ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2971/2008

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 7268/2/2007

contestatoarea V.I. în contradictoriu cu A.V.A.S. a formulat contestație la

executare silită solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

1 încetarea dreptului A.V.A.S. de a mai efectua executarea silită asupra

bunurilor mobiliare sau imobiliare: 2 anularea procesului - verbal de aplicare

a sechestrului întocmit de executorii A.V.A.S. la data de 3 octombrie 2007 pe o

serie de terenuri pe care le deține în proprietate în comuna Mitreni, satul Valea

Roșie, județul Călărași.

În motivarea contestației,

contestatoarea a arătat că prin decizia civilă – irevocabilă nr. 1131 din 27

iunie 1997 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, s-a dispus

admiterea apelului său împotriva sentinței civile nr. 200/C din 2 iulie 2006,

în sensul că s-a înlăturat obligația de plată în solidar a sa cu SA P.P.

Mitreni, județul Călărași. Totodată, la momentul preluării creanței de către

A.V.A.S., dreptul de acțiune era prescris nefiind acționată în judecată sau

somată în vederea executării acesteia anterior datei cesiunii.

Prin întâmpinarea depusă în

fața instanței de fond, pârâta s-a apărat arătând că termenul de prescripție a

început să curgă din momentul efectuării cesiunii de creanță respectiv de la

data de 2 decembrie 1999, actul de executare, comunicarea de titlu făcută prin

adresa din data de 21 decembrie 2005 fiind în interiorul termenului special de

prescripție de 7 ani.

În urma probelor

administrate prima instanță a pronunțat sentința comercială nr. 236 din 12

decembrie 2007 prin care a admis contestația la executare și a anulat formele

de executare, constatând prescris dreptul de a cere executarea silită.

Pentru a se pronunța astfel,

prima instanță a reținut că termenul general de prescripție pentru a cere

executarea silită, care a început să curgă de la data nașterii dreptului la

acțiune și nu de la data cesiunii, era împlinit la această dată, neintervenind

întreruperea acestuia astfel că, prin raportare la dispozițiile art. 13 alin. (2)

din O.U.G. nr. 51/1998, modificată, intimata nu poate opune termenul special de

prescripție de 7 ani prevăzut de această lege, condiții în care executarea

silită nu are bază legală.

Intimata a formulat recurs,

în termenul legal și a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. pentru greșita aplicare a dispozițiilor art. 13 din O.U.G. nr. 51/1998,

privind calcularea termenului special de prescripție de 7 ani și a

dispozițiilor art. 16 lit. c) și art. 17 din Decretul nr. 167/1958 privitoare

la întreruperea termenului de prescripție.

A arătat că interpretarea

corectă a art. 13 din O.U.G. nr. 51/1998 este aceea potrivit căreia termenul de

prescripție curge din momentul cesiunii de creanță, respectiv de la data de 2

decembrie 1999, comunicarea de titlu făcută prin adresa din 21 decembrie 2005

și procesul - verbal de sechestru din 3 decembrie 2007, fiind în interiorul

termenului de prescripție de 7 ani.

Prin urmare, calcularea

termenului de prescripție, incluzând și perioada anterioară cesiunii de creanță

este contrară dispozițiilor precitate, singura condiție pusă de text fiind

aceea ca suma preluată în vederea recuperării să nu fie prescrisă la momentul

preluării creanței.

Sub acest din urmă aspect,

trebuie avut în vedere că antecesoarea recurentei a declanșat procedura de

executare silită împotriva debitoarei cât și a garantei ipotecare –

contestatoarea în cauză, pronunțându-se sentința civilă nr. 200/C din 2 iulie

1996 prin care acestea au fost obligate în solidar, iar în ceea ce o privește a

efectuat acte de executare prin adresa din 21 decembrie 2005 când s-au

comunicat titlurile executorii.

Intimata - contestatoare a

formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând recursul se

găsește nefondat.

În primul rând trebuie

arătat că intimata - contestatoare nu este executată silit în calitate de

codebitoare ci ca garant ipotecar, obligația acesteia față de SC B.A. Oltenița,

antecesoarea recurentei - intimate născându-se numai în raport cu SA P.P. Mitreni.

