ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 185/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantele R.A.A.P.P.S. București, SUCURSALA DE REPREZENTARE ȘI PROTOCOL Olănești au solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC R.I.P.S. SA Timișoara, obligarea pârâtei SC R.I.P.S. SA Timișoara la plata sumei de 343.880,75 lei, debit rezultat din contractul de asociere în participațiune nr. 5490 din 11 noiembrie 1996, precum și la plata sumei de 464.814,53 lei, debit rezultat din contractul de închiriere nr. 6938/2001; cu cheltuieli de judecată. Prin întâmpinarea formulată în cauză la data de 11 ianuarie 2008, pârâta SC R.I.P.S. SA Timișoara a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

A arătat pârâta că, suma stabilită prin procesul-verbal de negociere nr. 12441 din 3 decembrie 2004 a fost pusă la dispoziția reclamantei încă din anul 2005. Pe cale reconvențională, pârâta a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 983.232,41 lei, reprezentând daune-interese moratorii cumulate cu daune-interese compensatorii. De asemenea, s-a solicitat pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare a imobilului situat în Timișoara. La data de 22 februarie 2008, pârâta a precizat că solicită obligarea reclamantei la plata dobânzii aferente sumei achitate acesteia cu titlu de preț pentru imobilul constând în active imobilizate din cadrul Complexului Hotelier Hotel 2000; obligarea pârâtei la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.

Prin întâmpinarea formulată la data de 22 februarie 2008, reclamanta a invocat excepția prematurității cererii reconvenționale, față de dispozițiile art. 720 1 C. proc. civ., solicitând pe fond respingerea cererii ca nefondată. În ce privește a doua cerere formulată de către pârâtă pe cale reconvențională, reclamanta a apreciat că este inadmisibilă, în condițiile în care raportul juridic a fost deja soluționat. În ședința publică de la data de 18 aprilie 2008 reclamanta a invocat excepția autorității de lucru judecat în raport cu dosarul nr. 897/30/2007.

La data de 7 noiembrie 2008 reclamanta, față de continuarea relațiilor comerciale cu pârâta pe parcursul derulării prezentului litigiu, a majorat cuantumul obiectului cererii de chemare în judecată, solicitând obligarea pârâtei și la plata sumei de 543.462,54 lei, din care 146.706,34 lei contravaloarea rezultate economico – financiare din asociere în anul 2004, 2005 și parțial 2007, înregistrate în anul 2007, scadente la 15 aprilie 2008, 32.691,76 lei reprezentând penalități și 17.438,57 lei reprezentând actualizarea cu rata inflației; 396.756,20 lei, din care 170.771,47 lei contravaloare chirie, 189.146,11 lei penalități și 36.838,62 lei inflație.

Prin „notele de ședință” depuse la data de 5 decembrie 2008, pârâta a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune „în ceea ce privește sumele pentru care data scadenței era depășită cu mai mult de 3 ani” raportat la data introducerii cererii de chemare în judecată – 5 decembrie 2007 și la data majorării cuantumului pretențiilor – 7 noiembrie 2008. Totodată, pârâta a invocat excepția prematurității cererii privind obligarea sa la plata impozitului pe profit achitat de reclamantă și solicitat prin cererea introductivă, precum și în ce privește sumele solicitate cu titlu de inflație, față de împrejurarea că aceste sume nu au fost cuprinse în convocarea la conciliere iar pe de altă parte solicitarea inflației prin precizarea de acțiune este tardivă.

Prin sentința civilă nr. 252/PI din 17 martie 2009 Tribunalul Timiș, secția comercială și de contencios administrativ, a respins cererea de majorare a onorariului formulată de expert B.N. A respins excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei, ca neîntemeiată. A admis în parte cererea formulată de reclamantele R.A.A.P.P.S. București, SUCURSALA DE REPREZENTARE ȘI PROTOCOL Olănești, în contradictoriu cu pârâta SC R.I.P.S. SA Timișoara, astfel cum a fost precizată. A obligat pârâta la plata sumei de 1.278.619,82 lei, reprezentând contravaloare rezultate economico-financiare din asociere, chirie și penalități de întârziere aferente, actualizate în raport de rata inflației. A admis excepția prematurității cererii reconvenționale privind obligarea pârâtei la plata daunelor.

