ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4286/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Reclamanta Asociația P.P. București a chemat-o

în judecată pe pârâta S.I.F. M. S.A. (fostă F.P.P. IV M.) București, pentru ca,

prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la

restituirea sumei de 66.632.767 lei, achitată din eroare de reclamantă și a

dobânzii aferente de la data virării, 21 aprilie 1997, până în ziua returnării

sumei respective, precum și la plata daunelor interese în cuantum de 200.000

lei/zi până la achitarea sumei, cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul București, secția comercială, prin

sentința civilă nr. 1735 din 31 martie 1999, a admis în parte acțiunea

precizată împotriva pârâtei și a obligat-o pe aceasta la plata (restituirea)

către reclamantă a sumei de 66.632.767 lei, ca plată efectuată nedatorat, a

dobânzii în sumă de 50.894.567 lei pe perioada 21 aprilie 1997–20 aprilie 1998,

precum și a cheltuielilor de judecată în sumă de 7.169.094 lei, respingând

capătul de cerere privind daunele interese, ca neîntemeiat.

Prin decizia civilă nr. 2318 din 13 octombrie

1999, Curtea de Apel București, secția comercială, a respins ca nefondat apelul

declarat de pârâtă în contra sentinței mai sus menționate.

În motivarea acestei decizii, instanța de apel a

arătat că instanța de fond a reținut corect situația de fapt și de drept,

reclamanta nedatorând pârâtei suma solicitată deoarece clauza prevăzută la art.

7.8. din contractul nr. 321/1996 a fost înlocuită de drept cu dispozițiile

Legii nr. 55/1995, modificată și completată prin O.G. nr. 37/1997.

În mod corect a fost respinsă cererea de conexare

cu dosarul nr. 5653/1998, cât și cererile de suspendare potrivit art. 244 pct. 1

C. proc. civ.

Prin decizia nr. 586 din 2 februarie 2001,

Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, a admis recursul pârâtei, a

casat decizia civilă nr. 2318 din 13 octombrie 1999 pronunțată de Curtea de

Apel București, secția comercială, și a trimis cauza spre soluționare aceleiași

instanțe, pentru a se pronunța și cu privire la motivul ce viza soluționarea

capătului de cerere privind dobânzile acordate.

În apel, după casare, rejudecând cauza, Curtea

de Apel București, secția a -V- a comercială, prin decizia civilă nr. 52 din 5

martie 2002, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtă împotriva

sentinței civile nr. 1735 din 31 martie 1999 a Tribunalului București, secția

comercială.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de

apel a reținut că tribunalul în mod corect a stabilit situația de fapt,

respectiv că suma în litigiu este nedatorată pârâtei, întrucât intimata

reclamantă, de bună credință a respectat dispozițiile clauzei 7.8. din

contractul nr. 321/1996 și această clauză devenind nulă, suma pretinsă trebuie

restituită ca nedatorată.

A mai reținut și că debitul reprezentând o plată

nedatorată, pe care pârâta nu a restituit-o, în conformitate cu dispozițiile

art. 43 C. com., în mod corect instanța a dispus obligarea acesteia și la plata

dobânzii.

Împotriva deciziei mai sus menționate a declarat

recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, prin invocarea

dispozițiilor art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ. și solicitând admiterea

recursului așa cum a fost formulat în scris, modificarea în tot a deciziei

atacate, iar, pe fond, respingerea acțiunii reclamantei, cu cheltuieli de

judecată.

Recurenta-pârâtă arată astfel că motivarea deciziei

curții de apel este superficială și cuprinde considerente străine de pricină

și, ca atare, sub acest aspect este netemeinică; hotărârea pronunțată este

lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a

legii, reținând eronat că respectiva clauză din contractul părților a fost

înlocuită de drept, devenind astfel nulă și că plata făcută de

intimata-reclamantă este o sumă nedatorată, întrucât ea reprezintă un avans

achitat pentru cumpărarea pachetului de acțiuni deținut de S.I.F. M. în S.C. P.

H. S.A.; prin decizia atacată, instanța nu s-a pronunțat asupra unor acte

doveditoare pe care ea le-a depus la dosar și care erau hotărâtoare pentru

dezlegarea corectă și legală a pricinii.

