Decizia nr. 1261/2022 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 256/2014 a Tribunalului Caraș-Severin

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea formulată la 21.07.2009, Ministerul Apărării Naționale a solicitat instanței - în contradictoriu cu Orașul Băile Herculane, prin Primar, Consiliul local Băile Herculane și A. - să se dispună obligarea pârâților de a-i lăsa în deplină proprietate și posesie imobilul situat în str. x, "grădină în Lunca de sus cu construcție", înscris în CF nr. x Băile Herculane, nr. cadastral xb și în consecință să rectifice cartea funciară în sensul radierii dreptului de proprietate al Orașului Băile Herculane, din CF nr. x și restabilirii situației anterioare de carte funciară, prin reînscrierea dreptului de proprietate al reclamantului, în CF nr. x.

Primul ciclu procesual Prin sentința nr. 256 din 20 martie 2014, Tribunalul Caraș-Severin, secția I civilă, a respins acțiunea ca nefondată. Soluția a fost menținută de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă care, prin decizia nr. 165 din 19 noiembrie 2014, a respins apelul reclamantului Ministerul Apărării Naționale. Prin decizia 994 din 31 martie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursul declarat de reclamantul Ministerul Apărării Naționale, reprezentat de Direcția pentru Relația cu Parlamentul și Asistență Juridică împotriva deciziei nr. 165 din 19 noiembrie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Al doilea ciclu procesual Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. x/2009** și au fost administrate noi probe în rejudecare. Prin decizia nr. 14 din 26 ianuarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a fost respins apelul formulat de reclamantul Ministerul Apărării Naționale, reprezentat de Direcția pentru Relația cu Parlamentul și Asistență Juridică împotriva sentinței civile nr. 256/20.03.2014 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în contradictoriu cu pârâții intimați Consiliul Local Băile Herculane, Orașul Băile Herculane prin Primar, B., C., D., E., F., G., H., I., J., S.C. K. S.R.L. și L.. Reclamantul-apelant a fost obligat să plătească pârâților-intimați F., C. și D. suma de 4.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel - primul ciclu procesual, pârâților-intimați F., G., C. și D. suma de 5000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, pârâților-intimați C., E., G. și S.C. K. S.R.L. suma de 4.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel - al doilea ciclu procesual. Prin decizia nr. 1485 din 5 octombrie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursul declarat de reclamantul Ministerul Apărării Naționale reprezentat de Direcția pentru Relația cu Parlamentul și Asistență Juridică împotriva deciziei nr. 14 din 26 ianuarie 2017 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Rejudecarea cauzei Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. x/2017 la data de 29.11.2017. Prin încheierea din data de 22 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar, s-a dispus sesizarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal cu cererea de soluționare a excepției de nelegalitate a Hotărârii Guvernului 532/2002, poziția de la nr. 10, cod clasificare 1.6.4 din Anexa 5, excepție invocată de reclamanta apelantă Ministerul Apărării Naționale și în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea 554/2004, s-a suspendat cauza până la momentul soluționării excepției. La data de 11.06.2021 intimatul pârât Orașul Băile Herculane prin Primar, a depus cerere de repunere pe rol, întrucât prin Decizia nr. 3378/03.06.2021 Înalta Curte de Casație și Justiție - prin respingerea recursului reclamantului recurent - a soluționat definitiv și irevocabil excepția de nelegalitate a H.G. nr. 532/2002 invocată de acesta, nemaifiind motivele de suspendare a judecății cauzei. Prin încheierea din data de 16 septembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, instanța a pus în discuția părților cererea de repunere pe rol a cauzei și a dispus admiterea aceasteia, fiind soluționată definitiv și irevocabil cauza privind excepția de nelegalitate a H.G. nr. 532/2002, soluționare până la care s-a dispus suspendarea judecării prezentului dosar. Curtea a apreciat necesară atașarea dosarului nr. x/1999 al Tribunalului Caraș Severin, în vederea respectării îndrumărilor obligatorii ale Deciziei de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 1485/05.10.2017 pronunțată în Dosarul nr. x/2009, sub aspectul verificării condițiilor în care S.C. M. S.A. Băile Herculane - pârâtă în dosarul finalizat prin sentința civilă nr. 932/2 noiembrie 1999 a Tribunalului Caraș Severin, terț în raport cu pârâții din prezenta cauză - a deținut imobilul litigios și care erau raporturile sale juridice cu pârâtul din cauza de față care s-a intabulat, în anul 2006, cu imobilul ce a făcut obiectul dosarului nr. x/1999 al Tribunalului Caraș-Severin. La data de 18.01.2022 a fost atașat dosarul nr. x/1999 al Tribunalului Caraș Severin.