A respins acest capăt de cerere ca inadmisibil. A admis excepția autorității de lucru judecat a cererii reconvenționale privind obligarea pârâtei la vânzarea activului. A respins acest capăt de cerere ca fiind formulat cu încălcarea autorității de lucru judecat. A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 19.255,09 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. A respins cererea pârâtei privind acordarea cheltuielilor de judecată. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termen legal, reclamantele R.A.A.P.P.S. București și SUCURSALA DE REPREZENTARE ȘI PROTOCOL Olănești, cât și pârâta SC R.I.P.S. SA. Prin decizia civilă nr. 97/A din 11 mai 2010, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, a admis apelul declarat de reclamantele R.A.A.P.P.S.

și SUCURSALA DE REPREZENTARE ȘI PROTOCOL Olănești, împotriva sentinței civile nr. 252/PI din 17 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. 8914/30/2007. A admis apelul declarat de pârâta SC R.I.P.S. SA, împotriva sentinței civile nr. 252/PI din 17 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. 8914/30/2007. A desființat în parte hotărârea apelată. A trimis cauza spre rejudecare pe fond, aceleiași instanțe, Tribunalul Timiș, secția comercială. A menținut dispoziția sentinței civile nr. 252/PI/17 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. 8914/30/2007 privind incidența în cauză a excepției autorității de lucru judecat a petitului din cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă reconvențională SC R.I.P.S.

SA privind obligarea reclamantei R.A.A.P.P.S. București la vânzarea imobilului situat în Timișoara, județul Timiș, conform alin. (6) din dispozitivul sentinței civile apelate. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că pârâta a recunoscut neachitarea chiriei la data de 23 iunie 2006 (fila 80 vol. II) cât și neachitarea debitului rezultat din contractul de asociere la data de 11 iunie 2007 (fila 79 vol. II), iar potrivit art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958, prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărei acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția. Termenele nefiind împlinite la data formulării cererii de chemare în judecată, respectiv la data de 5 decembrie 2007, s-a reținut că este neîntemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă.

De asemenea, în mod legal, tribunalul a admis excepția autorității de lucru judecat a petitului din cererea reconvențională formulată de pârâta SC R.I.P.S. SA privind obligarea reclamantei la vânzarea imobilului situat în Timișoara, județul Timiș deoarece se constată că această cerere a fost soluționată prin sentința civilă nr. 1365 din 26 octombrie 2007, pronunțată în dosarul nr. 897/30/2007 al Tribunalului Timiș, modificată prin decizia civilă nr. 114/A din 5 iunie 2008 a Curții de Apel Timișoara și rămasă irevocabilă prin decizia nr. 2423 din 15 octombrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr. 897/30/2007 prin respingerea recursului declarat de pârâta R.A. A.P.P.S.

București împotriva deciziei nr. 114/A din 5 iunie 2008 a Curții de Apel Timișoara. Raportat la primul petit al cererii reconvenționale precizate, respectiv obligarea pârâtei reconvenționale la plata dobânzii comerciale aferentă sumei achitate reclamantei pârâtă reconvențională, cu titlu de preț pentru imobilul constând în active imobilizate din cadrul Complexului Hotelier HOTEL 2000, respectiv daune-interese moratorii și compensatorii, sumă actualizată totodată cu rata inflației, Curtea a constatat că în mod greșit instanța de fond a respins acest capăt de cerere ca fiind prematur formulat reținând că nu este incident în speță art. 720 5 C. proc. civ. cu motivarea că pretențiile pârâtei nu decurg din același raport juridic cu cel al cererii principale.

