ÎCCJ, decizie (scj.ro #82993)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #82993) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Bunuri

proprietate publică administrate de o regie autonomă. Contract de

vânzare-cumpărare.  Sancțiunea aplicabilă

Cuprins pe materii: Drept comercial.

Contracte

comerciale

Index alfabetic: contract de

vânzare-cumpărare

-

acțiune în constatare nulitate absolută

-

bunuri proprietate publică

-

regie autonomă

Legea nr. 15/1990, art. 20 alin. (2)

Legea nr. 213/1998, art. 11 alin. (1) lit. a)

C. civ., art. 948, art. 963, art. 1274, art. 1310

Bunurile care fac parte din domeniul public al statului sau

ale unităților administrativ teritoriale sunt inalienabile, ele

putând fi date în administrarea regiilor autonome ori instituțiilor

publice.

Inalienabilitatea bunurilor care constituie obiect al dreptului

de proprietate publică impune nu numai soluția interdicției

înstrăinării lor, ci și imposibilitatea dobândirii acestora de

către terți prin orice alt mod de dobândire reglementat de lege,

actele juridice încheiate cu încălcarea acestui principiu fiind lovite de

nulitate absolută.

Secția comercială, Decizia nr. 1273 din 23 martie

2011

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei

Caransebeș, reclamanții SC A.I. SA și A.I., în calitate de

acționari ai SC A. SA Băile Herculane, au solicitat instanței în

contradictoriu cu pârâții SC A. SA, I.I. și I.E. să constate

nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat la

data de 23 ianuarie 2002 și autentificat sub nr. 295/2002 de B.N.P.

R.L.A., radierea înscrierii dreptului de proprietate în cartea funciară în

favoarea cumpărătorilor I.I. și I.E. și restabilirea

situației anterioare.

La data de 6 iulie 2002, Consiliul Local B.H. a formulat cerere

de intervenție principală, solicitând să se constate nulitatea

absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.

295/2002, întrucât bunul ce a făcut obiectul contractului menționat

aparține domeniului public fiind scos din circuitul civil.

Prin sentința civilă nr. 4221/2002

pronunțată de Judecătoria Caransebeș a fost admisă

acțiunea formulată de reclamanții SC A.I. SA și A.I. precum

și cererea de intervenție principală formulată de Consiliul

Local B.H.

În consecință, a fost constatată nulitatea

absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.

295/2002, s-a dispus radierea înscrierii dreptului de proprietate din CF

efectuată în baza contractului menționat precum și restabilirea

situației anterioare.

Împotriva sentinței nr. 4221/2002 pronunțată de

Judecătoria Caransebeș au formulat apel pârâții SC A. SA

Băile Herculane, I.I. și I.E., apel ce a fost admis prin decizia nr.

161/2003 a Tribunalului Caraș-Severin.

Prin decizia menționată a fost anulată

sentința nr. 4421/2002 a Judecătoriei Caransebeș, cauza fiind

reținută pentru judecata în primă instanță de

Tribunalul Caraș-Severin ținând cont de natura juridică a

litigiului, în raport de dispozițiile art. 3 și 4 C. com. și art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 1173/2005 a Tribunalului

Caraș-Severin a fost admisă acțiunea formulată de

reclamanții SC A.I. SA și A.I. precum și cererea de intervenție

formulată de intervenientul Consiliul Local B.H.

S-a constatat nulitatea absolută a contractului de

vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 295/2002, s-a dispus radierea

înscrierii dreptului de proprietate în CF și restabilirea situației

anterioare.

În motivarea sentinței, instanța a reținut, în

esență, că prin contractul de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 295/2003 pârâta SC A. SA a vândut pârâților I.I.

și I.E., imobilul situat în localitatea B.H., înscris în CF nr. 213,

asupra căruia pârâta SC A. SA avea un drept de posesie și nu un drept

de proprietate.

Contractul a fost încheiat în baza hotărârii nr. 1/15

ianuarie 2002 a consiliului de administrație al pârâtei vânzătoare,

validată ulterior prin hotărârea AGA din 6 aprilie 2002 a SC A. SA, hotărâre anulată însă prin decizia civilă nr. 1157/2003 a

Curții de Apel Timișoara.

De asemenea, s-a reținut că potrivit expertizei

tehnice o parte a terenurilor înstrăinate constituie proprietate

publică a statului potrivit Legii nr. 213/2008, vânzarea fiind lovită

de nulitate absolută.(...)

