ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3820/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Reclamanta SC B. SA Timișoara, prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, sub nr. 26951/3/2008, a chemat în judecată pe pârâtele SC T.P. SRL București și SC F. SA București, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța să dispună constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare: - din 25 septembrie 2000 de BNP G.E.S.S.D.T.; - din 25 septembrie 2000 BNP G.E.S.S.D.T.; - din 10 iunie 2002 de BNP A.Ș.; - din 10 iunie2002 de BNP A.Ș.; - din 26 august 2002 de BNP A.Ș.; Reclamanta a mai solicitat și repunerea părților în situația anterioară încheierii contractelor și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 19 noiembrie 2008, reclamanta a precizat capătul doi de cerere în sensul că solicită ca activele înstrăinate prin contractele de vânzare-cumpărare a căror nulitate o solicită să reintre în patrimoniul SC F. SA și restituirea sumelor invocate de către SC F. SA în cuantum de 1.098.120 lei. La data de 14 ianuarie 2009, SC R.C. SRL a formulat cerere de intervenție principală, solicitând instanței să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 14 martie 2008 încheiat cu SC T.P. SRL. Prin încheierea de ședință din 8 aprilie 2009, instanța de fond a respins excepția privind insuficienta timbrare a capătului unu (1) din cererea principală; a admis excepțiile privind insuficienta timbrare a capătului doi (2) din cererea principală, precum și a cererii de intervenție.

Prin sentința comercială nr. 13538 din 25 noiembrie 2009, Tribunalul București, secția a VI- a comercială, a admis excepția lipsei calității procesuale active. A respins capătul unu din cererea principală introdusă de reclamanta SC B. SA în contradictoriu cu pârâtele SC T.P. SRL și SC F. SA, ca fiind formulat de o persoană lipsită de calitate procesuală activă. A anulat capătul doi din cererea principală ca insuficient timbrat. A anulat ca insuficient timbrată cererea de intervenție formulată de intervenienta SC R.C. SRL. Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut în esență că interesul vizat de reclamantă prin promovarea prezentei cereri nu este legitim, întrucât aceasta urmărește să obțină un avantaj nejustificat prin readucerea în patrimoniul SC F. SA a unor bunuri care nu au făcut parte din activul net al societății la momentul privatizării și implicit, nici nu au influențat prețul acțiunilor cumpărate de reclamantă un avantaj nejustificat.

Prin urmare, instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei în promovarea primului capăt din cererea principală. Apelul declarat de reclamanta SC B. SA împotriva sentinței instanței de fond, a fost respins ca nefondat, prin decizia nr. 205 din 21 aprilie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, obligând reclamanta la plata sumei de 8.250 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata SC T.P. SRL.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut în esență că, în mod corect, în conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, tribunalul a admis excepția privind insuficienta timbrare a capătului doi din cererea principală, privind repunerea părților în situația anterioară, reținând în acest sens că la termenul de judecată din 25 februarie 2009 s-a pus în vedere reclamantei să achite diferența taxei judiciare de timbru în cuantum de 14.176,72 lei, față de precizările aduse petitului de acțiune, acordându-se un nou termen de judecată la 8 aprilie 2009, dată la care apărătorul reclamantei a depus mai multe ordine de plată atestând achitarea unei taxe de timbru în sumă de 4.131,1 lei.

Cu privire la capătul unu din cererea principală, privind constatarea nulității a unor contracte de vânzare-cumpărare, instanța de apel a reținut că reclamanta are calitatea de terț față de acestea.

S-a avut în vedere de instanța de apel că, reclamanta își susține calitatea procesuală activă și interesul de a promova acțiunea în virtutea calității sale de acționar majoritar al SC F. SA, în urma contractului de vânzare-cumpărare acțiuni din 23 decembrie 2003 încheiat cu A.V.A.S., în timp ce actele de vânzare-cumpărare a căror nulitate o invocă au fost încheiate anterior, respectiv în perioada 2000 - 2002. Prin urmare, s-a apreciat că reclamanta nu poate invoca un prejudiciu, din moment ce la stabilirea prețului pentru pachetul de acțiuni nu au fost avute în vedere activele imobiliare care formau obiectul acestor contracte, iar pe de altă parte, obiectul contractului constituindu-l un pachet de acțiuni conferă ulterior dreptul la dividendele aferente, reclamanta neputând pretinde vreun drept de proprietate asupra acestor active imobiliare.