Izvorul obligațiilor reciproce dintre părți îl reprezintă cele două contracte încheiate de acestea, respectiv de asociere în participațiune nr. 5490 din 11 noiembrie 1996 și de închiriere nr. 6938 din 14 septembrie 2001, iar pretențiile pârâtei-reclamante reconvenționale derivă din același raport juridic cu cel al intimatelor reclamante-pârâte respectiv cele două contracte, procesul-verbal de conciliere din 23 iunie 2006 privind dobânda aferentă sumei încasate cu titlu de preț cât și procesul-verbal de negociere a contractului de vânzare-cumpărare a imobilului. Toate aceste documente au avut ca obiect imobilul situat în Timișoara, și deci, acțiunea reconvențională are legătură cu cererea introductivă, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 720 5 C. proc.

civ., nu era necesară o altă încercare de conciliere. De altfel părțile au încheiat un proces-verbal în data de 23 iunie 2006 în vederea rezolvării diferendelor intervenite la contractul de asociere în participațiune nr. 5490 din 11 noiembrie 1996, fila 174 vol. I dosar nr. 8914/30/2007, prin care părțile au stipulat modalitatea de calcul a dobânzii aferente sumei încasate de reclamante cu titlu de preț de la SC R.I.P.S. SA cât și obligațiile de plată ale pârâtei rezultate din derularea contractului de asociere în participațiune. Împotriva acestei decizii au formulat recurs, în termen, reclamantele și au invocat critici circumscrise motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. Au arătat în cadrul primului motiv de recurs că, în mod nelegal, s-a respins excepția invocată privind tardivitatea completării motivelor de apel depuse de pârâta-reclamantă, deoarece potrivit art. 134 C. proc. civ., data până la care putea completa motivele de apel a fost 22 septembrie 2009 când toate părțile au fost legal citate și puteau pune concluzii instanța ignorând, astfel, prevederile art. 287 alin. (2) C. proc. civ. De asemenea, în mod greșit prin admiterea apelului pârâtei-reclamante s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare pe fond ignorându-se și prevederile art. 720 1 C. proc. civ., în lipsa unei concilieri prealabile în legătură cu pretențiile acesteia care derivă exclusiv din procesul-verbal nr. 1244 din 3 decembrie 2004 privind aplicarea procedurii de vânzare prin negociere directă a construcțiilor din Timișoara și nicidecum din contractele de asociere și închiriere, ce fac obiectul cererii principale.

Totodată, din procesul-verbal încheiat de părți la 23 iunie 2006 reținut de instanța de apel rezultă că recurentele reclamante-pârâte sunt cele care au făcut invitația în vederea rezolvării unor diferende intervenite în legătură cu executarea contractului de asociere în participațiune și nu intimata pârâtă-reclamantă. Dimpotrivă, intimata pârâtă-reclamantă trebuia să aibă inițiativa atât timp cât prin cererea reconvențională a solicitat pe lângă dobânda aferentă sumei încasate cu titlu de preț de la aceasta și obligarea la plata de daune-interese moratorii cumulat cu daune-interese compensatorii, precum și rata inflației. De asemenea, netemeinic și nelegal instanța de apel, în urma admiterii celor două apeluri, recomandă după reluarea judecății pe fond luarea în discuție și completarea probatoriului în sensul administrării probei cu expertiză contabilă, deși instanța de apel a apreciat că nu este oportună, iar la fond a fost efectuată deja o astfel de probă.

În ceea ce privește cererea depusă la 15 februarie 2010 prin care s-a solicitat obligarea pârâtei-reclamante la plata penalităților de întârziere și a inflației, ca o obligație de plată acordată în continuare față de menținerea întârzierii, cerere admisibilă în baza art. 294 alin. (2) C. proc. civ., aceasta nu a fost contestată, astfel că se impune obligarea pârâtei-reclamante la plata sumei de 73.538 lei, reprezentând impozit pe profit și la 445.137,05 lei cu titlu de penalități de întârziere. În cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurentele reclamante-pârâte au arătat că hotărârea este dată cu încălcarea art. 274 C. proc. civ., deoarece deși instanța a acordat cuvântul asupra cererii, când a motivat hotărârea nu a mai luat-o în discuție.

