ÎCCJ, Decizia nr. 77/2006

Asupra recursului de față ;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 208 din 18 ianuarie 1995,

Judecătoria Câmpulung a admis cererea reclamantei B.R.D., filiala Câmpulung și

a obligat pârâta SC L. SRL Câmpulung, să plătească acesteia, suma de 3.112.751

lei, cu titlu de credit nerestituit și dobândă aferentă.

Prin sentința nr. 3000 din 19 noiembrie 1996,

Judecătoria Câmpulung a respins acțiunea reclamantei B.R.D., filiala Câmpulung

Muscel, privind obligarea pârâților SC L. SRL Câmpulung și M.I., la plata sumei

de 4.663.618 lei, cu titlu de împrumut nerestituit și dobânzi legale,

reținându-se că pretenția dedusă judecății a fost anterior soluționată prin

sentința nr. 208 din 18 ianuarie 1995, a aceleași instanțe.

Prin sentința nr. 3252 din 8 octombrie 1997,

Judecătoria Câmpulung a respins, ca inadmisibilă, cererea reclamantei B.R.D.,

filiala Câmpulung, privind obligarea pârâților SC L. SRL Câmpulung și M.I., la

plata creditului restant și a dobânzilor aferente, cu motivarea că reclamanta

menționată este în posesia unui titlu executoriu, cu referire la sentința nr.

208/1995, în temeiul căreia a și fost pornită executarea silită.

Ca atare, reclamanta are deschisă și calea executării

silite, cu referire la ipoteca instituită asupra apartamentului proprietate

personală a debitorului M.I.

Prin decizia nr. 53/C din 9 februarie 1998,

Tribunalul Argeș, secția civilă, a admis apelul declarat de reclamantă

împotriva acestei din urmă sentințe, a desființat hotărârea atacată în partea

privitoare la dobânzi și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleași instanțe.

Judecătoria Câmpulung, în rejudecare, prin sentința

nr. 3478 din 9 decembrie 1999, a admis în parte acțiunea reclamantei B.R.D.,

filiala Câmpulung și a obligat pârâții SC L. SRL Câmpulung și M.I., să

plătească acesteia, în solidar, suma de 4.790.030 lei, cu titlu de dobânzi

aferente creditului restant, până la 1 noiembrie 1999.

Prin decizia nr. 419/C din 8 noiembrie 2000,

Tribunalul Argeș, secția comercială și de contencios administrativ, a admis

apelurile declarate de pârâți împotriva hotărârii primei instanțe și, pe fond,

a respins acțiunea, în ceea ce privește obligarea acestora la plata dobânzilor.

Apelul declarat de reclamantă împotriva aceleași

sentințe a fost respins ca nefondat.

Recursul declarat de reclamantă împotriva acestei

decizii a fost respins, ca inadmisibil, prin decizia nr. 91/R/C din 14 martie

2001, a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios

administrativ.

Reclamanta a formulat contestație în anulare

împotriva acestei decizii.

Prin decizia nr. 258/R-C din 12 septembrie 2001,

Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, a

admis contestația în anulare, a anulat decizia atacată și a fixat termen pentru

judecarea recursului.

Prin decizia nr. 373/R/C din 17 octombrie 2001,

Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, a

admis recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei nr. 419/C din 8

noiembrie 2000, a Tribunalului Argeș, secția comercială și de contencios

administrativ și a modificat decizia atacată, în sensul că a admis apelul

declarat de aceeași parte împotriva sentinței nr. 3478 din 9 decembrie 1999 a

Judecătoriei Câmpulung și, pe fond, a schimbat în parte hotărârea primei

instanțe, în sensul obligării pârâților la plata dobânzilor de la 1 noiembrie

1994 și în continuare.

Celelalte dispoziții ale sentinței atacate au fost

menținute.

Apelul declarat de pârâți împotriva aceleași sentințe

au fost respinse ca nefondate.

Recursul declarat de pârâta SC L. SRL Câmpulung

împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale strecurate în decizia nr.

419/C/2000, a Tribunalului Argeș, a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr.

250/R/C din 29 august 2001 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de

contencios administrativ.

Împotriva deciziei nr. 373/R/C din 17 decembrie 2001,

a Curții de Apel Pitești, pârâta SC L. SRL Câmpulung a formulat cerere de

revizuire, întemeiată pe cazul prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, prin

decizia nr. 4864 din 9 iulie 2002, a respins cererea de revizuire, ca

nefondată, reținând că hotărârile vizate de revizuentă nu au același obiect.

Împotriva acestei decizii, pârâta SC L. SRL Câmpulung

a formulat contestație în anulare.

