ÎCCJ, decizie (scj.ro #82993)

Bunuri proprietate publică administrate de o regie autonomă. Contract de vânzare-cumpărare. Sancțiunea aplicabilă Cuprins pe materii: Drept comercial. Contracte comerciale Index alfabetic: contract de vânzare-cumpărare - acțiune în constatare nulitate absolută - bunuri proprietate publică - regie autonomă Legea nr. 15/1990, art. 20 alin. (2) Legea nr. 213/1998, art. 11 alin. (1) lit. a) C. civ., art. 948, art. 963, art. 1274, art. 1310 Bunurile care fac parte din domeniul public al statului sau ale unităților administrativ teritoriale sunt inalienabile, ele putând fi date în administrarea regiilor autonome ori instituțiilor publice.

Inalienabilitatea bunurilor care constituie obiect al dreptului de proprietate publică impune nu numai soluția interdicției înstrăinării lor, ci și imposibilitatea dobândirii acestora de către terți prin orice alt mod de dobândire reglementat de lege, actele juridice încheiate cu încălcarea acestui principiu fiind lovite de nulitate absolută. Secția comercială, Decizia nr. 1273 din 23 martie 2011 Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Caransebeș, reclamanții SC A.I. SA și A.I., în calitate de acționari ai SC A. SA Băile Herculane, au solicitat instanței în contradictoriu cu pârâții SC A. SA, I.I. și I.E. să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 23 ianuarie 2002 și autentificat sub nr. 295/2002 de B.N.P.

R.L.A., radierea înscrierii dreptului de proprietate în cartea funciară în favoarea cumpărătorilor I.I. și I.E. și restabilirea situației anterioare. La data de 6 iulie 2002, Consiliul Local B.H. a formulat cerere de intervenție principală, solicitând să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 295/2002, întrucât bunul ce a făcut obiectul contractului menționat aparține domeniului public fiind scos din circuitul civil. Prin sentința civilă nr. 4221/2002 pronunțată de Judecătoria Caransebeș a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții SC A.I. SA și A.I. precum și cererea de intervenție principală formulată de Consiliul Local B.H. În consecință, a fost constatată nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 295/2002, s-a dispus radierea înscrierii dreptului de proprietate din CF efectuată în baza contractului menționat precum și restabilirea situației anterioare.

Împotriva sentinței nr. 4221/2002 pronunțată de Judecătoria Caransebeș au formulat apel pârâții SC A. SA Băile Herculane, I.I. și I.E., apel ce a fost admis prin decizia nr. 161/2003 a Tribunalului Caraș-Severin. Prin decizia menționată a fost anulată sentința nr. 4421/2002 a Judecătoriei Caransebeș, cauza fiind reținută pentru judecata în primă instanță de Tribunalul Caraș-Severin ținând cont de natura juridică a litigiului, în raport de dispozițiile art. 3 și 4 C. com. și art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. Prin sentința civilă nr. 1173/2005 a Tribunalului Caraș-Severin a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții SC A.I. SA și A.I. precum și cererea de intervenție formulată de intervenientul Consiliul Local B.H.

S-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 295/2002, s-a dispus radierea înscrierii dreptului de proprietate în CF și restabilirea situației anterioare. În motivarea sentinței, instanța a reținut, în esență, că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 295/2003 pârâta SC A. SA a vândut pârâților I.I. și I.E., imobilul situat în localitatea B.H., înscris în CF nr. 213, asupra căruia pârâta SC A. SA avea un drept de posesie și nu un drept de proprietate. Contractul a fost încheiat în baza hotărârii nr. 1/15 ianuarie 2002 a consiliului de administrație al pârâtei vânzătoare, validată ulterior prin hotărârea AGA din 6 aprilie 2002 a SC A. SA, hotărâre anulată însă prin decizia civilă nr. 1157/2003 a Curții de Apel Timișoara.

