia

civilă nr. 47 din 17 mai 2011 a Curții de Apel Bacău,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a

fost admis apelul declarat de apelanții F. și E. împotriva

Sentinței nr. 448/COM din 13 mai 2010 a Tribunalului Neamț.

A fost

schimbată în parte sentința apelată în sensul că au fost

respinse capetele de cerere privind constatarea nulității

contractelor nr. 1384/2003, rectificat prin încheierea nr. 8581/2003 a BNP J.,

nr. 1863/2003 și nr. 1864/2003 rectificat prin încheierea nr. 9543/2003 a

BNP J., ca nefondate.

Totodată,

a fost respins apelul declarat de reclamantul A., au fost menținute

celelalte dispoziții ale sentinței apelate. A fost obligat apelantul

A. să plătească apelanților F. și E. suma de 7.462,03

lei cheltuieli de judecată, din care 6.177,74 lei către F.

Recursul

declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 47 din 17 mai 2011 a

Curții de Apel Bacău a fost admis prin Decizia civilă nr. 1271

din 8 martie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția a II-a civilă; a fost casată decizia, iar

cauza trimisă pentru rejudecare, reținându-se în esență

că instanța de apel nu a cercetat fondul apelului și nu s-a

pronunțat asupra criticilor aduse sentinței tribunalului.

În

rejudecare, apelurile au fost înregistrate pe rolul Curții de Apel

Bacău sub nr. x/103/2009*.

Prin Decizia

civilă nr. 111 din 20 decembrie 2012 a Curții de Apel Bacău,

secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, a

fost admis apelul declarat de pârâții F. și E.

A fost

schimbată în parte sentința apelată în sensul că s-au

respins capetele de cerere privind constatarea nulității contractelor

nr. 1384/2003, rectificat prin Încheierea nr. 8581/2003 a BNP J., nr. 1863/2003

și nr. 1864/2003 rectificate prin Încheierea nr. 9543/2003 a BNP J., ca

nefondate.

Totodată,

a fost respins apelul declarat de reclamantul A., au fost menținute

celelalte dispoziții ale sentinței apelate. A fost obligat apelantul

A. să plătească apelantului F. suma de 5.093 lei cheltuieli de

judecată, iar apelantului E. suma de 2.370 lei cheltuieli de

judecată.

Împotriva

Deciziei civile nr. 111/2012 a Curții de Apel Bacău, dar și

împotriva încheierii de ședință din 23 octombrie 2012,

reclamantul A. a declarat recurs.

Prin Decizia

civilă nr. 679 din 25 februarie 2014 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția a II-a civilă, a fost respins recursul

împotriva încheierii de ședință din 23 octombrie 2012 și a

fost admis recursul reclamantului formulat împotriva Deciziei civile nr.

111/2012 a Curții de Apel Bacău, aceasta fiind casată și

cauza trimisă pentru rejudecare, reținându-se în esență

că instanța de apel nu s-a conformat dezlegărilor în drept pe

care le conține prima decizie de casare, respectiv că nu s-a

făcut analiza și constatarea dacă sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 1201 C. civ., că deși s-a statuat prin decizia

de casare cu privire la caracterul în constatare al unor capete de cerere, în

rejudecare decizia din apel statuează contrariul, că instanța de

rejudecare nu a răspuns aplicat la toate criticile apelantului reclamant,

respectiv la cele pe care le evocă.

În

rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel

Bacău, sub nr. x/103/2009**.

Prin Decizia

nr. 162 din 11 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel

Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal, a fost admis apelul reclamantului A. declarat împotriva Sentinței

civile nr. 448/COM din 13 mai 2010 pronunțată de Tribunalul

Neamț, în Dosarul nr. x/103/2009, în contradictoriu cu

intimații-pârâți B. - prin lichidatori judiciari C. SPRL

București și SC D. SPRL București, și, în

consecință, s-a dispus anularea în parte a sentinței apelate,

respectiv în ceea ce privește soluția pronunțată asupra

cererilor nr. 7 și 8 din acțiune și s-a respins, ca nefondată,

excepția autorității de lucru judecat privind aceste cereri, iar,

judecându-le în fond, au fost respinse ca nefondate cererile nr. 7 și 8

din acțiune.

Totodată,

au fost admise apelurile declarate de pârâții F. și E. declarate

împotriva Sentinței civile nr. 448/COM din 13 mai 2010

pronunțată de Tribunalul Neamț, în Dosarul nr. x/103/2009, în

contradictoriu cu intimații-pârâți B. - prin lichidator judiciar C.

