ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3820/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3820/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar constată următoarele:

Reclamanta SC B. SA Timișoara, prin acțiunea

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a

comercială, sub nr. 26951/3/2008, a chemat în judecată pe pârâtele SC

T.P. SRL București și SC F. SA București, solicitând

instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța să

dispună constatarea nulității absolute a contractelor de

vânzare-cumpărare:

- din 25 septembrie 2000 de BNP G.E.S.S.D.T.;

- din 25 septembrie 2000 BNP G.E.S.S.D.T.;

- din 10 iunie 2002 de BNP A.Ș.;

- din 10 iunie2002 de BNP A.Ș.;

- din 26 august 2002 de BNP A.Ș.;

Reclamanta a mai solicitat și

repunerea părților în situația anterioară încheierii

contractelor și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de

judecată.

La data de 19 noiembrie 2008,

reclamanta a precizat capătul doi de cerere în sensul că solicită

ca activele înstrăinate prin contractele de vânzare-cumpărare a

căror nulitate o solicită să reintre în patrimoniul SC F. SA

și restituirea sumelor invocate de către SC F. SA în cuantum de

1.098.120 lei.

La data de 14 ianuarie 2009, SC R.C.

SRL a formulat cerere de intervenție principală, solicitând

instanței să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare

autentificat din 14 martie 2008 încheiat cu SC T.P. SRL.

Prin încheierea de

ședință din 8 aprilie 2009, instanța de fond a respins

excepția privind insuficienta timbrare a capătului unu (1) din

cererea principală; a admis excepțiile privind insuficienta timbrare

a capătului doi (2) din cererea principală, precum și a cererii

de intervenție.

Prin sentința comercială nr.

13538 din 25 noiembrie 2009, Tribunalul București, secția a VI- a

comercială, a admis excepția lipsei calității procesuale

active.

A respins capătul unu din

cererea principală introdusă de reclamanta SC B. SA în contradictoriu

cu pârâtele SC T.P. SRL și SC F. SA, ca fiind formulat de o persoană

lipsită de calitate procesuală activă.

A anulat capătul doi din

cererea principală ca insuficient timbrat.

A anulat ca insuficient

timbrată cererea de intervenție formulată de intervenienta SC

R.C. SRL.

Pentru a pronunța astfel, instanța

de fond a reținut în esență că interesul vizat de

reclamantă prin promovarea prezentei cereri nu este legitim, întrucât

aceasta urmărește să obțină un avantaj nejustificat

prin readucerea în patrimoniul SC F. SA a unor bunuri care nu au făcut

parte din activul net al societății la momentul privatizării

și implicit, nici nu au influențat prețul acțiunilor

cumpărate de reclamantă un avantaj nejustificat.

Prin urmare, instanța de fond a

admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei

în promovarea primului capăt din cererea principală.

Apelul declarat de reclamanta SC B.

SA împotriva sentinței instanței de fond, a fost respins ca nefondat,

prin decizia nr. 205 din 21 aprilie 2010 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a VI-a comercială, obligând reclamanta la

plata sumei de 8.250 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către

intimata SC T.P. SRL.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de apel a reținut în esență

că, în mod corect, în conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. (3)

din Legea nr. 146/1997, tribunalul a admis excepția privind insuficienta

timbrare a capătului doi din cererea principală, privind repunerea

părților în situația anterioară, reținând în acest

sens că la termenul de judecată din 25 februarie 2009 s-a pus în

vedere reclamantei să achite diferența taxei judiciare de timbru în

cuantum de 14.176,72 lei, față de precizările aduse petitului de

acțiune, acordându-se un nou termen de judecată la 8 aprilie 2009,

dată la care apărătorul reclamantei a depus mai multe ordine de

plată atestând achitarea unei taxe de timbru în sumă de 4.131,1 lei.

Cu privire la capătul unu din

cererea principală, privind constatarea nulității a unor

contracte de vânzare-cumpărare, instanța de apel a reținut

că reclamanta are calitatea de terț față de acestea.

S-a avut în vedere de instanța

de apel că, reclamanta își susține calitatea procesuală

activă și interesul de a promova acțiunea în virtutea

calității sale de acționar majoritar al SC F. SA, în urma

contractului de vânzare-cumpărare acțiuni din 23 decembrie 2003

încheiat cu A.V.A.S., în timp ce actele de vânzare-cumpărare a căror

nulitate o invocă au fost încheiate anterior, respectiv în perioada 2000 -

2002.

Prin urmare, s-a apreciat că

reclamanta nu poate invoca un prejudiciu, din moment ce la stabilirea

prețului pentru pachetul de acțiuni nu au fost avute în vedere

activele imobiliare care formau obiectul acestor contracte, iar pe de altă

parte, obiectul contractului constituindu-l un pachet de acțiuni conferă

ulterior dreptul la dividendele aferente, reclamanta neputând pretinde vreun

drept de proprietate asupra acestor active imobiliare.