Decizia curții de apel Prin decizia nr. 49 din 24 februarie 2022, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a respins apelul formulat de către apelantul reclamant Ministerul Apărării Naționale, reprezentat de Direcția pentru Relația cu Parlamentul și Asistență Juridică împotriva sentinței civile nr. 256/20.03.2014 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în dosarul nr. x/2009. A obligat reclamantul apelant să plătească: pârâților intimați F., C. și D. suma de 4000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel - în primul ciclu procesual, intimaților F., G., C. și D. suma de 5000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, în recurs, pârâților intimați C., E., G. și S.C. K. S.R.L. suma de 4000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel - în al doilea ciclu procesual, pârâtului intimat F. suma de 3000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs și pârâtului intimat C. suma de 4000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel - în al treilea ciclu procesual. În motivare, față de dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., a reținut că s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat incidența prevederilor Decretului Lege nr. 115/1938 în ceea ce privește efectele înscrierii din anul 1928 (cu toate că, la acea epocă, decretul în discuție nu fusese încă adoptat, acesta aplicându-se în Transilvania și Banat abia în urma promulgării Legii cu nr. 241/1947) pe seama predecesorului reclamantului-apelant. Cu privire la obligațiile instituie în rejudecare, acestea se referă la analiza titlurilor exhibate de părți relativ la dovada dreptului de proprietate prin raportare la dispozițiile Decretului Lege nr. 115/1938, precum și verificarea opozabilității sentinței nr. 932/02.11.1999, pronunțată în dosarul nr. x/1999 de Tribunalul Caraș-Severin față de terțul-intimat-pârât în prezenta cauza, urmând a se verifica și stabili ce raporturi juridice existau între pârâta din litigiul anterior - S.C. M. S.A. Băile Herculane - și actualul pârât și, nu în ultimul rând, condițiile în care această societate a deținut imobilul. Curtea de apel a analizat dosarul nr. x/1999 al Tribunalului caraș Severin, reținând parcursul procesual al acestuia, precum și că ultima hotărâre a fost sentința civilă cu nr. 932/2.11.1999 a Tribunalului Caraș-Severin, prin care s-a admis în totalitate acțiunea reclamantului, inclusiv cu privire la topograful 12/b lunca de sus grădină de 4907 m.p., actualmente vila MAPN, spații de locuit și spații comerciale, astfel cum au fost identificate în expertiza efectuată în dosarul judecătoriei Caransebeș, hotărâre ce a rămas irevocabilă prin respingerea căilor de atac. Instanța a reținut că sentința a fost pronunțată sub imperiul vechiul cod de procedură în versiunea anterioară modificărilor aduse prin O.U.G. nr. 138/02.10.2000. Anterior acestor modificări legislative și care au intrat în vigoare 3 luni mai târziu (potrivit art. 9 din ordonanță) hotărârile nepuse în executare în termenul de prescripție a executării silite (cum este și sentința în discuție devenită definitivă și susceptibilă a fi pusă în executare, conform art. 377, 372, 374 și 376 din vechiul C. proc. civ. la data de 26.04.2000 - data pronunțării deciziei în apel) își pierdeau nu numai puterea executorie, dar și puterea lucrului judecat între părțile litigante (și cu atât mai mult față de terți cum este și pârâtul din prezentul dosar). Ca urmare, reține instanța, între intimații pârâți din cauza pendinte - și anume Consiliul Local Băile Herculane, Orașul Băile Herculane prin Primar - și S.C. M. S.A. Băile Herculane nu au existat nici un fel de raporturi juridice. dreptul de administrare operativă pe care fostele unități economice socialiste de stat l-au avut asupra bunurilor care le-au fost repartizate din fondul unitar al proprietății socialiste de stat a fost convertit în drept de proprietate prin efectul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 15/07.08.1990. Este ceea ce s-a întâmplat cu bunurile imobile înscrise în CF x Băile Herculane, aflate în administrarea operativă a fostei Întreprinderi Balneare de Turism, reorganizată sub forma unei societăți pe acțiuni denumită S.C. M. S.A. Băile Herculane. În concluzie, imobilele în discuție nu puteau fi dobândite în proprietate de către S.C. M. S.A. Băile Herculane decât dacă, anterior, s-au aflat în administrarea operativă a unei întreprinderi socialiste de stat (în speță Întreprinderea Balneară și de Turism Băile Herculane). Pe parcursul litigiului anterior, apelantul-reclamant a recunoscut acest aspect, adăugând, însă, că preluarea bunurilor din patrimoniul său s-ar fi făcut abuziv. Acestea sunt condițiile în care S.C. M. S.A. Băile Herculane a dobândit în proprietate imobilele revendicate de către reclamant, prin efectul dispozițiilor art. 20 alin. (2) din Legea cu nr. 15/1990 Din actele și lucrărilor ambelor dosare, nu rezultă că S.C. M. S.A. Băile Herculane ar fi deținut în proprietate N. (și terenul aferent) în care funcționează dispensarul și stația de ambulanță a orașului și care se circumscriu domeniului public al celui din urmă. Cu privire la legalitatea preluării imobilelor de către statul român, Curtea a reținut, în esență, că din interpretarea coroborată a articolelor citate din Constituția de la 1952 în vigoare la data emiterii HCM nr. 9/1960 nu rezultă că în perioada anterioară anului 1990 ar fi existat distincția dintre domeniul privat și domeniul public al statului (si subsecvent al ministerelor din subordine). Pentru dobândirea bunurilor ca proprietate socialistă de stat nu era necesară nici radierea din cartea funciară a fostului proprietar tabular și nici înscrierea corelativă a statului român, ceea ce explică de ce, formal, reclamantul - apelant a rămas în continuare proprietar în cartea funciară cu toate că, în noul context politic și legislativ instaurat după anul 1945, un minister aflat în subordinea puterii executive nu putea avea decât în administrare bunuri ce aparțineau proprietății socialiste de stat. În concluzie, instanța de apel a reținut că, în speță, intimații - pârâți persoane juridice au făcut dovada contrară celor reținute prin sentința din 1999 - care nu li se poate opune cu putere de lucru judecat. Apartenența la domeniul public al unității administrativ - teritoriale a unei părți din topograful 12/b (ulterior dezmembrat) pe criteriul utilității publice (pe teren fiind evidențiată N. imobil ce găzduiește dispensarul localității și Stația de Ambulanță a orașului) a fost confirmat de instanțele de contencios administrativ prin hotărârile pronunțate în dosarul nr. x/2018, fiind respinsă excepția de nelegalitate a H.G. nr. 532/2002.