București, B. - prin lichidator SC D. SPRL București, G. și BNP

I. și, în consecință, a dispus schimbarea în parte a sentinței

apelate, respectiv în ceea ce privește soluția pronunțată

asupra cererii nr. 12 din acțiune, în sensul că a fost respinsă

ca nefondată cererea nr. 12 privind constatarea nulității

și inopozabilității contractelor 1384/2003, rectificat prin

încheierea nr. 8581/2003 a BNP J., 1863/2003 și 1864/2003 rectificate prin

încheierea nr. 9543/2003 a BNP J. Au fost menținute celelalte

dispoziții ale sentinței apelate. A fost obligat apelantul A. să

plătească apelanților F. și E. suma de 7.462,03 lei

cheltuieli de judecată, din care 6.177,74 lei către F.

Pentru a

pronunța această soluție, instanța de apel a arătat

că este corectă hotărârea primei instanțe prin care s-au

respins ca inadmisibile capetele 1 și 2 din acțiunea reclamantului,

cu motivarea că prin primul capăt de cerere acesta a solicitat constatarea

existenței în trecut a unui drept de creanță al pârâtei,

adică nu a unui drept actual conform art. 109 C. proc. civ., iar prin

capătul nr. 2 din cerere se solicită constatarea inexistenței

dreptului invocat prin cererea nr. 1, dar pe care pârâta nu l-a afirmat

niciodată.

În realitate,

prin formularea celor două capete de cerere, reclamantul solicită

interpretarea contractelor de garanție imobiliară, conform cererii

nr. 3 și respectiv nulitatea acestora prin capetele de cerere nr. 4

și 5 astfel că primele două capete de cerere sunt inadmisibile

raportat la dispozițiile art. 111 C. proc. civ. Părțile

contractante au posibilitatea de a solicita instanței interpretarea

clauzelor neclare în cadrul unei acțiuni în realizare, formulată de

altfel de reclamant prin capetele de cerere nr. 3, 4 și 5 din

acțiune.

În

privința capătului nr. 3 de cerere, instanța de apel arată

că acesta a fost în mod corect respins de tribunal constatându-se

inexistența - în sens de negotium, dar și ca instrumentum - a actului

juridic, stingerea contractului de ipotecă neputând fi dedusă doar

din mențiunile inexacte privind data contractului de credit.

Criticile

referitoare la modul de soluționare a capetelor nr. 4 și 5 din cerere

au fost înlăturate cu motivarea că nu se poate reține existența

unei cauze false sau a unei erori la încheierea contractului de ipotecă,

fiind irelevantă susținerea reclamantului referitoare la faptul

că s-a obligat să garanteze restituirea unui împrumut de

2.500.000.000 lei (Rol), dar creditul acordat a fost de 1.665.000.000 lei

(Rol), pentru că acesta putea să refuze semnarea contractului pentru

o valoare mai mică. Principiul specializării ipotecii prevăzut

de art. 1774 și art. 1776 C. civ. a fost respectat pentru că imobilul

afectat garanției și valoarea creanței garantate rezultă

din contractul de ipotecă, iar diferența dintre valoarea

creanței garantate și creditul acordat privește executarea

contractului și nu încheierea lui. De asemenea s-a reținut că dispozițiile

art. 52 din Legea nr. 36/1995 au fost respectate, fiind respinse și

criticile privind nulitatea contractului de ipotecă derivate din lipsa

formei autentice, a necompetenței teritoriale a notarului public și

respectiv a reprezentării nelegale a creditorului la încheierea

contractului.

Dispozițiile

art. 1780 C. civ. au fost aplicate corect, având în vedere că prin

contractul de ipotecă, părțile au solicitat înscrierea ipotecii,

notarului în a cărui rază teritorială erau situate bunurile,

astfel că reclamantul nu justifică niciun interes pentru a solicita

anularea inscripțiilor, motiv pentru care instanța de apel a respins

ca nefondate și criticile referitoare la modul de soluționare al

capătului nr. 6 de cerere.

În

privința capetelor nr. 7 și 8 de cerere, instanța de apel a

reținut că nu sunt îndeplinite prevederile art. 1201 C. civ.,

motivele de nulitate în cauza ce a format obiectul Dosarului nr. x/2002 al

Tribunalului Neamț fiind distincte de cele invocate în prezenta cauză

astfel încât nu se poate reține autoritatea de lucru judecat.