Instanța de apel a mai apreciat că nu pot fi reținute argumentele din motivele de apel referitoare la drepturile reclamantei în calitatea sa de creditor chirografar, pe calea acțiunii subrogatorii pe care o are la îndemână, în raport de temeiul acțiunii introductive și care nu poate fi schimbat în fața instanței de control judiciar. S-a mai apreciat că, nu pot fi reținute argumentele reclamantei, în justificarea calității sale procesuale active, referitoare la drepturile sale asupra activului net al societății, la care deține pachetul de acțiuni asupra căruia îi revine dreptul teoretic la o cotă-parte proporțională cu acțiunile deținute, în situația lichidării, din moment ce interesul unei acțiuni trebuie să fie născut și actual, și nu doar ipotetic și eventual.

Împotriva acestei decizii reclamanta SC B. SA Timișoara a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului și desființarea sentinței instanței de fond. În motivarea recursului său, prima critică a recurentei vizează decizia instanței de apel sub aspectul interpretării și aplicării greșite a legii, ca urmare a soluționării greșite a excepției lipsei calității procesuale active. Recurenta consideră că este irelevant că actul primar atacat cu acțiunea în nulitate s-a încheiat anterior contractului de privatizare, de vreme ce nulitatea operează retroactiv, iar consecințele efectelor nulității actelor încheiate cu încălcarea dispozițiilor legale se reflectă în patrimoniul înstrăinătorului.

Astfel, calitatea reclamantei de acționar majoritar este suficientă să justifice atât interesul procesual cât și legitimarea procesuală activă, în calitatea sa de creditor chirografar, titular al dreptului corporativ de creanță, recunoscut prin lege, de a colecta în caz de lichidare cota-parte din activul net al societății emitente, corespunzător cotei de participare la capitalul social. De altfel, interesul procesual cât și legitimarea procesuală activă sunt fundamentate pe dispozițiile art. 974 C. civ., pe calea acțiuni subrogatorii.

Pe de alte parte, emolumentul drepturilor corporative ale SC B. SA ce decurg din calitatea de acționar al SC F. SA este într-o legătură indisolubilă cu activul patrimonial net al acesteia din urmă, astfel fiind, consecințele patrimoniale decurgând din actele de înstrăinare de active încheiate de SC F. SA cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la momentul înstrăinării, interesează acționarul majoritar deoarece se reflectă și influențează activul net corespunzător acțiunilor deținute. Recurenta apreciază că, argumentele instanței de apel ignoră împrejurarea că prin contractul de privatizare nu s-au dobândit de către subscrisa activele SC F. SA ci pachetul majoritar de acțiuni deținut de stat la SC F. SA.

Prin urmare, recurenta consideră că justifică un interes procesual legitim și juridic, născut, actual, personal și direct, în sensul de a solicita și obține constatarea nulității absolute a actelor de înstrăinare de active societare efectuate de societatea al cărui acționar majoritar este, cu încălcarea dispozițiilor legale, precum și de a solicita repunerea părților contractante în situația anterioară. Cea de a doua critică a recurentei reclamante vizează încălcarea dispozițiilor art. 274 alin. (1) și 3 C. proc. civ., art. 129 alin. (1) din același cod, precum și art. 1169 C. civ. Recurenta susține că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ.

și art. 1169 C. civ., întrucât în opinia sa nu rezultă din cuprinsul scriptelor dosarului de apel, înscrisurile justificative privind cuantumul taxei de timbru, legătura de cauzalitate, respectiv că această sumă a fost plătită pentru exercitare profesiei în cadrul căii de atac a apelului și dovada achitării efective a acestei sume. Mai apreciază recurenta că, instanța de apel atunci când a obligat-o la plata sumei de 8.250 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, a nesocotit dispozițiile prevăzute de art. 274 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că nu a avut în vedere valoarea pricinii, complexitatea acesteia și munca depusă de avocat, raportate la stabilirea onorariului avocațial.

