ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.01.2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 185/2011

HOTĂRÂRE
19.01.2011
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 185/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamantele R.A.A.P.P.S. București,

SUCURSALA DE REPREZENTARE ȘI PROTOCOL Olănești au solicitat, în contradictoriu

cu pârâta SC R.I.P.S. SA Timișoara, obligarea pârâtei SC R.I.P.S. SA Timișoara

la plata sumei de 343.880,75 lei, debit rezultat din contractul de asociere în

participațiune nr. 5490 din 11 noiembrie 1996, precum și la plata sumei de

464.814,53 lei, debit rezultat din contractul de închiriere nr. 6938/2001; cu

cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinarea formulată în cauză

la data de 11 ianuarie 2008, pârâta SC R.I.P.S. SA Timișoara a solicitat

respingerea cererii ca neîntemeiată.

A arătat pârâta că, suma stabilită

prin procesul-verbal de negociere nr. 12441 din 3 decembrie 2004 a fost pusă la

dispoziția reclamantei încă din anul 2005.

Pe cale reconvențională, pârâta a

solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 983.232,41 lei, reprezentând daune-interese

moratorii cumulate cu daune-interese compensatorii. De asemenea, s-a solicitat

pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare a

imobilului situat în Timișoara.

La data de 22 februarie 2008, pârâta

a precizat că solicită obligarea reclamantei la plata dobânzii aferente sumei

achitate acesteia cu titlu de preț pentru imobilul constând în active

imobilizate din cadrul Complexului Hotelier Hotel 2000; obligarea pârâtei la

încheierea contractului de vânzare-cumpărare.

Prin întâmpinarea formulată la data

de 22 februarie 2008, reclamanta a invocat excepția prematurității cererii

reconvenționale, față de dispozițiile art. 720

1

solicitând pe fond respingerea cererii ca nefondată. În ce privește a doua

cerere formulată de către pârâtă pe cale reconvențională, reclamanta a apreciat

că este inadmisibilă, în condițiile în care raportul juridic a fost deja

soluționat.

În ședința publică de la data de 18

aprilie 2008 reclamanta a invocat excepția autorității de lucru judecat în

raport cu dosarul nr. 897/30/2007.

La data de 7 noiembrie 2008

reclamanta, față de continuarea relațiilor comerciale cu pârâta pe parcursul

derulării prezentului litigiu, a majorat cuantumul obiectului cererii de

chemare în judecată, solicitând obligarea pârâtei și la plata sumei de

543.462,54 lei, din care 146.706,34 lei contravaloarea rezultate economico – financiare

din asociere în anul 2004, 2005 și parțial 2007, înregistrate în anul 2007,

scadente la 15 aprilie 2008, 32.691,76 lei reprezentând penalități și 17.438,57

lei reprezentând actualizarea cu rata inflației; 396.756,20 lei, din care

170.771,47 lei contravaloare chirie, 189.146,11 lei penalități și 36.838,62 lei

inflație.

Prin „notele de ședință” depuse la

data de 5 decembrie 2008, pârâta a invocat excepția prescripției dreptului la

acțiune „în ceea ce privește sumele pentru care data scadenței era depășită cu

mai mult de 3 ani” raportat la data introducerii cererii de chemare în judecată

– 5 decembrie 2007 și la data majorării cuantumului pretențiilor – 7 noiembrie

obligarea sa la plata impozitului pe profit achitat de reclamantă și solicitat

prin cererea introductivă, precum și în ce privește sumele solicitate cu titlu

de inflație, față de împrejurarea că aceste sume nu au fost cuprinse în

convocarea la conciliere iar pe de altă parte solicitarea inflației prin

precizarea de acțiune este tardivă.

Prin sentința civilă nr. 252/PI din

17 martie 2009 Tribunalul Timiș, secția comercială și de contencios

administrativ, a respins cererea de majorare a onorariului formulată de expert B.N.

A respins excepția prescripției

dreptului la acțiune al reclamantei, ca neîntemeiată.

A admis în parte cererea formulată

de reclamantele R.A.A.P.P.S. București, SUCURSALA DE REPREZENTARE ȘI PROTOCOL

Olănești, în contradictoriu cu pârâta SC R.I.P.S. SA Timișoara, astfel cum a

fost precizată.

A obligat pârâta la plata sumei de

1.278.619,82 lei, reprezentând contravaloare rezultate economico-financiare din

asociere, chirie și penalități de întârziere aferente, actualizate în raport de

rata inflației.