Pe fondul acestor

cereri, instanța de apel a arătat că reclamantul a

susținut, dar nu a dovedit că ar fi fost falsificate prin

contrafacere primele 2 file ale contractului de credit din 9 octombrie 1996

și nu a prezentat un alt exemplar al contractului care să aibă

alt conținut, înlăturând în consecință și aceste

critici.

Motivele de

apel privind modul de soluționare a capătului nr. 11 de cerere, au

fost respinse de instanță cu motivarea că lipsa formei autentice

a contractului de cesiune de creanță nu constituie un motiv de

nulitate al acestuia deoarece, în speță nu s-a transferat o

ipotecă împreună cu o creanță ci o creanță

împreună cu accesoriile sale. Eludarea dispozițiilor Legii nr.

64/1996 referitoare la regimul juridic al băncilor în faliment nu a fost

reținută, în absența indicării de către reclamant a

normei legale pretins încălcate prin încheierea contractului de cesiune

având în vedere că banca falită a fost reprezentată de cei doi

lichidatori desemnați. Lipsa formei autentice a contractului de cesiune

nr. 748/2003 și a notificării reclamantului nu afectează

valabilitatea contractului deoarece reclamantul a acceptat cesiunea, fiindu-i

prin urmare opozabilă, motiv pentru care nu s-au încălcat

dispozițiile art. 1193 alin. (1) și art. 1393 alin. (2) C. civ.

Instanța

de apel a apreciat ca fiind întemeiate criticile formulate de pârâți cu

privire la capătul de cerere nr. 12, cu motivarea că în mod

greșit a apreciat tribunalul că prin succesiunea cesiunilor de

creanță, creditorul inițial a avut intenția de a evita suspendarea

executării silite ce opera în baza Sentinței civile nr. 10161/2003 a

Judecătoriei Iași, ceea ce evidenția și caracterul

fraudulos al acestor convenții, pentru că nicio dispoziție

legală din materia executării silite nu interzice transmiterea obligațiilor

pentru a căror stingere a început executarea silită. Reclamantul avea

posibilitatea oricând să oprească executarea silită, prin plata

creanței, iar până la îndeplinirea formalităților cerute de

lege pentru opozabilitatea cesiunii, debitorul cedat putea să o ignore, cu

consecința că până în momentul notificării sau

acceptării, acesta putea plăti în mod valabil cedentului, conform

art. 1395 C. civ., iar în cazul în care cesionarul sau cedentul ar fi refuzat

plata, reclamantul avea la îndemână procedura specială a ofertei de

plată și a consemnațiunii reglementată de art. 586 - 590 C.

proc. civ. și art. 1114 - 1121 C. civ.

În

privința ultimului capăt de cerere, instanța de apel a

arătat că tribunalul a reținut corect că, în realitate,

reclamantul invocă existența unor erori materiale și nu

precizează în concret vătămarea suferită prin încheierile

de rectificare reclamate ca fiind false.

Recursul

declarat de reclamantul A. împotriva acestei decizii a fost admis prin Decizia

nr. 2507 din 9 decembrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția a II-a civilă, cu consecința casării

în parte a deciziei și trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași

instanțe, fiind menținută soluția de respingere a

excepției puterii de lucru judecat.

Instanța

de recurs a arătat că reclamantul invocând dispozițiile art. 304

pct. 5 și 9 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea în

parte a deciziei și menținerea dispoziției privind respingerea

excepției autorității de lucru judecat invocate cu privire la

capetele de cerere nr. 7 și 8.

În

esență, se reține prin decizia de casare nelegalitatea

hotărârii instanței de apel pentru motivele prevăzute de art.

304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. deoarece în rejudecare, instanța de

apel a argumentat insuficient decizia pronunțată, fiind prin urmare

imposibilă exercitarea controlului judiciar.

Prin decizia

recurată s-au încălcat dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc.

civ., deși în cauză Înalta Curte a mai pronunțat alte două

decizii de casare prin care instanța de recurs a dat dezlegării în

drept care erau obligatorii pentru instanță în rejudecare.

În concret,

arată instanța de recurs, potrivit art. 315 C. proc. civ.,

instanța de apel trebuia să reia judecata apelurilor și să

răspundă aplicat criticilor aduse sentinței, pornind de la

dezlegările în drept pe care le conține prima decizie de casare,

respectiv de la stabilirea caracterului în constatare al tuturor capetelor de

cerere.

