ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4871/2005

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată la 13 august 2002 reclamanta Comunitatea de Avere a Fostului

Regiment Confinian Romano-Bănățean nr. 13 din Caransebeș a chemat în judecată

pârâta SC H. SA Băile Herculane, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se

va pronunța să se anuleze privatizarea făcută prin Ordinul Ministrului

Comerțului și Turismului nr. 154 din 28 aprilie 1991 privind vila Cerna,

situată în Băile Herculane, să se dispună radierea dreptului de proprietate al

pârâtei asupra acestui imobil, înscris în C.F. nr. 90 Băile Herculane, iar în

baza prevederilor Legii nr. 10/2001, cu referire la art. 46 alin. (1)-(4) din

lege, să se dispună intabularea dreptului de proprietate al reclamantei asupra

imobilului.

În motivarea cererii

sale, reclamanta a învederat că a fost proprietara imobilului în litigiu până

în anul 1950, când acesta a fost naționalizat prin Decretul nr. 92/1950 și

trecut în proprietatea statului, apoi dat în administrare operativă pârâtei,

iar prin ordinul nr. 154/1991 s-a trecut în proprietatea pârâtei, care și-a

intabulat acest drept în cartea funciară, reclamanta invocând prevederile art. 46

din Legea nr. 10/2001.

Pârâta a ridicat în

instanță excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, întrucât nu

a făcut dovada că este continuatoarea în drepturi a fostei Comunități de Avere

Caransebeș.

Au fost introduse în

cauză, în calitate de pârâte, SC C.C. SRL Băile Herculane și Ministerul

Turismului București.

Prin sentința civilă

nr. 885 din 1 aprilie 2003, Tribunalul Caraș-Severin a respins acțiunea

reclamantei.

În considerentele

sentinței s-a reținut starea de fapt descrisă de reclamantă în motivarea

cererii de chemare în judecată, preluarea imobilului de la reclamantă prin

Decretul nr. 92/1950, trecerea acestuia în patrimoniul pârâtei prin ordinul

evocat și vânzarea imobilului pârâtei SC C.C. SRL Băile Herculane prin

contractul nr. 1200/2000.

Cu referire la cererea

de reconstituire a dreptului de proprietate în temeiul prevederilor Legii nr. 10/2001,

instanța a reținut că această cerere este prematură, întrucât unitatea deținătoare

nu s-a pronunțat asupra notificării prin decizie sau dispoziție conform art. 23

alin. (1) din Legea nr. 10/2001, pentru a da posibilitate persoanei

îndreptățite să o atace în instanță, iar reclamanta nu a cerut instanței

obligarea pârâtei la emiterea acestei decizii.

Prin reținerea

excepției prematurității acțiunii, tribunalul nu a mai examinat excepția lipsei

calității procesuale active a reclamantei, ridicată de pârâte, considerând că

excepția prematurității cererii are prevalență față de cea a lipsei calității

procesuale active a reclamantei.

Împotriva sentinței a

declarat apel reclamanta, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei spre

rejudecare instanței competente, anume Judecătoria Caransebeș și în subsidiar,

modificarea sentinței în sensul admiterii cererii introductive.

În motivarea apelului,

reclamanta a susținut că prezentul litigiu este o cerere de anulare de drept

comun, de competența judecătoriei, nu s-a cerut anularea unui act administrativ

sau a unui act de respingere a cererii de restituire întemeiată pe prevederile

Legii nr. 10/2001 și instanța nu s-a pronunțat asupra ordinului nr. 154/1991

prin care s-a dispus privatizarea imobilului.

Apelul declarat de

reclamantă a fost admis de Curtea de Apel Timișoara prin decizia civilă nr. 154

din 17 februarie 2004, care a anulat sentința atacată și a trimis cauza la

Judecătoria Caransebeș, spre competentă soluționare.

În motivarea soluției

s-a invocat argumentul că nici o dispoziție a Legii nr. 10/2001 nu conferă

tribunalului competența de a judeca acțiunea având ca obiect anularea

privatizării imobilului, astfel că, în lipsa unei dispoziții exprese, o

asemenea acțiune este de competența judecătoriei.

Nu se poate invoca

dispoziția art. 17 C. proc. civ., se arată în considerentele deciziei, pentru

că concluzia contrară ar înfrânge normele de competență materială și ar

considera de atributul tribunalului judecarea nu numai a contestației la Legea

nr. 10/2001, dar și a cererilor de constatare a nulității actelor de

vânzare-cumpărare sau de privatizare a imobilelor preluate abuziv în

proprietatea statului.

Împotriva deciziei

pronunțate în apel au declarat recurs pârâtele SC H. SA Băile Herculane și SC

C.C. SRL.

Recurentele, deși au

formulat cereri distincte de recurs, invocă un motiv comun și anume

nelegalitatea deciziei, solicitând admiterea recursurilor, casarea deciziei și

trimiterea cauzei instanței de apel pentru a soluționa apelul.

În argumentarea recursurilor

se susține că tribunalului îi revine competența de a soluționa în primă

instanță contestația formulată de persoana îndreptățită împotriva deciziei sau

dispoziției emisă de unitatea deținătoare, conform art. 24 alin. (8) din Legea

nr. 10/2001, iar prin aplicarea prevederilor art. 17 C. proc. civ. aparține

tribunalului și judecarea cererilor accesorii și incidente, cum este în

prezenta cauză cererea de constatare a nulității actului de privatizare.

Recursul declarat de

pârâte este întemeiat.

Prezenta acțiune a

fost introdusă în temeiul Legii nr. 10/2001, finalitatea urmărită de

intimata-reclamantă fiind retrocedarea imobilului descris în cererea de chemare

în judecată.

Privitor la acest

capăt de cerere formulat ca o cerere principală, competența în caz de

contestare sau chiar neemitere a deciziei aparține tribunalului în a cărui

circumscripție teritorială se află sediul unității deținătoare, prevede art. 24

alin. (8) din Legea nr. 10/2001.

În tăcerea legii, care

referitor la chestiunile prejudiciale nu aduce nici o deslușire, sunt

aplicabile normele generale de procedură, printre care art. 17 C. proc. civ.

care dispune că cererile accesorii și incidente sunt în căderea instanței

competente să judece cererea principală.

Textul de lege are în

vedere cererile care sunt în legătură cu acțiunea principală, condiție care

este realizată în prezentul litigiu, constatarea nulității actului de

privatizare este o chestiune premergătoare, de rezolvarea căreia depinde

soluționarea capătului principal, de retrocedare a imobilului.

Cu aceste argumente,

recursurile pârâtelor se vor admite, se va casa decizia atacată cu trimiterea

cauzei aceleiași instanțe pentru soluționarea apelului, în cadrul căreia se vor

lua în examinare excepțiile invocate, asupra cărora instanța nu s-a pronunțat,

optând pentru prevalența excepției de prematuritate a acțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de

pârâtele SC H. SA Băile Herculane și de SC C.C. SRL Băile Herculane împotriva

deciziei nr. 154 din 17 februarie 2004 a Curții de Apel Timișoara, secția

civilă, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe, pentru

soluționarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iunie 2005.