A admis excepția prematurității

cererii reconvenționale privind obligarea pârâtei la plata daunelor. A respins

acest capăt de cerere ca inadmisibil.

A admis excepția autorității de

lucru judecat a cererii reconvenționale privind obligarea pârâtei la vânzarea

activului. A respins acest capăt de cerere ca fiind formulat cu încălcarea

autorității de lucru judecat.

A obligat pârâta să plătească

reclamantei suma de 19.255,09 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

A respins cererea pârâtei privind

acordarea cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat

apel, în termen legal, reclamantele R.A.A.P.P.S. București și SUCURSALA DE

REPREZENTARE ȘI PROTOCOL Olănești, cât și pârâta SC R.I.P.S. SA.

Prin decizia civilă nr. 97/A din 11

mai 2010, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, a admis

apelul declarat de reclamantele R.A.A.P.P.S. și SUCURSALA DE REPREZENTARE ȘI

PROTOCOL Olănești, împotriva sentinței civile nr. 252/PI din 17 martie 2009

pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. 8914/30/2007.

A admis apelul declarat de pârâta SC

R.I.P.S. SA, împotriva sentinței civile nr. 252/PI din 17 martie 2009

pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. 8914/30/2007.

A desființat în parte hotărârea

apelată.

A trimis cauza spre rejudecare pe

fond, aceleiași instanțe, Tribunalul Timiș, secția comercială.

A menținut dispoziția sentinței

civile nr. 252/PI/17 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. 8914/30/2007

privind incidența în cauză a excepției autorității de lucru judecat a petitului

din cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă reconvențională SC

R.I.P.S. SA privind obligarea reclamantei R.A.A.P.P.S. București la vânzarea

imobilului situat în Timișoara, județul Timiș, conform alin. (6) din

dispozitivul sentinței civile apelate.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de apel a reținut că pârâta a recunoscut neachitarea chiriei la data

de 23 iunie 2006 (fila 80 vol. II) cât și neachitarea debitului rezultat din

contractul de asociere la data de 11 iunie 2007 (fila 79 vol. II), iar potrivit

art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958, prescripția se întrerupe prin

recunoașterea dreptului a cărei acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul

căruia curge prescripția. Termenele nefiind împlinite la data formulării

cererii de chemare în judecată, respectiv la data de 5 decembrie 2007, s-a

reținut că este neîntemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune

invocată de pârâtă.

De asemenea, în mod legal,

tribunalul a admis excepția autorității de lucru judecat a petitului din

cererea reconvențională formulată de pârâta SC R.I.P.S. SA privind obligarea

reclamantei la vânzarea imobilului situat în Timișoara, județul Timiș deoarece

se constată că această cerere a fost soluționată prin sentința civilă nr. 1365

din 26 octombrie 2007, pronunțată în dosarul nr. 897/30/2007 al Tribunalului

Timiș, modificată prin decizia civilă nr. 114/A din 5 iunie 2008 a Curții de

Apel Timișoara și rămasă irevocabilă prin decizia nr. 2423 din 15 octombrie

2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr. 897/30/2007

prin respingerea recursului declarat de pârâta R.A. A.P.P.S. București

împotriva deciziei nr. 114/A din 5 iunie 2008 a Curții de Apel Timișoara.

Raportat la primul petit al cererii

reconvenționale precizate, respectiv obligarea pârâtei reconvenționale la plata

dobânzii comerciale aferentă sumei achitate reclamantei pârâtă reconvențională,

cu titlu de preț pentru imobilul constând în active imobilizate din cadrul

Complexului Hotelier HOTEL 2000, respectiv daune-interese moratorii și

compensatorii, sumă actualizată totodată cu rata inflației, Curtea a constatat

că în mod greșit instanța de fond a respins acest capăt de cerere ca fiind

prematur formulat reținând că nu este incident în speță art. 720

5

C.

proc. civ. cu motivarea că pretențiile pârâtei nu decurg din același raport juridic

cu cel al cererii principale.

Izvorul obligațiilor reciproce

dintre părți îl reprezintă cele două contracte încheiate de acestea, respectiv

de asociere în participațiune nr. 5490 din 11 noiembrie 1996 și de închiriere

nr. 6938 din 14 septembrie 2001, iar pretențiile pârâtei-reclamante

reconvenționale derivă din același raport juridic cu cel al intimatelor

reclamante-pârâte respectiv cele două contracte, procesul-verbal de conciliere

din 23 iunie 2006 privind dobânda aferentă sumei încasate cu titlu de preț cât

și procesul-verbal de negociere a contractului de vânzare-cumpărare a

imobilului.

