ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 185/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 185/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Reclamantele R.A.A.P.P.S. București,
SUCURSALA DE REPREZENTARE ȘI PROTOCOL Olănești au solicitat, în contradictoriu
cu pârâta SC R.I.P.S. SA Timișoara, obligarea pârâtei SC R.I.P.S. SA Timișoara
la plata sumei de 343.880,75 lei, debit rezultat din contractul de asociere în
participațiune nr. 5490 din 11 noiembrie 1996, precum și la plata sumei de
464.814,53 lei, debit rezultat din contractul de închiriere nr. 6938/2001; cu
cheltuieli de judecată.
Prin întâmpinarea formulată în cauză
la data de 11 ianuarie 2008, pârâta SC R.I.P.S. SA Timișoara a solicitat
respingerea cererii ca neîntemeiată.
A arătat pârâta că, suma stabilită
prin procesul-verbal de negociere nr. 12441 din 3 decembrie 2004 a fost pusă la
dispoziția reclamantei încă din anul 2005.
Pe cale reconvențională, pârâta a
solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 983.232,41 lei, reprezentând daune-interese
moratorii cumulate cu daune-interese compensatorii. De asemenea, s-a solicitat
pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare a
imobilului situat în Timișoara.
La data de 22 februarie 2008, pârâta
a precizat că solicită obligarea reclamantei la plata dobânzii aferente sumei
achitate acesteia cu titlu de preț pentru imobilul constând în active
imobilizate din cadrul Complexului Hotelier Hotel 2000; obligarea pârâtei la
încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
Prin întâmpinarea formulată la data
de 22 februarie 2008, reclamanta a invocat excepția prematurității cererii
reconvenționale, față de dispozițiile art. 720
1
C. proc. civ.,
solicitând pe fond respingerea cererii ca nefondată. În ce privește a doua
cerere formulată de către pârâtă pe cale reconvențională, reclamanta a apreciat
că este inadmisibilă, în condițiile în care raportul juridic a fost deja
soluționat.
În ședința publică de la data de 18
aprilie 2008 reclamanta a invocat excepția autorității de lucru judecat în
raport cu dosarul nr. 897/30/2007.
La data de 7 noiembrie 2008
reclamanta, față de continuarea relațiilor comerciale cu pârâta pe parcursul
derulării prezentului litigiu, a majorat cuantumul obiectului cererii de
chemare în judecată, solicitând obligarea pârâtei și la plata sumei de
543.462,54 lei, din care 146.706,34 lei contravaloarea rezultate economico – financiare
din asociere în anul 2004, 2005 și parțial 2007, înregistrate în anul 2007,
scadente la 15 aprilie 2008, 32.691,76 lei reprezentând penalități și 17.438,57
lei reprezentând actualizarea cu rata inflației; 396.756,20 lei, din care
170.771,47 lei contravaloare chirie, 189.146,11 lei penalități și 36.838,62 lei
inflație.
Prin „notele de ședință” depuse la
data de 5 decembrie 2008, pârâta a invocat excepția prescripției dreptului la
acțiune „în ceea ce privește sumele pentru care data scadenței era depășită cu
mai mult de 3 ani” raportat la data introducerii cererii de chemare în judecată
– 5 decembrie 2007 și la data majorării cuantumului pretențiilor – 7 noiembrie
Totodată, pârâta a invocat excepția prematurității cererii privind
obligarea sa la plata impozitului pe profit achitat de reclamantă și solicitat
prin cererea introductivă, precum și în ce privește sumele solicitate cu titlu
de inflație, față de împrejurarea că aceste sume nu au fost cuprinse în
convocarea la conciliere iar pe de altă parte solicitarea inflației prin
precizarea de acțiune este tardivă.
Prin sentința civilă nr. 252/PI din
17 martie 2009 Tribunalul Timiș, secția comercială și de contencios
administrativ, a respins cererea de majorare a onorariului formulată de expert B.N.
A respins excepția prescripției
dreptului la acțiune al reclamantei, ca neîntemeiată.
A admis în parte cererea formulată
de reclamantele R.A.A.P.P.S. București, SUCURSALA DE REPREZENTARE ȘI PROTOCOL
Olănești, în contradictoriu cu pârâta SC R.I.P.S. SA Timișoara, astfel cum a
fost precizată.
A obligat pârâta la plata sumei de
1.278.619,82 lei, reprezentând contravaloare rezultate economico-financiare din
asociere, chirie și penalități de întârziere aferente, actualizate în raport de
rata inflației.
