ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2971/2008

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 7268/2/2007 contestatoarea V.I. în contradictoriu cu A.V.A.S. a formulat contestație la executare silită solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: 1 încetarea dreptului A.V.A.S. de a mai efectua executarea silită asupra bunurilor mobiliare sau imobiliare: 2 anularea procesului - verbal de aplicare a sechestrului întocmit de executorii A.V.A.S. la data de 3 octombrie 2007 pe o serie de terenuri pe care le deține în proprietate în comuna Mitreni, satul Valea Roșie, județul Călărași. În motivarea contestației, contestatoarea a arătat că prin decizia civilă – irevocabilă nr. 1131 din 27 iunie 1997 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, s-a dispus admiterea apelului său împotriva sentinței civile nr. 200/C din 2 iulie 2006, în sensul că s-a înlăturat obligația de plată în solidar a sa cu SA P.P.

Mitreni, județul Călărași. Totodată, la momentul preluării creanței de către A.V.A.S., dreptul de acțiune era prescris nefiind acționată în judecată sau somată în vederea executării acesteia anterior datei cesiunii. Prin întâmpinarea depusă în fața instanței de fond, pârâta s-a apărat arătând că termenul de prescripție a început să curgă din momentul efectuării cesiunii de creanță respectiv de la data de 2 decembrie 1999, actul de executare, comunicarea de titlu făcută prin adresa din data de 21 decembrie 2005 fiind în interiorul termenului special de prescripție de 7 ani. În urma probelor administrate prima instanță a pronunțat sentința comercială nr. 236 din 12 decembrie 2007 prin care a admis contestația la executare și a anulat formele de executare, constatând prescris dreptul de a cere executarea silită.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că termenul general de prescripție pentru a cere executarea silită, care a început să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune și nu de la data cesiunii, era împlinit la această dată, neintervenind întreruperea acestuia astfel că, prin raportare la dispozițiile art. 13 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/1998, modificată, intimata nu poate opune termenul special de prescripție de 7 ani prevăzut de această lege, condiții în care executarea silită nu are bază legală. Intimata a formulat recurs, în termenul legal și a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru greșita aplicare a dispozițiilor art. 13 din O.U.G. nr. 51/1998, privind calcularea termenului special de prescripție de 7 ani și a dispozițiilor art. 16 lit. c) și art. 17 din Decretul nr. 167/1958 privitoare la întreruperea termenului de prescripție.

A arătat că interpretarea corectă a art. 13 din O.U.G. nr. 51/1998 este aceea potrivit căreia termenul de prescripție curge din momentul cesiunii de creanță, respectiv de la data de 2 decembrie 1999, comunicarea de titlu făcută prin adresa din 21 decembrie 2005 și procesul - verbal de sechestru din 3 decembrie 2007, fiind în interiorul termenului de prescripție de 7 ani. Prin urmare, calcularea termenului de prescripție, incluzând și perioada anterioară cesiunii de creanță este contrară dispozițiilor precitate, singura condiție pusă de text fiind aceea ca suma preluată în vederea recuperării să nu fie prescrisă la momentul preluării creanței.

Sub acest din urmă aspect, trebuie avut în vedere că antecesoarea recurentei a declanșat procedura de executare silită împotriva debitoarei cât și a garantei ipotecare – contestatoarea în cauză, pronunțându-se sentința civilă nr. 200/C din 2 iulie 1996 prin care acestea au fost obligate în solidar, iar în ceea ce o privește a efectuat acte de executare prin adresa din 21 decembrie 2005 când s-au comunicat titlurile executorii. Intimata - contestatoare a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat. Analizând recursul se găsește nefondat. În primul rând trebuie arătat că intimata - contestatoare nu este executată silit în calitate de codebitoare ci ca garant ipotecar, obligația acesteia față de SC B.A.

