ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3816/2013
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3816/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Asupra
recursurilor de față;
Prin cererea
înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția comercială și de contencios
administrativ și fiscal, sub nr. 9999/30/2008, reclamantul C.V.M. a chemat în
judecată pe pârâții SC B.T. SA, S.S., R.P.M. și T.G., solicitând instanței ca
prin sentința ce o va pronunța să constate nulitatea absolută a licitației organizate
la data de 30 noiembrie 2002 și a procesului - verbal nr. din 30 noiembrie 2002;
să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare din 30
noiembrie 2002 și a actelor adiționale la acesta cu nr. 389 din 09 decembrie 2002
din data de 17 decembrie 2002; să se constate nulitatea absolută a contractului
de vânzare - cumpărare din 17 decembrie 2002 încheiat la B.N.P. - S.D.N.N.; să
se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare
autentificat din 31 martie 2006 la B.N.P. - D.G.C.; să se restabilească
situația anterioară a actelor nule în sensul radierii dreptului de proprietate
al pârâților nr. 2, 3 și 4 și reînscrierea dreptului de proprietate al pârâtei 1
în CF Timișoara.
Prin
sentința civilă nr. 587 din 16 iunie 2009 a fost admisă acțiunea, s-a constatat
nulitatea absolută a licitației organizate în 30 noiembrie 2002 și a procesului
- verbal de licitație; s-a constatat nulitatea absolută a tuturor contractelor
de vânzare - cumpărare indicate în cererea de chemare în judecată; s-a dispus
restabilirea situației anterioare actelor nule, în sensul radierii dreptului de
proprietate al pârâților persoane fizice și înscrierea dreptului de proprietate
al pârâtei SC B.T. SA în CF Timișoara.
Împotriva
acestei sentințe au declarat apel pârâții persoane fizice iar prin decizia
civilă nr. 61/ A din 29 martie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția
comercială, s-au admis apelurile, s-a desființat hotărârea apelată și s-a
trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Împotriva
acestei decizii a declarat recurs reclamantul C.V.M., iar prin decizia nr. 3141
din 06 octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială,
a fost respins recursul ca nefondat.
Cauza
a fost reînregistrară pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. 9999/30/2008.
Prin
sentința civilă nr. 80/ PI/ COM din 08 martie 2012 pronunțată de Tribunalul
Timiș, secția a II-a civilă, s-a admis în parte acțiunea formulată de
reclamantul C.V.M., în contradictoriu cu pârâții SC B.T. SA, S.S., R.P.M. și T.G.,
având ca obiect constatare nulitate absolută.
S-a
constatat nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare din 09
decembrie 2002, sub aspectul dobândirii de către pârâtul S.S. a dreptului de
proprietate asupra terenului cu nr. topo. x, cu suprafața de 1870 mp, înscris
în CF Timișoara.
S-a
constatat nulitatea absolută parțială a actului adițional din 17 decembrie 2002
la contractul de vânzare-cumpărare din 9 decembrie 2002, a contractului de vânzare-cumpărare
autentificat din 17 decembrie 2002 la B.N.P. - S.D.N.N., sub aspectul
dobândirii de către pârâtul R.P.M. a dreptului de proprietate asupra terenului
cu nr. topo. x, cu suprafața de 1870 mp, înscris în CF. Timișoara.
S-a
dispus restabilirea situației anterioare, în sensul înscrierii dreptului de
proprietate al SC B.T. SA, ca și succesoare în drepturile SC P. SA, asupra
terenului cu nr. topo. x, cu suprafața de 1870 mp, înscris în CF. Timișoara.
S-a respins în rest acțiunea, ca neîntemeiată. A fost obligat reclamantul să-i
achite pârâtului T.G. suma de 7.074 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru
a hotărî astfel prima instanță a reținut că SC B.T. SA este succesoarea în
drepturi a SC P. SA, pe care a absorbit-o printr-o operațiune de fuziune.
Reclamantul
C.V.M. este acționarul majoritar al SC B.T. SA, având o cotă de participare la
beneficii și pierderi de 80,68%.
Acesta este îndreptățit să introducă o acțiune prin care să
se constate nulitatea absolută a unor acte juridice încheiate de către SC P. SA,
care a transmis toate drepturile și obligațiile sale către SC B.T. SA, întrucât
o eventuală admitere a unei asemenea acțiuni ar aduce în patrimoniul societății
la care este acționar majoritar bunurile care au constituit obiectul acelor
acte juridice.
Prin
Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor a SC P. SA din data de
18 octombrie 2002 s-a aprobat vânzarea activului - corp clădire veche P+2 front
stradal Pasteur Timișoara str. Ialomița, prin licitație deschisă cu strigare,
în conformitate cu prevederile Legii nr. 133/1999 și Legii nr. 137/2002.
Ofertanții
acceptați la licitație au fost: pârâtul S.S., A.S., SC G.E.F.F. SRL și M.C.C.
În
procesul-verbal de desfășurare a licitației din data de 30 noiembrie 2002 ora
12 se arată faptul că a fost declarat adjudecatar pârâtul S.S. la prețul de 5,7
miliarde de lei ROL + TVA, respectiv 203.413 euro. Se menționează că semnarea
contractului urma să aibă loc în termen de 10 zile calendaristice, adică până
în data de 10 decembrie 2002.
Între
SC P. SA, în calitate de vânzătoare și pârâtul S.S., în calitate de cumpărător,
s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare din 9 februarie 2002, având ca
obiect bunul imobil corp clădire veche P+2 front stradal str. Pasteur, conform
anexei 1, 2, 3, situat în Timișoara, str. Ialomița, cu terenul aferent în
suprafață de 1870 mp, conform C.F., prețul convenit fiind de 5,7 miliarde lei
ROL, la care s-a adăugat TVA de 1,083 miliarde lei ROL, în total 6,783 miliarde
lei ROL.
Prin
actul adițional încheiat la data de 17 decembrie 2002 la contractul de vânzare-cumpărare
menționat se arată că „adjudecatarul S.S. preia în proprietate, în temeiul
procesului-verbal de licitație bunul imobil corp clădire veche P+2 front
stradal, str. Pasteur, conform anexei nr. 1, 2, 3, iar terenul în suprafață de
1870 mp, cu vecinătățile indicate în contractul de vânzare-cumpărare, trec în proprietatea
numitului R.P.M. domiciliat în Germania - cetățean român
”
.
Prin
contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 17 decembrie 2002 la B.N.P. -
S.D.N.N., SC P. SA i-a vândut pârâtului S.S. dreptul de proprietate asupra
construcțiilor și pârâtului R.P.M. dreptul de proprietate asupra terenului cu nr.
topo. x, cu suprafața de 1870 mp, înscris în C.F. Timișoara.