A admis excepția prematurității
cererii reconvenționale privind obligarea pârâtei la plata daunelor. A respins
acest capăt de cerere ca inadmisibil.
A admis excepția autorității de
lucru judecat a cererii reconvenționale privind obligarea pârâtei la vânzarea
activului. A respins acest capăt de cerere ca fiind formulat cu încălcarea
autorității de lucru judecat.
A obligat pârâta să plătească
reclamantei suma de 19.255,09 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
A respins cererea pârâtei privind
acordarea cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat
apel, în termen legal, reclamantele R.A.A.P.P.S. București și SUCURSALA DE
REPREZENTARE ȘI PROTOCOL Olănești, cât și pârâta SC R.I.P.S. SA.
Prin decizia civilă nr. 97/A din 11
mai 2010, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, a admis
apelul declarat de reclamantele R.A.A.P.P.S. și SUCURSALA DE REPREZENTARE ȘI
PROTOCOL Olănești, împotriva sentinței civile nr. 252/PI din 17 martie 2009
pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. 8914/30/2007.
A admis apelul declarat de pârâta SC
R.I.P.S. SA, împotriva sentinței civile nr. 252/PI din 17 martie 2009
pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. 8914/30/2007.
A desființat în parte hotărârea
apelată.
A trimis cauza spre rejudecare pe
fond, aceleiași instanțe, Tribunalul Timiș, secția comercială.
A menținut dispoziția sentinței
civile nr. 252/PI/17 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. 8914/30/2007
privind incidența în cauză a excepției autorității de lucru judecat a petitului
din cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă reconvențională SC
R.I.P.S. SA privind obligarea reclamantei R.A.A.P.P.S. București la vânzarea
imobilului situat în Timișoara, județul Timiș, conform alin. (6) din
dispozitivul sentinței civile apelate.
Pentru a se pronunța astfel,
instanța de apel a reținut că pârâta a recunoscut neachitarea chiriei la data
de 23 iunie 2006 (fila 80 vol. II) cât și neachitarea debitului rezultat din
contractul de asociere la data de 11 iunie 2007 (fila 79 vol. II), iar potrivit
art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958, prescripția se întrerupe prin
recunoașterea dreptului a cărei acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul
căruia curge prescripția. Termenele nefiind împlinite la data formulării
cererii de chemare în judecată, respectiv la data de 5 decembrie 2007, s-a
reținut că este neîntemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune
invocată de pârâtă.
De asemenea, în mod legal,
tribunalul a admis excepția autorității de lucru judecat a petitului din
cererea reconvențională formulată de pârâta SC R.I.P.S. SA privind obligarea
reclamantei la vânzarea imobilului situat în Timișoara, județul Timiș deoarece
se constată că această cerere a fost soluționată prin sentința civilă nr. 1365
din 26 octombrie 2007, pronunțată în dosarul nr. 897/30/2007 al Tribunalului
Timiș, modificată prin decizia civilă nr. 114/A din 5 iunie 2008 a Curții de
Apel Timișoara și rămasă irevocabilă prin decizia nr. 2423 din 15 octombrie
2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr. 897/30/2007
prin respingerea recursului declarat de pârâta R.A. A.P.P.S. București
împotriva deciziei nr. 114/A din 5 iunie 2008 a Curții de Apel Timișoara.
Raportat la primul petit al cererii
reconvenționale precizate, respectiv obligarea pârâtei reconvenționale la plata
dobânzii comerciale aferentă sumei achitate reclamantei pârâtă reconvențională,
cu titlu de preț pentru imobilul constând în active imobilizate din cadrul
Complexului Hotelier HOTEL 2000, respectiv daune-interese moratorii și
compensatorii, sumă actualizată totodată cu rata inflației, Curtea a constatat
că în mod greșit instanța de fond a respins acest capăt de cerere ca fiind
prematur formulat reținând că nu este incident în speță art. 720
5
C.
proc. civ. cu motivarea că pretențiile pârâtei nu decurg din același raport juridic
cu cel al cererii principale.
Izvorul obligațiilor reciproce
dintre părți îl reprezintă cele două contracte încheiate de acestea, respectiv
de asociere în participațiune nr. 5490 din 11 noiembrie 1996 și de închiriere
nr. 6938 din 14 septembrie 2001, iar pretențiile pârâtei-reclamante
reconvenționale derivă din același raport juridic cu cel al intimatelor
reclamante-pârâte respectiv cele două contracte, procesul-verbal de conciliere
din 23 iunie 2006 privind dobânda aferentă sumei încasate cu titlu de preț cât
și procesul-verbal de negociere a contractului de vânzare-cumpărare a
imobilului.