Astfel că, la aprecierea cuantumului onorariului de avocat instanța de apel trebuia să țină cont de complexitatea cauzei, putând aprecia că aceasta era una relativ redusă dat fiind faptul că nu s-au administrat noi probatorii, precum și de munca depusă de către avocat, reținându-se în acest sens în practica judiciară că deși onorariile avocaților sunt negociabile și se stabilesc prin contractul de asistență juridică, acest contract nu este opozabil terților și, ca atare, în raport de natura litigiului și criteriile prevăzute de art. 274 alin. (3) C. proc. civ., instanța poate majora sau micșora nu onorariul de avocat. Recursul este nefondat. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. poate fi invocat atunci „când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”. Din perspectiva acestui motiv de recurs, recurenta critică decizia instanței de apel sub aspectul greșitei soluționări a excepției lipsei calității procesuale active, în opinia sa legea fiind interpretată și aplicată greșit. În legătură cu această critică subsumată motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se observă că cele două ipoteze ale nelegalității evocate nu se regăsesc în argumentele expuse de recurentă, în sensul că nu s-a indicat legea de drept substanțial încălcată și nici nu s-a demonstrat că decizia nu are fundament juridic, recurenta exprimându-și nemulțumirea cu privire la soluția adoptată de instanța de apel formulând în acest sens critici de netemeinicie, în vederea stabilirii unei alte situații de fapt decât cea reținută în cauză.

Astfel, din analiza deciziei recurate din perspectiva nelegalității acesteia, se constată că instanța de apel în mod corect a apreciat că reclamanta nu poate invoca un prejudiciu având în vedere că, contractele de vânzare-cumpărare a căror nulitate a solicitat-o au fost încheiate în perioada anilor 2000-2002 iar bunurile mobiliare care au format obiectul acestor contracte nu se aflau în patrimoniul SC F. SA la data la care reclamanta SC B. SA Timișoara a devenit acționar, urmare a contractului de vânzare-cumpărare acțiuni din 23 decembrie 2003 încheiat cu A.V.A.S. București; reclamanta neputând, astfel pretinde vreun drept de proprietate asupra acestor active imobiliare.

Susținerile recurentei cu privire la calitatea sa de creditor chirografar urmare a unei acțiuni subrogatorii pe care o are la îndemână, nu pot face obiectul analizei în recurs, întrucât acestea nu au fost analizate de instanța de apel reținându-se corect că în raport de temeiul juridic al acțiunii introductive, acesta nu mai poate fi schimbat. În acest sens, se au în vedere prevederile art. 132 C. proc. civ. care statuează asupra posibilității modificării cererii, până la prima zi de înfățișare, iar dispozițiile art. 294 C. proc. civ. raportate la art. 316 din același cod nu permit schimbarea, în apel sau recurs, cauzei sau obiectului cererii de chemare în judecată. În ceea ce privește critica referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 274 alin. (1) și (3) C. proc.

civ. se găsește de asemenea a fi nefondată, întrucât se apreciază că instanța de apel a procedat în mod corect, făcând aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. și obligând reclamanta la plata sumei de 8.250 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâtă, având în vedere că aceasta a făcut dovada solicitării sale cu înscrisuri, constând în chitanța din 9 martie 201, dosar apel. Este adevărat că potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ., judecătorii au posibilitatea să micșoreze onorariile apărătorilor, în condițiile în care constată motivat că sunt nepotrivit de mari față de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită de avocat în cauză. Or, în speță, cheltuielile de judecată la care a fost obligată apelanta-reclamată sunt proporționale cu valoarea pricinii și cu munca prestată în apărare, fiind corect aplicate prevederile art. 274 C. proc.

civ. Așa fiind, nu se poate reține o eventuală încălcare de către instanță a prevederilor art. 274 alin. (1) și 3 C. proc. civ., respectiv art. 129 alin. (1) din același cod și nici a dispozițiilor art. 1169 C. civ., instanța fiind îndrituită în soluționarea cererilor, de principiul disponibilității, iar rolul activ al instanței nu se confundă cu obligația părții instituită de art. 129 alin. (1) C. proc. civ., aceea de a-și exercita drepturile cu bună credință, precum și de a-și proba pretențiile și susține apărările în fața instanței. În ceea ce privește ignorarea de către instanța de apel a împrejurării faptului că prin contractul de privatizare nu s-au dobândit activele SC F. SA ci pachetul majoritar de acțiuni deținut de stat la SC F. SA se impune precizarea că aceasta constituie o critică de netemeinicie, care nu poate fi examinată de instanța de recurs, deoarece nu se încadrează în niciunul dintre cazurile prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc.

civ. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta SC B. SA Timișoara împotriva deciziei comerciale nr. 205 din 21 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC B. SA Timișoara împotriva deciziei comerciale nr. 205 din 21 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2010.