Ulterior,
între pârâtul S.S., în calitate de vânzător și pârâtul T.G., în calitate de
cumpărător, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 31
martie 2006 la B.N.P. - D.G.C., având ca obiect cota de Va din construcțiile
edificate pe terenul cu nr. topo. x, cu suprafața de 1870 mp, înscris în C.F.
Timișoara, aflat în proprietatea pârâtului R.P.M.
Prin
sentința civilă nr. 11/ CC din 22 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș
în Dosarul nr. 2979.1/30/2007, definitivă și irevocabilă prin neapelare, a fost
admisă acțiunea formulată de reclamantul C.V.M. în contradictoriu cu pârâta SC
B.T. SA și s-a constatat nulitatea absolută a hotărârii Adunării Generale
Extraordinare a Acționarilor din 18 octombrie 2002 a SC P. SA Timișoara,
absorbită în SC B.T. SA
Reclamantul
a invocat mai multe motive care, în aprecierea sa, au atras nulitatea absolută
a acestor contracte și care urmează să fie analizate.
Prima
instanță nu a reținut, așa cum a susținut reclamantul, că declararea ca fiind
nulă absolut a hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor din 18
octombrie 2002 a SC P. SA Timișoara prin sentința civilă nr. 11/ CC din 22
februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș a atras nulitatea absolută a
tuturor actelor juridice subsecvente, conform principiului „quod nullum est,
nullum producit effectum”.
Este
adevărat că hotărârea menționată se bucură de putere de lucru judecat, fiind
obligatorie și opozabilă față de toate subiectele de drept.
Totuși,
este relevant faptul că ea a fost dată într-un litigiu purtat între acționarul
majoritar al unei societăți pe acțiuni și aceasta din urmă, iar acest aspect nu
poate fi ignorat atunci când se analizează valabilitatea actelor subsecvente.
Nu
se poate reține că anularea unei hotărâri a adunării generale a acționarilor
unei societăți comerciale din cauza încălcării dispozițiilor legale privitoare
la convocare echivalează cu lipsa consimțământului societății la încheierea
actelor juridice dispuse prin hotărârea respectivă. Nu s-a dovedit că SC P. SA
nu ar fi încheiat acele acte prin reprezentanții săi legali, că ar fi fost viciat
consimțământul acestora, sau alte motive care să înlăture valabilitatea
consimțământului societății.
Interpretarea
dată de reclamant ar aduce o gravă atingere principiului securității juridice,
precum și principiului respectării drepturilor terților de bună-credință,
întrucât în această modalitate ar putea fi desființate foarte multe acte
juridice încheiat în mod valabil.
În
acest sens, potrivit art. 55 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, în raporturile cu
terții, societatea este angajată prin actele organelor sale, chiar dacă
acestea, prin actele încheiate, depășesc puterile acordate de lege pentru
realizarea obiectului de activitate al societății, în afară de cazul în care se
dovedește că terții cunoșteau sau, în împrejurările date, trebuiau să cunoască depășirea
acestora; publicarea actului constitutiv nu poate constitui, singură, dovada
cunoașterii.
Conform
art. 59 alin. (1), (2) din același act normativ, declararea nulității
societății nu aduce atingere actelor încheiate în numele său; nici societatea și
nici asociații nu pot opune terților de bună-credință nulitatea societății.
Or,
dacă protecția terților de bună-credință este asigurată de către legiuitor în
situația unei societăți comerciale nule, cu atât mai mult această regulă
trebuie respectată în situația unor acte nule ale unei societăți comerciale.
Reclamantul
a mai susținut că numitul S.A. a fost cel care a cumpărat caietul de sarcini și
procesul-verbal de desfășurare a ședinței de licitație cu strigare din 30
noiembrie 2002, iar nu pârâtul S.S.
S-a
mai reținut că în procesul-verbal de desfășurare a licitației din data de 30
noiembrie 2002 ora 12, se arată faptul că la dosar exista dovada cumpărării
caietului de sarcini de către pârâtul S.S., respectiv chitanța din 25 noiembrie
2002.
Chiar
și în situația în care susținerile reclamantului ar fi reale, achiziționarea
caietului de sarcini și a procesului-verbal de desfășurare a licitației de
către o altă persoană în temeiul unui mandat sau a unei gestiuni de afaceri nu
poate afecta drepturile adjudecatarului.
În
schimb, prima instanță a apreciat ca fiind întemeiat motivul de nulitate
absolută referitor la lipsa cetățeniei române a pârâtului S.S., la data
desfășurării licitației și încheierii contractelor de vânzare-cumpărare și a
actelor adiționale.
Potrivit
art. 41 alin. (2) teza a II-a din Constituția România, în forma din data
respectivă, cetățenii străini și apatrizii nu puteau dobândi dreptul de
proprietate asupra terenurilor.
În
același sens, conform art. 3 alin. (1) din Legea 54/1998, în vigoare la acea
dată, cetățenii străini și apatrizii nu puteau dobândi dreptul de proprietate
asupra terenurilor.
În
literatura juridică de specialitate și în jurisprudență se arată că asemenea
acte sunt lovite de nulitate absolută, care poate fi invocată de orice persoană
interesată, în orice moment, care nu poate fi acoperită nici prin dobândirea
ulterioară a cetățeniei române și nici prin înstrăinarea subsecventă a
terenului către un cetățean român.
Deși
reclamantul a invocat chiar prin acțiunea introductivă acest motiv, pârâții nu
au negat acest lucru.
În
procesul-verbal de licitație și în contractele de vânzare-cumpărare, pârâtul S.S.
s-a legitimat cu un pașaport emis de către autoritățile germane.
Mai
mult, prin actul adițional la contractul de vânzare-cumpărare din 9 decembrie 2002,
încheiat la data de 17 decembrie 2002, prin care părțile au convenit ca
pârâtului S.S. să-i fie înstrăinate clădirile, iar pârâtului R.P.M. terenul, se
menționează în mod expres, doar în cazul celui de-al doilea, calitatea de cetățean
român.
De asemenea, întreaga construcție juridică denotă înțelegerea
frauduloasă dintre părți, care au găsit această soluție pentru a nu relua
licitația.
Pe
lângă faptul că dobândirea de către un cetățean străin a unui teren este
sancționată cu nulitatea absolută, frauda, prin ea însăși, atrage aceeași
sancțiune.
Mai
trebuie subliniat și faptul că terenul i-a fost înstrăinat chiar de către SC P.