În concluzie, susține că greșit a fost obligată

la plata sumelor solicitate de reclamantă, iar decizia prin care au fost

menținute este nelegală și netemeinică, pe de-o parte pentru că suma principală

nu este datorată, iar pe de altă parte, pentru că nu există un termen cert la

care această sumă a devenit scadentă, față de care să se poată calcula dobânda,

astfel încât consideră că nici daunele nu sunt datorate.

Recursul nu este fondat, în conformitate cu

considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Prin hotărârea primei instanțe, sentința nr. 1735

din 31 martie 1999 a Tribunalului București, secția comercială, a fost admisă

în parte acțiunea reclamantei, pârâta fiind obligată la restituirea către

aceasta a sumei de 66.632.767 lei, ca plată nedatorată, precum și la plata

dobânzii comerciale în sumă de 50.894.567 lei, pe perioada 21 aprilie 1997 – 20

aprilie 1999 în raport de dispozițiile art. 43 C. com.

Această hotărâre a fost menținută de către

Curtea de Apel București, secția comercială, care prin decizia civilă nr. 2318

din 13 octombrie 1999 a respins apelul pârâtei ca nefondat.

Curtea Supremă de Justiție, secția comercială,

prin decizia nr. 586 din 2 februarie 2001, urmare admiterii recursului declarat

de pârâtă, a casat decizia curții de apel mai sus menționată și a trimis cauza

spre soluționare aceleiași instanțe.

În motivarea acestei soluții, instanța supremă a

reținut că în mod just instanța de apel a apreciat că reclamanta a achitat din

eroare reclamantei suma de 66.632.767 lei și, ca atare, în mod corect

recurenta-pârâtă a fost obligată la restituirea sumei, critica sub acest aspect

fiind întemeiată.

Referitor la cea de-a doua critică vizând

soluționarea capătului de cerere privind dobânzile în sumă de 50.894.567 lei a

reținut că nu au fost examinate criticile apelantei-pârâte potrivit cărora în

cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 43 C. com., motivat de faptul că în

speță s-a solicitat restituirea unei sume de bani, care nu a avut un termen

scadent și drept urmare pe acest considerent, pentru ca instanța să se pronunțe

și privind acest motiv de apel cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiași

instanțe.

Ca atare, din cele mai sus expuse rezultă că

instanța de recurs s-a pronunțat asupra primului capăt de cerere formulat de

reclamantă, stabilind că suma de 66.632.767 lei a fost achitată din eroare,

reprezintă deci o plată nedatorată și corect a fost obligată recurenta-pârâtă

la restituirea lui.

Drept urmare, având în vedere dispozițiile art. 315

1

C. proc. civ., care statuează că „în caz de casare, hotărârile instanței de

recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității

administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului” se

reține că în ce privește primul capăt de cerere, privind suma nedatorată, ne

aflăm în prezența unor chestiuni deja judecate prin decizia de casare a

instanței de recurs și în consecință acestea nu mai pot face obiectul nici unei

discuții.

În ce privește daunele se constată că potrivit

aceleiași decizii a instanței supreme, cauza a fost trimisă spre rejudecare

instanței de apel, care, în mod corect, la rejudecare a reținut că pârâta

datorează și dobânzile în discuție, potrivit dispozițiilor art. 43 C. com., în

conformitate cu care datoriile comerciale, lichide și plătibile în bani produc

dobândă de drept din ziua când devin exigibile, - aceste dispoziții fiind

aplicabile și în speță, unde debitul reprezintă o sumă nedatorată ce a fost

reținută nejustificat, fără a fi restituită, producându-i reclamantei un

prejudiciu prezumat, prin lipsa de folosință a banilor.

Prin urmare critica formulată de pârâtă sub

acest aspect, reiterată și în recurs se reține a fi nefondată și va fi respinsă

în consecință.

Astfel fiind, față de considerentele mai sus

arătate, având în vedere că recurenta-pârâtă nu a exprimat în recurs nici o

critică întemeiată în condițiile art. 304 C. proc. civ., urmează a se respinge

recursul pe care aceasta l-a declarat, ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanta S.I.F. M. S.A.

București prin administratorul său S.A. I.M.I. S.A. împotriva deciziei nr. 52

din 5 martie 2002 a Curții de Apel București, secția a V a comercială, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 6

noiembrie 2003.