Oltenița, antecesoarea recurentei - intimate născându-se numai în raport cu SA P.P. Mitreni. Așa se explică pronunțarea deciziei nr. 1131 din 27 iunie 1997, pronunțată de Curtea de Apel București, în dosarul nr. 2315/1996, prin care a fost schimbată sentința civilă nr. 200/C din 2 iulie 1996, pronunțată de Tribunalul Călărași, în dosarul nr. 21/E/1996 de obligare în solidar a celor două pârâte la plata sumelor solicitate. Așadar, la data cesiunii – 2 decembrie 1999, recurenta - intimată, ca efect al subrogării, a preluat toate drepturile principale și accesorii ale debitorilor cedați, inclusiv dreptul de a o executa silit pe intimata - contestatoare dar în condițiile de la momentul cesiunii.

Că aceasta este interpretarea care trebuie dată art. 13 din O.U.G. nr. 51/1998, modificată, rezultă cu evidență din analiza textului potrivit căruia cesiunea de creanță este supusă dispozițiilor art. 1131 C. civ., notificarea cesiunii făcându-se în termen de 10 zile de la data cesiunii, iar termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a creanțelor preluate de A.V.A.S. constatate prin acte care constituie titlu executoriu sau care, după caz au fost învestite cu formulă executorie, este de 7 ani. Acest termen nu se aplică creanțelor pentru care dreptul de a cere executarea silită i-a fost prescris. Rezultă, pe de o parte, că cesiunea produce efecte față de terți numai din momentul notificării, conform art. 1079 C. civ.

coroborat cu art. 1393 C. civ. Pe de altă parte, textul de lege are în vedere un termen special de prescripție a executării silite și față de condiția pusă ca termenul general să nu se fi împlinit la data cesiunii, rezultă că legiuitorul nu a înțeles să repună în termen A.V.A.S., ci să mărească termenul de prescripție pentru a cere executarea silită de la 3 ani la 7 ani fără a modifica data de la care acesta începe să curgă în lipsa unei prevederi exprese în acest sens, cesionara A.V.A.S. subrogându-se în drepturile cedentei. Revenind la speță, în primul rând, recurenta - intimată nu a făcut dovada notificării obligatorie conform art. 13 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998 raportat la art. 1391 și urm. C. civ., deci nu poate opune intimatei - contestatoare termenul special de 7 ani prevăzut de O.U.G.

nr. 51/1998, ci față de intimată care este terț este aplicabil termenul general de 3 ani. În al doilea rând, și dacă s-ar admite că notificarea s-a efectuat, ceea ce nu rezultă însă din actele depuse, la data cesiunii, termenul de prescripție general de 3 ani pentru a cere executarea silită era împlinit deoarece acesta a început să curgă la data expirării termenului pentru plata creditului contractat în 1995, în baza ipotecii, în condițiile desființării sentinței civile nr. 200/1996, prin decizia nr. 1131/1997, care constituia titlu executoriu și față de intimata - contestatoare, așa cum s-a arătat în precedent și nu de la data cesiunii.

Or, față de intimata - contestatoare nu s-a efectuat niciun act de urmărire de natură a fi întrerupt acest termen, astfel că fiind împlinit la data cesiunii, legal a reținut instanța de fond că nici din acest punct de vedere recurenta creditoare nu poate opune termenul special de 7 ani, nefiind îndeplinită condiția de a nu se fi împlinit termenul general de 3 ani la data cesiunii. Actele invocate întocmite de antecesoarea acesteia nu au drept efect întreruperea termenului, acțiunea promovată fiind respinsă în recurs față de intimata - contestatoare, iar actele emise de recurenta - intimată privind comunicarea titlurilor în 2005, și procesul - verbal de sechestru au fost îndeplinite în afara termenului general de 3 ani, incident în cauză, așa cum legal a reținut instanța de fond cu aplicarea corespunzătoare, deci, a dispozițiilor art. 16 și art. 17 din Decretul nr. 167/1958.

Față de aceste considerente, recursul este nefondat și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurenta A.V.A.S. București, împotriva sentinței nr. 236 din 12 decembrie 2007, pronunțată de Secția a V-a comercială a Curții de Apel București, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2008.