ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 944/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 944/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 21 iulie 2009, M.A.N.

a solicitat instanței - în contradictoriu cu Orașul Băile Herculane, prin primar,

Consiliul local Băile Herculane și B.V. - să se dispună obligarea

pârâților de a-i lăsa

în deplină proprietate și posesie imobilul situat în str. X, „grădină în Lunca

de sus cu construcție”, înscris în C.F. Băile Herculane și în consecință să rectifice

cartea funciară în sensul radierii dreptului de proprietate al Orașului Băile

Herculane, din C.F. și restabilirii situației anterioare de carte funciară,

prin reînscrierea dreptului de proprietate al reclamantului, în C.F.

S-a solicitat

totodată, evacuarea pârâtului B.V., de pe terenul ocupat fără drept și obligarea

acestuia de a ridica construcțiile pe care reclamantul nu înțelege să le

păstreze sau autorizarea acestuia de a le ridica pe cheltuiala pârâtului.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că a dobândit imobilele (înscrise în C.F. Băile Herculane,

sub A

1

și A

2

) constând în Vila M.A.N. - casă și grădină

în Lunca din Sus, în suprafață de 4.907 mp și Edificiu Mentenanță, în suprafață

1.648 mp - în baza Jurnalului Consiliului de Miniștri din data de 3 noiembrie 1922,

iar prin încheierea biroului de C.F. al Judecătoriei Mixte Orșova, nr. 303 din

25 februarie 1928, s-a dispus întabularea în C.F. a dreptului de proprietate în

favoarea predecesorului său, Ministerul de Război, asupra imobilului în suprafață

totală de 1.822,21 stp.

Prin H.C.M. nr. 9/1960,

Ministerului Apărării i s-a impus „în mod abuziv și nelegal”, contrar

intereselor sale, să cedeze imobilele astfel dobândite Sfatului Popular al

Regiunii Timișoara. în momentul de față, imobilul fiind deținut de pârât fără

titlu legal de proprietate. Dreptul reclamantului de proprietate, se mai arată,

a fost constatat cu puterea lucrului judecat prin sentința nr. 932 din 02

noiembrie 1999 pronunțată în Dosarul nr. 2831/C/1999 de Tribunalul

Caraș-Severin, irevocabilă prin respingerea recursului declarat în cauză. Din

examinarea cărții funciare, instanțele au reținut că situația cadastrală a

imobilului nu s-a modificat, în sensul că dreptul de proprietate al M.A.N. nu a

fost radiat și nici nu a fost înscris în cartea funciară dreptul de proprietate

al Statului Român sau altui organ administrativ de la acea vreme.

În cursul anului 2002

însă, în baza cererii Primăriei Orașului Băile Herculane - deținătorul actual -

și a H.G. nr. 532/2002 imobilul a fost transcris în C.F., în favoarea orașului

Băile Herculane după ce, în prealabil a fost înscris în anexele ce inventariau

domeniul public al orașului, aprobate prin H.G. nr. 532.

M.A.N. nu a fost

sesizat în legătură cu demersurile privind includerea imobilului său în

domeniul public al autorității locale și nici despre cele de înscriere în

cartea funciară a „dreptului astfel dobândit" cu toate că, potrivit art. 22

din Legea cadastrului și publicității imobiliare nr. 7/1996, înscrierea unui

drept se poate efectua numai împotriva aceluia care era înscris ca titular al

dreptului asupra căruia înscrierea urmează a fi făcută.

De asemenea,

înscrierea se face numai pe baza actului prin care s-a constituit sau transmis

în mod valabil un drept, iar H.G. nr. 532 nu reprezintă un astfel de act, nu

este „titlu" de dobândire a proprietății asupra imobilului după cum, dreptul

proprietarului tabular - M.A.N. nu se putea stinge ca urmare a operațiunii de

transcriere în altă carte funciară, operațiune care, nici nu a fost realizată

de biroul de carte funciară în conformitate cu dispozițiile art. 43 din Legea nr.

7/1996. În condițiile în care, actul în temeiul căruia s-a făcut înscrierea în

noua carte funciară nu era valabil, reclamantul apreciază că se impune

rectificarea cărților funciare în sensul celor precizate.

