ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2042/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a comercială la data de 21 decembrie 2007, sub nr. 9163/2/2007, O.C. a formulat contestație la executare, în contradictoriu cu intimata A.V.A.S. București solicitând: 1.Constatarea prescripției executării silite începută de A.V.A.S. în baza titlului executoriu – sentința comercială nr. 438 din 13 aprilie 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a comercială; 2.Anularea actelor întocmite de A.V.A.S. pentru începerea procedurii executării silite; 3.Anularea procesului–verbal de aplicare a sechestrului nr. 17940 din 11 decembrie 2007 și ridicarea sechestrului asupra cotei indivize de 3/8 din București, precum și asupra cotei indivize de 3/8 din dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 72,34 mp.

În motivarea contestației, contestatorul a susținut că prin sentința comercială nr. 438 din 13 aprilie 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a comercială, a fost obligat la plata sumei de 505.067,52 dolar SUA în baza dispozițiilor articolului 124 litera d) din Legea nr. 64/1995, și că potrivit dispozițiilor art. 6 și 7 din Decretul nr. 167/1958, termenul de prescripție a executării silite de 3 ani calculat în raport de data nașterii dreptului de executare, respectiv 13 aprilie 2004, s-a împlinit anterior începerii executării silite de către A.V.A.S., 11 decembrie 2007. Contestatorul a mai susținut că, procesul-verbal de aplicare a sechestrului nr. 17940/11 decembrie 2007 este nul întrucât lipsește semnătura debitorului și a martorilor, încălcându-se astfel dispozițiile articolului 63 litera h) din O.U.G.

nr. 51/1998. Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin sentința 25 din 25 februarie 2008 a respins ca neîntemeiată contestația la executare. În pronunțarea acestei hotărâri susținerile contestatoarei, referitoare la prescripția dreptului A.V.A.S. de a cere executarea silită a sentinței comerciale 438 din 13 aprilie 2004, prin depășirea termenului de prescripție de 3 ani, au fost respinse întrucât A.V.A.S. a preluat de la B.A. creanța neperformantă împotriva debitorului cedat, SC U.G. SRL cu contractul de cesiune de creanță nr. 155582 din 15 decembrie 1998. În procedura Legii nr. 64/1995 pornită debitorului cedat A.V.A.S. a formulat declarație de creanță la 9 ianuarie 2002 (Dosar 893/2003) fiind înscrisă în tabelul definitiv al creditorilor.

Prin sentința comercială 438 din 13 aprilie 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a comercială s-a stabilit definitiv că O.I. datorează A.V.A.S. suma de 505.067,52 dolar SUA, că această sentință intră în categoria titlurilor executorii prevăzute de art. 39 din O.U.G. nr. 57/1998 și anume „alte titluri constatatoare a creanțelor”, că executarea silită a acestui titlu executor este supusă O.U.G. nr. 51/1998, respectiv art. 13 alin. (5), care prevede termenul de prescripție de a cere executarea silită a creanțelor preluate de A.V.A.S., de 7 ani. Instanța a mai reținut că, în raport de data cesiunii de creanță, 15 decembrie 1999, data declarării creanței 9 ianuarie 2002 (Dosar 893/2003) s-a înscris în termenul prescripție de 3 ani prevăzut de Decretul 167/1950.

În ce privește titlu executor, Sentința Tribunalului București, secția a VII-a comercială nr. 438 din 13 aprilie 2004, instanța a reținut că executarea silită s-a făcut în termenul de prescripție de 7 ani prevăzut de art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998 formele de executare – procesul - verbal de sechestru fiind din 11 decembrie 2007. Împotriva acestei sentințe, contestatorul a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., formulând următoarele critici: - Greșit s-a reținut că Hotărârea 438 din 3 aprilie 2004 a Tribunalului București, constituie un titlu executor supus reglementărilor art. 39 din O.U.G. nr. 51/1998 și ca atare a aplicat termenul special de prescripție de 7 ani prevăzut de acest act normativ.

