ÎCCJ, Decizia nr. 77/2006

Asupra recursului de față ; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 208 din 18 ianuarie 1995, Judecătoria Câmpulung a admis cererea reclamantei B.R.D., filiala Câmpulung și a obligat pârâta SC L. SRL Câmpulung, să plătească acesteia, suma de 3.112.751 lei, cu titlu de credit nerestituit și dobândă aferentă. Prin sentința nr. 3000 din 19 noiembrie 1996, Judecătoria Câmpulung a respins acțiunea reclamantei B.R.D., filiala Câmpulung Muscel, privind obligarea pârâților SC L. SRL Câmpulung și M.I., la plata sumei de 4.663.618 lei, cu titlu de împrumut nerestituit și dobânzi legale, reținându-se că pretenția dedusă judecății a fost anterior soluționată prin sentința nr. 208 din 18 ianuarie 1995, a aceleași instanțe.

Prin sentința nr. 3252 din 8 octombrie 1997, Judecătoria Câmpulung a respins, ca inadmisibilă, cererea reclamantei B.R.D., filiala Câmpulung, privind obligarea pârâților SC L. SRL Câmpulung și M.I., la plata creditului restant și a dobânzilor aferente, cu motivarea că reclamanta menționată este în posesia unui titlu executoriu, cu referire la sentința nr. 208/1995, în temeiul căreia a și fost pornită executarea silită. Ca atare, reclamanta are deschisă și calea executării silite, cu referire la ipoteca instituită asupra apartamentului proprietate personală a debitorului M.I. Prin decizia nr. 53/C din 9 februarie 1998, Tribunalul Argeș, secția civilă, a admis apelul declarat de reclamantă împotriva acestei din urmă sentințe, a desființat hotărârea atacată în partea privitoare la dobânzi și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleași instanțe.

Judecătoria Câmpulung, în rejudecare, prin sentința nr. 3478 din 9 decembrie 1999, a admis în parte acțiunea reclamantei B.R.D., filiala Câmpulung și a obligat pârâții SC L. SRL Câmpulung și M.I., să plătească acesteia, în solidar, suma de 4.790.030 lei, cu titlu de dobânzi aferente creditului restant, până la 1 noiembrie 1999. Prin decizia nr. 419/C din 8 noiembrie 2000, Tribunalul Argeș, secția comercială și de contencios administrativ, a admis apelurile declarate de pârâți împotriva hotărârii primei instanțe și, pe fond, a respins acțiunea, în ceea ce privește obligarea acestora la plata dobânzilor. Apelul declarat de reclamantă împotriva aceleași sentințe a fost respins ca nefondat. Recursul declarat de reclamantă împotriva acestei decizii a fost respins, ca inadmisibil, prin decizia nr. 91/R/C din 14 martie 2001, a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ.

Reclamanta a formulat contestație în anulare împotriva acestei decizii. Prin decizia nr. 258/R-C din 12 septembrie 2001, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, a admis contestația în anulare, a anulat decizia atacată și a fixat termen pentru judecarea recursului. Prin decizia nr. 373/R/C din 17 octombrie 2001, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, a admis recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei nr. 419/C din 8 noiembrie 2000, a Tribunalului Argeș, secția comercială și de contencios administrativ și a modificat decizia atacată, în sensul că a admis apelul declarat de aceeași parte împotriva sentinței nr. 3478 din 9 decembrie 1999 a Judecătoriei Câmpulung și, pe fond, a schimbat în parte hotărârea primei instanțe, în sensul obligării pârâților la plata dobânzilor de la 1 noiembrie 1994 și în continuare.

Celelalte dispoziții ale sentinței atacate au fost menținute. Apelul declarat de pârâți împotriva aceleași sentințe au fost respinse ca nefondate. Recursul declarat de pârâta SC L. SRL Câmpulung împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale strecurate în decizia nr. 419/C/2000, a Tribunalului Argeș, a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 250/R/C din 29 august 2001 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ. Împotriva deciziei nr. 373/R/C din 17 decembrie 2001, a Curții de Apel Pitești, pârâta SC L. SRL Câmpulung a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe cazul prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 4864 din 9 iulie 2002, a respins cererea de revizuire, ca nefondată, reținând că hotărârile vizate de revizuentă nu au același obiect.