Potrivit art. 6 alin.

(3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al

acesteia pot fi incluse și fac parte din domeniul public sau privat al statului

sau al unităților administrativ-teritoriale și bunurile dobândite de stat în

perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea

statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor

internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data

preluării lor de către stat; or, imobilul în litigiu a fost preluat fără titlu,

în cartea funciară nu a fost înscris dreptul de proprietate al Statului Român

sau altui organ administrativ, ceea ce înseamnă că acest drept nici nu a fost

dobândit. Dreptul ministerului nu a fost radiat din cartea funciară, iar

condiția publicității era îndeplinită față de terți și, indiferent de

deținătorul de fapt, imobilul a rămas proprietate a M.A.N. Astfel, este evident

că, includerea acestuia pe listele care alcătuiesc inventarul domeniului public

al orașului s-a făcut fie, fără o minimă verificare a existenței dreptului în

patrimoniul propriu fie, în mod abuziv, cu rea credință, deși era deținut fără

titlu; în realitate s-a realizat înscrierea unui drept fictiv, ce nu aparținea

autorității.

Pe de altă parte, așa

cum rezultă din chiar denumirea actelor contestate, prin efectul acestora s-au

atestat bunurile care constituie proprietate publică, nu s-a constituit dreptul

de proprietate ca atare; în consecință, dreptul atestat trebuia să existe în

patrimoniul autorității locale la data atestării, condiție neîndeplinită.

Nu este lipsit de

interes nici faptul că imobilul nu este de utilitate și de uz public potrivit

listei cuprinzând unele bunuri care alcătuiesc domeniul public al orașelor,

comunelor și municipiilor prevăzută la pct. III al anexei nr. 1 la Legea nr. 213/1998.

Recunoașterea

dreptului de proprietate al autorității locale asupra imobilului, în condițiile

în care, „aprobarea domeniului public" al orașului prin hotărâre a

guvernului nu reprezintă un mod de dobândire a proprietății sau altui drept

real, ar echivala cu o încălcare gravă a dreptului reclamantului și lipsirea

ilegală de proprietate, ministerul fiind, pur și simplu, deposedat de dreptul

său fără o dreaptă și prealabilă despăgubire, contrar legii fundamentale și

legislației în domeniu.

Orașul Băile

Herculane, conchide reclamantul, nu a dobândit dreptul de proprietate publică

sau privată nici prin efectul înscrierii (mai exact „transcrierii") imobilului

în noua C.F. Herculane, deoarece înscrierea s-a făcut, în baza unui act care nu

este valabil, iar măsura publicității astfel realizată nu are efect constitutiv

de drepturi, impunându-se rectificarea C.F. și radierea dreptului nou înscris.

Investit în primă

instanță, Tribunalul Caraș-Severin, secția I civilă, prin sentința nr. 256

din 20 martie 2014, a respins acțiunea ca nefondată.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de fond a reținut în esență că, potrivit art. 3 al Legii nr.

10/2001, republicată, ministerele, celelalte instituții publice ale statului

sau ale unităților administrativ teritoriale, inclusiv cele autonome sau

independente, regiile autonome

cu

capital de stat, precum și cele privatizate, potrivit legii, nu au calitatea de

persoane îndreptățite și nu fac obiectul prezentei legi.

După intrarea în

vigoare a Legii nr. 10/2001, se arată, acțiunea în revendicare a devenit

inadmisibilă, iar cercetarea validității contractului de vânzare-cumpărare

către chiriași, la solicitarea unui terț care nu are acces la acțiunea în

revendicare nu este posibilă, întrucât excede principiului relativității

actului juridic civil.

Reclamanta a fost

constituită prin voința Guvernului, Statul Român, a preluat la data

constituirii „activul transmis de către Stat”, activ în care era inclus și imobilul

în litigiu. De acest imobil Statul a înțeles să dispună prin atribuirea

acestuia altor instituții și nu prin includerea în patrimoniul reclamantei.

