ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5253/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea pronunțată în Camera

de Consiliu la 11 februarie 2004 de Judecătoria Buftea s-a încuviințat

executarea silită imobiliară la cererea creditoarei B.R.D. G.S.G. SA cu sediul

în București, împotriva debitoarei SC P. SA.

Apelul declarat de debitoare

împotriva acestei hotărâri a fost respins prin decizia nr. 244 din 31 mai 2004

a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, prin care s-a respins și

cererea de suspendare a executării silite, iar apelanta a fost obligată la

11.900.000 lei cheltuieli de judecată.

S-a reținut în considerentele

deciziei că, cererea creditoarei întrunește cerințele prevăzute de art. 379 C.

proc. civ., creanța este certă, lichidă și exigibilă, iar cererea de suspendare

a rămas fără obiect, prin soluționarea apelului.

Împotriva acestei decizii debitoarea

SC P. SA a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a

susținut că este nelegală și netemeinică.

A arătat recurenta că executarea

silită a fost încuviințată prin încălcarea dispozițiilor art. 379 C. proc. civ.,

deoarece creanța nu era certă, lichidă și exigibilă.

S-a invocat că deși contractul de

credit din 16 martie 1999 și actele adiționale ulterioare și contractul de

ipotecă încheiate între părți au fost investite cu formulă executorie, acestea

nu cuprindeau sumele care se datorează de debitoare. Că, a rambursat o parte

din sumele împrumutate, iar restul sumelor nu erau exigibile, ci trebuiau

achitate la anumite termene până în anul 2009.

Debitoarea datora numai ratele de

credit scadente, deci altă sumă decât cea cu privire la care s-a început

executarea.

S-a susținut că nu s-a făcut nici o

probă cu privire la cuantumul sumelor încasate de la debitoare și nici cu privire

la calculul dobânzilor.

Referitor la graficul de eșalonare a

creditului încheiat la 14 noiembrie 2002, acesta nu mai corespunde, întrucât

ulterior au fost efectuate plăți până la data de 30 ianuarie 2003.

Recurenta a precizat că actele de

executare sunt greșit întocmite, întrucât prezintă un imobil insuficient

identificat, fără număr de cadastru și de carte funciară.

S-a invocat că asupra imobilului

urmărit au fost solicitate două executări silite, iar cererea de încuviințare a

executării a fost formulată în baza unui titlu executoriu care nu mai produce

efecte.

În ultimul motiv de recurs s-a

susținut că în mod greșit s-au respins probele solicitate cu interogatoriu și

expertiză financiar bancară, cu care a vrut să dovedească că s-au efectuat

plăți și care este cuantumul real al debitului.

Prin întâmpinare,

intimata-creditoare a solicitat respingerea recursului întrucât în mod corect

instanța de apel a reținut caracterul cert, lichid și exigibil al creanței

conform art. 379 C. proc. civ.

La termenul de azi

intimata-creditoare a invocat excepția de necompetență a Înaltei Curți în

soluționarea cererii față de modificările aduse codului de procedură civilă,

prin Legea nr. 219/2005 și excepția inadmisibilității căii de atac a

recursului, în raport de dispozițiile art. 373

1

C. proc. civ.

Ambele excepții nu sunt întemeiate.

Referitor la excepția de necompetență

Înaltei Curți în soluționarea recursului:

Prin Legea nr. 219 din 5 iulie 2005,

privind aprobarea O.U.G. nr. 138/2000, pentru modificarea și completarea

codului de procedură civilă, s-a prevăzut la art. II alin. (3) că recursurile

aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data intrării în

vigoare a legii, sunt de competența curților de apel.

Decizia atacată prin recursul dedus

judecății a fost pronunțată însă la data de 31 mai 2004, când curtea de apel

era instanța competentă să soluționeze cererea potrivit dispozițiilor legale de

la acea dată.

Așa fiind, cererea de recurs

formulată de debitoare este de competența Înaltei Curți, care o reține spre

soluționare.

