ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1675/2012

Asupra contestațiilor în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 22 februarie 2002 la Judecătoria Caransebeș, reclamanții SC A.I. SA, prin reprezentantul său B.N., și A.I., au chemat în judecată pe pârâții SC A. SA Băile Herculane, I.I. și I.E. și au solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 23 ianuarie 2002, autentificat de către BNP R.L.A., precum și radierea înscrierii dreptului de proprietate în cartea funciară. Prin cererea de intervenție formulată de Consiliul Local Băile Herculane s-a solicitat instanței constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare încheiat între părți întrucât bunul vândut aparține domeniului public și este scos din circuitul civil.

Prin sentința nr. 4221/2002, judecătoria a admis acțiunea și cererea de intervenție principală și a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare, radiind înscrierea dreptului de proprietate din cartea funciară și restabilind situația anterioară încheierii contractului anulat. Tribunalul Caraș-Severin, prin decizia nr. 161/2003, a admis apelurile pârâților, a anulat sentința atacată și, reținând cauza spre rejudecare în fond, prin sentința nr. 1173/2005 a admis acțiunea și cererea de intervenție, a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare, a radiat înscrierea în cartea funciară și a repus părțile în situația anterioară. Curtea de Apel Timișoara, prin decizia nr. 108/2006, a admis apelul pârâților, a schimbat în tot sentința Tribunalului în sensul că a luat act de renunțarea la judecată formulată de reclamanți și a respins cererea de intervenție, soluție casată cu trimitere de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 3061/2006.

În rejudecare, prin decizia nr. 113/2007, Curtea de Apel Timișoara, a admis apelul pârâților, a modificat în parte sentința luând act de renunțarea la acțiune a reclamanților și a menținut restul dispozițiilor. Decizia astfel pronunțată a fost casată cu trimitere prin decizia nr. 2394/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care a obligat instanța de apel să stabilească dacă bunurile ce au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare fac parte din domeniul public și se analizeze regimul juridic al acestor bunuri. Prin decizia nr. 42/2010, instanța de apel a admis apelurile pârâților, a schimbat în tot sentința atacată, a luat act de renunțarea la judecată a reclamanților și a respins cererea de intervenție a intervenientei.

Prin decizia nr. 1273 din 23 martie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul intervenientei, a modificat decizia nr. 42/2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, a respins apelurile pârâților păstrând dispozițiile sentinței nr. 1173/2005 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin cu privire la constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare din 23 ianuarie 2002 de către BNP R.L.A. cu consecința radierii înscrierii dreptului de proprietate în cartea funciară și a restabilirii situației anterioare. Împotriva deciziei astfel pronunțate, SC A. SA a formulat contestație în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 317-318 C. proc. civ.; contestatoarea susține că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței de către secția comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, anularea contractului prin care societatea comercială a înstrăinat imobilul proprietatea sa către cumpărători fiind de competența secției civile.

Mai susține contestatoarea că dezlegarea pricinii este rezultatul unei greșeli materiale, bunul înstrăinat fiind din capitalul social al societății, nicidecum în domeniul public al statului. Astfel, susține contestatoarea, completul de judecată a făcut abstracție de bunurile transmise prin hotărârea Consiliului Local nr. 29/1994, prezentate în anexele acelei hotărâri ca probe în proces, apreciind greșit că obiectul contractului de vânzare-cumpărare face parte din bunurile primite în administrare. Motivează contestatoarea că prin încheierea din 24 noiembrie 2008, Judecătoria Caransebeș a respins cererea Consiliului Local Băile Herculane de întabulare a dreptului său constatând că bunurile sunt proprietatea SC A. SA.

Confuzia în care s-a aflat instanța supremă este evidentă, diferența de regim juridic a categoriilor de bunuri transmise prin hotărârea Consiliului Local nr. 29/1994 regăsindu-se în anexele acesteia, iar imobilul Vila K. fiind menționată în Anexele 1 și 4 care cuprind bunurile transmise cu titlu de proprietate. Printr-o altă contestație în anulare, înregistrată ulterior (04 aprilie 2011) contestatorii I.I. și I.E. au solicitat anularea deciziei nr. 1273/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru aceleași motive pe care s-a întemeiat și contestația SC A. SA. Prin încheierea din 23 martie 2012, în considerarea prevederilor art. 164 C. proc. civ., pricinile au fost conexate. Analizând motivele contestațiilor și hotărârea judecătorească atacată, instanța consideră nefondate contestațiile și le va respinge.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de retractare, care se poate introduce numai când procedura de chemare a părților, pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost legal îndeplinită sau când hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privind competența. Acest ultim motiv, evocat de către contestatori, nu este fondat. Actul juridic translativ de proprietate, încheiat între un comerciant și un necomerciant, capătă caracterul unui act mixt sau unilateral de comerț căruia i se aplică regulile comerciale (art. 56 C. com.). De altfel, în mod expres legiuitorul a ținut să prescrie expres în materie de competență: „chiar când actul este comercial numai pentru una dintre părți, acțiunile ce derivă dintr-însul sunt de competența jurisdicției comerciale” (art. 893 C. com.).

În mod greșit contestatorii susțin încălcarea competenței instanței comerciale în condițiile în care în însăși motivarea contestațiilor se menționează că bunul vândut făcea parte din capitalul social al societății comerciale vânzătoare. Contestația în anulare specială întemeiată pe greșeala materială săvârșită de instanță, este restrictivă, nesusceptibilă de reanalizare a situației de drept și de fapt – când este cazul. Astfel instanța sesizată cu această cale de atac, nu este competentă să reia judecata recursului, ci numai să înlăture greșelile de fapt, nu eventuale greșeli de judecată. Evocarea greșelilor de interpretare a actelor deduse judecății, nu reprezintă greșeli materiale și nu pot forma obiectul contestației.

Contestatorii au susținut că instanța de recurs a caracterizat greșit regimul juridic al bunului transmis și nu a interpretat corect anexele hotărârea Consiliului Local nr. 29/1994, posesia îndelungată sau înscrierea în cartea funciară, situații care se înscriu mai degrabă în repunerea în discuție a unor probleme de fond ce au fost soluționate de instanța de recurs. Așa fiind, în temeiul art. 317-318 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondate contestațiile în anulare declarate împotriva deciziei nr. 1273/2001 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate contestațiile în anulare formulate de contestatoarea SC A. SA Băile Herculane, I.I. și I.E. împotriva deciziei nr. 1273 din 23 martie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2012.