Toate aceste documente au avut ca

obiect imobilul situat în Timișoara, și deci, acțiunea reconvențională are

legătură cu cererea introductivă, astfel că, în conformitate cu dispozițiile

art. 720

5

conciliere.

De altfel părțile au încheiat un

proces-verbal în data de 23 iunie 2006 în vederea rezolvării diferendelor

intervenite la contractul de asociere în participațiune nr. 5490 din 11

noiembrie 1996, fila 174 vol. I dosar nr. 8914/30/2007, prin care părțile au

stipulat modalitatea de calcul a dobânzii aferente sumei încasate de reclamante

cu titlu de preț de la SC R.I.P.S. SA cât și obligațiile de plată ale pârâtei

rezultate din derularea contractului de asociere în participațiune.

Împotriva acestei decizii au

formulat recurs, în termen, reclamantele și au invocat critici circumscrise

motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Au arătat în cadrul primului motiv

de recurs că, în mod nelegal, s-a respins excepția invocată privind

tardivitatea completării motivelor de apel depuse de pârâta-reclamantă, deoarece

potrivit art. 134 C. proc. civ., data până la care putea completa motivele de

apel a fost 22 septembrie 2009 când toate părțile au fost legal citate și

puteau pune concluzii instanța ignorând, astfel, prevederile art. 287 alin. (2)

De asemenea, în mod greșit prin

admiterea apelului pârâtei-reclamante s-a dispus trimiterea cauzei spre

rejudecare pe fond ignorându-se și prevederile art. 720

1

civ., în lipsa unei concilieri prealabile în legătură cu pretențiile acesteia

care derivă exclusiv din procesul-verbal nr. 1244 din 3 decembrie 2004 privind

aplicarea procedurii de vânzare prin negociere directă a construcțiilor din

Timișoara și nicidecum din contractele de asociere și închiriere, ce fac

obiectul cererii principale.

Totodată, din procesul-verbal

încheiat de părți la 23 iunie 2006 reținut de instanța de apel rezultă că

recurentele reclamante-pârâte sunt cele care au făcut invitația în vederea

rezolvării unor diferende intervenite în legătură cu executarea contractului de

asociere în participațiune și nu intimata pârâtă-reclamantă.

Dimpotrivă, intimata pârâtă-reclamantă

trebuia să aibă inițiativa atât timp cât prin cererea reconvențională a

solicitat pe lângă dobânda aferentă sumei încasate cu titlu de preț de la

aceasta și obligarea la plata de daune-interese moratorii cumulat cu daune-interese

compensatorii, precum și rata inflației.

De asemenea, netemeinic și nelegal

instanța de apel, în urma admiterii celor două apeluri, recomandă după reluarea

judecății pe fond luarea în discuție și completarea probatoriului în sensul

administrării probei cu expertiză contabilă, deși instanța de apel a apreciat

că nu este oportună, iar la fond a fost efectuată deja o astfel de probă.

În ceea ce privește cererea depusă

la 15 februarie 2010 prin care s-a solicitat obligarea pârâtei-reclamante la

plata penalităților de întârziere și a inflației, ca o obligație de plată

acordată în continuare față de menținerea întârzierii, cerere admisibilă în

baza art. 294 alin. (2) C. proc. civ., aceasta nu a fost contestată, astfel că

se impune obligarea pârâtei-reclamante la plata sumei de 73.538 lei,

reprezentând impozit pe profit și la 445.137,05 lei cu titlu de penalități de

întârziere.

În cadrul motivului de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurentele reclamante-pârâte au

arătat că hotărârea este dată cu încălcarea art. 274 C. proc. civ., deoarece

deși instanța a acordat cuvântul asupra cererii, când a motivat hotărârea nu a

mai luat-o în discuție.

Intimata pârâtă-reclamantă a

formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând recursul se găsește

nefondat.

În ceea ce privește încadrarea în

drept a motivelor din recurs se constată din dezvoltarea acestora că toate se

circumscriu doar motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

care vizează încălcarea legii, nu și în dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc.

civ. care se referă la interpretarea greșită a conținutului actului juridic

dedus judecății și nicidecum a obiectului cererilor de chemare în judecată,

toate referirile recurentelor vizând în realitate calificarea acestuia cu

raportare la obligativitatea părților de a proceda, conform art. 720

1

Așa fiind, prin reîncadrarea

criticilor conform art. 306 C. proc. civ. toate vor fi analizate sub incidența

motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În legătură cu încălcarea

dispozițiilor art. 134 C. proc. civ. se constată că apelanta pârâtă-reclamantă

a completat cererea de apel la 19 ianuarie 2010, în termen.