Toate aceste documente au avut ca
obiect imobilul situat în Timișoara, și deci, acțiunea reconvențională are
legătură cu cererea introductivă, astfel că, în conformitate cu dispozițiile
art. 720
5
C. proc. civ., nu era necesară o altă încercare de
conciliere.
De altfel părțile au încheiat un
proces-verbal în data de 23 iunie 2006 în vederea rezolvării diferendelor
intervenite la contractul de asociere în participațiune nr. 5490 din 11
noiembrie 1996, fila 174 vol. I dosar nr. 8914/30/2007, prin care părțile au
stipulat modalitatea de calcul a dobânzii aferente sumei încasate de reclamante
cu titlu de preț de la SC R.I.P.S. SA cât și obligațiile de plată ale pârâtei
rezultate din derularea contractului de asociere în participațiune.
Împotriva acestei decizii au
formulat recurs, în termen, reclamantele și au invocat critici circumscrise
motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.
Au arătat în cadrul primului motiv
de recurs că, în mod nelegal, s-a respins excepția invocată privind
tardivitatea completării motivelor de apel depuse de pârâta-reclamantă, deoarece
potrivit art. 134 C. proc. civ., data până la care putea completa motivele de
apel a fost 22 septembrie 2009 când toate părțile au fost legal citate și
puteau pune concluzii instanța ignorând, astfel, prevederile art. 287 alin. (2)
C. proc. civ.
De asemenea, în mod greșit prin
admiterea apelului pârâtei-reclamante s-a dispus trimiterea cauzei spre
rejudecare pe fond ignorându-se și prevederile art. 720
1
C. proc.
civ., în lipsa unei concilieri prealabile în legătură cu pretențiile acesteia
care derivă exclusiv din procesul-verbal nr. 1244 din 3 decembrie 2004 privind
aplicarea procedurii de vânzare prin negociere directă a construcțiilor din
Timișoara și nicidecum din contractele de asociere și închiriere, ce fac
obiectul cererii principale.
Totodată, din procesul-verbal
încheiat de părți la 23 iunie 2006 reținut de instanța de apel rezultă că
recurentele reclamante-pârâte sunt cele care au făcut invitația în vederea
rezolvării unor diferende intervenite în legătură cu executarea contractului de
asociere în participațiune și nu intimata pârâtă-reclamantă.
Dimpotrivă, intimata pârâtă-reclamantă
trebuia să aibă inițiativa atât timp cât prin cererea reconvențională a
solicitat pe lângă dobânda aferentă sumei încasate cu titlu de preț de la
aceasta și obligarea la plata de daune-interese moratorii cumulat cu daune-interese
compensatorii, precum și rata inflației.
De asemenea, netemeinic și nelegal
instanța de apel, în urma admiterii celor două apeluri, recomandă după reluarea
judecății pe fond luarea în discuție și completarea probatoriului în sensul
administrării probei cu expertiză contabilă, deși instanța de apel a apreciat
că nu este oportună, iar la fond a fost efectuată deja o astfel de probă.
În ceea ce privește cererea depusă
la 15 februarie 2010 prin care s-a solicitat obligarea pârâtei-reclamante la
plata penalităților de întârziere și a inflației, ca o obligație de plată
acordată în continuare față de menținerea întârzierii, cerere admisibilă în
baza art. 294 alin. (2) C. proc. civ., aceasta nu a fost contestată, astfel că
se impune obligarea pârâtei-reclamante la plata sumei de 73.538 lei,
reprezentând impozit pe profit și la 445.137,05 lei cu titlu de penalități de
întârziere.
În cadrul motivului de recurs
prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurentele reclamante-pârâte au
arătat că hotărârea este dată cu încălcarea art. 274 C. proc. civ., deoarece
deși instanța a acordat cuvântul asupra cererii, când a motivat hotărârea nu a
mai luat-o în discuție.
Intimata pârâtă-reclamantă a
formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, ca nefondat.
Analizând recursul se găsește
nefondat.
În ceea ce privește încadrarea în
drept a motivelor din recurs se constată din dezvoltarea acestora că toate se
circumscriu doar motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,
care vizează încălcarea legii, nu și în dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc.
civ. care se referă la interpretarea greșită a conținutului actului juridic
dedus judecății și nicidecum a obiectului cererilor de chemare în judecată,
toate referirile recurentelor vizând în realitate calificarea acestuia cu
raportare la obligativitatea părților de a proceda, conform art. 720
1
C. proc. civ., la efectuarea concilierii prealabile.
Așa fiind, prin reîncadrarea
criticilor conform art. 306 C. proc. civ. toate vor fi analizate sub incidența
motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În legătură cu încălcarea
dispozițiilor art. 134 C. proc. civ. se constată că apelanta pârâtă-reclamantă
a completat cererea de apel la 19 ianuarie 2010, în termen.