Instanța de apel a mai apreciat

că nu pot fi reținute argumentele din motivele de apel referitoare la

drepturile reclamantei în calitatea sa de creditor chirografar, pe calea

acțiunii subrogatorii pe care o are la îndemână, în raport de temeiul

acțiunii introductive și care nu poate fi schimbat în fața

instanței de control judiciar.

S-a mai apreciat că, nu pot fi

reținute argumentele reclamantei, în justificarea calității sale

procesuale active, referitoare la drepturile sale asupra activului net al

societății, la care deține pachetul de acțiuni asupra

căruia îi revine dreptul teoretic la o cotă-parte proporțională

cu acțiunile deținute, în situația lichidării, din moment

ce interesul unei acțiuni trebuie să fie născut și actual,

și nu doar ipotetic și eventual.

Împotriva acestei decizii reclamanta

SC B. SA Timișoara a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei

recurate, în sensul admiterii apelului și desființarea sentinței

instanței de fond.

În motivarea recursului său,

prima critică a recurentei vizează decizia instanței de apel sub

aspectul interpretării și aplicării greșite a legii, ca

urmare a soluționării greșite a excepției lipsei

calității procesuale active.

Recurenta consideră că

este irelevant că actul primar atacat cu acțiunea în nulitate s-a

încheiat anterior contractului de privatizare, de vreme ce nulitatea

operează retroactiv, iar consecințele efectelor nulității

actelor încheiate cu încălcarea dispozițiilor legale se reflectă

în patrimoniul înstrăinătorului.

Astfel, calitatea reclamantei de

acționar majoritar este suficientă să justifice atât interesul

procesual cât și legitimarea procesuală activă, în calitatea sa

de creditor chirografar, titular al dreptului corporativ de creanță,

recunoscut prin lege, de a colecta în caz de lichidare cota-parte din activul

net al societății emitente, corespunzător cotei de participare

la capitalul social.

De altfel, interesul procesual cât

și legitimarea procesuală activă sunt fundamentate pe

dispozițiile art. 974 C. civ., pe calea acțiuni subrogatorii.

Pe de alte parte, emolumentul

drepturilor corporative ale SC B. SA ce decurg din calitatea de acționar

al SC F. SA este într-o legătură indisolubilă cu activul

patrimonial net al acesteia din urmă, astfel fiind, consecințele

patrimoniale decurgând din actele de înstrăinare de active încheiate de SC

F. SA cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la momentul

înstrăinării, interesează acționarul majoritar deoarece se

reflectă și influențează activul net corespunzător

acțiunilor deținute.

Recurenta apreciază că,

argumentele instanței de apel ignoră împrejurarea că prin

contractul de privatizare nu s-au dobândit de către subscrisa activele SC

F. SA ci pachetul majoritar de acțiuni deținut de stat la SC F. SA.

Prin urmare, recurenta

consideră că justifică un interes procesual legitim și

juridic, născut, actual, personal și direct, în sensul de a solicita

și obține constatarea nulității absolute a actelor de

înstrăinare de active societare efectuate de societatea al cărui

acționar majoritar este, cu încălcarea dispozițiilor legale,

precum și de a solicita repunerea părților contractante în

situația anterioară.

Cea de a doua critică a

recurentei reclamante vizează încălcarea dispozițiilor art. 274 alin.

(1) și 3 C. proc. civ., art. 129 alin. (1) din același cod, precum

și art. 1169 C. civ.

Recurenta susține că

instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 129 alin. (1) C.

proc. civ. și art. 1169 C. civ., întrucât în opinia sa nu rezultă din

cuprinsul scriptelor dosarului de apel, înscrisurile justificative privind

cuantumul taxei de timbru, legătura de cauzalitate, respectiv că

această sumă a fost plătită pentru exercitare profesiei în

cadrul căii de atac a apelului și dovada achitării efective a

acestei sume.

Mai apreciază recurenta

că, instanța de apel atunci când a obligat-o la plata sumei de 8.250

lei cu titlul de cheltuieli de judecată, a nesocotit dispozițiile

prevăzute de art. 274 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că nu a avut

în vedere valoarea pricinii, complexitatea acesteia și munca depusă

de avocat, raportate la stabilirea onorariului avocațial.

Astfel că, la aprecierea

cuantumului onorariului de avocat instanța de apel trebuia să

țină cont de complexitatea cauzei, putând aprecia că aceasta era

una relativ redusă dat fiind faptul că nu s-au administrat noi

probatorii, precum și de munca depusă de către avocat, reținându-se

în acest sens în practica judiciară că deși onorariile

avocaților sunt negociabile și se stabilesc prin contractul de

asistență juridică, acest contract nu este opozabil

terților și, ca atare, în raport de natura litigiului și

criteriile prevăzute de art. 274 alin. (3) C. proc. civ., instanța poate

majora sau micșora nu onorariul de avocat.