Împotriva sentinței nr. 1173/2006 pronunțată de

Tribunalul Caraș-Severin au formulat apel pârâții I.I., I.E. și

SC A. SA, apeluri ce au fost admise prin decizia nr. 108/2006,

pronunțată de Curtea de Apel Timișoara. Astfel, sentința a

fost schimbată în tot, în sensul că s-a luat act de renunțarea

la judecată formulată de reclamanții A.I. SA și A.I.

și s-a respins cererea de intervenție formulată de

intervenientul Consiliul Local B.H.(...)

Împotriva deciziei evocate a declarat recurs intervenientul

Consiliul Local al Orașului B.H., recurs ce a fost admis prin decizia nr.

3061/2006 pronunțată de Î.C.C.J., Secția comercială,

decizia nr. 108/2006 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara

fiind casată, cauza fiind trimisă pentru rejudecare.(.)

În rejudecarea cauzei după casare, Curtea de Apel

Timișoara, Secția comercială, prin decizia comercială nr.

113/2007, a admis apelul formulat de reclamanții SC A.I. SA și A.I.

împotriva sentinței nr. 1173/2006 a Tribunalului Caraș-Severin, a

modificat în parte sentința apelată, în sensul că a luat act de

renunțarea la judecata acțiunii principale formulată de

reclamanții SC A.I. SA și A.I. împotriva pârâților SC A. SA,

I.I. și I.E., și a menținut în rest dispozițiile

sentinței apelate.

În motivarea deciziei, instanța a reținut, în

esență, că imobilul ce a făcut obiectul contractului de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 295/2002 nu era proprietatea SC A.

SA și ca urmare contractul este lovit de nulitate absolută, întrucât

vânzătorul nu avea drept de dispoziție asupra bunului vândut.

Împotriva deciziei nr. 113/2007 a Curții de Apel

Timișoara au formulat recurs reclamanții A.I. și SC A.I. SA,

recurs ce a fost admis prin decizia comercială nr. 2394/2008

pronunțată de Î.C.C.J., cauza fiind trimisă pentru rejudecare la

aceeași instanță.(...)

Curtea de Apel Timișoara, la a doua rejudecare după

casare, prin decizia civilă nr. 42/A/2010, a admis apelurile formulate de

pârâții SC A. SA, I.I. și I.E. împotriva sentinței civile nr.

1173/2006 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin. Sentința

a fost schimbată în tot, în sensul că s-a luat act de renunțarea

la judecată a reclamanților SC A.I. SA și A.I. asupra

acțiunii și a fost respinsă cererea intervenientului Consiliul

Local al Orașului B.H.

În motivarea deciziei, instanța de apel a reținut, în

esență, că cererea de intervenție în interes propriu

formulată de intervenientul Consiliul Local al Orașului B.H. a fost

admisă greșit de prima instanță, în condițiile în care

numai prin HG nr. 532/2002 și a anexei la acest act normativ nu s-a

demonstrat în mod neîndoielnic existența și întinderea domeniului

public al Orașului B.H., iar prin aceasta, că bunurile ce au

făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare a cărei nulitate

se solicită fac parte din domeniul public.

Bunurile ce fac obiectul contractului în litigiu sunt

prevăzute de Hotărârea nr. 29/1994 a Consiliului Local B.H. și

în conformitate cu art. 3 din această hotărâre, cu trimitere la anexa

I a aceleiași hotărâri, patrimoniul privat al SC A. SA cuprinde,

printre altele, sediul administrativ, clădire administrativă veche,

Vila K., două sere de flori, magazii.

Toate aceste bunuri au făcut parte la momentul

reorganizării SC A. SA din capitalul social al acesteia. Bunurile din

patrimoniul public au fost atribuite SC A. SA pentru a realiza obiectul de

activitate având o destinație publică, constatare  ce rezultă

din contractul de concesiune nr. 105/1995.

Prin urmare, în mod greșit a fost admisă cererea de

intervenție a Consiliului Local al Orașului B.H., în condițiile

în care intervenienta nu a demonstrat neîndoielnic că bunurile ce au

făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare a cărei

nulitate se solicită, fac parte din domeniul public, fiind inalienabile.