Pe de altă parte,

pentru a revendica un bun imobiliar potrivit art. 480 C. civ. trebuie făcută

dovada proprietății acestui bun, iar dovada dreptului de proprietate se face

doar pe bază de extras de C.F. sau un alt titlu valabil, dovadă pe care M.A.N. în

calitate de reclamant „nu o poate face”.

Apărarea reclamantei

face referire la compararea unor titluri, cu motivarea că M.Ap.N. este

proprietarul imobilului identificat în suprafață de 4.907 mp, Vila Grădinarului

- casă și grădină în Lunca din Sus, înscris inițial sub A. 1 în C.F. Băile

Herculane. Prin încheierea biroului de C.F. al Judecătoriei Mixte Orșova nr. 303

din 25 februarie 1928 s-a dispus intabularea în C.F. a dreptului de proprietate

în favoarea Ministerului de Război asupra imobilului în suprafață totală de 1.822,21

stj, care include și imobilul, Edificiu Malotanță (1.364, 21 și 458 stj.).

În verificarea susținerilor

reclamantului, Tribunalul a dispus efectuarea de expertize de specialitate, iar,

potrivit datelor care rezultă din rapoartele de expertiză topo judiciară aflate

la dosarul cauzei, se arată că teritoriul de carte funciară a Orașului Băile

Herculane a fost înființat prin Hotărârea nr. 1115/1889 a Tribunalului Regal

Orșova, ca autoritate de carte funciară a regalității maghiare, din vechile

coli de posesie - teritoriu pentru care s-a întocmit planul de carte funciară,

care nu se mai găsește în prezent. Prin stabilirea liniei de hotar definitive

cu localitatea Pecinișca, teritoriul B.H. include și zona cu denumirea populară

Lunca din Sus, zonă în care este identificat și imobilul revendicat. Imobilul a

fost înscris în C.F. Băile Herculane, înființată prin Hotărârea nr. 1115/1889.

Cât privește cererea

vizând compararea titlurilor, s-a reținut că „temeiul faptic” respectiv

Jurnalul Consiliului de Miniștri din 03 noiembrie 1922, dar și C.F. Băile

Herculane, argumentat de către reclamantă nu este fondat, pârâții fiind

adevărații proprietari al bunului; reclamanta nu și-a dovedit dreptul de

proprietate; dreptul pretins de reclamantă nu îi este opozabil pârâtului, iar

actul de vânzare-cumpărare a fost încheiat cu bună-credință.

Cu referire la sentința

civilă nr. 932/1999, se mai arată, deși pronunțată cu 15 ani în urmă, aceasta

nu a fost pusă în executare, iar din Registrul cadastral al parcelelor -

Pecinișca an 1873, sc.1:2880 rezultă că pentru zona cu denumirea Lunca de Sus

proprietar era Visteria (Trezoreria) Regală Maghiară, iar conform Registrului

cadastral al parcelelor - Pecinișca, an 1907 imobilele din această zonă

(inclusiv deci, 626), 664-669, 781 și 1713 (proprietatea Fondului Regal de

Drumuri Maghiare) au fost încorporate cu suprafețele și vechii proprietari

-Visteria (Trezoreria) Regală Maghiară și Fondul Regal de Drumuri Maghiare - în

localitatea Băile Herculane.

Prin operațiunea de

C.F. nr. 624/1923 asupra imobilelor cuprinse în fila A din C.F. Băile Herculane

se intabulează dreptul de proprietate în favoarea Statului Român; în anul 1928

(operațiunea C.F. nr. 812 din 24 februarie 1928) din imobilul identificat este

dezlipit imobilul - Grădină în Lunca din Sus cu suprafața de 4.907 mp, care se

transcrie în C.F. Băile Herculane.

„Localizarea faptică”

a imobilului, reține prima instanță, este „discutabilă”, fiind inițial

stabilită prin rapoartele de expertiză, spre deosebire de identificarea efectuată

în documentațiile de înscriere în C.F. din 2003 și ulterioare, prin care s-a

stabilit un alt amplasament - cu deplasarea imobilului spre albia râului Cerna

și suprapunerea peste nr. top. X.

