ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2391/2003

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul București, la

14 aprilie 1998, reclamanta B.K. SA a chemat în judecată pârâtul A.I.

solicitând obligarea acestuia la 18.791.174 lei dobânzi, calculate de la 1 mai

1996 până la 28 februarie 1998.

Prin sentința civilă nr. 5188, pronunțată la 26

noiembrie 1998, secția comercială a Tribunalului București, a admis, în parte,

acțiunea și l-a obligat pe pârât să plătească reclamantei 18.791.174 lei

dobânzi, calculate până la 28 februarie 1998 și 1372.470 lei cheltuieli de

judecată.

A fost anulată cererea reclamantei de majorare a

pretențiilor și cererea reconvențională formulată de pârât ca netimbrate.

Curtea de Apel București, secția comercială, prin

decizia civilă nr. 1503, pronunțată la 16 iunie 1999, a respins, ca tardiv

motivat, apelul declarat împotriva sentinței tribunalului de pârâtul A.I.

Recursul declarat de apelantul pârât împotriva

acestei decizii a fost respins, ca nefondat, de Curtea Supremă de Justiție,

secția comercială, prin decizia nr. 5406, pronunțată la 7 noiembrie 2000, în

dosarul nr. 4597/1999.

La 31 august 2001, recurentul pârât a formulat

contestație în anulare, împotriva deciziei 5406 din 7 noiembrie 2000, susținând

că unicul motiv de recurs invocat este acela că, în mod greșit, i-a fost

respins apelul ca tardiv motivat, a fost dovedit, recurentul prezentând la

dosarul cauzei dovada că a primit comunicarea motivării hotărârii primei

instanțe la 5 februarie 1999, iar apelul său a fost expediat prin poștă la 22

februarie 1999, iar odată cu motivele de recurs a anexat și copia recipisei de

expediere a apelului prin poștă, pe care instanța de recurs nu a avut-o în

vedere.

Prin decizia nr. 6803, pronunțată la 21 noiembrie

2001, contestația în anulare formulată de pârâtul A.I. a fost admisă, decizia

atacată a fost anulată și a fost fixat termen pentru judecarea recursului.

Pentru a decide astfel, Curtea a reținut că, în

dosarul de recurs nr. 4597/1999 al secției comercială, pe lângă împuternicirea

dată de recurent avocatului său, se află atașată și o recipisă poștală, care

atestă expedierea de către A.I. a unei corespondențe adresate tribunalului la

22 februarie 1991, iar pe motivele de apel apare menționată data primirii la

instanța de fond – 26 februarie 1999, care corespunde, sub aspectul succesiunii

cronologice, cu aceea indicată de recipisă.

În aceste împrejurări, aprecierea instanței de

recurs, în sensul că nu există o dovadă concludentă în sprijinul aserțiunilor

recurentului pârât, este în mod vădit rezultatul unei erori materiale.

Prin decizia nr. 2608, pronunțată în dosarul nr.

659/2001 la 10 aprilie 2002, Curtea a reținut că, prin recipisa poștală depusă

la dosar, recurentul a făcut dovada depunerii în termen a motivelor de apel, a

admis recursul și a trimis cauza, pentru judecarea apelului, la Curtea de Apel

București.

Împotriva acestei ultime decizii B.K. SA, prin

lichidatori SC R.V.A. SA și SC P.C.M. SRL, a formulat contestație în anulare,

susținând că atât instanța de apel, cât și instanța care a pronunțat decizia

5406 din 7 noiembrie 2000, au reținut corect că apelul pârâtului A.I., a fost

tardiv motivat, deoarece, din dovada comunicării hotărârii nr. 5188 din 26

noiembrie 1998, rezultă că dovada comunicării motivării hotărârii poartă data

de 8 februarie 1999, astfel încât primirea hotărârii, la 5 februarie 1999, de

către A.I. nu era posibilă.

Motivele de apel ale aceleiași părți poartă rezoluția

de primire la 26 februarie 1999, iar în fața instanței de apel, deși i-a fost

acordat termen pentru a face dovada susținerilor sale privind motivarea

apelului, apelantul pârât s-a mărginit doar să afirme că a formulat în termen

motivele de apel.

Contestația în anulare nu este fondată.

Judecând recursul declarat de A.I., după admiterea

contestației în anulare formulată de aceeași parte, Curtea a reținut corect că

recipisa poștală, dovadă a depunerii motivării apelului, nu a fost depusă la

Curtea de Apel București, ci în dosarul instanței de recurs, când recurentul a

fost asistat de apărător. Raportat la data comunicării motivării sentinței (8

februarie sau 5 februarie 1999) și în raport cu  prevederile art. 288[1]

din C. proc. civ., în vigoare la acea dată, a făcut dovada motivării în termen

a apelului său.

Susținerea potrivit căreia, comunicarea motivării

hotărârii nu se putea face la 5 februarie 1999 nu poate fi reținută în condițiile

în care dovada de comunicare poartă și o ștampilă cu această dată, iar

mențiunea comunicării a 2 exemplare, aflată în finalul paginii 4 a sentinței

este datată 2 februarie 1999.

Față de cele menționate mai sus, rezultă că, în

speță, cerințele art. 317 și 318 invocate de contestatoare nu sunt întrunite,

astfel încât contestația în anulare urmează să fie respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondată, contestația în anulare

formulată de contestatoarea B.K. – B.G.C.P. SA București, prin lichidatori SC

R.V.A. și SC P.C.M. SRL București, împotriva deciziei nr. 2608 din 10 aprilie

2002 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17

aprilie 2003.