ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2042/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel

București, secția a V-a comercială la data de 21 decembrie 2007, sub nr. 9163/2/2007,

O.C. a formulat contestație la executare, în contradictoriu cu intimata A.V.A.S.

București solicitând:

1.Constatarea prescripției

executării silite începută de A.V.A.S. în baza titlului executoriu – sentința

comercială nr. 438 din 13 aprilie 2004 pronunțată de Tribunalul București,

secția a VII-a comercială;

2.Anularea actelor întocmite

de A.V.A.S. pentru începerea procedurii executării silite;

3.Anularea procesului–verbal

de aplicare a sechestrului nr. 17940 din 11 decembrie 2007 și ridicarea

sechestrului asupra cotei indivize de 3/8 din București, precum și asupra cotei

indivize de 3/8 din dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de

72,34 mp.

În motivarea contestației,

contestatorul a susținut că prin sentința comercială nr. 438 din 13 aprilie

2004 pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a comercială, a fost

obligat la plata sumei de 505.067,52 dolar SUA în baza dispozițiilor

articolului 124 litera d) din Legea nr. 64/1995, și că potrivit dispozițiilor

art. 6 și 7 din Decretul nr. 167/1958, termenul de prescripție a executării

silite de 3 ani calculat în raport de data nașterii dreptului de executare,

respectiv 13 aprilie 2004, s-a împlinit anterior începerii executării silite de

către A.V.A.S., 11 decembrie 2007.

Contestatorul a mai susținut

că, procesul-verbal de aplicare a sechestrului nr. 17940/11 decembrie 2007 este

nul întrucât lipsește semnătura debitorului și a martorilor, încălcându-se

astfel dispozițiile articolului 63 litera h) din O.U.G. nr. 51/1998.

Curtea de Apel București,

secția a V-a comercială, prin sentința 25 din 25 februarie 2008 a respins ca

neîntemeiată contestația la executare.

În pronunțarea acestei

hotărâri susținerile contestatoarei, referitoare la prescripția dreptului A.V.A.S.

de a cere executarea silită a sentinței comerciale 438 din 13 aprilie 2004,

prin depășirea termenului de prescripție de 3 ani, au fost respinse întrucât A.V.A.S.

a preluat de la B.A. creanța neperformantă împotriva debitorului cedat, SC U.G.

SRL cu contractul de cesiune de creanță nr. 155582 din 15 decembrie 1998.

În procedura Legii nr. 64/1995

pornită debitorului cedat A.V.A.S. a formulat declarație de creanță la 9 ianuarie

2002 (Dosar 893/2003) fiind înscrisă în tabelul definitiv al creditorilor.

Prin sentința comercială 438

din 13 aprilie 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a comercială

s-a stabilit definitiv că O.I. datorează A.V.A.S. suma de 505.067,52 dolar SUA,

că această sentință intră în categoria titlurilor executorii prevăzute de art. 39

din O.U.G. nr. 57/1998 și anume „alte titluri constatatoare a creanțelor”, că

executarea silită a acestui titlu executor este supusă O.U.G. nr. 51/1998,

respectiv art. 13 alin. (5), care prevede termenul de prescripție de a cere

executarea silită a creanțelor preluate de A.V.A.S., de 7 ani.

Instanța a mai reținut că,

în raport de data cesiunii de creanță, 15 decembrie 1999, data declarării

creanței 9 ianuarie 2002 (Dosar 893/2003) s-a înscris în termenul prescripție

de 3 ani prevăzut de Decretul 167/1950.

În ce privește titlu

executor, Sentința Tribunalului București, secția a VII-a comercială nr. 438

din 13 aprilie 2004, instanța a reținut că executarea silită s-a făcut în

termenul de prescripție de 7 ani prevăzut de art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998

formele de executare – procesul - verbal de sechestru fiind din 11 decembrie

2007.

Împotriva acestei sentințe,

contestatorul a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

formulând următoarele critici:

- Greșit s-a reținut că

Hotărârea 438 din 3 aprilie 2004 a Tribunalului București, constituie un titlu

executor supus reglementărilor art. 39 din O.U.G. nr. 51/1998 și ca atare a

aplicat termenul special de prescripție de 7 ani prevăzut de acest act

normativ.

- nu are calitatea de

debitor cedat, întrucât cesiunea de creanță din 15 decembrie 1999, dintre B.A.

și A.V.A.S. a avut ca debitor cedat S.C. U.G. S.R.L., împotriva căruia s-a

pornit executarea silită.

Titlul executor, sentința

comercială nr. 438/13 aprilie 2004 a stabilit răspunderea sa, în temeiul Legii nr.

64/1995, legea insolvenței, executarea silită fiind supusă termenului general

de prescripție de 3 ani prevăzut de Decretul 167/1958, termen ce a fost depășit

la data executării silite, 11 decembrie 2007.

