ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 16/2003
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 16/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 8 martie 2000,
reclamantul M.M.D. a chemat în judecată pârâta SC P.D.C.S. SRL Deta, pentru
obligarea la plata sumei de 175.060.000 lei, debit și dobânzi.
În motivarea cererii, s-a susținut că, prin
convențiile sub semnătură privată, din 5 și 10 decembrie 1997, a împrumutat
pârâtei suma de 20.000 lei, cu termen de restituire la 31 martie 1998, și plata
unei dobânzi de 10%, obligație neîndeplinită.
Tribunalul Timiș, prin sentința nr. 1761 din 3
noiembrie 2000, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata sumei de
8.000.000 lei, dobânzi neachitate cu 50.000 lei, cheltuieli de judecată,
instanța reținând că suma împrumutată a fost restituită.
Apelul declarat de reclamant, împotriva sentinței
menționate, a fost admis de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de
contencios administrativ, hotărârea primei instanței fiind schimbată în tot, în
sensul admiterii în parte a acțiunii și obligării pârâtei la plata sumei de
70.020.000 lei, împrumut nerestituit și dobânzi, cu cheltuieli de judecată aferente,
în sumă de 4.896.200 lei, precum și cheltuieli de judecată în apel, în sumă de
2.473.100 lei.
Împotriva acestei decizii, ambele părți au declarat
recurs.
Recurentul-reclamant a susținut că greșit dobânda s-a
raportat la suma inițial împrumutată și nu s-a acordat până la pronunțare.
Recurenta-pârâtă a susținut că suma, la care a fost
obligată, nu are temei, întrucât, până la expirarea scadenței, 31 martie 1998,
s-a achitat întreaga sumă împrumutată.
Recursurile sunt nefondate și nu se încadrează în
motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Privitor la recursul reclamantei, se reține că,
întemeiat, dobânzile s-au aplicat la suma împrumutată, iar susținerea, potrivit
căreia trebuiau acordate și pe perioada pronunțării hotărârii, este fără temei,
cererea nefiind formulată și timbrată în acest sens.
În ce privește recursul pârâtei-debitoare, se reține
că este nefondat, susținerile privind plata debitului, fiind respinse, întemeiat,
de instanța de apel, ca nedovedite.
Față de cele sus arătate, hotărârea atacată fiind
legală, recursurile urmează să fie respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate recursurile declarate de pârâtă SC P.D.C.S.
SRL Deta și M.M.D. împotriva deciziei nr. 351/A din 5 aprilie 2001 a Curții de
Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 ianuarie
2003.