Recursul Împotriva acestei decizii, reclamantul a declarat recurs, care face obiectul prezentului dosar. Criticile au fost întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Instanța de apel nu a răspuns criticilor aduse sentinței pronunțate de Tribunalul Caraș Severin asupra temeiniciei sau legalității acesteia. Astfel, instanța de apel în rejudecare s-a limitat a răspunde la cele dispuse prin decizia de casare, iar aceste rețineri nu reflectă situația reală. Considerentele sunt contradictorii și fățiș părtinitoare favoarea intimaților pârâți respectiv orașul Băile Herculane, întrucât instanța a procedat la demonstrarea împrejurării că imobilul din litigiu a devenit proprietatea S.C. M. sa Băile Herculane reținând diverse temeiuri de drept, toate împotriva staturilor irevocabile prin sentința 932 și concluzionează în contra acesteia. Astfel, raportat la utilitatea publică, instituția ce funcționează în imobil sub nici o formă acesta nu putea fi proprietatea acestei societăți, deci neapărat a rămas în patrimoniu fostului Consiliul Popular al orașului Herculane (a pârâtului orașul Băile Herculane). Că este așa o arată reținerea instanței care apreciază că acesta a devenit proprietar al imobilului undeva după anul 1990 fără vreun titlu, reținere nelegală și în contra sentinței nr. 932 a Tribunalului Caraș Severin, despre care în mod nelegal se susține că și ar fi pierdut puterea executorie și puterea lucrului judecat, deși art. 404 din Codul de procedură de la 1865 vorbește de termen de neexecutare de 30 de ani. De altfel, pe toată durata procesului din 1991, Băile Herculane a susținut că atât imobilul cf x Băile Herculane cât și cel din Cf x se află în proprietatea sa abia în faza de executare a constatat că imobilul CF x actualmente vila MApN spații de locuit și comerciale nu se găsește în patrimoniul său. Uletrior, au demarat cercetările și se identifica că imobilul se află în posesia și folosință orașului Băile Herculane Prin decizia 38/2004 a Curții de Apel Timișoara, cu obiect contestație la executare s-a reținut că acest imobil nu este în proprietatea M. S.A., cum rezultă din ordin 154/1991 al Ministerului Comerțului și Turismului. Nelegală este și susținerea instanței, în sensul că nu au putut dobândi mod valabil dreptul de proprietate niciunul din posesorii subsecvențe pentru că nu și ar fi intabulată acest drept în Cartea funciară, întrucât potrivit regimului publicității imobiliare reale instituit de lege a din 1938 doar înscrierea drepturilor în CF are menirea de a transmite în mod valabil aceste drepturi are caracter constitutiv. Așadar, din moment ce proprietarul tabular al imobilelor MAPN nu s-a schimbat, rezultă că aceste bunuri nu au ieșit niciodată în mod legal din proprietatea sa, deci are dreptul să le revendice de la orice persoană care le poate să posedă. Pârâtele nu o făcut dovada dobândirii în vreun fel a dreptului de proprietate asupra imobilelor, iar simpla reglementarea articolului 20 al legii nr. 15/1990, chiar urmată de un ordin al secretarului de stat,nu poate să fie un titlu valabil, câtă vreme nu a fost urmată de intabulare În mod nelegal, după concluzia că imobilul litigios ar fi rămas în patrimoniul fostului Consiliul Popular, instanța de apel mai reține și legalitatea preluării imobilelor de către statul român și concluzionează că intimații pârâți persoane juridice au făcut dovada contrară celor reținute prin sentința din 1990 care nu le poate fi opusă cu putere de lucru judecat Cu alte cuvinte nelegalitățile și abuzurile din perioada comunistă, în opinia instanței de apel, trebuie menținute și în continuare. Față de acest aspect, recurentul susține că decretul lege nr. 115/1938 a fost în vigoare fără excepții în toată această perioadă și a supraviețuit comunismului, fiind abrogat prin Legea nr. 71/2011, iar înscrierea dreptului de proprietate al MAPN ului în Cartea funciară este singura cu caracter constitutiv de drept. Recurentul subliniază că sentința civilă nr. 932/1999 are putere de lucru judecat și este opozabil pârâților din prezenta cauză, până la proba contrară, așa cum a reținut Înalta Curte în decizia de casare nr. 1484, probă contrară care nu a fost produsă, singură dovada dreptului de proprietate este a Ministerului Apărării Naționale. Recurentul reia susținerea că imobilul cu numărul CF x a trecut în anul 1922 în proprietatea Ministerului de război și nu în administrarea acestuia; așadar Curtea de Apel nu poate analiza cauza din perspectiva unui bun aparținând statului și aflat în administrarea unei instituții Se susține și că instanța de apel ar fi aplicat greșit dezlegările de drept date de Înalta Curte regimului de carte funciară instituit prin Decretul lege nr. 115/1938. Este greșită susținerea instanței de apel, că nici nu era nevoie ca preluarea imobilului de către stat să fie urmată de înscrierea dreptului în Cartea funciară. Cu privire la acest aspect, recurentul susține că dreptul Ministerului nu a fost pierdut niciodată și nici dobândit sau transmis celor care au preluat abuziv invocând în acest sens sentința 932. De altfel, înscrierea în anul 2003 a dreptului de proprietate publică în CF x Băile Herculane în favoarea pârâtului este fără efect pentru că înscrierea nu beneficiază de efectul constitutiv de drepturi și s-a făcut cu încălcarea art. 19 din același act normativ respectiv decretul lege nr. 115/1938. Instanța de apel este consecventă în a considerat dreptul apelantului reclamant ca fiind un drept de administrare și nu de proprietate, sens în care a încălcat și prevederile obligatorii ale instanței de casare stabilite prin decizie de casare nr. 1485, pentru că avea obligația de a proceda la verificarea legalității titlului în baza căruia a avut loc înscrierea pârâtului în Cartea funciară, ceea ce instanța de apel nu a făcut. Recurentul face referire și la situația de fapt respectiv poziționarea exactă a imobilului parcelele Cum se identifică în planul cadastral. În final, concluzionează că nici una dintre părțile din litigiul nu poate opune un titlu valabil sau preferabil titlului Ministerului Apărării Naționale; mai susține și că contractul de vânzare cumpărare x/2008 încheiat între orașul Băile Herculane și intimatul B. este lovit de nulitate absolută, pentru că orașul Băile Herculane nu era titularul dreptului de proprietate Deci nu putea să înstrăineze ceva ce nu avem Iar ne valabilitatea obiectului constituie cauză de nulitate absolută a contractului indiferent de bună seara credința cumpărătorului. Referitor la pârâții ale căror drepturi sau născut prin activarea identificatorilor parcelelor de teren din anul 1818 registre cadastrale cu folie de posesie, recurentul a apreciat că nu opune titlul valabil, ci acte lipsite de conținut asupra unor imobile care nu mai există. De altfel, în privința acestor pârâți, prin prima decizie de casare Înalta Curtea dispus lămurirea controverselor ivite urmare a reorganizării cadastrale și inactivării vechilor cărți funciare din zonă, dar și analiza modului în care se au născut pretinsele dreptul ale respectivilor pârâți intimați După decizia de casare după casarea deciziei din apel din ciclul anterior reclamant recurentul a reiterat cererea de lămurire a aspectelor rămase neclare cu privire la această carte funciară; cererea formulată în fața instanței de apel a fost respinsă. Recurentul a reiterat și în actualul ciclu procesul cu ocazia rejudecării apelului cererea de probațiune depusă la termenul din 16 septembrie 2021, dar a fost respinsă de instanța de apel, deși toate părțile s-au opus respingerii. Cu privire la identificarea precisă a imobilului revendicat și la clarificarea suprapunerilor a reiterat opinia expertului asistent depusă în memoriu din ciclul procesual anterior, dând detalii de fapt. În final, solicită ca în situația în care nu se va impune ridicarea construcțiilor pentru care să au obținut autorizațiile de construcție, să fie obligați proprietarii construcțiilor să plătească proprietarului terenului o despăgubire, altfel îmbogățindu-se fără justă cauză. În plus, titularul dreptului de superficie datorează sub formă de rate lunare o sumă egală cu chiria stabilită pe Piața Liberă; în acest sens a invocat jurisprudență respectiv decizia 749 din 2011 a Înaltei Curți prin care s-a apreciat că o astfel de cerere este admisibilă cât timp superficiarul nu dovedește intenția proprietarului de el gratificat cu folosința terenului Așadar, apreciază că valoarea despăgubirilor trebuie stabilită în conformitate cu valoarea chirii stabilită prin HCL Băile Herculane.