Cu toate

acestea, în rejudecare instanța de apel a reluat considerentele

tribunalului arătate cu prilejul judecării în fond a pricinii, în

primul ciclu procesual, hotărâre care a fost pronunțată cu

încălcarea legii, sancționată prin ceea de a doua decizie de

casare. În consecință, instanța de apel a apreciat că sunt

nefondate criticile formulate de reclamant cu privire la respingerea ca

inadmisibilă a capetelor de cerere nr. 1 și 2, precizând că

raportat la dispozițiile art. 111 C. proc. civ., soluția tribunalului

este corectă. Totodată s-a reținut că prin formularea

capetelor de cerere nr. 3, 4 și 5 din acțiune, reclamantul a

valorificat acțiunea în realizare.

Prin aceste

argumente instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 315 C.

proc. civ., constatare valabilă și în privința examinării

motivelor de recurs cu privire la modul de soluționare al capătului

nr. 6 de cerere, în legătură cu care nu rezultă dacă

instanța a avut în vedere admiterea unei excepții procesuale sau o

analiză a fondului pretenției.

În

consecință, având în vedere că instanța de apel nu a

făcut un examen complet al cauzei, recursul reclamantului a fost admis, cu

consecința casării în parte a deciziei, fiind menținută

soluția de respingere a excepției puterii de lucru judecat

invocată în legătură cu capetele de cerere nr. 7 și 8 ale

acțiunii, excepție cu privire la care nu s-a formulat critici cu

recurs.

În rejudecare

după casare, prin Decizia nr. 56 din 3 februarie 2017 Curtea de Apel

Suceava, secția a II-a civilă, s-a admis apelul formulat de

reclamantul A. împotriva Sentinței nr. 448 din 13 mai 2010 a Tribunalului

Neamț, pe care a anulat-o în parte cu privire la soluția dată

capetelor nr. 1 și 2 din cererea de chemare în judecată, a respins

excepția inadmisibilității acestor capete de cerere, care au

fost respinse ca nefondate și s-a respins apelul formulat de reclamant cu

privire la capătul nr. 6 de cerere ca fiind nefondat.

Instanța

de apel, după prezentarea istoricului cauzei și preluarea

integrală a considerentelor deciziei de casare, arată că din

analiza acestora și a dispozitivului în care se menționează

soluția casării în parte a deciziei, rezultă că este

învestită cu soluționarea apelului declarat de reclamant cu privire

la modul de soluționare a capetelor de cerere nr. 1, 2 și 6 din

acțiune.

Prin urmare,

având în vedere că prin decizia de casare s-a statuat irevocabil cu

privire la caracterul de acțiune în constatare al capetelor nr. 1 și

2 din cerere, excepția inadmisibilității a fost respinsă.

Anulând sentința în parte și rejudecând pe fond s-a apreciat, că

din conținutul înscrisurilor supuse analizei și a clauzelor

contractului de credit din 9 octombrie 1996 în care nu se face referire la

încetarea efectelor altui contract, rezultă că reclamantul nu a

probat existența unor drepturi sau obligații care s-au născut

între părți prin încheierea unui contract de creditare la data de 24

septembrie 1996, motiv pentru care a respins capetele de cerere nr. 1 și

2.

În

privința capătului de cerere nr. 6, instanța de apel a

arătat că nu se poate reține încălcarea dispozițiilor

art. 1781 C. civ. și nici a dispozițiilor art. 56 din Legea nr. 7/1996,

înlăturând în consecință aceste critici.

Totodată,

instanța de apel apreciind că celelalte dispoziții ale Deciziei

nr. 162 din 11 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel

Bacău, au intrat în puterea lucrului judecat pentru că nu s-a dispus

rejudecarea acestora, a reținut că inclusiv dispoziția

referitoare la cheltuielile de judecată nu mai poate fi repusă în

discuție cu ocazia rejudecării cauzei.

Împotriva

acestei decizii a formulat recurs reclamantul A. invocând motivele de

nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.,

solicitând admiterea recursului, casarea în parte a deciziei și

menținerea soluției cu privire la respingerea excepției

inadmisibilității capetelor 1 și 2 ale acțiunii.

În subsidiar

a solicitat modificarea deciziei recurate cu consecința respingerii

apelurilor declarate de pârâții E. și F., admiterea apelului propriu,

schimbarea în parte a sentinței, în sensul admiterii pe fond a

acțiunii, respectiv a capetelor de cerere nr. 1 - 8, nr. 11 și 13,

având în vedere că prima instanță a admis capătul nr. 12 de

cerere, iar la capetele nr. 9 și 10 a renunțat.