Astfel, primul termen de judecată

din 22 septembrie 2009 la care se referă recurentele reclamante-pârâte nu se

confundă cu prima zi de înfățișare, la care se referă art. 134 C. proc. civ.,

potrivit acestuia constituind prima zi de înfățișare atunci când părțile legal

citate pot pune concluzii.

Or, la termenul din 22 septembrie

2009, cauza a fost amânată în baza Hotărârii Adunării Generale a judecătorilor

Curții de Apel Timișoara, iar la 8 decembrie 2009 au intervenit mai multe

incidente procedurale privind compunerea completului de judecată (o cerere de

recuzare și o cerere de abținere) motiv pentru care s-a acordat termen de

judecată la 19 ianuarie 2010, când s-a formulat și cererea de completare a

motivelor de apel cu respectarea, deci, a dispozițiilor art. 134 C. proc. civ.,

așa cum corect a reținut și instanța de apel.

În legătură cu critica privind

încălcarea art. 720

1

acela de a se evita sesizarea instanței prin rezolvarea litigiului, în prealabil,

pe cale amiabilă, se constată că instanța de apel a dat corect eficiență în

cauză dispozițiilor art. 720

5

1

principală, cât și cu o cerere reconvențională la 11 ianuarie 2008 privind

același imobil ce a făcut atât obiectul contractului de asociere în

participațiune adus ca aport de către recurentele reclamante-pârâte cât și al

unei convenții de vânzare-cumpărare a acestui imobil intervenită chiar în

perioada pentru care se cere desocotirea părților din asocierea în

participațiune.

Separat instanțele de judecată s-au

pronunțat deja pe cererea constând în pronunțarea unei hotărâri care să țină

loc de act de vânzare-cumpărare, ceea ce a și determinat prima instanță să

respingă acest capăt de cerere pentru autoritate de lucru judecat dar tocmai pe

capătul de cerere în pretenții prin care se solicită daune pentru prețul primit

și folosit de recurentele reclamante-pârâte care au refuzat încheierea contractului,

trebuia să se pronunțe pe fond prima instanță, așa cum corect a stabilit

instanța de apel, fiind evident că, prin cererea reconvențională cu acest

obiect, intimata pârâtă-reclamantă urmărește atenuarea obligației formulate

împotriva acesteia în legătură cu același bun chiar dacă el a făcut obiectul

mai multor raporturi juridice de vreme ce sunt încheiate între aceleași părți.

O altă critică vizează dispozițiile

instanței de apel de a se completa materialul probator cu ocazia rejudecării.

Aceste dispoziții date de instanță sunt legale, deoarece aceste îndrumări sunt

de esența atribuțiilor ce revin instanței de control judiciar, pe de o parte,

iar pe de ală parte, instanța de trimitere trebuie să se supună acestora ele

nefiind dispuse decât în sensul asigurării unei corecte soluționări a

litigiului, cu respectarea, desigur, a dispozițiilor de procedură privind

administrarea probelor, astfel că nu se poate reține o vătămare procesuală a

recurentelor în această privință, părțile fiind libere să propună la rândul lor

orice probe consideră utile cauzei cu condiția aprobării lor de către instanță.

Cât privește aspectele prezentate în

finalul cererii de recurs, ele vizează fondul cererii principale, urmând a fi

avute în vedere în rejudecare, ca și cheltuielile de judecată suportate în

toate fazele procesuale în raport de soluția ce se va pronunța asupra cererilor

deduse judecății, față de dispozițiile art. 274 C. proc. civ. care prevăd că

acestea se suportă numai de partea căzută în pretenții, or instanța de apel nu

a soluționat pe fond cauza.

Așa fiind, în baza art. 312 alin. (1)

Respinge

recursul declarat de reclamantele R.A.A.P.P.S.

București și SUCURSALA DE REPREZENTARE ȘI PROTOCOL Băile Olănești împotriva

deciziei civile nr. 97/A din 11 mai 2010, pronunțată de Curtea de Apel

Timișoara, secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi

19

ianuarie 2011.

Sursă