Așa se explică pronunțarea

deciziei nr. 1131 din 27 iunie 1997, pronunțată de Curtea de Apel București, în

dosarul nr. 2315/1996, prin care a fost schimbată sentința civilă nr. 200/C din

2 iulie 1996, pronunțată de Tribunalul Călărași, în dosarul nr. 21/E/1996 de

obligare în solidar a celor două pârâte la plata sumelor solicitate.

Așadar, la data cesiunii – 2

decembrie 1999, recurenta - intimată, ca efect al subrogării, a preluat toate

drepturile principale și accesorii ale debitorilor cedați, inclusiv dreptul de

a o executa silit pe intimata - contestatoare dar în condițiile de la momentul

cesiunii.

Că aceasta este

interpretarea care trebuie dată art. 13 din O.U.G. nr. 51/1998, modificată,

rezultă cu evidență din analiza textului potrivit căruia cesiunea de creanță

este supusă dispozițiilor art. 1131 C. civ., notificarea cesiunii făcându-se în

termen de 10 zile de la data cesiunii, iar termenul de prescripție a dreptului

de a cere executarea silită a creanțelor preluate de A.V.A.S. constatate prin

acte care constituie titlu executoriu sau care, după caz au fost învestite cu

formulă executorie, este de 7 ani. Acest termen nu se aplică creanțelor pentru

care dreptul de a cere executarea silită i-a fost prescris.

Rezultă, pe de o parte, că

cesiunea produce efecte față de terți numai din momentul notificării, conform art.

1079 C. civ. coroborat cu art. 1393 C. civ.

Pe de altă parte, textul de

lege are în vedere un termen special de prescripție a executării silite și față

de condiția pusă ca termenul general să nu se fi împlinit la data cesiunii, rezultă

că legiuitorul nu a înțeles să repună în termen A.V.A.S., ci să mărească

termenul de prescripție pentru a cere executarea silită de la 3 ani la 7 ani

fără a modifica data de la care acesta începe să curgă în lipsa unei prevederi

exprese în acest sens, cesionara A.V.A.S. subrogându-se în drepturile cedentei.

Revenind la speță, în primul

rând, recurenta - intimată nu a făcut dovada notificării obligatorie conform art.

13 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998 raportat la art. 1391 și urm. C. civ., deci

nu poate opune intimatei - contestatoare termenul special de 7 ani prevăzut de

O.U.G. nr. 51/1998, ci față de intimată care este terț este aplicabil termenul

general de 3 ani.

În al doilea rând, și dacă

s-ar admite că notificarea s-a efectuat, ceea ce nu rezultă însă din actele

depuse, la data cesiunii, termenul de prescripție general de 3 ani pentru a

cere executarea silită era împlinit deoarece acesta a început să curgă la data

expirării termenului pentru plata creditului contractat în 1995, în baza

ipotecii, în condițiile desființării sentinței civile nr. 200/1996, prin

decizia nr. 1131/1997, care constituia titlu executoriu și față de intimata -

contestatoare, așa cum s-a arătat în precedent și nu de la data cesiunii.

Or, față de intimata -

contestatoare nu s-a efectuat niciun act de urmărire de natură a fi întrerupt

acest termen, astfel că fiind împlinit la data cesiunii, legal a reținut

instanța de fond că nici din acest punct de vedere recurenta creditoare nu

poate opune termenul special de 7 ani, nefiind îndeplinită condiția de a nu se

fi împlinit termenul general de 3 ani la data cesiunii.

Actele invocate întocmite de

antecesoarea acesteia nu au drept efect întreruperea termenului, acțiunea

promovată fiind respinsă în recurs față de intimata - contestatoare, iar actele

emise de recurenta - intimată privind comunicarea titlurilor în 2005, și

procesul - verbal de sechestru au fost îndeplinite în afara termenului general

de 3 ani, incident în cauză, așa cum legal a reținut instanța de fond cu

aplicarea corespunzătoare, deci, a dispozițiilor art. 16 și art. 17 din

Decretul nr. 167/1958.

Față de aceste considerente,

recursul este nefondat și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va fi

respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de recurenta A.V.A.S. București, împotriva sentinței nr. 236 din 12 decembrie

2007, pronunțată de Secția a V-a comercială a Curții de Apel București, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 20 octombrie 2008.