ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1699/2003
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1699/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 1995)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Argeș, la 13
iunie 2000, reclamanta B.R.C.R. SA – C.B., cu sediul în Costești - Argeș a
chemat în judecată SC S.T. SRL, cu sediul în comuna Negrași, C.S. și C.I.,
solicitând obligarea, în solidar, a pârâților la plata sumei de 21.069.608 lei,
reprezentând dobânzi bancare neachitate și cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta afirmă că, la 10
ianuarie 1994, în baza contractului de împrumut nr. 312, a acordat primei
pârâte un împrumut de 5.000.000 lei, scadent la 9 decembrie 1994.
Prin hotărâre judecătorească, pârâții au fost
obligați să restituie creditul și dobânda cuvenită, însă, aceștia nu au
restituit creditul, iar dobânda a continuat să curgă.
Prin sentința civilă nr. 920/C, pronunțată la 10
noiembrie 2000, secția comercială și de contencios administrativ a tribunalului
a admis acțiunea reclamantei, reținând că, prin sentința nr. 525, pronunțată la
23 mai 1995, Tribunalul Argeș, secția civilă, a obligat pârâții, în solidar, să
plătească reclamantei suma de 9.000.000 lei, reprezentând credit restant,
precum și 15.582.709 lei dobânzi restante.
Cum jumătate din credit a fost achitat la data de 9
ianuarie 1998, respectiv, 4.450.000 lei, iar cealaltă jumătate, la data de 20
ianuarie 1998, conform contractului, până la data achitării integrale a
creditului a mai curs o dobândă în sumă de 21.293.396 lei.
Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de
contencios administrativ, prin decizia nr. 209/A-C, pronunțată la 2 aprilie
2001, a admis apelul declarat de pârâtul C.S. împotriva sentinței de mai sus,
pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a respins, ca nefondată, acțiunea
împotriva apelanților-pârâți C.S. și C.I., menținând celelalte dispoziții ale
sentinței.
Reclamanta-intimată a fost obligată să plătească
apelantului-pârât suma de 1.392.500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în
apel.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că
apelantul-pârât a semnat contractul de împrumut în calitate de asociat unic al
societății și nu ca fidejusor, iar soția sa, C.I. nu a semnat contractul de
împrumut.
A mai reținut instanța de apel că apelantul-pârât și
soția acestuia, care nu a declarat apel, nu sunt comercianți, iar, potrivit art.
42 alin. (3) C. com., prezumția de solidaritate nu operează în cazul lor,
pentru operațiuni care, în ceea ce îi privește, nu sunt fapte de comerț, iar în
contractul de credit și în contractul de garanție imobiliară nu exista nici o
clauză cu privire la răspunderea solidară a acestora, așa încât, în mod greșit,
a fost admisă de prima instanță angajarea răspunderii solidare.
Împotriva deciziei pronunțată de instanța de apel,
intimata-reclamantă, aflată în procedura de faliment, a declarat recurs.
În motivarea recursului, invocând dispozițiile art. 304
pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă critică decizia atacată, susținând
că instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut, deoarece C.I. nu a formulat apel
împotriva sentinței tribunalului iar instanța a considerat că aceasta nu a
semnat nici un contract de fidejusiune, deci, nu este cazul unei garanții
personale.
Și aprecierea instanței de apel, potrivit căreia
garanții sunt necomercianți, este criticată, deoarece creditul a fost angajat
pentru activități comerciale.
Deși, în motivarea apelului său, pârâtul C.S. afirmă
că SC S.T. SRL s-a desființat în luna februarie 1999, în numele acesteia,
intimații-pârâți C.S. și C.I., depun, la 26 septembrie 2002, întâmpinare,
susținând că semnătura pe contractul de împrumut a privit doar calitatea de
asociat unic, iar C.I. nu a semnat un contract de fidejusiune.
La judecarea recursului, în cauză a fost introdus lichidatorul
judiciar al intimatei-reclamante, SC B.D.O.A. SA București.
Examinând actele și lucrările dosarului, în raport cu
motivele invocate de reclamanta-recurentă, se constată că recursul acesteia
este fondat.
În acțiunea introductivă, reclamanta creditoare a
invocat sentința civilă nr. 525, pronunțată la 23 mai 1995 de Tribunalul Argeș,
secția comercială și de contencios administrativ, sentința rămasă irevocabilă,
care a stabilit, cu autoritatea lucrului judecat, solidaritatea între SC S.T.
SRL, C.S. și C.I., pentru restituirea creditului restant și pentru plata
dobânzilor restante la data pronunțării acelei hotărâri.
Cum dobânda pretinsă de reclamantă prin acțiune nu
are alt temei contractual decât cel stabilit cu autoritate de lucru judecat
prin sentința de mai sus, natura juridică a obligației, nu mai putea face
obiect al apelului declarat de pârâtul C.S., care, deși a susținut că
societatea a fost desființată, formulează întâmpinare în numele acesteia și a
soției sale, ca reprezentantă a unității respective.
De altfel, în motivele de apel, C.S., nici nu susține
că, în cauză, a fost reținută greșit solidaritatea, ci pretinde doar că
stabilirea drepturilor și obligațiilor corelative a părților trebuia făcută
printr-o expertiză.
Așa fiind, recursul declarat de reclamantă urmează să
fie admis în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., iar decizia atacată va
fi modificată, în sensul că se va respinge apelul declarat de pârâtul C.S. împotriva
sentinței nr. 920 din 10 noiembrie 2000 a Tribunalului Argeș.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta B.R.C.R. SA – C.B., sucursala
Olt, prin lichidator SC B.D.O. C.A. SA, împotriva deciziei nr. 209/A-C din 2
aprilie 2001 a Curții de Apel Pitești, pe care o modifică, în sensul că
respinge apelul declarat de pârâtul C.S. împotriva sentinței nr. 920 din 10
noiembrie 2000 a Tribunalului Argeș.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 20 martie 2003.