Împotriva deciziei civile nr. 42/2010 pronunțată de

Curtea de Apel Timișoara a formulat recurs intervenientul Consiliul Local

al Orașului B.H. prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea

hotărârii apelate, în sensul respingerii apelurilor formulate de pârâții

SC A. SA, I.I. și I.E. și, în consecință, menținerea

sentinței nr. 1173/2006 a Tribunalului Caraș-Severin.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a arătat

că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit

dispozițiile legale privitoare la regimul juridic al bunurilor ce fac

obiectul contractului în litigiu, respectiv că bunurile înstrăinate

fac parte din domeniul public al Orașului B.H. fapt ce rezultă din HG

nr. 532/2002, sentința civilă nr. 712/2003 a Curții de Apel

București.

În mod greșit s-a reținut că bunurile în litigiu

fac parte din capitalul social al SC A. SA, în condițiile în care în CF

nr. 213 la data de 14 august 1995 bunurile în cauză erau clar în posesia

societății pârâte.

La același moment bunurile erau tot în domeniul public al

statului, fapt ce rezultă din aceeași CF, bunurile respective

și-au păstrat regimul juridic ca fiind bunuri care fac parte din

domeniul public, schimbându-se doar proprietarii.

De asemenea, din sentința civilă nr. 4078/1997

pronunțată de Judecătoria Caransebeș rezultă că

imobilele aparțin domeniului public și că intimata pârâtă

SC A. SA avea înscris în CF sub nr. 231 numai dreptul de posesie, și nu de

proprietate asupra bunurilor care aparțin în mod legal domeniului public.

Aceeași mențiune se regăsește și în sentința nr.

712/2003.

Ca urmare, hotărârea instanței de apel este

nelegală.

Intimata-pârâtă SC A. SA a formulat întâmpinare prin care a

solicitat, în esență, respingerea recursului ca nefondat cu motivarea

că recurentul intervenient nu a făcut dovada că bunurile ce fac

obiectul contractului autentificat sub nr. 295/2002, încheiat cu I.I. și

I.E., aparține domeniului public.

Bunurile fac parte din capitalul social al SC A. SA, bunuri ce

au intrat de drept în proprietatea sa efectivă.

Și intimații-pârâți I.I. și I.E. au formulat

întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat,

arătând că bunul înstrăinat a fost proprietatea SC A. SA, fapt

dovedit de actele de la dosar.

La încheierea contractului, cei doi cumpărători au

fost de bună-credință, iar după încheierea contractului de

vânzare-cumpărare dreptul de proprietate a fost intabulat.

Analizând decizia recurată, în raport de criticile

formulate, în limitele controlului de legalitate, s-a constatat că

recursul este fondat.

Astfel, complexul imobiliar situat în Orașul B.H., nr. top

13/2, 12/b/a, 14, 11/4 proprietatea Statului Român, a fost administrat de Regia

Autonomă județeană de Gospodărie Comunală și

Locativă a județului Caraș-Severin.

Prin hotărârea nr. 12/21 mai 1993, Consiliul Local B.H. a

hotărât înființarea RA A., iar la data de 9 septembrie 1994 prin

hotărârea nr. 29 s-a dispus reorganizarea RA A. B.H. în societate

comercială pe acțiuni, cu capital parțial de stat sub denumirea

de SC A. SA.

Potrivit art. 4 din hotărârea nr. 29 din 9 septembrie 1994,

SC A. SA „preia în administrare pentru efectuarea serviciilor publice cuprinse

în obiectul său de activitate patrimoniul public” conform anexei 2.

La data de 11 ianuarie 1995 s-a încheiat contractul de

concesiune nr. 105/4 prin care Consiliul Local al Orașului B.H. a cesionat

pe o perioadă de 15 ani administrarea rentabilă a stațiilor de

prelucrare, tratarea apei potabile și rețele de distribuție

aferente (...) precum și a rețelelor termice aferente. Toate bunurile

mobile și imobile utilizate pentru realizarea serviciului public

aparțin

domeniului statului

.

Contractul de concesiune nr. 105/47/1995 a fost reziliat

însă prin sentința civilă nr. 1288/11 mai 2000

pronunțată în dosarul nr. 7xx/2000 al Judecătoriei

Caransebeș din culpa SC A. SA.

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.

295/23 ianuarie 2002, SC A. SA B.H., deși avea doar în administrare

bunurile mobile și imobile pentru efectuarea serviciilor publice cuprinse

în obiectul său de activitate, a vândut către I.I. și I.E.

imobilele înscrise în noua CF nr. 213 localitatea B.H. (...).