Intimata A.V.A.S. prin

întâmpinare a cerut respingerea recursului, susținând că executarea sentinței

438 din 13 aprilie 2004 a Tribunalului București este supusă termenului de

prescripție de 7 ani, prevăzut de art. 13 din O.U.G. nr. 51/1998, intrând în

categoria titlurilor executorii prevăzute de art. 39 din același act normativ

și anume în „alte titluri constatatoare ale creanțelor”.

Recursul este întemeiat.

Prin hotărârea recurată,

greșit s-a reținut că Hotărârea 438 din 13 aprilie 2004, este titlu executoriu

ce se încadrează în prevederile O.U.G. 51/1998 și anume art. 39 și art. 13 alin.

(5).

Art. 13 alin. (5) din actul

normativ menționat, prevede, prin derogare de la termenul general de

prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 167/1958, că „termenul de prescripție a

dreptului de a cere executarea silită a creanțelor preluate de A.V.A.B.,

constatate prin acte care constituie titlu executoriu sau care, după caz au

fost investite cu formulă executorie, este de 7 ani”.

Prin Capitolul VII –

debitori, titluri executorii, în art. 39 se prevede că „constituie titlu

executoriu contractele sau convențiile de credit dintre bancă și debitorul

cedat ori alte titluri constatatoare ale creanțelor, actele prin care s-au

constituit garanții personale sau reale pentru restituirea acestor creanțe

cesionate, potrivit legii A.V.A.B. precum și orice alte acte sau înțelegeri

încheiate de aceasta pentru valorificarea creanțelor.

Greșit s-a reținut prin

hotărârea recurată că sentința 438 din 13 aprilie 2004 se cuprinde în art. 39

în categoria „alte titluri constatatoare ale creanțelor”.

Această interpretare ignoră

prima parte a textului menționat și anume că „constituie titlu executoriu

contractele sau convențiile dintre bancă și debitorul cedat”.

Deci, convenția dintre bancă

și debitoare cedat se cuprinde în titlul executor.

Or, în speță această convenție

l-a constituit contractul de credit dintre B.A. iar debitorul cedat SC U.G. SRL

și această creanță neperformantă a făcut obiectul contractului de cesiune

dintre B.A. și A.V.A.S. nr. 155582 din 15 decembrie 1999 și constituie titlu

executor potrivit art. 39 din O.U.G. 51/1998.

În adevăr, contestatorul O.I.,

nu are calitatea de debitor cedat, executarea silită nu s-a făcut în temeiul

unei creanțe preluate de A.V.A.S. – condiție pentru termenul de prescripție de

7 ani prevăzut de art. 13 (5) din O.U.G. 51/1998.

Titlu executoriu, sentința

438 din 13 aprilie 2004 a avut un alt temei, răspunderea contestatorului în

baza contractului de mandat (1540 C. civ.) și a obligațiilor prevăzute pentru

administratori prin Legea nr. 31/1990 și Legea nr. 82/1991, astfel că

executarea silită este supusă Decretului 167/1958, respectiv termenului de

prescripție general de 3 ani.

Acest termen de prescripție

se socotește de la data titlului executor 13 aprilie 2004 și s-a împlinit la 13

aprilie 2007, astfel că executarea silită începută de A.V.A.S. la 11 decembrie

2007 a depășit termenul legal de 3 ani.

Nu au relevanță reținerile

instanței, în sensul că A.V.A.S. a declarat creanța în procedura falimentului

la 9 ianuarie 2002, înăuntrul termenului de prescripție de 3 ani, în raport cu

data cesiunii de creanță intervenită între B.A. și A.V.A.S. la 15 decembrie

1999, întrucât cesiunea a privit un alt debitor cedat SC U.G. SRL, față de

care, A.V.A.S. a pornit executarea silită.

Titlu executor în litigiu,

chiar dacă s-a obținut de A.V.A.S. pentru recuperarea creanței neperformante,

are alt temei juridic obligarea contestatorului întemeindu-se pe culpa în

executarea contractului de mandat.

Așa fiind, urmează ca

recursul să fie admis, sentința atacată să fie modificată în sensul constatării

ca prescrisă a executării silite și anulării formelor de executare privind sentința

Tribunalului București, secția a VII-a comercială nr. 438 din 13 aprilie 2004.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

contestatorul O.I. împotriva sentinței comerciale nr. 25 din 25 februarie 2008

a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Modifică hotărârea atacată

în sensul că, constată prescrisă executarea silită și anulează formele de

executare întocmite în temeiul sentinței comerciale nr. 438 din 13 aprilie 2004

a Tribunalului București, secția a VII-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 iunie 2009.