În

dezvoltarea criticilor, recurentul arată, prin primul motiv de recurs

că, prin decizia pronunțată, instanța de apel a

înțeles greșit limitele învestirii sale astfel cum au fost stabilite

prin Decizia de casare nr. 2507 din 9 decembrie 2015 pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a

civilă, apreciind eronat că în rejudecare trebuie analizate doar

motivele de apel privind modul de soluționare a capetelor de cerere nr. 1,

2 și 6 din acțiunea reclamantului.

Potrivit

deciziei de casare, singurul aspect cu privire la care nu s-a formulat recurs a

fost modul de soluționare a excepției autorității de lucru

judecat în ceea ce privește capetele de cerere nr. 7 și 8 ale

acțiunii. Celelalte aspecte formau obiectul rejudecării, inclusiv

apelul formulat de pârâți, deoarece, ca urmare a admiterii apelului

acestora, prin Decizia nr. 162/2014 a Curții de Apel Bacău,

sentința a fost modificată în sensul respingerii capătului nr.

12 din cerere.

Procedând

astfel, susține recurentul, instanța de apel a încălcat decizia

de casare și dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ.,

restrângând nelegal limitele rejudecării, astfel că a pronunțat

o hotărâre nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 5

C. proc. civ. Deși la ultimul termen din rejudecarea apelului dezbaterile

au vizat și celelalte aspecte de fond ale litigiului nu doar cele

referitoare la capetele de cerere nr. 1, 2 și 6 din acțiune, acestea

contrar dezlegărilor date de instanța de recurs nu au mai fost

analizate prin decizia recurată.

Încălcarea

dispozițiilor art. 315 alin. (1) și (3) C. proc. civ. atrage

nelegalitatea deciziei și din perspectiva motivului de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arată recurentul prin al

doilea motiv de recurs.

În

această privință, recurentul invocă faptul că în mod

greșit instanța de apel a respins ca nefondate capetele de cerere nr.

1 și 2, cu motivarea că între părți nu s-a încheiat la data

de 24 septembrie 1996 un contract de credit.

Reluând

argumentele pentru care apreciază că a existat acest contract,

recurentul arată că în ipoteza avută în vedere prin

hotărârea pronunțată, instanța de apel trebuia să

explice cum a fost posibilă încheierea contractelor de ipotecă în

condițiile în care contractul principal nu s-a încheiat, însă decizia

nu cuprinde și argumentele în baza cărora s-a ajuns la această

concluzie.

Pe de

altă parte, instanța de apel încalcă dispozițiile art. 969

și art. 1776 C. civ., potrivit cărora ipoteca convențională

este valabilă doar pentru suma determinată prin act, ceea ce

semnifică faptul că acestea nu puteau fi constituite pentru o

sumă inexistentă la momentul încheierii contractului de ipotecă.

Dispozițiile art. 1781 C. civ. au fost greșit aplicate, motiv pentru

care și capătul de cerere nr. 6 a fost în mod eronat respins ca

nefondat.

Totodată,

recurentul precizează că în absența analizei modului de

soluționare a capetelor de cerere nr. 3, 4, 5, 7, 8, 11 și 13, cu

care instanța de apel era învestită prin apelul pe care l-a formulat

și a capătului de cerere nr. 12, învestită prin apelurile

pârâților, nu este posibilă formularea unor motive de recurs.

Prin

întâmpinarea formulată pârâtul E. a invocat excepția

nulității parțiale a recursului pentru al treilea motiv de

recurs și respingerea ca nefondată a celorlalte critici.

Examinând în

conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ.,

excepția nulității motivului nr. 3 de recurs se va reține

că aceasta este nefondată, deoarece astfel cum rezultă din

recursul formulat de reclamant acesta a precizat că aprecierea

greșită a limitelor învestirii instanței de apel a determinat

insuficienta cercetare a fondului cauzei și prin consecință imposibilitatea

formulării unor critici concrete cu privire la toate aspecte de fond ale

litigiului, în condițiile în care acestea nu au format obiectul analizei

instanței de apel. Pe de altă parte, trebuie precizat că

omisiunea dezvoltării unui motiv de recurs nu poate avea drept

consecință constatarea nulității acestuia ci

imposibilitatea instanței de recurs de a-l verifica în absența unor

critici concrete. În speță însă, astfel cum s-a precizat

recurentul a arătat că față de modul de soluționare a

cauzei nu este posibilă dezvoltarea unor argumente cu privire la capetele

de cerere care nu au fost examinate prin decizia recurată.