Apărările formulate în cauză Intimații C., F., G., D., E. și S.C. K. S.R.L, au formulat întâmpinare, prin care au arătat că decizia recurată este temeinică și legală și drept consecință să se dispună respingerea recursului ca neîntemeiat, cu obligarea recurentului la cheltuieli de judecată în recurs. Unitatea administrativ teritorială Oraș Băile Herculane și Consiliul Local Băile Herculane reprezentate legal prin primar au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți Examinând conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, Înalta Curte constată că recursul reclamantului este nefondat și îl va respinge, în considerarea celor ce succed: Invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. 1865, recurentul susține că hotărârea instanței de apel nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate criticile aduse sentinței pronunțate de tribunal în primă instanță și, pe de altă parte, motivele exprimate sunt contradictorii, întrucât demonstrează că imobilul în litigiu a devenit proprietatea S.C. M. S.A. Băile Herculane, pentru ca, în final, să concluzioneze că aceasta aparține domeniului public de interes local al Orașului Băile Herculane. Înalta Curte reține caracterul nefondat al acestor critici, hotărârea recurată fiind motivată conform standardelor de claritate prevăzute de legea de procedură, într-o manieră precisă, logică și necontradictorie, care înlătură orice arbitrariu și face posibil controlul judiciar. Contrar susținerilor recurentului, decizia curții de apel reține, în sinteză, motivele esențiale de apel și oferă răspunsuri specifice și explicite acestora, raportându-se, totodată, la cele statuate cu caracter obligatoriu prin decizia de casare și la îndrumările date pentru etapa rejudecării. Astfel, instanța de apel reține, explicit, că obligațiile instituite în sarcina instanței de rejudecare prin decizia de casare, vizează următoarele împrejurări: a) analiza comparativă a titlurilor de proprietate exhibate de părțile în litigiu, în raport cu dispozițiile Decretului-Lege nr. 115/1938; b) verificarea opozabilității sentinței civile nr. 932 din 2 noiembrie 1999 a Tribunalului Caraș-Severin (pronunțată în dosar nr. x/1999); c) verificarea raporturilor juridice existente între S.C. M. S.A. Băile Herculane și pârâtul din prezentul proces, Orașul Herculane; condițiile în care menționata societate a deținut imobilul. În continuare, instanța de apel, acvirând dos.nr 2831/C/199, soluționat prin sentința civilă nr. 932/2.11.1999 a Tribunalului Caraș-Severin, analizează istoricul precedentului proces, hotărârile judecătorești pronunțate și efectele acestora. Este relevată împrejurarea că, același reclamant a revendicat mai multe imobile, toate identificate în CF x, inclusiv imobilul care face obiectul prezentului litigiu, în contradictoriu cu S.C. M. S.A. Băile Herculane și Consiliul Local al orașului Băile Herculane, însă, în urma rejudecării și modificării acțiunii, din acțiune în constatare în acțiune în revendicare, cel din urmă pârât a fost scos din proces, așa încât, finalmente, acțiunea nu a mai fost soluționată în contradictoriu cu aceasta. Totodată, instanța de apel reține că S.C. M. S.A. Băile Herculane a dobândit în proprietate acele bunuri imobile înscrise în CF x Băile Herculane care s-au aflat în administrarea operativă a fostei O., prin efectul direct al Legii nr. 15/1990 (art. 20 alin. (2), nu și "N. (și terenul aferent) în care funcționează dispensarul și stația de ambulanță a orașului și care se circumscriu domeniului public (...)". Prin urmare, instanța de apel reține, cu suficientă claritate, că imobilul care face obiectul prezentei acțiuni în revendicare nu a fost niciodată în posesia S.A. Băile Herculane, nu a intrat în patrimoniul acesteia prin efectul Legii nr. 15/1990, a rămas în patrimoniul fostului Consiliu Popular al Orașului Herculane, iar după anul 1990, "s-a circumscris domenialității publice a unității administrative". În acest sens, concluziile instanței de apel nu apar a fi contradictorii, în sensul celor afirmate de recurent. În continuare, instanța de apel analizează titlul de proprietate al Statului Român, din perspectiva evoluției istorice a actelor normative care s-au succedat în timp, concluzionând în sensul existenței unei proprietăți extratabulare a statului, mai bine caracterizate, și care poate fi opusă titlului de proprietate prevalat de reclamant în prezentul proces. Ceea ce se critică de fapt, prin recurs, este rezultatul la care instanța de apel a ajuns în ceea ce privește chestiunile de fapt și de drept deduse judecății, însă, în privința chestiunilor de drept, controlul de legalitate urmează a se face din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ. de la 1865. Referitor la motivul de recurs prin care se afirmă o greșită interpretare și aplicare a legii incidente, recurentul susține, în esență, că în mod injust instanța de apel a considerat că sentința civilă nr. 932/1999 a Tribunalului Caraș-Severin și-a pierdut puterea executorie și că intimații au făcut proba contrară celor statuate prin această hotărâre cu putere de lucru judecat; în mod greșit instanța de apel a reținut că imobilul în litigiu a trecut în administrarea reclamantului și nu în proprietatea sa; în mod greșit s-a apreciat că bunul nu a fost preluat abuziv de stat, ignorându-se împrejurarea că validitatea titlului statului impune concordanța lui cu prevederile constituționale și cu tratatele internaționale la care România era parte, conform art. 6 din Legea nr. 213/1948; instanța de apel a ignorat efectul constitutiv de drept al înscrierii în cartea funciară, sub imperiul Decretului-Lege nr. 115/1938 și a interpretat greșit dezlegările obligatorii ale instanței de casare atunci când a analizat titlurile exhibate de părți. Cu titlu preliminar, Înalta Curte reține că reclamantul, Ministerul Apărării Naționale, a promovat, în data de 21.07.2009, o acțiune în revendicare