SA, care a organizat licitația, pârâtului R.P.M., deși acesta nu a participat
la licitația respectivă.
În
privința construcțiilor, nu se poate reține vreun motiv de nulitate absolută,
astfel că vor fi menținute contractele având acest obiect.
Referitor
la capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a
contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 31 martie 2006 la BNP - D.G.C.;
încheiat între S.S. și T.G., având ca obiect cota de 1/1 parte din construcții,
devine incident și art. 36 din Legea nr. 7/1996, potrivit căruia, acțiunea în
rectificare, întemeiată pe nevalabilitatea înscrierii, a titlului ce a stat la
baza acesteia sau pe greșita calificare a dreptului înscris, se va putea
îndrepta și împotriva terțelor persoane care și-au înscris un drept real,
dobândit cu bună-credință și prin act juridic cu titlu oneros, bazându-se pe
cuprinsul cărții funciare, în termen de trei ani de la data înregistrării
cererii de înscriere formulată de dobânditorul nemijlocit al dreptului a cărui
rectificare se cere, afară de cazul când dreptul material la acțiunea de fond
nu s-a prescris.
În
doctrină, acest caz este considerat o excepție de la principiul „resolutio jure
dantis, resolvitur jus accipientis
”
, făcându-se
aplicarea principiului ocrotirii terților de bună-credință.
Potrivit
art. 1899 alin. (2) C. civ., buna-credință se prezumă, iar reclamantul nu a
dovedit reaua credință a acestui pârât.
Mai
mult, fiind menținut actul inițial de vânzare-cumpărare având ca obiect
construcțiile, rămâne valabil și actul subsecvent.
Pârâții
au invocat faptul că SC B.T. SA nu a fost niciodată proprietara bunului, astfel
că nu poate fi intabulată în această calitate.
Nulitatea
absolută are ca și efect repunerea părților în situația anterioară, fiind
înlăturate efectele actului juridic nul, de la data încheierii acestuia.
Pe
cale de consecință, terenul a revenit în proprietatea SC P. SA. Cum aceasta a
fost absorbită de către SC B.T. SA, care a preluat toate drepturile și
obligațiile societății absorbite, este firesc că aceasta va deveni proprietară.
Corelativ, pârâții sunt îndreptățiți la restituirea prețului
actualizat achitat pentru achiziționarea terenului, plată care va fi efectuată
fie benevol, fie în urma unui demers judiciar, nefiind formulată în speță o
cerere reconvențională cu acest obiect.
În
baza art. 274, 276 C. proc. civ., având în vedere soluția de admitere în parte
a acțiunii, s-a dispus ca părțile să își suporte propriile cheltuieli de
judecată.
În
schimb, având în vedere soluția de respingere a acțiunii în contradictoriu cu
pârâtul T.G., reclamantul aflându-se în culpă procesuală față de acesta, a fost
obligat să îi achite suma de 7.074 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, din
care 1.900 lei reprezintă onorariul avocațial și 5.174 lei taxa judiciară de
timbru.
Împotriva
sentinței civile nr. 80/ PI/ COM din 8 martie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 9999/30/2008
de Tribunalul Timiș au formulat apel pârâții S.S. și R.P.M. prin care au
solicitat admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței apelate în
sensul respingerii în totalitate a acțiunii formulate de reclamant.
Împotriva
aceleiași sentințe a declarat apel și reclamantul C.V.M., solicitând admiterea
apelului, schimbarea, în parte, a sentinței civile apelate, și pe cale de
consecință, admiterea, în totalitate, a cererii de chemare în judecată, cu
cheltuieli de judecată.
Împotriva
sentinței civile nr. 80/ PI/ COM din 8 martie 2012 pronunțată de Tribunalul
Timiș în Dosarul nr. 9999/30/2008 au declarat apel și pârâții T.G. și SC B.T. SA
Timișoara.
Prin
decizia civilă nr. 193 din 25 octombrie 2012, Curtea de Apel Timișoara, secția a
II-a civilă, a anulat apelurile formulate de pârâții SC B. SA Timișoara și T.G.
împotriva sentinței civile nr. 80/ PI/ COM din 8 martie 2012 pronunțată de
Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 9999/30/2008, ca netimbrate.
A
respins apelurile pârâților S.S. și R.P.M. împotriva aceleiași sentințe, ca
nefondate.
A
admis apelul reclamantului C.V.M. împotriva aceleiași sentințe.
A
schimbat, în parte, sentința atacată în sensul că a admis, în tot, acțiunea
reclamantului împotriva pârâților și a dispus:
A
constatat nulitatea licitației organizate, la data de 30 noiembrie 2002, precum
și a procesului-verbal de desfășurare a licitației cu strigare din 30 noiembrie
2002, de către SC P. SA Timișoara, în prezent SC B. SA.
A
constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare din 09 decembrie
2002 atestat din 09 decembrie 2002 la cabinet avocat I.S. și a Actelor
adiționale la acest contract, din 09 decembrie 2002, și fără număr din 17
decembrie 2002.
A
constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat
din 17 decembrie 2002 de către Biroul Notarilor Publici - S.D.N.N.
”
Timișoara.
A
constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare autentificat din
31 martie 2006 de către B.N.P. - D.G.C. Timișoara.
A
dispus restabilirea situației anterioare încheierii actelor nule, în sensul
radierii dreptului de proprietate al pârâților S.S., R.P.M. și T.G. și
reînscrierea dreptului de proprietate al pârâtei SC B.T. SA Timișoara (fostă SC
P. SA Timișoara) în C.F. nr. Timișoara.
A
obligat pârâții S.S., R.P.M., T.G. și SC B.T. SA Timișoara la plata sumei de
97.705,17 lei cheltuieli de judecată în primă instanță și apel.
A
respins cererea pentru cheltuieli de judecată formulată de pârâții S.S., R.P.M.
și T.G.
A
menținut în rest dispozițiile sentinței atacate.
Pentru
a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele:
Apelurile
formulate de pârâții SC B.T. SA Timișoara și T.G. împotriva sentinței civile nr.
80/ PI/ COM din 8 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 9999/3072008
nu au fost timbrate.
Prin
urmare, s-a dat eficiență prevederilor art. 20 alin. (1) - (3) din Legea nr. 146/1997
republicată, privind taxele judiciare de timbru, și art. 9 alin. (2) din O.U.G.
nr. 32/1995 privind timbrul judiciar în sensul că s-a dispus anularea apelurilor
astfel declarate, ca netimbrate.
