ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 61/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a VI-a comercială, la data de 23 mai 2007,

reclamanta SC R. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC B.C. SRL solicitând

obligarea acesteia la plata sumei de 276.645,29 lei din care, 103.198,9 lei

reprezintă contravaloarea chiriei plătită în avans și 173.446,3 lei rata

inflației pentru perioada aprilie 2000 – noiembrie 2006.

Reclamanta a arătat că, prin actul

adițional din 1 februarie 2000, a încetat contractul de închiriere nr. 105 de

la 1 mai 2006, astfel că pârâta trebuia să restituie 103.198,9 lei sumă plătită

în avans cu titlu de chirie și că prin decizia nr. 3696 din 21 noiembrie 2006 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a constatat nulitatea absolută a

contractului de cesiune prin care fusese cesionată creanța către SC R. SRL.

Pârâta a formulat cerere reconvențională

prin care a solicitat anularea actului adițional întrucât consimțământul a fost

obținut prin dol.

Prin sentința nr. 2082 din 13 februarie

2007, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins cererea

principală și cererea reconvențională, ca prescrise.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut, referitor la prescripția dreptului material la acțiune cu privire la

cererea reconvențională, că s-a invocat o cauză de nulitate relativă deoarece

actul adițional a fost încheiat prin dol. Termenul general de prescripție de 3

ani se calculează conform prevederilor art. 9 din Decretul nr. 167/1958,

potrivit cărora prescripția începe să curgă de la data la care cel îndreptățit

a cunoscut cauza anulării, termenul fiind împlinit la 1 august 2004, cererea

reconvențională fiind formulată la 9 octombrie 2007.

S-a mai reținut că dreptul material la

acțiunea formulată de reclamantă a luat naștere la 2 mai 2000, când a fost

predat imobilul și a fost încheiat actul adițional la contract, că cesiunea de

creanță nu a întrerupt termenul de prescripție, care s-a împlinit la 2 mai

2003.

Reclamanta a formulat apel împotriva

sentinței nr. 2082 din 13 februarie 2007 a Tribunalului București, secția a VI-a

comercială, susținând că dreptul la acțiune se naște în momentul în care

titularul dreptului subiectiv nu primește satisfacția la care este îndreptățit,

că prescripția curge pentru dreptul afectat de o condiție suspensivă de la data

realizării acesteia și numai împotriva titularului dreptului la acțiune.

Apelanta reclamantă a mai susținut că în

cauză s-a realizat cesiunea de creanță către SC R. SRL și că termenul de

prescripție a început să curgă de la 21 noiembrie 2006, când s-a constatat

nulitatea contractului de cesiune de creanță și în raport de care cererea este

formulată în termen.

Prin decizia nr. 220 din 15 mai 2008 a

Curții de Apel București, secția a V-a comercială, apelul a fost respins ca

nefondat, reținându-se că instanța de fond a stabilit corect situația de fapt

pe baza probelor administrate, că a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor

legale incidente, pronunțând o hotărâre legală și temeinică.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta, solicitând, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii

apelului împotriva sentinței apelate și modificarea în parte a acesteia, cu

respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune privind

cererea principală.

În motivarea recursului, recurenta a

susținut că instanța de apel a reținut în mod greșit că s-ar fi susținut teza

potrivit căreia prescripția s-ar interpreta în corelație cu titularul inițial

al dreptului la acțiune, făcându-se abstracție de transferul dreptului de

creanță către societatea terță.

De asemenea, instanța de apel a reținut

greșit faptul că ar fi golit de conținut caracterul de sancțiune al nulității

actului juridic, de vreme ce reclamanta, aflată în culpă pentru încheierea unui

act juridic nul, ar fi îndrituită să beneficieze de un nou termen de

prescripție, în loc de a suporta consecințele nulității cu efect retroactiv.

Recursul este fondat pentru următoarele

considerente:

Reclamanta, prin cedarea dreptului său

subiectiv asupra creanței, nu mai era îndrituită să exercite dreptul la acțiune

pentru valorificarea creanței, drept la acțiune care nu era încă născut la data

cesiunii și implicit nu se putea vorbi de prescripția dreptului la acțiune

pentru valorificarea dreptului.

Termenul de prescripție a început să

curgă de la data de 21 noiembrie 2006, când, prin decizia nr. 3696, Înalta

Curte de Casație și Justiție a constatat nulitatea absolută a contractului de

cesiune și reclamanta a luat cunoștință că dreptul subiectiv ce se valorifică

prin acțiunea principală a reintrat în patrimoniul său.

Față de cele de mai sus, se constată că

la data de 23 mai 2007, când SC R. SRL Voluntari a formulat cererea de chemare

în judecată, dreptul material la acțiune nu era prescris.

În concluzie, recursul este fondat și cu

aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (5) C. proc. civ. urmează a fi

admis, și, în consecință, va fi modificată decizia în sensul că va fi admis

apelul reclamantei împotriva sentinței care va fi desființată în parte în sensul

că va fi respinsă excepția prescripției cu privire la acțiunea principală și

cauza va fi trimisă la instanța de fond spre rejudecarea acțiunii principale,

menținându-se restul dispozițiilor.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta SC

R. SRL Voluntari împotriva deciziei nr. 220 din 15 mai 2008 a Curții de Apel

București, secția a V-a comercială.

Modifică decizia recurată în sensul că

admite apelul aceleiași părți împotriva sentinței nr. 2082 din 13 februarie

2007 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, pe care o desființează

în parte în sensul că respinge excepția prescripției cu privire la acțiunea

principală și trimite cauza spre rejudecarea acțiunii principale la instanța de

fond.

Menține restul dispozițiilor sentinței cu

privire la cererea reconvențională.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 15 ianuarie 2009.