De asemenea, s-a reținut că potrivit expertizei tehnice o parte a terenurilor înstrăinate constituie proprietate publică a statului potrivit Legii nr. 213/2008, vânzarea fiind lovită de nulitate absolută.(...) Împotriva sentinței nr. 1173/2006 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin au formulat apel pârâții I.I., I.E. și SC A. SA, apeluri ce au fost admise prin decizia nr. 108/2006, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara. Astfel, sentința a fost schimbată în tot, în sensul că s-a luat act de renunțarea la judecată formulată de reclamanții A.I. SA și A.I.

și s-a respins cererea de intervenție formulată de intervenientul Consiliul Local B.H.(...) Împotriva deciziei evocate a declarat recurs intervenientul Consiliul Local al Orașului B.H., recurs ce a fost admis prin decizia nr. 3061/2006 pronunțată de Î.C.C.J., Secția comercială, decizia nr. 108/2006 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara fiind casată, cauza fiind trimisă pentru rejudecare.(.) În rejudecarea cauzei după casare, Curtea de Apel Timișoara, Secția comercială, prin decizia comercială nr. 113/2007, a admis apelul formulat de reclamanții SC A.I. SA și A.I. împotriva sentinței nr. 1173/2006 a Tribunalului Caraș-Severin, a modificat în parte sentința apelată, în sensul că a luat act de renunțarea la judecata acțiunii principale formulată de reclamanții SC A.I.

SA și A.I. împotriva pârâților SC A. SA, I.I. și I.E., și a menținut în rest dispozițiile sentinței apelate. În motivarea deciziei, instanța a reținut, în esență, că imobilul ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 295/2002 nu era proprietatea SC A. SA și ca urmare contractul este lovit de nulitate absolută, întrucât vânzătorul nu avea drept de dispoziție asupra bunului vândut. Împotriva deciziei nr. 113/2007 a Curții de Apel Timișoara au formulat recurs reclamanții A.I. și SC A.I. SA, recurs ce a fost admis prin decizia comercială nr. 2394/2008 pronunțată de Î.C.C.J., cauza fiind trimisă pentru rejudecare la aceeași instanță.(...) Curtea de Apel Timișoara, la a doua rejudecare după casare, prin decizia civilă nr. 42/A/2010, a admis apelurile formulate de pârâții SC A. SA, I.I.

și I.E. împotriva sentinței civile nr. 1173/2006 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin. Sentința a fost schimbată în tot, în sensul că s-a luat act de renunțarea la judecată a reclamanților SC A.I. SA și A.I. asupra acțiunii și a fost respinsă cererea intervenientului Consiliul Local al Orașului B.H. În motivarea deciziei, instanța de apel a reținut, în esență, că cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul Consiliul Local al Orașului B.H. a fost admisă greșit de prima instanță, în condițiile în care numai prin HG nr. 532/2002 și a anexei la acest act normativ nu s-a demonstrat în mod neîndoielnic existența și întinderea domeniului public al Orașului B.H., iar prin aceasta, că bunurile ce au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare a cărei nulitate se solicită fac parte din domeniul public.

Bunurile ce fac obiectul contractului în litigiu sunt prevăzute de Hotărârea nr. 29/1994 a Consiliului Local B.H. și în conformitate cu art. 3 din această hotărâre, cu trimitere la anexa I a aceleiași hotărâri, patrimoniul privat al SC A. SA cuprinde, printre altele, sediul administrativ, clădire administrativă veche, Vila K., două sere de flori, magazii. Toate aceste bunuri au făcut parte la momentul reorganizării SC A. SA din capitalul social al acesteia. Bunurile din patrimoniul public au fost atribuite SC A. SA pentru a realiza obiectul de activitate având o destinație publică, constatare ce rezultă din contractul de concesiune nr. 105/1995. Prin urmare, în mod greșit a fost admisă cererea de intervenție a Consiliului Local al Orașului B.H., în condițiile în care intervenienta nu a demonstrat neîndoielnic că bunurile ce au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare a cărei nulitate se solicită, fac parte din domeniul public, fiind inalienabile.