Faptul că bunurile înstrăinate se aflau doar în

administrarea societății vânzătoare rezultă din înscrierea

din CF nr. 213 B.H., (…) cât și din declarațiile privind taxele

pentru folosința terenurilor din care rezultă că SC A. SA a

achitat taxe pentru folosirea terenurilor aflate în concesiune.

În condițiile în care intimata-pârâtă SC A. SA a

preluat doar în administrare, pentru efectuarea serviciilor publice cuprinse în

obiectul său de activitate, patrimoniul public aparținând domeniului

public fără un temei legal și  prin aplicarea greșită

a unor dispoziții legale, Curtea de apel, prin decizia recurată, a

stabilit că bunurile înstrăinate au făcut parte din capitalul

social al SC A. SA cu referire la art. 3 din Hotărârea nr. 29 din 9

septembrie 1994 a Consiliului Local, articol care stabilește doar valoarea

capitalului social al SC A. SA, respectiv 255.500 lei conform anexei 1,

anexă în care nu se regăsesc însă bunurile înstrăinate,

aceste bunuri fiind proprietate publică conform art. 4 din aceeași

hotărâre cu referire la anexa 2.

Bunurile ce au făcut obiectul contractului de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 295/2002 fac parte din complexul

imobiliar înscris în CF nr. 1/1992 și top 13/2-11-12/2/1-14, bunuri

proprietatea Statului Român din anul 1923, bunuri administrate de Regia

Autonomă Județeană de Gospodărie Comunală și

Locativă a județului Caraș – Severin până în anul 1991

când, prin decizia nr. 493 din 19 iulie 1991 a Prefectului județului Caraș-Severin, această regie și-a schimbat denumirea în Regia

Autonomă P. Caraș-Severin, iar prin Hotărârea nr. 29/9

septembrie 1994 a Consiliului Local al Orașului B.H. se

înființează SC A. SA care, potrivit art. 4, a primit în administrare bunurile proprietate publică.

Astfel bunurile care fac parte din domeniul public al statului

sau ale unităților administrativ teritoriale sunt inalienabile, ele

putând fi date în administrarea regiilor autonome ori instituțiilor

publice sau pot fi concesionate, ceea ce s-a întâmplat și în cauza de

față.

Potrivit art. 1274 C. civ., vânzătorul vinde dreptul de

proprietate asupra bunurilor în condițiile art. 1310 C. civ. Întrucât contractul este translativ de proprietate, vânzătorul trebuie să fie

titularul dreptului înstrăinat, prima instanță dând corect

eficiență principiului de drept nemo ad alium transferere potest,

guam ipse habet, coroborat cu dispozițiile art. 948 C. civ. și art. 963 C. civ.

Înscrierile în Cartea Funciară nu înlătură

sancțiunea nulității absolute a contractului de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 295/2002, sancțiune

aplicată corect de prima instanță, în raport de

dispozițiile legale expuse și nici nu face dovada dreptului de

proprietate în condițiile art. 1169 C. civ.

Intimatul intervenient Consiliul Local a solicitat nulitatea

absolută a contractului de vânzare - cumpărare, sancțiune ce

intervine pentru nerespectarea unor condiții de valabilitate a actului,

iar cauzele de nulitate trebuie să existe la momentul încheierii actului,

astfel că nu se poate reține că intervenientul a repus în

discuție „într-un alt cadru juridic aceeași problemă, și

anume a nelegalității și netemeiniciei înscrierii în Cartea

Funciară a SC A. SA cu privire la aceleași bunuri imobile ce fac

obiectul CF 213 B.H.”, aspect reținut greșit de instanța de

apel.

Este adevărat că potrivit art. 20 alin. (2) din Legea

nr. 15/1990 „bunurile din patrimoniul societăților comerciale sunt

proprietatea acesteia, cu excepția celor dobândite cu alt titlu”, dar

intimatei-pârâte SC A. SA i s-au transmis imobilele ce au făcut obiectul

contractului de vânzare-cumpărare în administrare, și nu în

proprietate, instanța de apel aplicând greșit dispozițiile

legale evocate.