Analizând

recursul formulat de reclamantul A. prin prisma criticilor și

dispozițiilor legale invocate, Înalta Curte constată că este

fondat pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5

și 9 C. proc. civ.

Astfel, prima

critică referitoare la nelegalitatea deciziei derivată din aprecierea

greșită a limitelor învestirii instanței de apel în rejudecare

după casare este fondată deoarece prin decizia de casare anterioară

Înalta Curte admițând recursul reclamantului A. a dispus casarea în parte

a deciziei recurate, trimiterea cauzei spre rejudecare și menținerea

soluției privind respingerea excepției autorității de lucru

judecat pentru capetele de cerere nr. 7 și 8 ale acțiunii.

Prin urmare,

rezultă explicit din dispozitivul deciziei de casare că singura

dispoziție care a fost menținută era aceea referitoare la

excepția menționată. Faptul că în considerentele deciziei

de casare au fost analizate prioritar, neregularitățile procedurale

constând în nerespectarea dezlegărilor date în conformitate cu

dispozițiile art. 315 alin. (1) și (3) C. proc. civ., prin deciziile

de casare anterioare și respectiv cele referitoare la modul de

soluționare a petitelor nr. 1, 2 și 6 ale acțiunii nu are

semnificația, astfel cum greșit a considerat instanța de apel,

că doar acestea formau obiectul rejudecării.

Dimpotrivă,

rezultă din considerentele deciziei din recurs, că instanța de

apel în rejudecare după cea de a doua casare a pronunțat o hotărâre

nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., cu

consecința motivarea insuficientă și contradictorie nu face

posibilă exercitarea controlului judiciar.

În

absența unei motivări care să respecte exigențele art. 261

pct. 5 C. proc. civ. nu a fost posibilă examinarea pe fond a criticilor

formulate de recurent cu privire la modul de soluționare a celorlalte

capete de cerere care au vizat aceste aspecte și care urmau să fie

rejudecate în urma casării deciziei pronunțate de instanța de

apel.

În egală

măsură, rejudecarea cauzei trebuia să vizeze și apelul

pârâților deoarece, pe de o parte, ca urmare a admiterii acestuia s-a

modificat sentința în sensul respingerii capătului de cerere nr. 12

din acțiunea formulată de reclamant. Pe de altă parte,

această soluție a fost criticată de reclamant prin recursul

soluționat prin ultima deciziei de casare, dar, astfel cum s-a precizat

acest motiv de recurs nu a fost examinat de Înalta Curte, care a constatat

că fondul cauzei nu a fost cercetat, motiv pentru care a admis recursul

conform dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

În

consecință, Înalta Curte observă că prin stabilirea

greșită a limitelor învestirii, instanța de apel a

pronunțat o hotărâre nelegală pentru motivele prevăzute de

art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., fiind incidente dispozițiile art.

312 alin. (1), (3) și (5) C. proc. civ., în sensul că fondul cauzei

nu a fost efectiv cercetat ca urmare a încălcării dispozițiilor

art. 315 alin. (1) și (3) C. proc. civ., motiv pentru care criticile

formulate pe fondul cauzei nu vor fi examinate.

Prin urmare,

soluția ce se impune este aceea a admiterii recursului formulat de

reclamant, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare - având

în vedere că prin Decizia nr. 2507 din 9 decembrie 2015 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, a fost menținută

doar soluția de respingere a excepției puterii de lucru judecat - cu

consecința că vor fi examinate în conformitate cu art. 315 alin. (3)

C. proc. civ. criticile formulate de reclamant și respectiv pârâți cu

privire la modul de soluționare a capetelor de cerere nr. 1 - 8, 11 - 13

din acțiune, cu aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor art.

274 C. proc. civ.

Contrar

concluziilor instanței de apel care a apreciat că au intrat în puterea

lucrului judecat și dispozițiile referitoare la cheltuielile de

judecată, art. 311 C. proc. civ. prevede că hotărârea

casată nu are nicio putere, astfel că în urma rejudecării

apelurilor, instanța de apel în funcție de culpa procesuală se

va pronunța și asupra cheltuielilor de judecată.

În concluzie,

recursul reclamantului este fondat și va fi admis potrivit art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., cu consecința casării deciziei și trimiterii

cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe pentru cercetarea efectivă

a fondului și administrarea tuturor probelor necesare și utile justei

soluționări a cauzei.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 56 din 3 februarie

2017 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a

civilă, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședința publică, astăzi 20 iunie 2017.

Procesat

de GGC - NN