Examinând apelurile pârâților S.S. și R.P.M., potrivit
motivelor invocate, precum și conform prevederilor art. 294 - art. 298 C. proc.
civ., instanța de apel a reținut că aceste apeluri sunt nefondate,
respingându-le.
Pârâții
apelanți au invocat în cuprinsul motivelor de apel două excepții, și anume:
excepția lipsei de interes a reclamantului și excepția lipsei calității
procesuale active a aceluiași reclamant.
Ambele
excepții au fost găsite nefondate.
Relativ
la excepția lipsei de interes, instanța de apel a reținut că o atare excepție
primește incidență, într-adevăr, prin raportare la calificarea interesului pe
care tinde să îl protejeze sau valorifice reclamantul. Acest interes trebuie să
fie constatat, însă, de instanță, în mod nemijlocit, în fiecare cauză, ținând
seama de circumstanțele proprii, specifice obiectului dedus judecății.
Relevarea prezenței sau absenței interesului părții reclamante doar prin
analiza abstractă a caracterelor interesului de a fi personal, actual, direct,
născut și legitim ocrotit nu este suficientă într-un cadru procesual concret,
care beneficiază de elemente proprii de analiză a interesului părții.
În
prezenta cauză aceste elemente sunt: obiectul cererii de chemare în judecată,
reprezentat de solicitarea constatării nulității absolute a mai multor
convenții; motivele invocate pentru a se constata nulitatea absolută, cum sunt
lipsa consimțământului vânzării și frauda la lege, calitatea de acționar, în
temeiul căreia reclamantul tinde la readucerea în patrimoniul societății a
imobilului; reguli aplicabile vânzării prin licitație publică a activelor
societăților comerciale la care Statul este asociat/ acționar; controlul
legalității încheierii actelor juridice de înstrăinare a activului imobiliar
aparținând antecesoarei SC B.T. SA
Interesul
juridic al reclamantului este reflectat, pe deplin, de aceste elemente,
deoarece sancțiunea nulității absolute, pentru cauzele prevăzute de lege, este
instituită pentru o protecție severă, în cazul intervenirii acestor cauze de
nulitate, în interesul societății, în general, și al persoanelor interesate, în
particular. în concret, reclamantul, în calitate de acționar majoritar al SC
B.T. SA, în al cărui patrimoniu și capital social trebuia să se situeze dreptul
de proprietate asupra activului litigios, ca urmare a preluării patrimoniului,
inclusiv a acțiunilor de la antecesoarea SC P. SA, are interesul legitim de a
solicita desființarea unor acte juridice la care a recurs aceasta din urmă,
anterior realizării operațiunii de reorganizare a sa, prin fuziune, și a
absorbției activului și pasivului său patrimonial de către SC B.T. SA
Interesul
juridic al reclamantului trebuie raportat la finalitatea demersului său juridic
principal, care constă în a se constata nulitatea absolută a actelor juridice
invocate. Repunerea părților în situația anterioară, constituie doar efectul ex
tune al constatării nulității absolute.
Nici
readucerea activului în patrimoniul succesoarei SC P. SA, ca efect al nulității
absolute, nu este lipsită de interes juridic din partea reclamantului, deoarece
această repunere în situația anterioară semnifică mărirea activului patrimonial
și creșterea valorii sau numărului de acțiuni al reclamantului, potrivit
ponderii deținute de acest bun imobil în valoarea capitalului social. Prin
urmare, cerința jurisdicțională evocată de Decizia nr. 3274 din 25 octombrie 2011
pronunțată de Î.C.C.J. privind necesitatea ca în cadrul calificării interesului
reclamantului, să se regăsească speranța de apropiere a unui drept patrimonial,
este îndeplinită.
Referitor
la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, instanța de
apel a reținut că această calitate este strâns legată de dreptul sau interesul
juridic la a cărui realizare, valorificare sau recunoaștere tinde reclamantul
într-o anumită cauză civilă.
Cât
timp reclamantul afirmă un interes juridic în excitarea acțiunii în nulitate,
atât în ce privește obținerea sancțiunii nulității absolute, cât și a
repoziționării activului în patrimoniul succesoarei vânzătoarei, iar prin
aceasta, în valoarea capitalului social deținut de acționar, reclamantul
dovedește, în mod cuprinzător, calitatea sa procesuală activă.
În
ceea ce privește fondul motivelor de apel formulate de pârâți, instanța de apel
a constatat că toate criticile subsumate acestor motive sunt neîntemeiate.
Astfel,
nulitatea absolută ce vizează actul juridic al înstrăinării terenului, în
suprafață de 1870 mp, pe care este localizat activul (construcțiile) rezultă
din dispoziția imperativă a normei constituționale cuprinsă în art. 41 alin.
(2) din Constituția României, în forma de publicare existentă la data
încheierii contractului de vânzare între SC P. SA și S.S. (09 decembrie 2002),
potrivit căreia „Cetățenii străini și apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate
asupra terenurilor.
”
Cauza
nulității absolute decurge din regimul juridic impus de legiuitorul
constituțional, regim potrivit căruia s-a stabilit interdicția dobândirii dreptului
de proprietate asupra terenurilor de către acele persoane care au cetățenie
străină sau persoanele fără cetățenie (apatrizi).
În
fața acestei sancțiuni nu poate fi primită acțiunea principiilor ocrotirii
bunei-credințe și stabilității raporturilor juridice, precum nici al salvării
actului juridic pe temeiul erorii comune invincibile (error comunis facitjus). S-a
apreciat că în raport de imperativul instituit de Constituția României, trebuie
aplicate principiile constituționale, datorită forței lor juridice superioare.
În
ceea ce privește calificarea contractului, încheiat la 09 decembrie 2002 de
apelanți, ca fiind o promisiune de vânzare - cumpărare, care nu are ca efect
transmiterea dreptului de proprietate, ci consacră doar asumarea obligației de
a face, în sensul încheierii pe viitor a convenției, instanța de apel a
înlăturat acest motiv de apel pentru greșita apreciere a apelanților asupra
naturii juridice a acestui contract.
Astfel,
s-a considerat că dobândirea activului de la SC P. SA, constând în teren și
construcții, a avut loc la data adjudecării prin licitație a imobilelor, 30
noiembrie 2002.
În
considerarea acestei adjudecări, a fost achitat prețul la care s-a adjudecat
activul, prin factura nr. 7181617 din 18 decembrie 2002, și a fost încheiat
contractul de vânzare, în toate aceste documente fiind evidențiat activul supus
înstrăinării, prețul acestuia și identitatea cumpărătorului, S.S. Chiar dacă nu
s-a dat forma autentică acestui contract, condiție impusă de componenta
terenului în alcătuirea activului, cele trei înscrisuri (procesul-verbal de
adjudecare, contractul de vânzare-cumpărare și factura de plată a prețului),
dovedesc transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului din
patrimoniul SC P. SA în patrimoniul cumpărătorului S.S.