După reorganizarea

cadastrală din anul 1873, când s-a trecut la teritoriul C.F. de Herculane și

prin Hotărârea nr. 1115/1889 a Tribunalului Regal Orșova s-au înființat cărțile

funciare de Herculane, vechile cărți funciare de Pecinișca (Registrele

cadastrale cu foile (coli) de posesie a proprietarilor localității Pecinișca)

din zona preluată în teritoriul C.F. Herculane „au încetat să mai existe",

erau lipsite de conținut și trebuiau închise. Suprafețele de teren „aduse în

Herculane" nu se mai regăsesc în balanțele de suprafață din cărțile

funciare vechi de Pecinișca pentru că nu mai există, aspect ce evidențiază

ilegalitatea operațiunilor ulterioare de carte funciară efectuate în C.F.

Pecinișca.

În situația

imobilelor evidențiate în regim real de publicitate, acțiunea în revendicare se

întemeiază pe înscrierile operate în cartea funciară, titularul dreptului

înscris putând opune dreptul său oricărei persoane care pretinde un drept real,

indiferent de titlul pe care îl deține, dacă acesta din urmă nu are înscris

dreptul în cartea funciară. Înscrierea dreptului de proprietate în evidențele

reale imobiliare are forță deplină probatorie și efect constitutiv de drept,

conform art. 17 din Decretul-Lege nr. 115/1938 și creează în favoarea

titularului dreptului o prezumție legală de proprietate, care nu poate fi

combătută decât printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă în rectificare de

C.F., întemeiată pe unul din motivele prevăzute de art. 34 din Decretul-Lege nr.

115/1938.

Înscrierea în cartea

funciară a dreptului de proprietate al fostului proprietar al unui imobil

preluat fără titlu de Statul Român, cu același titlu de dobândire avut

anterior, îl îndreptățește pe acesta la restituirea imobilului și la

redobândirea posesiei. Ca atare, în situația în care s-a dispus radierea

din cartea funciară a dreptului de proprietate al cumpărătorilor imobilului în

baza Legii nr. 112/199, în cadrul acțiunii în revendicare, este preferabil

titlul fostului proprietar care are calitatea de proprietar tabular. Însă,

această procedură nu poate fi îndeplinită, atâta timp cât dreptul de

proprietate nu a fost demonstrat în prezenta cauză.

Motive pentru care

prima instanță a apreciat că nu sunt întemeiate nici petitele accesorii cererii

de chemare în judecată, respectiv cererile de evacuare și pretențiile de a

ridica construcțiile de pe terenul ce ar aparține reclamantului.

În privința cererii

formulate de către pârâții R.C., R.M.M., care, prin întâmpinarea depusă la

dosar au solicitat acordarea de daune morale, tribunalul a respins-o, ca

nefiind întemeiată, atâta timp cât prin hotărârea pronunțată nu au fost lezați

în niciun fel asupra proprietății imobilelor care au fost revendicate prin

acțiune.

Soluția a fost menținută

de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, care, prin Decizia nr. 165 din 19

noiembrie 2014, a respins apelul reclamantului, reținând în esență că atâta

vreme cât există o H.G., în baza căreia imobilul în litigiu face parte din

domeniul public al orașului Băile Herculane, iar această hotărâre nu a fost

contestată în condițiile prevăzute de lege, nu se poate reține că reclamantul

ar deține un titlu mai bine caracterizat, preferabil celui al pârâtului,

situație în care nici buna sau reaua credință a terților dobânditori, nu mai

prezintă relevanță.

Împotriva acestei

ultime hotărâri a declarat recurs în termen legal, reclamantul M.A.N., prin D.R.P.A.J.,

care, invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. de la

1865, aplicabil cauzei, critică decizia dată în apel, după cum urmează:

- soluția vizând

respingerea apelului este motivată succint, cu referire doar la H.G. nr. 532/2002

„privind atestarea domeniului public al județului Caraș-Severin (…)” anexa nr. 5,

poziția 10, din „Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al

orașului Băile Herculane”, care atestă că imobilul din str. X, a fost inclus în

domeniul public al orașului Băile Herculane.