de drept comun, întemeiată în drept pe dispozițiile C. civ. 1864, în contradictoriu cu orașul Băile Herculane, Consiliul local al orașului Băile Herculane și subdobânditorii persoane fizice, solicitând recunoașterea dreptului său de proprietate cu privire la imobilul situat administrativ în str. x Băile Herculane, Grădina în Lunca de Sus și construcție, identificat în CF nr. x Băile Herculane, cu nr. top xb, nr. cad 626, cu suprafața de 4907 mp; rectificarea cărților funciare, în sensul radierii dreptului de proprietate înscris cu privire la același imobil și în CF nr. x Băile Herculane, în favoarea orașului Băile Herculane; constatarea nulității actelor subsecvente de transmitere a proprietății, încheiate cu privire la acest imobil, și obligarea pârâților posesori nelegitimi la predarea posesiei și la ridicarea construcțiilor pe care le-au edificat. În esență, reclamantul afirmă că are un drept de proprietate tabulară asupra imobilului pe care îl revendică, un drept înscris în favoarea autorului său în CF nr. x Băile Herculane, în temeiul Jurnalului Consiliului de Miniștri din 3 noiembrie 1922 și care nu a fost nicicând radiat, intabularea operând cu efect constitutiv, conform Decretului-Lege nr. 115/1938. Mai mult decât atât, reclamantul afirmă că dreptul său de proprietate a fost recunoscut cu privire la acest imobil, printr-o hotărâre judecătorească dată într-un alt proces, sentința civilă nr. 932 din 2 noiembrie 1999 a Tribunalului Caraș-Severin, hotărâre care se impune a fi recunoscută în prezent, prin efectul pozitiv al lucrului judecat. În privința pârâtului orașul Băile Herculane, reclamantul susține că acesta nu poate face dovada unui titlu de proprietate legal constituit și înscris în cartea funciară, întrucât intabularea din CF nr. x Băile Herculane, cu privire la imobilul în litigiu, s-a făcut fără ca în prealabil dreptul reclamantului să fi fost radiat din CF nr. x Băile Herculane, iar titlul de care pârâtul se prevalează, H.G. nr. 532/2002, care confirmă apartenența bunului imobil în litigiu la domeniul public de interes local, este un act juridic cu efect declarativ, iar nu constitutiv de drept, el nu are valoarea unui veritabil titlu de proprietate. Mai mult decât atât, autorul pârâtului, Statul Român, este un non dominus, întrucât a preluat abuziv imobilul din patrimoniul Ministerului de Război, nu și-a înscris nicicând dreptul de proprietate în cartea funciară, iar apoi l-a predat "abuziv" Sfatului Popular al Regiunii Timișoara, prin HCM nr. 9/1960. Prin urmare, susține recurentul reclamant, într-o analiză comparativă a titlurilor prevalate de părțile în litigiu, realizată în contextul incidenței Decretului-Lege nr. 115/1938(întrucât imobilul revendicat este suspus regimului de publicitate imobiliară prin cărți funciare), titlul său se impune a fi recunoscut ca fiind mai bine caracterizat, întrucât are calitatea de proprietar tabular al acestui imobil. Înalta Curte observă că, până la data declarării prezentului recurs, au fost finalizate două cicluri procesuale, fiind pronunțate două decizii de casare, obligatorii pentru instanțele de apel, care au procedat la rejudecarea litigiului în fond, și anume: Decizia nr. 944 din 31 martie 2015 a ÎCCJ și Decizia nr. 1485 din 5 octombrie 2017 a ÎCCJ. Prin aceste hotărâri judecătorești irevocabile, s-a statuat, cu putere de lucru judecat, în privința următoarele chestiuni esențiale în acest proces: - imobilul din C.F. nr. x Băile Herculane, nr. top xb, a fost transmis predecesorului reclamantului, Ministerul de Război, cu titlu de cesiune, în baza Jurnalului Consiliului de Miniștri nr. 4070 din 3 noiembrie 1922, dreptul de proprietate astfel dobândit fiind intabulat, conform încheierii nr. 303 din 24 februarie 1928, emisă de Biroul de carte funciară al Judecătoriei Mixte Orșova; - terenul în litigiu face parte din parcela cu număr cadastral x și se suprapune cu imobilele integrate în sistemul de cadastru și carte funciara cu nr. cad. electronic x pe o suprafața de 1043 mp, curți construcții, nr. cad. electronic x parțial cu suprafața de 88 mp, cu nr. cad. electronic x pe o suprafața de 218 mp.-curti construcții și cu nr. cad. electronic x pe o suprafața de 158 mp- curți construcții. S-a avut în vedere că, operațiunile de carte funciară prin care să se pună în concordanță situația de carte funciară cu situația de fapt rezultată din trecerea parcelelor din teritoriul Pecinișca în teritoriul aparținând de Băile Herculane nu au fost realizate, rezultând astfel suprapuneri de parcele, astfel încât amplasarea parcelei nr. top. xb/1 peste parcela nr. top. x a fost posibilă ca urmare a acțiunii de regularizare a albiei râului Cerna în urma căreia a rezultat un surplus de teren pe malul stâng al albiei minore a râului, din cauza umpluturii de pământ efectuate; - Hotărârea Guvernului nr. 532/2002, care a stat la baza înscrierii dreptului de proprietate în favoarea orașului Băile Herculane, în CF nr. x Băile Herculane, nu a putut avea un efect constitutiv de proprietate, în favoarea unității administrativ teritoriale, efectul juridic al actului emis de autoritatea administrativă centrală fiind doar cel de atestare a regimului juridic al proprietății publice, diferențiat de cel al proprietății private, aparținând tot unității administrativ-teritoriale, deci unul declarativ; - titlul exhibat de reclamantul Ministerul Apărării Naționale nu poate fi analizat decât din perspectiva regimului de carte funciară instituit prin Decretul-Lege nr. 115/1938, căruia i se supune, dovada dreptului de proprietate fiind subordonată îndeplinirii condițiilor acestui act normativ, întrucât, în sistemul de publicitate imobiliară prin cărți funciare, drepturile reale se puteau dobândi numai prin înscrierea lor în cartea funciară; - dispozițile Legii nr. 213/1998 nu sunt aplicabile în cauză, întrucât recurenta nu face parte, în accepțiunea Legii nr. 10/2001, din categoria persoanelor îndreptățite