De asemenea, s-a considerat ca fiind eronată și susținerea
apelanților pârâți conform căreia, datorită încheierii ulterioare a actului
adițional, la data de 09 decembrie 2002, proprietar asupra terenului a fost
consemnat pârâtul R.P.M., iar adjudecatarul S.S. a rămas proprietar numai
asupra construcțiilor, astfel că acesta din urmă nu a fost niciodată dobânditor
asupra terenului de sub construcții.
Instanța de apel a reținut că acest act adițional consacră
modificarea contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 09 decembrie 2002,
din necesitatea înlăturării unei cauze de nulitate absolută a procesului -
verbal de licitație și a contractului de vânzare - cumpărare, cauză întemeiată
pe nelegalitatea dobândirii, prin efectul celor două acte juridice, a dreptului
de proprietate asupra activului, incluzând terenul în suprafață de 1870 mp, de
către o persoană cetățean străin, și anume de S.S. Este evidentă introducerea
unei noi persoane în această operațiune, și anume a pârâtului R.P.M., persoană
care, având cetățenia română putea să dobândească terenul de sub construcții.
în acest scop a fost încheiat, ulterior actului adițional, contractul
autentificat din 17 decembrie 2002 de B.N.P. - S.D.N.N., potrivit căruia SC P. SA
au vândut activul licitat dar, de data aceasta, în mod divizat: construcțiile
către S.S. (cunoscând că cetățenii străini aveau dreptul de a achiziționa
astfel de bunuri); terenul către R.P.M., cetățean român.
Instanța
de apel a constatat că, potrivit procesului-verbal de licitație din 30
noiembrie 2002, pârâtul R.P.M. nu a participat, în nici un mod la licitație, și
nu este adjudecatarul activului licitat, cel puțin asupra terenului de sub
construcții.
S-a
mai reținut că nici nu putea face obiectul vânzării - cumpărării, astfel cum
s-a încheiat contractul al doilea, la data de 17 decembrie 2002, în mod distinct,
numai construcțiile, respectiv numai terenul de sub acestea, deoarece obiect al
licitației l-a constituit un bun imobil unitar, un activ compus din corp
clădire veche P+2, magazie metalică, fântână, platformă betonată, rampă de
încărcare, teren aferent (1870 mp). Activul este astfel prezentat în Caietul de
sarcini pentru vânzarea activului (p. 15 dosar tribunal). Prin urmare SC P. SA
nu a supus ofertei două imobile, unul constând în construcții, și altul
reprezentând terenul aferent, ci numai ansamblu funcțional de bunuri, denumit
activ.
De
asemenea, prin însăși AGA din 18 octombrie 2002 manifestarea de voință a
vânzătoarei a fost aceea de a supune înstrăinării, prin licitație, activul mai
sus descris, iar nu separat construcțiile, respectiv terenul. Chiar dacă
părțile au convenit, ulterior, prin actul adițional și contractul din 17
decembrie 2002, să se înstrăineze distinct construcțiile de teren, instanța de
apel a reținut că actul de adjudecare nu prevede o atare ipoteză și că nu a
fost efectuat nici un document de separare a corpului funciar constând în teren
în suprafață de 1870 mp, de imobile construcții, constând în corp clădire P+2,
anterior organizării licitației.
Drept
urmare, actul adițional încheiat la data de 09 decembrie 2002 și contractul de
vânzare încheiat la data de 17 decembrie 2002 nu sunt primele acte translative
ale dreptului de proprietate, ci convenții subsecvente celui dintâi contract de
vânzare-cumpărare, încheiat la data de 09 decembrie 2002 și procesului-verbal
de adjudecare din 30 noiembrie 2002. Actele juridice subsecvente au fost
încheiate în vederea înlăturării cauzei de nulitate absolută ce însoțește
procesul-verbal de adjudecare și primul contract de vânzare - cumpărare, cauză
reprezentată de nelegalitatea dobândirii, prin adjudecare la licitație, a
activului compus din teren și construcții, de către o persoană cetățean străin.
S-a
concluzionat că această cauză de nulitate nu poate fi înlăturată prin
recurgerea, în mod complicitar și fraudulos, la încheierea unor noi convenții
care sunt contrare procesului-verbal de adjudecare și primului contract de
vânzare-cumpărare. Dimpotrivă, sancțiunea nulității absolute însoțește atât
actul principal, cât și actele subsecvente, întrucât ceea ce este nul, nu poate
produce nici un efect. Cu alte cuvinte, procesul-verbal de adjudecare și primul
contract de vânzare-cumpărare, fiind acte juridice principale lovite de
nulitate absolută, nu pot produce efectele dorite de pârâții apelanți și anume
de recunoaștere a actului adițional la contractul lovit de nulitate, respectiv
a validității celui de-al doilea contract de vânzare-cumpărare (17 decembrie 2002),
sancționat de nulitatea procesului - verbal de adjudecare și de nulitatea
actului adițional.
Analizând
apelul reclamantului C.V.M. prin prisma motivelor invocate, în fapt și în
drept, precum și potrivit art. 294 - 298 C. proc. civ., instanța de apel a
constatat că acesta este fondat și l-a admis.
Astfel,
s-a apreciat că prima instanță a pronunțat o soluție netemeinică, întrucât,
deși a reținut că a existat o înțelegere frauduloasă între vânzătoarea
imobilului SC P. SA, adjudecatarul vânzării pentru licitație S.S. și
cumpărătorul ulterior R.P., pentru ca licitația să nu fie reluată (p. 15, alin.
(2), sentință tribunal), totuși aceiași instanță a redus sancțiunea nulității
absolute doar la vânzarea terenului de sub construcții, pentru aceste din urmă
bunuri arătându-se că nu există nici un motiv de nulitate absolută.
De
asemenea, prima instanță a acordat prevalentă principiului ocrotirii bunei -
credințe pentru a salva de la nulitatea absolută contractul încheiat între
pârâții S.S. și T.G., vânzare subsecventă la care a recurs cel dintâi pentru a
acoperi, cel puțin parțial, cauzele de nulitate ale primului contract de
vânzare cumpărare, referitor la construcții.