- nu are calitatea de debitor cedat, întrucât cesiunea de creanță din 15 decembrie 1999, dintre B.A. și A.V.A.S. a avut ca debitor cedat S.C. U.G. S.R.L., împotriva căruia s-a pornit executarea silită. Titlul executor, sentința comercială nr. 438/13 aprilie 2004 a stabilit răspunderea sa, în temeiul Legii nr. 64/1995, legea insolvenței, executarea silită fiind supusă termenului general de prescripție de 3 ani prevăzut de Decretul 167/1958, termen ce a fost depășit la data executării silite, 11 decembrie 2007. Intimata A.V.A.S. prin întâmpinare a cerut respingerea recursului, susținând că executarea sentinței 438 din 13 aprilie 2004 a Tribunalului București este supusă termenului de prescripție de 7 ani, prevăzut de art. 13 din O.U.G.

nr. 51/1998, intrând în categoria titlurilor executorii prevăzute de art. 39 din același act normativ și anume în „alte titluri constatatoare ale creanțelor”. Recursul este întemeiat. Prin hotărârea recurată, greșit s-a reținut că Hotărârea 438 din 13 aprilie 2004, este titlu executoriu ce se încadrează în prevederile O.U.G. 51/1998 și anume art. 39 și art. 13 alin. (5). Art. 13 alin. (5) din actul normativ menționat, prevede, prin derogare de la termenul general de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 167/1958, că „termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a creanțelor preluate de A.V.A.B., constatate prin acte care constituie titlu executoriu sau care, după caz au fost investite cu formulă executorie, este de 7 ani”.

Prin Capitolul VII – debitori, titluri executorii, în art. 39 se prevede că „constituie titlu executoriu contractele sau convențiile de credit dintre bancă și debitorul cedat ori alte titluri constatatoare ale creanțelor, actele prin care s-au constituit garanții personale sau reale pentru restituirea acestor creanțe cesionate, potrivit legii A.V.A.B. precum și orice alte acte sau înțelegeri încheiate de aceasta pentru valorificarea creanțelor. Greșit s-a reținut prin hotărârea recurată că sentința 438 din 13 aprilie 2004 se cuprinde în art. 39 în categoria „alte titluri constatatoare ale creanțelor”. Această interpretare ignoră prima parte a textului menționat și anume că „constituie titlu executoriu contractele sau convențiile dintre bancă și debitorul cedat”.

Deci, convenția dintre bancă și debitoare cedat se cuprinde în titlul executor. Or, în speță această convenție l-a constituit contractul de credit dintre B.A. iar debitorul cedat SC U.G. SRL și această creanță neperformantă a făcut obiectul contractului de cesiune dintre B.A. și A.V.A.S. nr. 155582 din 15 decembrie 1999 și constituie titlu executor potrivit art. 39 din O.U.G. 51/1998. În adevăr, contestatorul O.I., nu are calitatea de debitor cedat, executarea silită nu s-a făcut în temeiul unei creanțe preluate de A.V.A.S. – condiție pentru termenul de prescripție de 7 ani prevăzut de art. 13 (5) din O.U.G. 51/1998. Titlu executoriu, sentința 438 din 13 aprilie 2004 a avut un alt temei, răspunderea contestatorului în baza contractului de mandat (1540 C. civ.) și a obligațiilor prevăzute pentru administratori prin Legea nr. 31/1990 și Legea nr. 82/1991, astfel că executarea silită este supusă Decretului 167/1958, respectiv termenului de prescripție general de 3 ani.

Acest termen de prescripție se socotește de la data titlului executor 13 aprilie 2004 și s-a împlinit la 13 aprilie 2007, astfel că executarea silită începută de A.V.A.S. la 11 decembrie 2007 a depășit termenul legal de 3 ani. Nu au relevanță reținerile instanței, în sensul că A.V.A.S. a declarat creanța în procedura falimentului la 9 ianuarie 2002, înăuntrul termenului de prescripție de 3 ani, în raport cu data cesiunii de creanță intervenită între B.A. și A.V.A.S. la 15 decembrie 1999, întrucât cesiunea a privit un alt debitor cedat SC U.G. SRL, față de care, A.V.A.S. a pornit executarea silită. Titlu executor în litigiu, chiar dacă s-a obținut de A.V.A.S. pentru recuperarea creanței neperformante, are alt temei juridic obligarea contestatorului întemeindu-se pe culpa în executarea contractului de mandat.

Așa fiind, urmează ca recursul să fie admis, sentința atacată să fie modificată în sensul constatării ca prescrisă a executării silite și anulării formelor de executare privind sentința Tribunalului București, secția a VII-a comercială nr. 438 din 13 aprilie 2004.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de contestatorul O.I. împotriva sentinței comerciale nr. 25 din 25 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Modifică hotărârea atacată în sensul că, constată prescrisă executarea silită și anulează formele de executare întocmite în temeiul sentinței comerciale nr. 438 din 13 aprilie 2004 a Tribunalului București, secția a VII-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie 2009.