la acordarea măsurilor reparatorii. De vreme ce norma legală vizează bunurile aflate în administrarea instituțiilor publice, această ipoteză nu își găsește aplicabilitate, câtă vreme recurenta-reclamantă exhibă - în promovarea acțiunii sale de drept comun - un drept de proprietate, iar nu un drept de administrare; - hotărârea invocată de reclamant în sprijinul cererii sale, sub aspectul recunoașterii calității sale de proprietar al imobilului, respectiv sentința civilă nr. 932/2 noiembrie 1999 pronunțată de Tribunalul Caraș Severin, irevocabilă prin respingerea recursului, prin decizia nr. 1136/19.03.2002 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, a fost pronunțată în contradictoriu cu S.C. M. S.A. Băile Herculane, care a fost obligată să lase reclamantului Ministerul Apărării Naționale în deplină proprietate și liniștită posesie, printre altele, și imobilul înscris în CF x Băile Herculane, nr. top. x în suprafață de 1648 mp și nr. top. xb Lunca de Sus, grădină de 4907 mp. Cum pârâtul din prezenta acțiune este terț în raport cu respectiva hotărâre judecătorească, această sentință îi poate fi opusă, dar nu într-o manieră incontestabilă, acesta fiind cel care are posibilitatea să combată juridic cele tranșate în litigiul în care nu a fost parte, respectiv de a face dovada contrarie. Pentru a conchide, s-a statuat, cu putere de lucru judecat, în prezentul proces, că imobilul care face atributul dreptului de proprietate în litigiu este supus regimului de publicitate imobiliară prin cărți funciare, respectiv dispozițiilor Decretului-Lege nr. 115/1938, că reclamantul Ministerul Apărării Naționale este succesor în drepturi al Ministerului de Război și are, prin urmare, un drept de proprietate înscris în cartea funciară, cu privire la imobilul pe care îl revendică. Acest drept a fost recunoscut în favoarea reclamantului printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, pronunțată anterior în contradictoriu cu alți pârâți, hotărâre care are în prezentul proces valoarea unui mijloc de probă, pârâtului orașul Băile Herculane revenindu-i sarcina de a face dovada contrarie celor statuate într-un proces în care nu a avut calitatea de parte. Contrar celor afirmate de recurent, prin deciziile de casare anterior pronunțate în prezentul proces, nu a fost tranșată, cu putere de lucru judecat, calitatea reclamantului de proprietar al imobilului pe care îl revendică, tocmai pentru clarificarea acestei împrejurări, esențiale în proces, fiind dispusă casare cu trimitere spre rejudecare. Instanțele au reținut că reclamantul are un titlu, înscris în cartea funciară, ceea ce îi conferă "vocația" de a revendica imobilul în litigiu, el justifică calitatea procesuală activă în prezenta acțiune în revendicare, fiind cunoscut că, în sistemul cărților funciare, guvernat prin normele cuprinse în Decretul-Lege nr. 115/1938,drepturile reale se puteau dobândi numai prin înscrierea lor în cărțile funciare. Totodată, a fost stabilit că înscrierea dreptului de proprietate al pârâtului, orașul Băile Herculane, într-o altă carte funciară, cu privire la același imobil, s-a făcut fără ca în prealabil dreptul de proprietate al reclamantului să fi fost radiat, în temeiul unui act administrativ, H.G. nr. 532/2002, care are un efect declarativ, iar nu constitutiv de drept real de proprietate. Înalta Curte reamintește că o acțiune în revendicare de drept comun, de natura celei promovate de reclamant în prezentul proces, implică punerea în discuție a însăși existenței dreptului de proprietate al reclamantului asupra bunului revendicat, unul și același cu bunul care este stăpânit nelegitim de către pârâți. Existența calității de proprietar a reclamantului, precum și a posesiei sau detenției nelegitime exercitate de către pârâți asupra bunului revendicat sunt fapte care trebuie dovedite în proces, iar sarcina probei aparține reclamantului. De regulă, atunci când sunt investite cu soluționarea unei acțiuni în revendicare imobiliară, instanțele de judecată sunt obligate să realizeze o analiză comparativă a titlurilor de proprietate prevalate de părțile aflate în litigiu (pentru ipoteza în care ambele pârți invocă asemenea titluri), dând prioritate celui care se dovedește a fi mai bine caracterizat. În situația în care titlurile de proprietate provin de la autori diferiți, analiza realizată presupune identificarea adevăratului proprietar, întrucât niciuna dintre cele două părți în litigiu nu ar fi putut dobândi în mod valabil un drept de proprietate de la un non domminus, iar în situația în care titlurile de proprietate ale părților provin de la același autor, se va acorda preferință celui care a fost înscris cel dintâi în cartea funciară, cu efect constitutiv de drept. În prezentul proces, a fost stabilit faptul că titlurile prevalate de părți provin de la același autor, Statul Român, astfel că, în principiu, ar avea preferință titlul înscris cel dintâi în cartea funciară, cu atât mai mult cu cât imobilul revendicat era supus, la data înscrierii, regimului de publicitate imobiliară prin cărți funciare, care conferea intabulării un efect constitutiv de drept real de proprietate. Circumstanțele cauzei, astfel cum au fost acestea stabilite cu prilejul judecății litigiului în fond, pun în evidență un aspect esențial, și anume acela că dreptul de proprietate asupra corpului funciar identificat cu nr. top x, în CF nr. x Băile Herculane, "Grădină în Lunca de Sus", în suprafață de 8776 mp. a aparținut Statului Român, fiind preluat în conformitate cu legile în vigoare în anul 1921, de la Trezoreria Coroanei Maghiare. Ulterior, Statul Român, printr-un act de dispoziție propriu, trece în proprietatea Ministerului de Război suprafața de 4907 mp. din imobilul deținut în proprietate, fiind emis în acest sens Jurnalul Consiliului de Miniștri nr. 4070 din 03 nov. 1922. Așa fiind, corpul funciar cu nr. top x se dezlipește în două parcele, identificate cu nr. top