S-a
mai constatat că, relativ la motivele de nulitate absolută datorate lipsei
consimțământului vânzătoarei SC P. SA, prima instanță a înlăturat aceste motive
prin reținerea greșită a principiilor securității juridice și a respectării drepturilor
terților de bună credință, apreciind inadecvat prevederile art. 55 alin. (1) și
art. 59 alin. (1) și (2) din Legea nr. 31/1990, întrucât cele dintâi dispoziții
se referă la efectul opozabilității față de societatea comercială a actelor
juridice încheiate de organele sale, iar nu la validitatea acestor acte, iar
cele din urmă dispoziții se referă la efectele constatării nulității societății
comerciale ca persoană juridică, în privința actelor juridice valabil încheiate
pe durata existenței societății comerciale nule.
Astfel, s-a reținut că atât procesul-verbal de adjudecare la
licitație, cât și contractul de vânzare - cumpărare din 09 decembrie 2002,
actul adițional din 09 decembrie 2002 și contractul de vânzare-cumpărare
ulterior, din 17 decembrie 2002 sunt lovite de nulitate absolută.
Sancțiunea
nulității absolute lipsește de efecte toate aceste convenții, în întregime, iar
nu doar parțial, așa cum a stabilit prima instanță, și mai mult, întrucât
ultima convenție prin care pârâtul S.S. înstrăinează 1/1 din construcțiile ce
fac obiectul cauzei, este un contract încheiat cu același scop, al acoperirii
cauzei nulității absolute ce însoțește titlul vânzătorului S.S., instanța de
apel a statuat că și acest contract, încheiat cu pârâtul intimat T.G., este
lovit de nulitate absolută, urmând soarta juridică a procesului-verbal de
adjudecare, a contractului încheiat la 09 decembrie 2002 și a convențiilor
subsecvente.
Au
săvârșit fraudă la lege și reprezentanții comisiei de licitație, întrucât nu au
verificat identitatea participanților la licitație astfel încât să poată
constata, în mod real, care dintre persoanele participante au cumpărat caietul
de sarcini și care nu au procedat astfel, respectiv, în raport de natura
activului supus licitației, dacă persoanele fizice participante au cetățenia
română. Datorită acestor încălcări ale Normelor de organizare a licitației,
pârâtul S.S. a fost în măsură să participe la licitația organizată la data de
30 noiembrie 2002, respectiv, să adjudece activul supus licitației, deși
datorită componentei terenului, activul nu putea fi adjudecat de pârât,
datorită faptului că nu a deținut cetățenia română.
O
altă serie de acte contrare legii sunt cele la care au recurs reprezentanții SC
P. SA, și anume: au încheiat contractul de vânzare-cumpărare a activului în
data de 09 decembrie 2002 deși procesul - verbal de adjudecare a activului de
către S.S. a fost întocmit nelegal; au emis factura de încasare a prețului
activului deși cunoșteau că este contrară legii încheierea contractului; au
încheiat actul adițional din 09 decembrie 2002 la contractul din 09 decembrie 2002,
deși acest act adițional includea o nouă parte contractantă, în persona
pârâtului R.P.M., în calitate de dobânditor prin adjudecare a terenului, deși
această persoană nu a participat la licitație, în nici un mod; a încheiat cel
de-al doilea contract de vânzare - cumpărare, din 17 decembrie 2002, care nu
respectă datele de identificare a persoanei adjudecatare și a activului, așa
cum rezultă din hotărârea A.G.A. a SC P. SA, caietul de sarcini și procesul -
verbal de organizare a licitației și de adjudecare a activului, ceea ce a
determinat încheierea convenției cu doi dobânditori adjudecatari, în loc de
unul, și cu privire la două bunuri imobile, în loc de un activ cuprinzând
ansamblul funcțional, unitar al construcțiilor și terenului.
S-a
reținut că SC P. SA s-a constituit ca societate comercială potrivit Legii nr. 15/1990
privind reorganizarea întreprinderilor economice de stat.
Statul
Român a avut participația sa la capitalul acestei societăți, inclusiv la data
de 18 octombrie 2002, când, a fost adoptată Hotărârea adunării generale a acționarilor
SC P. SA prin care s-a decis supunerea spre vânzare, prin licitație, a
„activului - „Corp clădire veche P + 2 front stradal Pasteur” Timișoara str.
Ialomița nr. 19, în conformitate cu prevederile Legii nr. 133/1999 și Legii nr.
137/2002.
În
temeiul acestei hotărârii a fost emis Caietul de sarcini pentru vânzarea
activului, al cărui conținut relevă datele de identificare a activului și
condițiile ce urmează a fi îndeplinite de către participanții la licitație,
potrivit dispozițiilor legale ce reglementează vânzarea de active deținute de
societățile comerciale la care statul sau o autoritate, ori o instituție a
statului este implicată, indicându-se H.G. nr. 577/2012.
Printre
cerințele de participare la licitația deschisă, pentru persoanele fizice, se
enumera dovada depunerii garanției de participare, documentele care certifică
identitatea și calitatea ofertantului (inclusiv certificatul de cazier), dovada
achitării taxei de participare la licitație, dovada achitării caietului de
sarcini.
Licitația
a avut loc la data de 30 noiembrie 2002, așa cum rezultă din procesul-verbal de
licitație cu strigare a activului. Printre ofertanți s-a numărat pârâtul S.S.,
cu privire la care s-a consemnat că a îndeplinit toate cerințele pentru a
participa la licitație. Instanța de apel a constatat că dovezile privind plata
garanției de participare, achitarea taxei de participare și a cumpărării
caietului de sarcini nu au mai putut fi înfățișate de pârât, instanței.
întrucât procesul-verbal al licitației consemnează că aceste dovezi s-au
prezentat comisiei de licitație, iar procesul-verbal face dovada acestui fapt
până la înscrierea sa în fals, ceea ce nu s-a pronunțat în cauză, instanța de
apel a apreciat că pârâtul a îndeplinit această cerință.
În
schimb, deși procesul-verbal de licitație surprinde calitatea pârâtului S.S.,
„de persoană fizică străină, domiciliată în Germania - Munchen”, totuși i s-a
permis acestuia ofertarea activului, membrii comisiei și pârâtul cunoscând că
activul se compune din teren și construcții.
După
declararea pârâtului S.S. ca adjudecatar al activului, a avut loc încheierea
contractului de vânzare - cumpărare, la data de 09 decembrie 2002, așa cum s-a
fixat prin procesul - verbal de licitație.
Acest
contract s-a încheiat între SC P. SA și adjudecatar, pârâtul S.S., potrivit
datelor licitației Contractul a fost învestit cu dată certă, deși această
formulă nu era necesară.