Așadar, bunurile în litigiu nu au intrat legal, pe calea

privatizării, în proprietatea exclusivă a intimatei-pârâte SC A. SA,

ci în raport de dispozițiile art. 136 alin. (4) din Constituție,

revizuită, și art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/1998,

imobilele au fost date în administrarea societății fapt ce

rezultă din hotărârea nr. 29/9 septembrie 1994 emisă de

Consiliul Local B.H., bunurile proprietate publică fiind inalienabile.

Inalienabilitatea bunurilor care constituie obiect al dreptului

de proprietate publică impune nu numai soluția interdicției

înstrăinării lor, ci și imposibilitatea dobândirii acestora de

către terți prin orice alt mod de dobândire reglementat de lege. Art.

11 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 dispune că actele juridice încheiate

cu încălcarea principiului inalienabilității dreptului de

proprietate publică sunt lovite de nulitate absolută.

Imobilele proprietate publică ce au făcut obiectul

contractului de vânzare-cumpărare nr. 295/2002 nu au fost dezactivate din

domeniul public prin decizia autorității competente în

condițiile legii și trecute în domeniul privat al statului sau al

unității administrativ teritoriale pentru a putea urma regimul

juridic al bunurilor din acest domeniu.

Chiar în contractul a cărei nulitate s-a solicitat se

precizează că imobilele au „fost dobândite prin posesie” dar bunurile

din domeniul public nu pot fi dobândite în acest mod, fiind inalienabile

și imprescriptibile, iar sancțiunea aplicabilă actelor încheiate

cu nerespectarea dispozițiilor legale atrage nulitatea absolută,

nulitate prevăzută expres de dispozițiile art. 11 alin. (2) din

Legea nr. 213/1998, aspect reținut corect de prima instanță.

Bunurile proprietate publică sunt imprescriptibile atât

extinctiv, cât și achizitiv, fapt ce rezultă din dispozițiile

art. 11 din Legea nr. 213/1998, cât și din dispozițiile art. 1844 C. civ.

Imobilele în litigiu au fost date în administrarea SC A. SA B.H.

în scopul realizării obiectului său de activitate.

Potrivit dispozițiilor de principiu prevăzute de art.

12 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 titularul dreptului de administrare poate

să posede, să folosească bunul și să dispună de

acesta în condițiile în care i-a fost dat în administrare și ca

urmare titularul dreptului de administrare nu are drept de dispoziție

juridică asupra bunurilor astfel încredințate.

Nu poate fi reținută apărarea pârâților I.I.

și I.E. în sensul că au fost cumpărători de

bună-credință în condițiile în care contractul de

vânzare-cumpărare a fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor

legale imperative și cu nesocotirea regimului juridic al

proprietății publice, fapt cunoscut atât de cumpărători cât

și de vânzători în raport de actele ce au stat la baza contractului.

Contractul fiind lovit de nulitate absolută presupune un act nevalabil

încheiat, raporturile juridice generate de actul juridic lovit de nulitate

fiind desființate.

Ca efect al nulității absolute

intimații-pârâți I.I. și I.E. nu au fost niciodată

proprietarii imobilelor în litigiu și ca urmare nu pot susține

că prin HG nr. 532/2002 bunurile din proprietatea lor au fost trecute în

proprietatea publică.

Față de considerentele expuse s-a constatat că

instanța de apel a interpretat și aplicat greșit

dispozițiile legale incidente în cauză, motiv pentru care Înalta

Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a admis recursul formulat de recurentul intervenient Consiliul Local B.H. împotriva

deciziei nr. 42/A din 25 februarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel

Timișoara  și, în consecință, a modificat decizia

recurată, în sensul că apelurile formulate de pârâții SC A. SA,

I.I. și I.E. formulate împotriva sentinței civile nr. 1173/20 aprilie

2005 a Tribunalului Caraș-Severin, au fost respinse ca nefondate.

Au fost păstrate ca fiind legale dispozițiile

sentinței cu privire la admiterea cererii de intervenție în interes

propriu formulată de intervenientul Consiliul Local al Orașului B.H.

vizând constatarea nulității absolute a contractului de

vânzare-cumpărare intervenit între SC A. SA B.H. în calitate de

vânzător și I.I. și I.E. în calitate de cumpărător,

autentificat sub nr. 295 din 23 ianuarie 2002 de către BNP R.L.A., cu

consecința radierii înscrierii dreptului de proprietate în CF în baza

contractului de vânzare-cumpărare menționat precum și

restabilirea situației anterioare.(...)