noi, și anume: nr. top xb, transcris în CF nr. x Băile Herculane, Grădina în Lunca de Sus, în suprafață de 4907 mp., intabulat în favoarea Ministerului de Război, conform încheierii cf nr. x din 24.02.1928; nr. top xa, transcris în CF x Băile Herculane, Grădina în Lunca de Sus, în suprafață de 3869 mp., care rămâne în proprietatea Statului Român. Printr-o hotărâre a Consiliului de Miniștri, dată cu nr. 9/1960, în condițiile regimului stabilit prin Constituția de la 1952, Statul Român dispune din nou de acest imobil și îl trece din administrarea operativă a Ministerului Forțelor Armate în administrarea operativă a Fostului Sfat Regional Timișoara, iar mai apoi, urmare a reorganizărilor administrative survenite, în cea a fostului Consiliu Popular Județean Caraș-Severin, ajungând, finalmente, în administrarea operativă a fostei Întreprinderi Balneare și de Turism Băile Herculane. Transmisiunile operate cu titlul de drept de administrare, din patrimoniul unui minister, în patrimoniul unității administrativ teritoriale, creează prezumția unei preluari a imobilului în proprietatea publică a Statului Român, ca unică formă a proprietății, recunoscută prin regimul constituțional atunci în vigoare. Reclamantul Ministerul Apărării Naționale, continuator al Ministerului de Război, potrivit celor statuate prin deciziile de casare anterioare, revendică parcela identificată cu nr. top xb, care este transcrisă, în anul 2003, în CF nr. x Băile Herculane, în favoarea orașului Băile Herculane, în temeiul H.G. nr. 532/2002, ce atestă apartenența bunului la domeniul public de interes local. Prin urmare, prezenta cauză pune în evidență ipoteza în care bunul imobil revendicat a aparținut inițial, cu titlu de proprietate, Statului Român, care a dispus de acest bun prin acte administrative normative, emise succesiv, în favoarea autorilor celor două părți aflate în litigiu. Înalta Curte relevă că Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 9/1960, al cărei caracter abuziv este invocat în cuprinsul motivelor cererii de chemare în judecată formulate de reclamant, nu a fost anulată, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, prezumându-se, astfel, că ea este legală. De altfel, nici în cadrul prezentului proces, reclamantul nu a demonstrat în ce constă caracterul abuziv și, prin aceasta, nelegal al acestui act de autoritate, câtă vreme el a fost emis sub regimul Constituției de la 1952, care nu recunoștea distincția între domeniul privat și domeniul public al statului și implicit al ministerelor aflate în subordinea Guvernului. Prin transformarea succesivă a structurii statului, începând cu anul 1948, a dispărut distincția între domeniul public și cel privat, existând fondul unic al proprietății socialiste (de stat și cooperatiste). Or, în virtutea principiului tempus regit actum, actul juridic de preluare a bunului este supus legilor în vigoare și dispozițiilor constituționale din perioada adoptării lui. Este adevărat că dreptul de proprietate al Statului Român nu a fost reînscris în cartea funciară, cu privire la parcela identificată cu nr. top xb, în CF nr. x, asupra imobilului revendicat, fiind în continuare menționat, în calitate de proprietar, Ministerul de Război. Totodată, sunt juridic corecte alegațiile reclamantului cu privire la efectul constitutiv de drept real al înscrierilor în cartea funciară. În raport cu art. 17, din Decretul-Lege nr. 115/1938 (aplicabil în Banat începând cu anul 1947) de regulă, drepturile reale asupra imobilelor se puteau dobândi în mod valabil numai prin înscriere în cartea funciară și se puteau stinge numai dacă radierea a fost înscrisă în cartea funciară. Cu titlul de excepție, în alin. final al art. 17 din Decretul-Lege nr. 115/1938, se menționează textual: "deciziunea autorității administrative va înlocui acordul de voință sau consimțământul pentru stingerea dreptului real înscris în cartea funciară, prin radiere". Mai mult, art. 16 din același act normativ, precizează că imobilele care aparțin domeniului public se vor înscrie "numai" în registrele speciale ale comunei sau ale statului, consacrând astfel un mod de dobândire "ex lege" a bunurilor aparținând domeniului public, fără înscriere în cartea funciară. În doctrină și în jurisprudență, s-a statuat, cu caracter unitar, de-a lungul anilor, că acesta reprezintă un "mod originar" de dobândire a proprietății, ceea ce face ca preluarea bunului în proprietatea unică de stat să nu fi fost condiționată de înscrierea dreptului în cartea funciară. Atât naționalizarea, cât și cooperativizarea au fost recunoscute ca fiind moduri "speciale" de dobândire a dreptului de proprietate de către Statul Român, prevederile art. 17 din Decretul-Lege nr. 115/1938 primind relevanță în ipoteza în care există un acord de voință pentru constituirea ori strămutarea dreptului real, nu și atunci când este vorba despre un act administrativ de autoritate al statului, intabularea realizându-se exclusiv pentru publicitate și opozabilitate, iar nu cu efect constitutiv. În considerarea acestor dispoziții ale legii, a interpretării oferite de jurisprudență, în contextul istoric anterior anului 1989, se poate reține, în prezentul proces, existența unei neconcordanțe între situația juridică reală și starea tabulară a imobilului în litigiu, context în care a fost emisă Hotărârea Consiliului de Miniștrii nr. 9/1960, iar ulterior Hotărârea de Guvern nr. 532/2002, în temeiul căreia a fost înscris în cartea funciară dreptul de proprietate în favoarea orașului Băile-Herculane. Înalta Curte reține că, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, Decizia nr. 3378 din 3 iunie 2021 a Înaltei Curți de Casație și justiție (dosar nr. x/2018), care a finalizat un litigiu inițiat chiar de către reclamantul Ministerul Apărării Naționale, s-a statuat cu autoritate de lucru judecat în privința legalității H.G. nr. 532/2002 - titlul de intabulare al pârâtului Orașul Băile Herculane. Se