Împotriva acestei decizii, pârâta SC L. SRL Câmpulung a formulat contestație în anulare. Prin decizia nr. 3394 din 9 iulie 2003, secția comercială a Curții Supreme de Justiție a admis contestația în anulare, a anulat hotărârea atacată și a fixat termen pentru judecarea recursului. Prin decizia nr. 342 din 29 ianuarie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a respins cererea de revizuire formulată de pârâta SC L. SRL Câmpulung, ca tardivă. Înalta Curte de Casație și Justiție, în compunerea prevăzută de art. 308 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursul declarat de revizuentă împotriva deciziei nr. 342 din 29 ianuarie 2004, a secției comerciale, reținându-se că nu sunt întrunite condițiile de formă pentru exercitarea acestei căi de atac.

Contestația în anulare formulată împotriva deciziei instanței de recurs a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin decizia nr. 319 din 15 noiembrie 2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, în dosarul nr. 127/2004. O nouă contestație în anulare, formulată de pârâtul M.I. împotriva deciziei nr. 319 din 15 noiembrie 2004, a fost respinsă, ca inadmisibilă, de completul de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin decizia nr. 75 din 14 martie 2005. La data de 17 martie 2003, pârâtul M.I. a formulat cerere privind revizuirea acestei din urmă decizii, ca fiind potrivnică deciziei nr. 373/R/C/2001 din 17 decembrie 2001, a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ.

Prin decizia nr. 296 din 7 noiembrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 74/2005, al Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, cererea de revizuire a fost respinsă, ca inadmisibilă, reținându-se următoarele: Prin art. 129 din Constituția României, revizuită, cu referire la art. 126 din legea fundamentală, a fost statuat principiul potrivit căruia părțile interesate pot apela la protecția judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparțial de către instanțele competente, în cadrul sistemului procesului civil, prin care a fost reglementat dreptul examinării cauzei în două grade de jurisdicție.

Mai mult, realizând o armonioasă proporționalizare între imperativul stabilității raporturilor juridice civile și cerința aflării adevărului, legea procesual-civilă a reglementat și posibilitatea reconsiderării situației juridice prezumată ca autentică, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, ce are ca atribut specific și exclusiv, autoritatea de lucru judecat, prin exercitarea căilor extraordinare de atac, în condiții precis și limitativ determinate. Această reglementare are aptitudinea de a satisface exigențele noii perspective asupra justiției, generate de art. 21 din Constituția României, art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 2 din Protocolul Adițional nr. 7 la Convenție.

Prin urmare, revine persoanei interesate, obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual-civile, aceleași pentru subiecții de drept aflați în situații identice. Totodată, aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri formulate sau căi de atac exercitate în alte condiții, decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală. Din dispozițiile Codului de procedură civilă rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, una privește existența unei hotărâri, determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale. Potrivit art. 322 C. proc. civ. se poate cere revizuirea „unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul”.

În cauză, condiția impusă de textul de lege citat nu este îndeplinită, întrucât prin decizia atacată a fost soluționată o contestație în anulare, hotărâre judecătorească neprevăzută a fi supusă revizuirii. Împotriva acestei din urmă hotărâri, contestatorul M.I. a declarat un nou recurs. Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Potrivit art. 328 alin. (2) C. proc. civ., „dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice, calea de atac este recursul, cu excepția cazului în care instanța de revizuire este Înalta Curte de Casație și Justiție, a cărei hotărâre este irevocabilă”. În cauză, recursul declarat de contestator privește o hotărâre pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în revizuire.

Prin urmare, potrivit normei menționate, hotărârea atacată este irevocabilă și, pe cale de consecință, nesupusă recursului. În același sens sunt dispozițiile art. 299 C. proc. civ., potrivit cărora sunt supuse recursului, hotărârile definitive. Totodată, examinarea recursului excede competenței atribuite completului de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată. Prin urmare, excepția pusă în discuție se constată a fi întemeiată, recursul urmând a fi privit ca inadmisibil, atât dreptului comun, cât și legii speciale. În consecință, pentru considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, Curtea va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul M.I. împotriva deciziei nr. 296 din 7 noiembrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 74/2005, al Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 9 judecători. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2006.