Recursul este nefondat.

Motivul de recurs prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ. poate fi invocat atunci „când hotărârea

pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu

încălcarea sau aplicarea greșită a legii”.

Din perspectiva acestui motiv de

recurs, recurenta critică decizia instanței de apel sub aspectul

greșitei soluționări a excepției lipsei calității

procesuale active, în opinia sa legea fiind interpretată și

aplicată greșit.

În legătură cu

această critică subsumată motivului de recurs prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ. se observă că cele două ipoteze ale

nelegalității evocate nu se regăsesc în argumentele expuse de

recurentă, în sensul că nu s-a indicat legea de drept

substanțial încălcată și nici nu s-a demonstrat că

decizia nu are fundament juridic, recurenta exprimându-și

nemulțumirea cu privire la soluția adoptată de instanța de

apel formulând în acest sens critici de netemeinicie, în vederea stabilirii

unei alte situații de fapt decât cea reținută în cauză.

Astfel, din analiza deciziei

recurate din perspectiva nelegalității acesteia, se constată

că instanța de apel în mod corect a apreciat că reclamanta nu

poate invoca un prejudiciu având în vedere că, contractele de

vânzare-cumpărare a căror nulitate a solicitat-o au fost încheiate în

perioada anilor 2000-2002 iar bunurile mobiliare care au format obiectul

acestor contracte nu se aflau în patrimoniul SC F. SA la data la care reclamanta

SC B. SA Timișoara a devenit acționar, urmare a contractului de

vânzare-cumpărare acțiuni din 23 decembrie 2003 încheiat cu A.V.A.S.

București; reclamanta neputând, astfel pretinde vreun drept de proprietate

asupra acestor active imobiliare.

Susținerile recurentei cu

privire la calitatea sa de creditor chirografar urmare a unei acțiuni

subrogatorii pe care o are la îndemână, nu pot face obiectul analizei în

recurs, întrucât acestea nu au fost analizate de instanța de apel

reținându-se corect că în raport de temeiul juridic al acțiunii

introductive, acesta nu mai poate fi schimbat.

În acest sens, se au în vedere

prevederile art. 132 C. proc. civ. care statuează asupra

posibilității modificării cererii, până la prima zi de

înfățișare, iar dispozițiile art. 294 C. proc. civ.

raportate la art. 316 din același cod nu permit schimbarea, în apel sau

recurs, cauzei sau obiectului cererii de chemare în judecată.

În ceea ce privește critica

referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 274 alin. (1) și (3)

C. proc. civ. se găsește de asemenea a fi nefondată, întrucât se

apreciază că instanța de apel a procedat în mod corect,

făcând aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. și

obligând reclamanta la plata sumei de 8.250 lei cu titlu de cheltuieli de

judecată către pârâtă, având în vedere că aceasta a

făcut dovada solicitării sale cu înscrisuri, constând în

chitanța din 9 martie 201, dosar apel.

Este adevărat că potrivit art.

274 alin. (3) C. proc. civ., judecătorii au posibilitatea să

micșoreze onorariile apărătorilor, în condițiile în care

constată motivat că sunt nepotrivit de mari față de

valoarea pricinii sau de munca îndeplinită de avocat în cauză.

Or, în speță, cheltuielile

de judecată la care a fost obligată apelanta-reclamată sunt

proporționale cu valoarea pricinii și cu munca prestată în

apărare, fiind corect aplicate prevederile art. 274 C. proc. civ.

Așa fiind, nu se poate

reține o eventuală încălcare de către instanță a

prevederilor art. 274 alin. (1) și 3 C. proc. civ., respectiv art. 129 alin.

(1) din același cod și nici a dispozițiilor art. 1169 C. civ.,

instanța fiind îndrituită în soluționarea cererilor, de

principiul disponibilității, iar rolul activ al instanței nu se

confundă cu obligația părții instituită de art. 129 alin.

(1) C. proc. civ., aceea de a-și exercita drepturile cu bună

credință, precum și de a-și proba pretențiile și

susține apărările în fața instanței.

În ceea ce privește ignorarea

de către instanța de apel a împrejurării faptului că prin

contractul de privatizare nu s-au dobândit activele SC F. SA ci pachetul

majoritar de acțiuni deținut de stat la SC F. SA se impune precizarea

că aceasta constituie o critică de netemeinicie, care nu poate fi

examinată de instanța de recurs, deoarece nu se încadrează în

niciunul dintre cazurile prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta

Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., va respinge

recursul declarat de reclamanta SC B. SA Timișoara împotriva deciziei

comerciale nr. 205 din 21 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția

a VI-a comercială, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta SC B. SA Timișoara împotriva deciziei comerciale nr.

205 din 21 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a

VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2010.