reține că, în CF nr. x Băile Herculane, a fost evidențiată construcția "N." asupra parcelelor cu nr. top xb, imobil care găzduiește dispensarul orașului și stația de ambulanță, fiind astfel de utilitate publică. În raport cu această destinație a bunului, apartenența la domeniul public de interes local este pe deplin justificată. În ceea ce privește hotărârea judecătorească prin care a fost soluționată definitiv o acțiune în revendicare imobiliară exercitată de același reclamant, cu privire la unul și același imobil, însă în contradictoriu cu un alt pârât, S.C. M. S.A. Băile Herculane, este adevărat că a fost recunoscută, în acest proces, calitatea reclamantului de proprietar al bunului imobil în litigiu. Cu toate acestea, prin deciziile de casare anterior pronunțate în prezentul proces, s-a reținut că pârâții nu au avut calitatea de părți în procesul anterior și nu au fost obligați la restituire, astfel că relativitatea efectelor acestei hotărâri nu se produce față de ei. Instanța de casare a reținut valoarea probatorie a acestei hotărâri judecătorești, pârâții având posibilitatea de a face dovada contrară, prin mijloacele de probă administrate în proces. Prin urmare, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al acestei hotărâri judecătorești, pronunțate în contradictoriu cu un pârât care nu are nicio legătură juridică cu pârâții din prezentul proces, creează o prezumție relativă de proprietate în favoarea reclamantului, care însă poate fi răsturnată, prin proba contrară. Or, această dovadă contrară a fost făcută de pârâți, astfel cum în mod corect a stabilit și instanța de apel. Pârâții au demonstrat faptul că, de la data înscrieii dreptului de proprietate în cartea funciară, în favoarea Ministerului de Război(24 februarie1928) și până la data înscrierii aceluiași drept în favoarea unității administrativ-teritoriale Băile Herculane(anul 2006), au intervenit modificări în privința regimului juridic al imobilului revendicat, transmisiuni ale proprietății, neînscrise în cartea funciară. Omisiunea radierii dreptului de proprietate înscris în anul 1928, în favoarea Ministerului de Război, recunoscut ca fiind autorul reclamantului, nu face dovada irefragabilă a existenței acestui drept, în mod continuu, în patrimoniul reclamantului. Dimpotrivă, a fost dovedită în proces existența unei neconcordanțe între starea tabulară și situația juridică a imobilului, de natură să justifice o acțiune în rectificarea intabulării. Această neconcordanță este rezultatul transmisiunilor operate în favoarea Statului Român, prin acte administrative normative, emise în condițiile regimului constituțional instituit prin Constituția din 1852 și a dispozițiilor de excepție cuprinse în Decretul-Lege nr. 115/1938, anterior evocate, care, în interpretarea oferită de jurisprudență, recunosc un drept de proprietate extratabulară, constituit în favoarea statului, anterior anului 1989. Înalta Curte relevă că atât Jurnalul Consiliului de Miniștri nr. 4070/1922, care reprezintă titlul de intabulare al Ministerului de Război, cât și hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 9/1960, invocată de pârât cu valoare de titlu al unității administrativ-teritoriale, sunt acte administrative normative cu aceeași forță juridică, emise de organul suprem executiv și de dispoziție al puterii de stat (astfel cum acesta a fost organizat în regimuri constituționale diferite), cu privire la un bun care a intrat în mod valabil, necontestat, în proprietatea Statului Român, în anul 1921. Eliminată fiind, prin Constituția din 1952, distincția între domeniul public și domeniul privat al statului, subsecvent al ministerelor, ca organe de specialitate ale administrației publice centrale, dreptul de proprietate privată al Ministerului de Război nu mai putea exista în mod valabil, cu privire la bunul imobil în litigiu, și aceasta independent de faptul că acest drept nu a fost radiat din cartea funciară. Dreptul de proprietate al unității administrativ-teritoriale a luat ființă anterior anului 1989 și actualele dispoziții constituționale ocrotesc, în egală măsură, dreptul de proprietate dobândit sub un alt regim constituțional. Acest drept nu este stins, prin efectul intrării în vigoare a unor noi legi, indiferent de modificările aduse regimului juridic al proprietății. Dreptul de proprietate s-a constituit în cadrul unor raporturi juridice stabilite anterior și chestiunea de a ști dacă, în considerarea reglementăriii legale de la momentul intrării bunului în proprietatea statului, acesta a putut deveni proprietate publică, este de competența instanței judecătorești. În prezentul proces, a fost stabilit în mod corect, prin hotărârea atacată, faptul că, în contextul reglementărilor în vigoare la data prelurii bunului, acesta a putut trece în proprietate de stat. Înalta Curte reamintește că bunul imobil revendicat în prezent de Ministerul Apărării Naționale, prevalându-se de un titlu de întabulare în cartea funciară datând din anul 1928, a aparținut Statului Român, nefiind în situația în care acest bun a fost preluat abuziv de stat, ulterior anului 1948. Dimpotrivă, Statul Român, prin acte de dispoziție, a dispus de propriul bun, trecându-l succesiv, din patrimoniul unui minister- organ de specialitate al administrației publice centrale-, în patrimoniul unei unități administrativ-teritoriale. Omisiunea înscrierii dreptului de proprietate al statului, în cartea funciară, consecutiv radierii aceluiași drept înscris și astăzi în favoarea Ministerului de Război, în cf nr. x Băile Herculane, este de natură să pună în evidență existența unei neconcordanțe a situației juridice a imobilului cu starea tabulară, susceptibilă de rectificare, însă ea nu este de natură să anuleze transmisiunile succesive ale proprietății, în condițiile recunoașterii unui drept de proprietate extratabulară în favoarea statului, prin dispozițiile de excepție ale Decretului-Lege nr. 115/1938, în in