Astfel, primul termen de judecată
din 22 septembrie 2009 la care se referă recurentele reclamante-pârâte nu se
confundă cu prima zi de înfățișare, la care se referă art. 134 C. proc. civ.,
potrivit acestuia constituind prima zi de înfățișare atunci când părțile legal
citate pot pune concluzii.
Or, la termenul din 22 septembrie
2009, cauza a fost amânată în baza Hotărârii Adunării Generale a judecătorilor
Curții de Apel Timișoara, iar la 8 decembrie 2009 au intervenit mai multe
incidente procedurale privind compunerea completului de judecată (o cerere de
recuzare și o cerere de abținere) motiv pentru care s-a acordat termen de
judecată la 19 ianuarie 2010, când s-a formulat și cererea de completare a
motivelor de apel cu respectarea, deci, a dispozițiilor art. 134 C. proc. civ.,
așa cum corect a reținut și instanța de apel.
În legătură cu critica privind
încălcarea art. 720
1
C. proc. civ., plecând de la scopul legii,
acela de a se evita sesizarea instanței prin rezolvarea litigiului, în prealabil,
pe cale amiabilă, se constată că instanța de apel a dat corect eficiență în
cauză dispozițiilor art. 720
5
C. proc. civ. și nu art. 720
1
C. proc. civ., atât timp cât prima instanță a fost învestită atât cu o cerere
principală, cât și cu o cerere reconvențională la 11 ianuarie 2008 privind
același imobil ce a făcut atât obiectul contractului de asociere în
participațiune adus ca aport de către recurentele reclamante-pârâte cât și al
unei convenții de vânzare-cumpărare a acestui imobil intervenită chiar în
perioada pentru care se cere desocotirea părților din asocierea în
participațiune.
Separat instanțele de judecată s-au
pronunțat deja pe cererea constând în pronunțarea unei hotărâri care să țină
loc de act de vânzare-cumpărare, ceea ce a și determinat prima instanță să
respingă acest capăt de cerere pentru autoritate de lucru judecat dar tocmai pe
capătul de cerere în pretenții prin care se solicită daune pentru prețul primit
și folosit de recurentele reclamante-pârâte care au refuzat încheierea contractului,
trebuia să se pronunțe pe fond prima instanță, așa cum corect a stabilit
instanța de apel, fiind evident că, prin cererea reconvențională cu acest
obiect, intimata pârâtă-reclamantă urmărește atenuarea obligației formulate
împotriva acesteia în legătură cu același bun chiar dacă el a făcut obiectul
mai multor raporturi juridice de vreme ce sunt încheiate între aceleași părți.
O altă critică vizează dispozițiile
instanței de apel de a se completa materialul probator cu ocazia rejudecării.
Aceste dispoziții date de instanță sunt legale, deoarece aceste îndrumări sunt
de esența atribuțiilor ce revin instanței de control judiciar, pe de o parte,
iar pe de ală parte, instanța de trimitere trebuie să se supună acestora ele
nefiind dispuse decât în sensul asigurării unei corecte soluționări a
litigiului, cu respectarea, desigur, a dispozițiilor de procedură privind
administrarea probelor, astfel că nu se poate reține o vătămare procesuală a
recurentelor în această privință, părțile fiind libere să propună la rândul lor
orice probe consideră utile cauzei cu condiția aprobării lor de către instanță.
Cât privește aspectele prezentate în
finalul cererii de recurs, ele vizează fondul cererii principale, urmând a fi
avute în vedere în rejudecare, ca și cheltuielile de judecată suportate în
toate fazele procesuale în raport de soluția ce se va pronunța asupra cererilor
deduse judecății, față de dispozițiile art. 274 C. proc. civ. care prevăd că
acestea se suportă numai de partea căzută în pretenții, or instanța de apel nu
a soluționat pe fond cauza.
Așa fiind, în baza art. 312 alin. (1)
C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
recursul declarat de reclamantele R.A.A.P.P.S.
București și SUCURSALA DE REPREZENTARE ȘI PROTOCOL Băile Olănești împotriva
deciziei civile nr. 97/A din 11 mai 2010, pronunțată de Curtea de Apel
Timișoara, secția comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi
19
ianuarie 2011.