Împotriva deciziei civile nr. 42/2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara a formulat recurs intervenientul Consiliul Local al Orașului B.H. prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii apelate, în sensul respingerii apelurilor formulate de pârâții SC A. SA, I.I. și I.E. și, în consecință, menținerea sentinței nr. 1173/2006 a Tribunalului Caraș-Severin. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a arătat că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile legale privitoare la regimul juridic al bunurilor ce fac obiectul contractului în litigiu, respectiv că bunurile înstrăinate fac parte din domeniul public al Orașului B.H. fapt ce rezultă din HG nr. 532/2002, sentința civilă nr. 712/2003 a Curții de Apel București.

În mod greșit s-a reținut că bunurile în litigiu fac parte din capitalul social al SC A. SA, în condițiile în care în CF nr. 213 la data de 14 august 1995 bunurile în cauză erau clar în posesia societății pârâte. La același moment bunurile erau tot în domeniul public al statului, fapt ce rezultă din aceeași CF, bunurile respective și-au păstrat regimul juridic ca fiind bunuri care fac parte din domeniul public, schimbându-se doar proprietarii. De asemenea, din sentința civilă nr. 4078/1997 pronunțată de Judecătoria Caransebeș rezultă că imobilele aparțin domeniului public și că intimata pârâtă SC A. SA avea înscris în CF sub nr. 231 numai dreptul de posesie, și nu de proprietate asupra bunurilor care aparțin în mod legal domeniului public.

Aceeași mențiune se regăsește și în sentința nr. 712/2003. Ca urmare, hotărârea instanței de apel este nelegală. Intimata-pârâtă SC A. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului ca nefondat cu motivarea că recurentul intervenient nu a făcut dovada că bunurile ce fac obiectul contractului autentificat sub nr. 295/2002, încheiat cu I.I. și I.E., aparține domeniului public. Bunurile fac parte din capitalul social al SC A. SA, bunuri ce au intrat de drept în proprietatea sa efectivă. Și intimații-pârâți I.I. și I.E. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că bunul înstrăinat a fost proprietatea SC A. SA, fapt dovedit de actele de la dosar.

La încheierea contractului, cei doi cumpărători au fost de bună-credință, iar după încheierea contractului de vânzare-cumpărare dreptul de proprietate a fost intabulat. Analizând decizia recurată, în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate, s-a constatat că recursul este fondat. Astfel, complexul imobiliar situat în Orașul B.H., nr. top 13/2, 12/b/a, 14, 11/4 proprietatea Statului Român, a fost administrat de Regia Autonomă județeană de Gospodărie Comunală și Locativă a județului Caraș-Severin. Prin hotărârea nr. 12/21 mai 1993, Consiliul Local B.H. a hotărât înființarea RA A., iar la data de 9 septembrie 1994 prin hotărârea nr. 29 s-a dispus reorganizarea RA A. B.H.

în societate comercială pe acțiuni, cu capital parțial de stat sub denumirea de SC A. SA. Potrivit art. 4 din hotărârea nr. 29 din 9 septembrie 1994, SC A. SA „preia în administrare pentru efectuarea serviciilor publice cuprinse în obiectul său de activitate patrimoniul public” conform anexei 2. La data de 11 ianuarie 1995 s-a încheiat contractul de concesiune nr. 105/4 prin care Consiliul Local al Orașului B.H. a cesionat pe o perioadă de 15 ani administrarea rentabilă a stațiilor de prelucrare, tratarea apei potabile și rețele de distribuție aferente (...) precum și a rețelelor termice aferente. Toate bunurile mobile și imobile utilizate pentru realizarea serviciului public aparțin domeniului statului . Contractul de concesiune nr. 105/47/1995 a fost reziliat însă prin sentința civilă nr. 1288/11 mai 2000 pronunțată în dosarul nr. 7xx/2000 al Judecătoriei Caransebeș din culpa SC A. SA.