În
aceeași zi, la data de 09 decembrie 2002, s-a încheiat primul act adițional la
contractul de vânzare-cumpărare mai sus arătat, înregistrat din 09 decembrie 2002,
prin care părțile contractante au convenit să stabilească un nou termen, de 10
zile, pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
Acest
act adițional nu este un act juridic care modifică în vreun fel contractul de
vânzare-cumpărare, deoarece termenul de 10 zile pentru încheierea contratului
este prevăzut în procesul-verbal de licitație, iar contractul s-a încheiat deja
la 09 decembrie 2002.
Instanța
de apel a constatat că acest act adițional este încheiat pro cauza, pentru
motivul că primul contract de vânzare-cumpărare nu a îndeplinit cerința
prevăzută de art. 41 alin. (2) din Constituția României, motiv pentru care nu a
putut fi autentificat de notarul public. La data încheierii acestui act
adițional, părțile, SC P. SA și pârâtul S.S. au convenit ceea ce nu a fost
prevăzut niciodată de Hotărârea AGA, caietul de sarcini și procesul-verbal de
licitație, și anume să dezmembreze activul în construcții și terenul aferent,
ceea ce constituie o a treia nelegalitate.
Scopul
acestui act adițional și al dezmembrării activului, inclusiv consemnarea
acestei operațiuni în cartea funciară este relevat de următoarele două acte
juridice la care au recurs părțile, care dezvăluie intenția celor două părți de
a acoperi neîndeplinirea cerințelor legale de desfășurare a licitației și de
adjudecare a activului.
Astfel,
în urma acestei dezmembrări, construcțiile vor putea fi dobândite prin act
autentic, în nume propriu de pârâtul S.S., cetățean străin, iar terenul
aferent, de o persoană interpusă de către cel dintâi, și anume de pârâtul R.P.M.,
cetățean român.
Că
este așa, o dovedește al doilea act adițional, încheiat probabil la aceeași
dată 09 decembrie 2002, prin care părțile modifică, de data aceasta, atât
contractul încheiat la data de 09 decembrie 2002, cât și procesul - verbal de
licitație din 30 noiembrie 2002, în sensul că pârâtul S.S. „preia în proprietate”
construcțiile, iar pârâtul R.P.M. dobândește proprietatea asupra terenului
aferent în suprafață de 1870 mp.
Încheierea
acestui al doilea act adițional, în aceeași zi în care s-a încheiat primul
contract de vânzare - cumpărare și primul act adițional trădează voința
conjugată a tuturor părților de a modifica datele licitației, astfel încât
aceasta să nu fie reluată, în condițiile legii.
Instanța
de apel a apreciat că, având în vedere că atât reprezentanții vânzătoarei SC P.
SA, cât și pârâții S.S. și R.P.M., au cunoscut datele acestor înțelegeri
ulterioare licitației și au avut reprezentarea mistificării datelor consemnate
în procesul-verbal de licitați. S-a relevat că reprezentanții SC P. SA au
cunoscut identitatea activului și a persoanei adjudecata re, pârâtul S.S. a
cunoscut că a participat la licitația unui activ compus din construcții și
teren și că pârâtul R.P.M. nu a participat la licitație. Acesta din urmă
cunoștea că neparticipând la licitație, nu putea, potrivit legii, să
dobândească terenul aferent activului, în calitate de adjudecatar.
În
continuare, și pentru punerea în operă a celor două acte adiționale, s-a
încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat la data de 17 decembrie 2002,
de către notarul public. în temeiul acestui contract, SC P. SA, în calitate de
vânzătoare prin licitație, a înstrăinat, în mod distinct, construcțiile, către
cumpărătorul S.S., iar terenul aferent, în suprafață de 1870 mp, către
cumpărătorul R.P.M. În acest contract, vânzătoarea afirmă, iar cumpărătorul
subscrie, că o parte din preț a fost încasată de vânzătoare de la cumpărători
în data de 30 noiembrie 2002, odată cu finalizarea licitației, aspect cu totul
nereal. Acea parte a prețului se referă la plata garanției de participare la
licitație de către pârâtul S.S., ut singuli, iar nu împreună cu pârâtul R.P.M.
Prin
urmare, rezultă în mod cuprinzător, că acest din urmă contract a fost încheiat
prin fraudă la lege, obiectul și cauza sa fiind ilicite, astfel că sunt
aplicabile, pe deplin, prevederile art. 948, art. 962, art. 966 și art. 968 din
vechiul C. civ.
Referitor la dreptul aplicabil, instanța de apel a constatat
că Legea nr. 133/1996 privește stimularea întreprinzătorilor privați pentru
înființarea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, asigurând acestor
întreprinzători cadrul reglementar pentru a participa la operațiuni de
cumpărare, închiriere, leasing, etc. asupra activelor disponibile deținute de
societățile comerciale la care Statul este acționar majoritar și a celor
deținute de regii autonome.
De
asemenea, Legea nr. 137/2002, privind unele măsuri pentru accelerarea
privatizării, reglementează anumite operațiuni deschise societăților comerciale
la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar
sau asociat, operațiuni cum sunt vânzarea unor pachete de acțiuni, a activelor,
în special a celor cu caracter social, majorarea de capital prin noi aporturi
sau investiții, administrarea specială în perioada de privatizare etc.
Prin
această din urmă lege se definește noțiunea activului, statuând că acesta
reprezintă un bun sau un ansamblu de bunuri din patrimoniul societăților
comerciale, inclusiv dotările și terenul aferent [art. 3 alin. (1) lit. d))].
Aceeași
lege, referindu-se la vânzarea de active, statuează că în acest scop este
imperios necesară convocarea adunării generale a acționarilor pentru a decide
asupra vânzări (art. 15 alin. (1) și (2)).
O
aplicare concretă o are însă, O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea
societăților comerciale, aprobată prin Legea nr. 44/1998, și H.G. nr. 577/2002
pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 88/1997.
Ordonanța
de urgență la care s-a făcut trimitere este relevantă pentru următoarele puncte
de reper care vizează legalitatea operațiunilor referitoare la vânzarea de
active deținute de societățile comerciale la care statul este acționar.
Mai
întâi, această ordonanță definește, în mod complet, noțiunea activului, arătând
că acesta înseamnă bunuri sau ansambluri de bunuri din patrimoniul unei
societăți comerciale, care pot fi separate și organizate să funcționeze
independent, distinct de restul activității societății, cum ar fi unități și
subunități de producție, de comerț sau de prestări de servicii, secții,
ateliere, ferme, spații comerciale, de cazare sau de alimentație publică,
spații pentru birouri sau alte bunuri de același gen, inclusiv terenul aferent
acestora [art. 3 alin. (1) lit. d))].