Intimata pârâtă-reclamantă a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, ca nefondat. Analizând recursul se găsește nefondat. În ceea ce privește încadrarea în drept a motivelor din recurs se constată din dezvoltarea acestora că toate se circumscriu doar motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care vizează încălcarea legii, nu și în dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. care se referă la interpretarea greșită a conținutului actului juridic dedus judecății și nicidecum a obiectului cererilor de chemare în judecată, toate referirile recurentelor vizând în realitate calificarea acestuia cu raportare la obligativitatea părților de a proceda, conform art. 720 1 C. proc.

civ., la efectuarea concilierii prealabile. Așa fiind, prin reîncadrarea criticilor conform art. 306 C. proc. civ. toate vor fi analizate sub incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În legătură cu încălcarea dispozițiilor art. 134 C. proc. civ. se constată că apelanta pârâtă-reclamantă a completat cererea de apel la 19 ianuarie 2010, în termen. Astfel, primul termen de judecată din 22 septembrie 2009 la care se referă recurentele reclamante-pârâte nu se confundă cu prima zi de înfățișare, la care se referă art. 134 C. proc. civ., potrivit acestuia constituind prima zi de înfățișare atunci când părțile legal citate pot pune concluzii.

Or, la termenul din 22 septembrie 2009, cauza a fost amânată în baza Hotărârii Adunării Generale a judecătorilor Curții de Apel Timișoara, iar la 8 decembrie 2009 au intervenit mai multe incidente procedurale privind compunerea completului de judecată (o cerere de recuzare și o cerere de abținere) motiv pentru care s-a acordat termen de judecată la 19 ianuarie 2010, când s-a formulat și cererea de completare a motivelor de apel cu respectarea, deci, a dispozițiilor art. 134 C. proc. civ., așa cum corect a reținut și instanța de apel. În legătură cu critica privind încălcarea art. 720 1 C. proc. civ., plecând de la scopul legii, acela de a se evita sesizarea instanței prin rezolvarea litigiului, în prealabil, pe cale amiabilă, se constată că instanța de apel a dat corect eficiență în cauză dispozițiilor art. 720 5 C. proc.

civ. și nu art. 720 1 C. proc. civ., atât timp cât prima instanță a fost învestită atât cu o cerere principală, cât și cu o cerere reconvențională la 11 ianuarie 2008 privind același imobil ce a făcut atât obiectul contractului de asociere în participațiune adus ca aport de către recurentele reclamante-pârâte cât și al unei convenții de vânzare-cumpărare a acestui imobil intervenită chiar în perioada pentru care se cere desocotirea părților din asocierea în participațiune.

Separat instanțele de judecată s-au pronunțat deja pe cererea constând în pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare, ceea ce a și determinat prima instanță să respingă acest capăt de cerere pentru autoritate de lucru judecat dar tocmai pe capătul de cerere în pretenții prin care se solicită daune pentru prețul primit și folosit de recurentele reclamante-pârâte care au refuzat încheierea contractului, trebuia să se pronunțe pe fond prima instanță, așa cum corect a stabilit instanța de apel, fiind evident că, prin cererea reconvențională cu acest obiect, intimata pârâtă-reclamantă urmărește atenuarea obligației formulate împotriva acesteia în legătură cu același bun chiar dacă el a făcut obiectul mai multor raporturi juridice de vreme ce sunt încheiate între aceleași părți.

O altă critică vizează dispozițiile instanței de apel de a se completa materialul probator cu ocazia rejudecării. Aceste dispoziții date de instanță sunt legale, deoarece aceste îndrumări sunt de esența atribuțiilor ce revin instanței de control judiciar, pe de o parte, iar pe de ală parte, instanța de trimitere trebuie să se supună acestora ele nefiind dispuse decât în sensul asigurării unei corecte soluționări a litigiului, cu respectarea, desigur, a dispozițiilor de procedură privind administrarea probelor, astfel că nu se poate reține o vătămare procesuală a recurentelor în această privință, părțile fiind libere să propună la rândul lor orice probe consideră utile cauzei cu condiția aprobării lor de către instanță.

Cât privește aspectele prezentate în finalul cererii de recurs, ele vizează fondul cererii principale, urmând a fi avute în vedere în rejudecare, ca și cheltuielile de judecată suportate în toate fazele procesuale în raport de soluția ce se va pronunța asupra cererilor deduse judecății, față de dispozițiile art. 274 C. proc. civ. care prevăd că acestea se suportă numai de partea căzută în pretenții, or instanța de apel nu a soluționat pe fond cauza. Așa fiind, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantele R.A.A.P.P.S. București și SUCURSALA DE REPREZENTARE ȘI PROTOCOL Băile Olănești împotriva deciziei civile nr. 97/A din 11 mai 2010, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2011.