ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1675/2012

Asupra contestațiilor

în anulare de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 22 februarie

2002 la Judecătoria Caransebeș, reclamanții SC A.I. SA, prin reprezentantul său

B.N., și A.I., au chemat în judecată pe pârâții SC A. SA Băile Herculane, I.I.

și I.E. și au solicitat constatarea nulității absolute a contractului de

vânzare-cumpărare încheiat la 23 ianuarie 2002, autentificat de către BNP R.L.A.,

precum și radierea înscrierii dreptului de proprietate în cartea funciară.

Prin cererea de

intervenție formulată de Consiliul Local Băile Herculane s-a solicitat

instanței constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare încheiat

între părți întrucât bunul vândut aparține domeniului public și este scos din

circuitul civil.

Prin sentința nr.

4221/2002, judecătoria a admis acțiunea și cererea de intervenție principală și

a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare, radiind înscrierea

dreptului de proprietate din cartea funciară și restabilind situația anterioară

încheierii contractului anulat.

Tribunalul

Caraș-Severin, prin decizia nr. 161/2003, a admis apelurile pârâților, a anulat

sentința atacată și, reținând cauza spre rejudecare în fond, prin sentința nr. 1173/2005

a admis acțiunea și cererea de intervenție, a constatat nulitatea contractului

de vânzare-cumpărare, a radiat înscrierea în cartea funciară și a repus părțile

în situația anterioară.

Curtea de Apel

Timișoara, prin decizia nr. 108/2006, a admis apelul pârâților, a schimbat în

tot sentința Tribunalului în sensul că a luat act de renunțarea la judecată

formulată de reclamanți și a respins cererea de intervenție, soluție casată cu

trimitere de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 3061/2006.

În rejudecare, prin

decizia nr. 113/2007, Curtea de Apel Timișoara, a admis apelul pârâților, a

modificat în parte sentința luând act de renunțarea la acțiune a reclamanților

și a menținut restul dispozițiilor.

Decizia astfel

pronunțată a fost casată cu trimitere prin decizia nr. 2394/2008 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție care a obligat instanța de apel să stabilească

dacă bunurile ce au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare fac parte

din domeniul public și se analizeze regimul juridic al acestor bunuri.

Prin decizia nr.

42/2010, instanța de apel a admis apelurile pârâților, a schimbat în tot

sentința atacată, a luat act de renunțarea la judecată a reclamanților și a

respins cererea de intervenție a intervenientei.

Prin decizia nr. 1273

din 23 martie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul

intervenientei, a modificat decizia nr. 42/2010 pronunțată de Curtea de Apel

Timișoara, a respins apelurile pârâților păstrând dispozițiile sentinței nr.

1173/2005 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin cu privire la constatarea

nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare din 23 ianuarie 2002 de

către BNP R.L.A. cu consecința radierii înscrierii dreptului de proprietate în cartea

funciară și a restabilirii situației anterioare.

Împotriva deciziei

astfel pronunțate, SC A. SA a formulat contestație în anulare întemeiată pe

dispozițiile art. 317-318 C. proc. civ.; contestatoarea susține că hotărârea a

fost pronunțată cu încălcarea competenței de către secția comercială a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, anularea contractului prin care societatea

comercială a înstrăinat imobilul proprietatea sa către cumpărători fiind de

competența secției civile.

Mai susține

contestatoarea că dezlegarea pricinii este rezultatul unei greșeli materiale,

bunul înstrăinat fiind din capitalul social al societății, nicidecum în

domeniul public al statului. Astfel, susține contestatoarea, completul de

judecată a făcut abstracție de bunurile transmise prin hotărârea Consiliului Local

nr. 29/1994, prezentate în anexele acelei hotărâri ca probe în proces,

apreciind greșit că obiectul contractului de vânzare-cumpărare face parte din

bunurile primite în administrare.

Motivează

contestatoarea că prin încheierea din 24 noiembrie 2008, Judecătoria Caransebeș

a respins cererea Consiliului Local Băile Herculane de întabulare a dreptului

său constatând că bunurile sunt proprietatea

SC A. SA. Confuzia în care s-a aflat

instanța supremă este evidentă, diferența de regim juridic a categoriilor de bunuri

transmise prin

hotărârea Consiliului Local nr. 29/1994 regăsindu-se în anexele acesteia, iar

imobilul Vila K. fiind menționată în Anexele 1 și 4 care cuprind bunurile

transmise cu titlu de proprietate.

Printr-o altă

contestație în anulare, înregistrată ulterior (04 aprilie 2011) contestatorii

I.I. și I.E.

au solicitat

anularea deciziei nr. 1273/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru

aceleași motive pe care s-a întemeiat și contestația

SC A. SA.

Prin încheierea din

23 martie 2012, în considerarea prevederilor art. 164 C. proc. civ., pricinile

au fost conexate.

Analizând motivele

contestațiilor și hotărârea judecătorească atacată, instanța consideră

nefondate contestațiile și le va respinge.

Contestația în

anulare este o cale extraordinară de retractare, care se poate introduce numai

când procedura de chemare a părților, pentru ziua când s-a judecat pricina nu a

fost legal îndeplinită sau când hotărârea a fost dată cu încălcarea

dispozițiilor de ordine publică privind competența.

Acest ultim motiv,

evocat de către contestatori, nu este fondat.

Actul juridic

translativ de proprietate, încheiat între un comerciant și un necomerciant,

capătă caracterul unui act mixt sau unilateral de comerț căruia i se aplică

regulile comerciale (art. 56 C. com.).

De altfel, în mod

expres legiuitorul a ținut să prescrie expres în materie de competență: „chiar

când actul este comercial numai pentru una dintre părți, acțiunile ce derivă

dintr-însul sunt de competența jurisdicției comerciale” (art. 893 C. com.).

În mod greșit

contestatorii susțin încălcarea competenței instanței comerciale în condițiile

în care în însăși motivarea contestațiilor se menționează că bunul vândut făcea

parte din capitalul social al societății comerciale vânzătoare.

Contestația în

anulare specială întemeiată pe greșeala materială săvârșită de instanță, este

restrictivă, nesusceptibilă de reanalizare a situației de drept și de fapt –

când este cazul. Astfel instanța sesizată cu această cale de atac, nu este

competentă să reia judecata recursului, ci numai să înlăture greșelile de fapt,

nu eventuale greșeli de judecată.

Evocarea greșelilor

de interpretare a actelor deduse judecății, nu reprezintă greșeli materiale și

nu pot forma obiectul contestației.

Contestatorii au

susținut că instanța de recurs a caracterizat greșit regimul juridic al bunului

transmis și nu a interpretat

corect anexele hotărârea Consiliului Local nr. 29/1994,

posesia îndelungată sau înscrierea în cartea funciară, situații care se înscriu

mai degrabă în repunerea în discuție a unor probleme de fond ce au fost

soluționate de instanța de recurs.

Așa fiind, în temeiul

art. 317-318 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca

nefondate contestațiile în anulare declarate împotriva deciziei nr. 1273/2001

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate

contestațiile în anulare formulate de contestatoarea SC A. SA Băile Herculane, I.I.

și I.E. împotriva deciziei nr. 1273 din 23 martie 2011, pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23

martie 2012.