ÎCCJ, Decizia nr. 296/2005

Asupra cererii de revizuire de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 208 din 18

ianuarie 1995, Judecătoria Câmpulung a admis cererea reclamantei B.R.D.,

filiala Câmpulung și a obligat pârâta SC L. SRL Câmpulung să plătească

acesteia, suma de 3.112.751 lei cu titlu de credit nerestituit și dobândă

aferentă.

Prin sentința nr. 3000 din

B.R.D., filiala Câmpulung Muscel, privind obligarea pârâților SC L. SRL

Câmpulung și M.I., la plata sumei de 4.663.618 lei cu titlu de împrumut

nerestituit și dobânzi legale, reținându-se că pretenția dedusă judecății a

fost anterior soluționată prin sentința nr. 208 din 18 ianuarie 1995, a

aceleiași instanțe.

Prin sentința nr. 3252 din 8

octombrie 1997, Judecătoria Câmpulung a respins, ca inadmisibilă, cererea

reclamantei B.R.D., filiala Câmpulung, privind obligarea pârâților SC L. SRL

Câmpulung și M.I., la plata creditului restant și a dobânzilor aferente, cu

motivarea că reclamanta menționată este în posesia unui titlu executoriu, cu

referire la sentința nr. 208/1995, în temeiul căreia a și fost pornită

executarea silită.

Ca atare, reclamanta are

deschisă și calea executării silite, cu referire la ipoteca instituită asupra

apartamentului proprietate personală a debitorului M.I.

Prin decizia nr. 53/C din 9

februarie 1998, Tribunalul Argeș, secția civilă, a admis apelul declarat de

reclamantă împotriva acestei din urmă sentințe, a desființat hotărârea atacată,

în partea privitoare la dobânzi și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleași

instanțe.

Judecătoria Câmpulung, în

rejudecare, prin sentința nr. 3478 din 9 decembrie 1999, a admis în parte

acțiunea reclamantei B.R.D., filiala Câmpulung și a obligat pârâții SC L. SRL

Câmpulung și M.I. să plătească acesteia, în solidar, suma de 4.790.030 lei cu

titlu de dobânzi aferente creditului restant, până la 1 noiembrie 1999.

Prin decizia nr. 419/C din 8

noiembrie 2000, Tribunalul Argeș, secția comercială și de contencios

administrativ, a admis apelurile declarate de pârâți împotriva hotărârii primei

instanțe și, pe fond, a respins acțiunea, în ceea ce privește obligarea

acestora la plata dobânzilor.

Apelul declarat de

reclamantă împotriva aceleiași sentințe a fost respins, ca nefondat.

Recursul declarat de

reclamantă împotriva acestei decizii a fost respins, ca inadmisibil, prin

decizia nr. 91/R/C din 14 martie 2001, a Curții de Apel Pitești, secția

comercială și de contencios administrativ.

Reclamanta a formulat

contestație în anulare împotriva acestei decizii.

Prin decizia nr. 258/R-C din

12 septembrie 2001, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios

administrativ, a admis contestația în anulare, a anulat decizia atacată și a

fixat termen pentru judecarea recursului.

Prin decizia nr. 373/R/C din

17 octombrie 2001, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios

administrativ, a admis recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei nr.

419/C din 8 noiembrie 2000 a Tribunalului Argeș, secția comercială și de

contencios administrativ și a modificat decizia atacată, în sensul că a admis

apelul declarat de aceeași parte împotriva sentinței nr. 3478 din 9 decembrie

1999, a Judecătoriei Câmpulung și, pe fond, a schimbat în parte hotărârea

primei instanțe, în sensul obligării pârâților la plata dobânzilor de la 1

noiembrie 1994 și în continuare.

Celelalte dispoziții ale

sentinței atacate au fost menținute.

Apelul declarat de pârâți

împotriva aceleași sentințe au fost respinse ca nefondate.

Recursul declarat de pârâta

SC L. SRL Câmpulung împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale

strecurate în decizia nr. 419/C/2000, a Tribunalului Argeș, a fost respins, ca

nefondat, prin decizia nr. 250/R/C din 29 august 2001, a Curții de Apel

Pitești, secția comercială și de contencios administrativ.