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 295/23 ianuarie 2002, SC A. SA B.H., deși avea doar în administrare bunurile mobile și imobile pentru efectuarea serviciilor publice cuprinse în obiectul său de activitate, a vândut către I.I. și I.E. imobilele înscrise în noua CF nr. 213 localitatea B.H. (...). Faptul că bunurile înstrăinate se aflau doar în administrarea societății vânzătoare rezultă din înscrierea din CF nr. 213 B.H., (…) cât și din declarațiile privind taxele pentru folosința terenurilor din care rezultă că SC A. SA a achitat taxe pentru folosirea terenurilor aflate în concesiune.

În condițiile în care intimata-pârâtă SC A. SA a preluat doar în administrare, pentru efectuarea serviciilor publice cuprinse în obiectul său de activitate, patrimoniul public aparținând domeniului public fără un temei legal și prin aplicarea greșită a unor dispoziții legale, Curtea de apel, prin decizia recurată, a stabilit că bunurile înstrăinate au făcut parte din capitalul social al SC A. SA cu referire la art. 3 din Hotărârea nr. 29 din 9 septembrie 1994 a Consiliului Local, articol care stabilește doar valoarea capitalului social al SC A. SA, respectiv 255.500 lei conform anexei 1, anexă în care nu se regăsesc însă bunurile înstrăinate, aceste bunuri fiind proprietate publică conform art. 4 din aceeași hotărâre cu referire la anexa 2. Bunurile ce au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 295/2002 fac parte din complexul imobiliar înscris în CF nr. 1/1992 și top 13/2-11-12/2/1-14, bunuri proprietatea Statului Român din anul 1923, bunuri administrate de Regia Autonomă Județeană de Gospodărie Comunală și Locativă a județului Caraș – Severin până în anul 1991 când, prin decizia nr. 493 din 19 iulie 1991 a Prefectului județului Caraș-Severin, această regie și-a schimbat denumirea în Regia Autonomă P. Caraș-Severin, iar prin Hotărârea nr. 29/9 septembrie 1994 a Consiliului Local al Orașului B.H.

se înființează SC A. SA care, potrivit art. 4, a primit în administrare bunurile proprietate publică. Astfel bunurile care fac parte din domeniul public al statului sau ale unităților administrativ teritoriale sunt inalienabile, ele putând fi date în administrarea regiilor autonome ori instituțiilor publice sau pot fi concesionate, ceea ce s-a întâmplat și în cauza de față. Potrivit art. 1274 C. civ., vânzătorul vinde dreptul de proprietate asupra bunurilor în condițiile art. 1310 C. civ. Întrucât contractul este translativ de proprietate, vânzătorul trebuie să fie titularul dreptului înstrăinat, prima instanță dând corect eficiență principiului de drept nemo ad alium transferere potest, guam ipse habet, coroborat cu dispozițiile art. 948 C. civ.

și art. 963 C. civ. Înscrierile în Cartea Funciară nu înlătură sancțiunea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 295/2002, sancțiune aplicată corect de prima instanță, în raport de dispozițiile legale expuse și nici nu face dovada dreptului de proprietate în condițiile art. 1169 C. civ. Intimatul intervenient Consiliul Local a solicitat nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare, sancțiune ce intervine pentru nerespectarea unor condiții de valabilitate a actului, iar cauzele de nulitate trebuie să existe la momentul încheierii actului, astfel că nu se poate reține că intervenientul a repus în discuție „într-un alt cadru juridic aceeași problemă, și anume a nelegalității și netemeiniciei înscrierii în Cartea Funciară a SC A. SA cu privire la aceleași bunuri imobile ce fac obiectul CF 213 B.H.”, aspect reținut greșit de instanța de apel.

