ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5253/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea pronunțată în Camera de Consiliu la 11 februarie 2004 de Judecătoria Buftea s-a încuviințat executarea silită imobiliară la cererea creditoarei B.R.D. G.S.G. SA cu sediul în București, împotriva debitoarei SC P. SA. Apelul declarat de debitoare împotriva acestei hotărâri a fost respins prin decizia nr. 244 din 31 mai 2004 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, prin care s-a respins și cererea de suspendare a executării silite, iar apelanta a fost obligată la 11.900.000 lei cheltuieli de judecată. S-a reținut în considerentele deciziei că, cererea creditoarei întrunește cerințele prevăzute de art. 379 C. proc.

civ., creanța este certă, lichidă și exigibilă, iar cererea de suspendare a rămas fără obiect, prin soluționarea apelului. Împotriva acestei decizii debitoarea SC P. SA a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a susținut că este nelegală și netemeinică. A arătat recurenta că executarea silită a fost încuviințată prin încălcarea dispozițiilor art. 379 C. proc. civ., deoarece creanța nu era certă, lichidă și exigibilă. S-a invocat că deși contractul de credit din 16 martie 1999 și actele adiționale ulterioare și contractul de ipotecă încheiate între părți au fost investite cu formulă executorie, acestea nu cuprindeau sumele care se datorează de debitoare. Că, a rambursat o parte din sumele împrumutate, iar restul sumelor nu erau exigibile, ci trebuiau achitate la anumite termene până în anul 2009. Debitoarea datora numai ratele de credit scadente, deci altă sumă decât cea cu privire la care s-a început executarea.

S-a susținut că nu s-a făcut nici o probă cu privire la cuantumul sumelor încasate de la debitoare și nici cu privire la calculul dobânzilor. Referitor la graficul de eșalonare a creditului încheiat la 14 noiembrie 2002, acesta nu mai corespunde, întrucât ulterior au fost efectuate plăți până la data de 30 ianuarie 2003. Recurenta a precizat că actele de executare sunt greșit întocmite, întrucât prezintă un imobil insuficient identificat, fără număr de cadastru și de carte funciară. S-a invocat că asupra imobilului urmărit au fost solicitate două executări silite, iar cererea de încuviințare a executării a fost formulată în baza unui titlu executoriu care nu mai produce efecte. În ultimul motiv de recurs s-a susținut că în mod greșit s-au respins probele solicitate cu interogatoriu și expertiză financiar bancară, cu care a vrut să dovedească că s-au efectuat plăți și care este cuantumul real al debitului.

Prin întâmpinare, intimata-creditoare a solicitat respingerea recursului întrucât în mod corect instanța de apel a reținut caracterul cert, lichid și exigibil al creanței conform art. 379 C. proc. civ. La termenul de azi intimata-creditoare a invocat excepția de necompetență a Înaltei Curți în soluționarea cererii față de modificările aduse codului de procedură civilă, prin Legea nr. 219/2005 și excepția inadmisibilității căii de atac a recursului, în raport de dispozițiile art. 373 1 C. proc. civ. Ambele excepții nu sunt întemeiate. Referitor la excepția de necompetență Înaltei Curți în soluționarea recursului: Prin Legea nr. 219 din 5 iulie 2005, privind aprobarea O.U.G. nr. 138/2000, pentru modificarea și completarea codului de procedură civilă, s-a prevăzut la art. II alin. (3) că recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data intrării în vigoare a legii, sunt de competența curților de apel.

Decizia atacată prin recursul dedus judecății a fost pronunțată însă la data de 31 mai 2004, când curtea de apel era instanța competentă să soluționeze cererea potrivit dispozițiilor legale de la acea dată. Așa fiind, cererea de recurs formulată de debitoare este de competența Înaltei Curți, care o reține spre soluționare. Referitor la excepția de inadmisibilitate a căii de atac a recursului: Potrivit art. 373 1 alin. (2) C. proc. civ., text de lege în vigoare la data pronunțării deciziei atacate „Instanța încuviințează executarea silită prin încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părților”. Aceste dispoziții legale, așa cum au fost modificate prin Legea nr. 219/2005, privind aprobarea O.U.G.

nr. 138/2000, pentru modificarea și completarea codului de procedură civilă prevăd că „Încheierea prin care președintele instanței admite cererea de încuviințare a executării silite, nu este supusă nici unei căi de atac”. Din interpretarea acestor dispoziții legale, rezultă că la data pronunțării deciziei recurate, dispozițiile art. 373 1 alin. (2) C. proc. civ., nu prevedeau expres inadmisibilitatea căilor de atac împotriva încheierii prin care s-a admis cererea de încuviințare a executării silite. „Per a contrario”, această încheiere, putea fi atacată cu apel și respectiv recurs de către debitoare. Criticile recurentei privind încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.) nu sunt întemeiate. Creditoarea B.R.D. – G.S.G. SA a solicitat încuviințarea executării silite asupra imobilului format din teren în suprafață de 11.100 mp. și construcția C.C.P., împotriva debitoarei SC P. SA în baza contractului de ipotecă autentificat la 16 martie 1999 la B.N.P. B.N. și a titlului executoriu – contractul de credit din 16 martie 1999 și a actelor adiționale la acesta. Sesizată cu cererea, instanța avea obligația să verifice îndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 373 1 C. proc. civ., art. 56 din Legea nr. 58/1998, iar creanța constatată prin titlul executoriu să fie certă, lichidă și exigibilă în condițiile art. 379 alin. (3) C. proc. civ. În mod corect ambele instanțe au reținut că aceste cerințe au fost îndeplinite, au admis cererea creditoarei și au dispus încuviințarea executării silite.

Susținerea recurentei că în speță nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 379 C. proc. civ., va fi înlăturată cât timp creditoarea a făcut dovada unei creanțe certe, lichide și exigibile așa cum prevăd dispozițiile legale menționate. Apărarea recurentei în sensul că graficul de eșalonare a ratelor din contractul de credit nu mai corespunde, întrucât a efectuat o parte din plăți nu poate fi invocată în cadrul încuviințării executării silite, procedură necontencioasă prevăzută de dispozițiile art. 335 și următoarele C. proc. civ., în care debitorul nu poate contesta creanța și modul de executare a acesteia de către creditor. Celelalte critici invocate de debitoare privind urmărirea unui imobil identificat greșit, o dublă executare a aceluiași imobil sau respingerea în mod greșit de instanță a probelor cu interogatoriu și expertiză financiar bancară, pot fi formulate în cadrul unei contestații la executare, în temeiul art. 399 și următoarele C. proc.

civ. De altfel, prin sentința nr. 995 din 28 iulie 2004 a Tribunalului București, secția a VII-a comercială, rămasă definitivă prin decizia nr. 486 din 26 aprilie 2005 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, s-a dispus deschiderea procedurii reorganizării judiciare și a falimentului împotriva debitoarei SC P. SA, s-a numit administrator judiciar și s-a stabilit termen pentru înregistrarea cererii de admitere a creanțelor. Pentru toate aceste considerente, Curtea constată că decizia atacată este legală și temeinică. Se va respinge excepția de necompetență și cea de inadmisibilitatea căii de atac invocată de intimata creditoare. Conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge ca nefondat recursul declarat de debitoare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția de necompetență și de inadmisibilitatea căii de atac invocate de intimata creditoare. Respinge recursul declarat de debitoarea SC P. SA Balotești, prin administrator judiciar SC R.P.T.C. SRL București, împotriva deciziei nr. 244 din 31 mai 2004 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2005.