Împotriva deciziei nr.

373/R/C din 17 decembrie 2001, a Curții de Apel Pitești, pârâta SC L. SRL

Câmpulung a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe cazul prevăzut de art.

322 pct. 7 C. proc. civ.

Curtea Supremă de Justiție,

secția comercială, prin decizia nr. 4864 din 9 iulie 2002, a respins cererea de

revizuire, ca nefondată, reținând că hotărârile vizate de revizuentă nu au

același obiect.

Împotriva acestei decizii,

pârâta SC L. SRL Câmpulung a formulat contestație în anulare.

Prin decizia nr. 3394 din 9

iulie 2003, secția comercială a Curții Supreme de Justiție a admis contestația

în anulare, a anulat hotărârea atacată și a fixat termen pentru judecarea

recursului.

Prin decizia nr. 342 din 29

ianuarie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a

respins cererea de revizuire formulată de pârâta SC L. SRL Câmpulung, ca

tardivă.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, în compunerea prevăzută de art. 308 alin. (1) C. proc. civ., a

respins recursul declarat de revizuentă împotriva deciziei nr. 342 din 29

ianuarie 2004 a secției comerciale, reținându-se că nu sunt întrunite

condițiile de formă pentru exercitarea acestei căi de atac.

Contestația în anulare

formulată împotriva deciziei instanței de recurs a fost respinsă, ca

inadmisibilă, prin decizia nr. 319 din 15 noiembrie 2004, pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, în dosarul nr. 127/2004.

O nouă contestație în

anulare, formulată de pârâtul M.I. împotriva deciziei nr. 319 din 15 noiembrie

2004, a fost respinsă ca inadmisibilă de completul de 9 judecători al Înaltei

Curți de Casație și Justiție, prin decizia nr. 75 din 14 martie 2005.

La data de 17 martie 2003,

pârâtul M.I. a formulat cerere privind revizuirea acestei din urmă decizii, ca

fiind potrivnică deciziei nr. 373/R/C/2001 din 17 decembrie 2001, a Curții de

Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ.

Cererea de revizuire este

inadmisibilă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin art. 129 din

Constituția României, revizuită, cu referire la art. 126 din legea

fundamentală, a fost statuat principiul potrivit căruia părțile interesate pot

apela la protecția judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită

imparțial de către instanțele competente, în cadrul sistemului procesului

civil, prin care a fost reglementat dreptul examinării cauzei în două grade de

jurisdicție.

Mai mult, realizând o armonioasă

proporționalizare între imperativul stabilității raporturilor juridice civile

și cerința aflării adevărului, legea procesual-civilă a reglementat și

posibilitatea reconsiderării situației juridice prezumată ca autentică prin

hotărâre judecătorească irevocabilă, ce are ca atribut specific și exclusiv

autoritatea de lucru judecat, prin exercitarea căilor extraordinare de atac în

condiții precis și limitativ determinate.

Această reglementare are

aptitudinea de a satisface exigențele noii perspective asupra justiției,

generate de art. 21 din Constituția României, art. 13 din Convenția pentru

apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 2 din

Protocolul Adițional nr. 7 la Convenție.

Prin urmare, revine

persoanei interesate, obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în

condițiile legii procesual-civile, aceleași pentru subiecții de drept aflați în

situații identice.

Totodată, aceleași exigențe

exclud examinarea în fond a unei cereri formulate sau căi de atac exercitate în

alte condiții, decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.

Din dispozițiile Codului de

procedură civilă rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite

cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, una privește existența unei

hotărâri, determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului

judiciar pe această cale.

Potrivit art. 322 C. proc. civ. se

poate cere revizuirea „unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau

prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs, atunci

când evocă fondul”.

În cauză, condiția impusă de textul

de lege citat nu este îndeplinită, întrucât prin decizia atacată a fost

soluționată o contestație în anulare, hotărâre judecătorească neprevăzută a fi

supusă revizuirii.

Prin urmare, excepția de

inadmisibilitate pusă în discuție se constată a fi întemeiată.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, Curtea va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea

contestatorului M.I.

privind

revizuirea deciziei nr. 75 din 14 martie 2005, pronunțată de completul de 9

judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 311/2004.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 7 noiembrie 2005.