Prin decizia nr. 3394 din 9 iulie 2003, secția

comercială a Curții Supreme de Justiție a admis contestația în anulare, a

anulat hotărârea atacată și a fixat termen pentru judecarea recursului.

Prin decizia nr. 342 din 29 ianuarie 2004, Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a respins cererea de revizuire

formulată de pârâta SC L. SRL Câmpulung, ca tardivă.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în compunerea

prevăzută de art. 308 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursul declarat de

revizuentă împotriva deciziei nr. 342 din 29 ianuarie 2004, a secției

comerciale, reținându-se că nu sunt întrunite condițiile de formă pentru

exercitarea acestei căi de atac.

Contestația în anulare formulată împotriva deciziei

instanței de recurs a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin decizia nr. 319 din

15 noiembrie 2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul

de 9 judecători, în dosarul nr. 127/2004.

O nouă contestație în anulare, formulată de pârâtul

M.I. împotriva deciziei nr. 319 din 15 noiembrie 2004, a fost respinsă, ca

inadmisibilă, de completul de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și

Justiție, prin decizia nr. 75 din 14 martie 2005.

La data de 17 martie 2003, pârâtul M.I. a formulat

cerere privind revizuirea acestei din urmă decizii, ca fiind potrivnică

deciziei nr. 373/R/C/2001 din 17 decembrie 2001, a Curții de Apel Pitești,

secția comercială și de contencios administrativ.

Prin decizia nr. 296 din 7 noiembrie 2005, pronunțată

în dosarul nr. 74/2005, al Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 9

judecători, cererea de revizuire a fost respinsă, ca inadmisibilă, reținându-se

următoarele:

Prin art. 129 din Constituția României, revizuită, cu

referire la art. 126 din legea fundamentală, a fost statuat principiul potrivit

căruia părțile interesate pot apela la protecția judiciară a drepturilor

subiective încălcate, oferită imparțial de către instanțele competente, în

cadrul sistemului procesului civil, prin care a fost reglementat dreptul

examinării cauzei în două grade de jurisdicție.

Mai mult, realizând o armonioasă proporționalizare

între imperativul stabilității raporturilor juridice civile și cerința aflării

adevărului, legea procesual-civilă a reglementat și posibilitatea

reconsiderării situației juridice prezumată ca autentică, prin hotărâre

judecătorească irevocabilă, ce are ca atribut specific și exclusiv, autoritatea

de lucru judecat, prin exercitarea căilor extraordinare de atac, în condiții

precis și limitativ determinate.

Această reglementare are aptitudinea de a satisface

exigențele noii perspective asupra justiției, generate de art. 21 din

Constituția României, art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului

și a libertăților fundamentale și art. 2 din Protocolul Adițional nr. 7 la

Convenție.

Prin urmare, revine persoanei interesate, obligația

de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual-civile,

aceleași pentru subiecții de drept aflați în situații identice.

Totodată, aceleași exigențe exclud examinarea în fond

a unei cereri formulate sau căi de atac exercitate în alte condiții, decât cele

determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.

Din dispozițiile Codului de procedură civilă rezultă

că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea

oricărei căi de atac, una privește existența unei hotărâri, determinate ca

atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Potrivit art. 322 C. proc. civ. se poate cere

revizuirea „unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin

neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs, atunci când

evocă fondul”.

În cauză, condiția impusă de textul de lege citat nu

este îndeplinită, întrucât prin decizia atacată a fost soluționată o

contestație în anulare, hotărâre judecătorească neprevăzută a fi supusă

revizuirii.

Împotriva acestei din urmă hotărâri, contestatorul

M.I. a declarat un nou recurs.

Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce

se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 328 alin. (2) C. proc. civ., „dacă

revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice, calea de atac este recursul,

cu excepția cazului în care instanța de revizuire este Înalta Curte de Casație

și Justiție, a cărei hotărâre este irevocabilă”.

În cauză, recursul declarat de contestator privește o

hotărâre pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în revizuire.

Prin urmare, potrivit normei menționate, hotărârea

atacată este irevocabilă

și, pe cale de consecință, nesupusă recursului.

În același sens sunt dispozițiile art. 299 C. proc.

civ., potrivit cărora sunt supuse recursului, hotărârile definitive.

Totodată, examinarea recursului excede competenței

atribuite completului de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție,

prin art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată.

Prin urmare, excepția pusă în discuție se constată a

fi întemeiată, recursul urmând a fi privit ca inadmisibil, atât dreptului

comun, cât și legii speciale.

În consecință, pentru considerentele ce preced și ca

urmare a admiterii excepției, Curtea va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de contestatorul

M.I.

împotriva deciziei nr. 296 din 7

noiembrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 74/2005, al Înaltei Curți de Casație

și Justiție, completul de 9 judecători.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2006.