Referitor la excepția de

inadmisibilitate a căii de atac a recursului:

Potrivit art. 373

1

alin. (2)

C. proc. civ., text de lege în vigoare la data pronunțării deciziei atacate

„Instanța încuviințează executarea silită prin încheiere dată în camera de

consiliu, fără citarea părților”.

Aceste dispoziții legale, așa cum au

fost modificate prin Legea nr. 219/2005, privind aprobarea O.U.G. nr. 138/2000,

pentru modificarea și completarea codului de procedură civilă prevăd că

„Încheierea prin care președintele instanței admite cererea de încuviințare a

executării silite, nu este supusă nici unei căi de atac”.

Din interpretarea acestor dispoziții

legale, rezultă că la data pronunțării deciziei recurate, dispozițiile art. 373

1

alin. (2) C. proc. civ., nu prevedeau expres inadmisibilitatea căilor de atac

împotriva încheierii prin care s-a admis cererea de încuviințare a executării

silite.

„Per a contrario”, această

încheiere, putea fi atacată cu apel și respectiv recurs de către debitoare.

Criticile recurentei privind

încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) nu sunt

întemeiate.

Creditoarea B.R.D. – G.S.G. SA a

solicitat încuviințarea executării silite asupra imobilului format din teren în

suprafață de 11.100 mp. și construcția C.C.P., împotriva debitoarei SC P. SA în

baza contractului de ipotecă autentificat la 16 martie 1999 la B.N.P. B.N. și a

titlului executoriu – contractul de credit din 16 martie 1999 și a actelor

adiționale la acesta.

Sesizată cu cererea, instanța avea

obligația să verifice îndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 373

1

C. proc. civ., art. 56 din Legea nr. 58/1998, iar creanța constatată prin

titlul executoriu să fie certă, lichidă și exigibilă în condițiile art. 379 alin.

(3) C. proc. civ.

În mod corect ambele instanțe au

reținut că aceste cerințe au fost îndeplinite, au admis cererea creditoarei și

au dispus încuviințarea executării silite.

Susținerea recurentei că în speță nu

sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 379 C. proc. civ., va fi înlăturată

cât timp creditoarea a făcut dovada unei creanțe certe, lichide și exigibile

așa cum prevăd dispozițiile legale menționate.

Apărarea recurentei în sensul că

graficul de eșalonare a ratelor din contractul de credit nu mai corespunde,

întrucât a efectuat o parte din plăți nu poate fi invocată în cadrul

încuviințării executării silite, procedură necontencioasă prevăzută de

dispozițiile art. 335 și următoarele C. proc. civ., în care debitorul nu poate

contesta creanța și modul de executare a acesteia de către creditor.

Celelalte critici invocate de

debitoare privind urmărirea unui imobil identificat greșit, o dublă executare a

aceluiași imobil sau respingerea în mod greșit de instanță a probelor cu

interogatoriu și expertiză financiar bancară, pot fi formulate în cadrul unei

contestații la executare, în temeiul art. 399 și următoarele C. proc. civ.

De altfel, prin sentința nr. 995 din

28 iulie 2004 a Tribunalului București, secția a VII-a comercială, rămasă

definitivă prin decizia nr. 486 din 26 aprilie 2005 a Curții de Apel București,

secția a V-a comercială, s-a dispus deschiderea procedurii reorganizării

judiciare și a falimentului împotriva debitoarei SC P. SA, s-a numit

administrator judiciar și s-a stabilit termen pentru înregistrarea cererii de

admitere a creanțelor.

Pentru toate aceste considerente,

Curtea constată că decizia atacată este legală și temeinică.

Se va respinge excepția de

necompetență și cea de inadmisibilitatea căii de atac invocată de intimata

creditoare.

Conform art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., se va respinge ca nefondat recursul declarat de debitoare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția de necompetență și

de inadmisibilitatea căii de atac invocate de intimata creditoare.

Respinge recursul declarat de

debitoarea SC P. SA Balotești, prin administrator judiciar SC R.P.T.C. SRL

București, împotriva deciziei nr. 244 din 31 mai 2004 a Curții de Apel

București, secția a V-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 4 noiembrie 2005.