Este adevărat că potrivit art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 „bunurile din patrimoniul societăților comerciale sunt proprietatea acesteia, cu excepția celor dobândite cu alt titlu”, dar intimatei-pârâte SC A. SA i s-au transmis imobilele ce au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare în administrare, și nu în proprietate, instanța de apel aplicând greșit dispozițiile legale evocate. Așadar, bunurile în litigiu nu au intrat legal, pe calea privatizării, în proprietatea exclusivă a intimatei-pârâte SC A. SA, ci în raport de dispozițiile art. 136 alin. (4) din Constituție, revizuită, și art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/1998, imobilele au fost date în administrarea societății fapt ce rezultă din hotărârea nr. 29/9 septembrie 1994 emisă de Consiliul Local B.H., bunurile proprietate publică fiind inalienabile.

Inalienabilitatea bunurilor care constituie obiect al dreptului de proprietate publică impune nu numai soluția interdicției înstrăinării lor, ci și imposibilitatea dobândirii acestora de către terți prin orice alt mod de dobândire reglementat de lege. Art. 11 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 dispune că actele juridice încheiate cu încălcarea principiului inalienabilității dreptului de proprietate publică sunt lovite de nulitate absolută. Imobilele proprietate publică ce au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 295/2002 nu au fost dezactivate din domeniul public prin decizia autorității competente în condițiile legii și trecute în domeniul privat al statului sau al unității administrativ teritoriale pentru a putea urma regimul juridic al bunurilor din acest domeniu.

Chiar în contractul a cărei nulitate s-a solicitat se precizează că imobilele au „fost dobândite prin posesie” dar bunurile din domeniul public nu pot fi dobândite în acest mod, fiind inalienabile și imprescriptibile, iar sancțiunea aplicabilă actelor încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale atrage nulitatea absolută, nulitate prevăzută expres de dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, aspect reținut corect de prima instanță. Bunurile proprietate publică sunt imprescriptibile atât extinctiv, cât și achizitiv, fapt ce rezultă din dispozițiile art. 11 din Legea nr. 213/1998, cât și din dispozițiile art. 1844 C. civ. Imobilele în litigiu au fost date în administrarea SC A. SA B.H.

în scopul realizării obiectului său de activitate. Potrivit dispozițiilor de principiu prevăzute de art. 12 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 titularul dreptului de administrare poate să posede, să folosească bunul și să dispună de acesta în condițiile în care i-a fost dat în administrare și ca urmare titularul dreptului de administrare nu are drept de dispoziție juridică asupra bunurilor astfel încredințate. Nu poate fi reținută apărarea pârâților I.I. și I.E. în sensul că au fost cumpărători de bună-credință în condițiile în care contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor legale imperative și cu nesocotirea regimului juridic al proprietății publice, fapt cunoscut atât de cumpărători cât și de vânzători în raport de actele ce au stat la baza contractului.

Contractul fiind lovit de nulitate absolută presupune un act nevalabil încheiat, raporturile juridice generate de actul juridic lovit de nulitate fiind desființate. Ca efect al nulității absolute intimații-pârâți I.I. și I.E. nu au fost niciodată proprietarii imobilelor în litigiu și ca urmare nu pot susține că prin HG nr. 532/2002 bunurile din proprietatea lor au fost trecute în proprietatea publică. Față de considerentele expuse s-a constatat că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile legale incidente în cauză, motiv pentru care Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a admis recursul formulat de recurentul intervenient Consiliul Local B.H.

împotriva deciziei nr. 42/A din 25 februarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara și, în consecință, a modificat decizia recurată, în sensul că apelurile formulate de pârâții SC A. SA, I.I. și I.E. formulate împotriva sentinței civile nr. 1173/20 aprilie 2005 a Tribunalului Caraș-Severin, au fost respinse ca nefondate. Au fost păstrate ca fiind legale dispozițiile sentinței cu privire la admiterea cererii de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul Consiliul Local al Orașului B.H. vizând constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare intervenit între SC A. SA B.H. în calitate de vânzător și I.I. și I.E. în calitate de cumpărător, autentificat sub nr. 295 din 23 ianuarie 2002 de către BNP R.L.A., cu consecința radierii înscrierii dreptului de proprietate în CF în baza contractului de vânzare-cumpărare menționat precum și restabilirea situației anterioare.(...)