Mai
apoi, ordonanța statuează asupra categoriei cumpărătorilor, statuând că poate
fi cumpărător orice persoană fizică sau juridică, română sau străină [art. 3 alin.
(1) lit. e))].
Această
definiție, nu semnifică, însă, că O.U.G. nr. 88/1997 permite eludarea
dispozițiilor art. 41 alin. (2) din Constituția, în vigoare la acea dată. Prin
urmare, cumpărătorul persoană fizică nu putea fi o persoană fără cetățenie
română sau apatrid.
H.G.
nr. 105/2002 dată în aplicarea ordonanței mai sus arătate cuprinde reglementări
referitoare la vânzarea de active deținute de societățile comerciale la care
Statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar
majoritar, potrivit cărora: activele pot fi vândute cu aprobarea adunării
generale a acționarilor și cu avizul prealabil al instituției implicate (art. 105
alin. (1)); vânzarea activelor se face prin licitație deschisă cu strigare, cu
adjudecarea la cel mai mare preț obținut pe piață (art. 106); aprobarea AGA
privește oferta de vânzare, garanția de participare și persoanele împuternicite
să efectueze vânzarea (art. 107).
Normele
metodologice aprobate prin această hotărâre a Guvernului reglementează
amănunțit procedura de prezentare a dosarului, de prezentare a ofertanților la
licitație (art. 35 și art. 53), modul de desfășurare a licitației cu strigare (art.
58 - art. 60), precum și, dacă este cazul, asigurarea implementării
prevederilor art. 81, art. 82 referitoare la dosarul de prezentare, art. 87 - art.
88 privind accesul la datele și informațiile privind activul.
Din
interpretarea sistematică a prevederilor art. 3 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr.
88/1997 și art. 111 din H.G. nr. 577/2002 rezultă regula potrivit căreia
activul se supune vânzării împreună cu terenul aferent, și numai prin excepție,
în condițiile în care terenul nu este în proprietatea societății comerciale
vânzătoare a activului sau situația juridică nu este clarificată la data
vânzării activului ori terenul este proprietatea publică a statului sau a unei
unități administrativ-teritoriale, activul se poate înstrăina fără terenul
aferent.
În
prezenta cauză nu este incidență niciuna dintre aceste excepții pentru ca SC P.
SA să procedeze la vânzarea separată a activului, încălcându-se astfel
dispozițiile legale mai sus arătate, în scopul facilitării încheierii
contractului din 17 decembrie 2002.
Referitor la critica adusă de apelantul reclamant vizând
nereținerea de către prima instanță a lipsei consimțământului vânzătoarei
pentru a înstrăina activul prin licitație și mai apoi prin actele de vânzare - cumpărare,
s-a apreciat că și această critică este întemeiată.
Astfel,
prin sentința civilă nr. 11/ CC din 22 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul
Timiș în Dosarul nr. 29791/30/2007, irevocabilă, s-a constatat nulitatea
Hotărârii adunării generale a acționarilor din 18 octombrie 2002, prin care s-a
aprobat vânzarea.
Dispozițiile
art. 105 din H.G. nr. 577/2002 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare
a O.U.G. nr. 88/1997 aprobată prin Legea nr. 44/1998 statuează, fără echivoc,
asupra cerinței imperioase a aprobării vânzării activului de către adunarea
generală a acționarilor, cu avizul prealabil al instituției publice implicate.
Acest aviz constă în mandatul special acordat reprezentantului în adunarea
generală, în cazul societăților comerciale (art. 105 alin. (1)).
Hotărârea
A.G.A. din 18 octombrie 2002, de aprobare a vânzării activului, fiind lovită de
nulitate absolută, cu efecte ex tune, rezultă că, potrivit legii, aprobarea
vânzării activului este lipsită de voința juridică prevăzută de art. 105 alin.
(1) din H.G. nr. 577/2002. Aceasta întrucât ceea ce este nul absolut, nu poate
produce nici un efect, cum sunt procesul-verbal de licitație, primul contract
de vânzare - cumpărare, cele două acte adiționale și al doilea contract de
vânzare - cumpărare.
Nulitatea
hotărârii AGA de aprobare a vânzării activului lipsește înstrăinarea aceluiași
activ de elementul de validitate referitor la consimțământul exprimat într-o
formă specială reglementată de norma specială conținută de art. 105 alin. (1)
din H.G. nr. 577/2002, și anume existența, prealabilă, a avizului instituției
implicate și aprobarea acționarilor.
Actele
juridice încheiate în temeiul hotărârii A.G.A., constatată nulă absolut, nu pot
fi salvate de la sancțiunea nulității pe temeiul timpului îndelungat care a
trecut de la data încheierii lor. De asemenea, principiul conservării
securității raporturilor juridice consfințite de convențiile ce fac obiectul
cauzei, nu primește acțiune deoarece se află în conflict cu frauda la lege la
care au participat, în mod complicitar, părțile contractante. Din același
motiv, nu a putut fi reținută nici acțiunea principiului ocrotirii terților de
bună - credință, pârâții dând dovadă de rea-credintă.
Împotriva
acestei decizii au declarat recurs pârâții SC B.T. SA Timișoara, S.S., R.P.M.
și T.G.
I.
În recursul său, pârâta SC B.T. SA Timișoara
a adus următoarele critici deciziei recurate.
Hotărârea
instanței de apel a fost dată cu greșita aplicare a dispozițiilor art. 274 C.
proc. civ., prin aceea că a fost și ea obligată, în solidar cu ceilalți pârâți,
la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 97.705,17 lei, deși a fost de
acord cu admiterea acțiunii formulate de reclamant, poziție confirmată și în
apel.
S-a
solicitat judecarea cauzei în lipsă.
II.
Pârâții S.S., R.P.M. și T.G. au adus
următoarele critici deciziei recurate.
1.
Acțiunea a fost formulată de o persoană lipsită de interes și de calitate
procesuală activă.
În
acest sens, pârâții au susținut că interesul trebuie să fie juridic și legitim,
născut și actul, direct și personal, pozitiv și concret, or, față de situația
reclamantului, care tinde la readucerea în patrimoniul unei societăți
comerciale, iar nu în propriul patrimoniu său, a unor bunuri imobile, este
evidentă lipsa caracterului direct și personal al interesului.
Recurenții
- pârâți au invocat în sprijinul susținerilor lor considerentele Deciziei nr. 3274
din 25 octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.
De
asemenea, s-a susținut că reclamantul nu are calitate procesuală activă,
deoarece nu există identitate între calitatea de pretins titular al dreptului
de proprie