- instanța de apel nu

a răspuns criticilor aduse sentinței și nu s-a pronunțat asupra legalității

acesteia, limitându-se a constata că din moment ce H.G. nu a fost contestată,

nu se poate susține că titlul reclamantului ar fi mai bine caracterizat și

preferabil.

Or, principala

critică adusă hotărârii tribunalului, viza faptul că H.G.-ul menționat nu

reprezintă titlu de proprietate și nici nu poate echivala cu

pierderea/transferul dreptului de proprietate al reclamantului, întrucât nu are

efect constitutiv de drepturi, ci unul declarativ, menit să stabilească doar

regimul juridic aplicabil acestor bunuri care, nu devin automat proprietatea

unității administrativ teritoriale, mai ales dacă este menționată în evidențele

C.F., proprietatea în favoarea altor persoane fizice sau juridice.

- M.A.P.N. a făcut

dovada, în baza extrasului C.F. anexat, că este proprietarul imobilului,

înscrierea în cartea funciară având, potrivit art. 17 din Decretul-Lege nr. 115/1938,

efect constitutiv de drept și creând în favoarea titularului o prezumție legală

de proprietate ce nu poate fi combătută decât printr-o hotărâre judecătorească

irevocabilă de rectificare C.F.

- datorită efectului

constitutiv de drepturi al înscrierii în cartea funciară, conferit de Decretul-Lege

nr. 115/1938, dreptul reclamantului, nu a fost pierdut niciodată și nici nu a

putut fi „transmis” celor care au preluat abuziv folosința.

- faptul că dreptul

nu s-a pierdut prin actul exhibat de pârât, este constatat și prin sentința nr.

932 din 2 noiembrie 1999, irevocabilă, dată de Tribunalul Caraș-Severin, care a

confirmat cu putere de lucru judecat, că M.A.N. este titularul dreptului de

proprietate asupra imobilului în litigiu.

Ca atare, decizia

atacată încalcă efectul pozitiv al puterii lucrului judecat, ceea ce s-a

dezlegat jurisdicțional în acel litigiu putând fi opus oricărei persoane.

- reținând

preferabilitatea titlului intimatului-pârât, instanța de apel nu a mai analizat

celelalte capete de cerere, limitându-se la a constata că buna sau reaua

credință a subdobânditorilor, nu mai prezintă relevanță.

Ca atare, nu a fost

analizat fondul cererii, fiind necesară administrarea de probe pentru lămurirea

completă a situației de fapt.

- actualele

„drepturi” ale pârâților s-au născut urmare unor operațiuni „discutabile” sub

aspectul legalității în condițiile în care imobile cu identificatori diferiți

și înscrise în cărți funciare diferite sunt identificate pe același amplasament

cu imobilul revendicat.

Suprapunerea se

datorează și erorilor de identificare din documentațiile evidențiate în C.F.

Pecinișca, cât și documentațiilor de înscriere în C.F. Herculane, întocmite

după anul 2003.

Urmare acestor

„erori”, pârâții dețin în fapt părți din imobilul nr. top X, fără un titlu

legal de proprietate, situație în care compararea titlurilor nu era necesară

atâta vreme cât titlurile pârâților nu poartă asupra imobilului real.

Recursul se privește

ca fondat, urmând a fi admis în limitele și pentru considerentele ce succed.

Se constată că, sub

aspectul identificării imobilului litigios, situația de fapt nu a fost pe

deplin lămurită, probele deja administrate relevând operațiuni de carte

funciară discutabile sub aspectul legalității, în condițiile în care imobile înscrise

în cărți funciare diferite, sunt identificate pe același amplasament cu

imobilul revendicat.

Ca atare, în

rejudecare, se impune efectuarea unei noi expertize care să lămurească controversele

ivite urmare reorganizării cadastrale și inactivării vechilor cărți funciare de

Pecinișca („Registrele cadastrale cu colile de posesie a proprietarilor

localității Pecinișca”) din zona preluată în teritoriul C.F. Herculane.

În raport de aceste

verificări vor fi analizate și susținerile reclamantului care a afirmat

constant că pretinsele „drepturi” ale pârâtului s-au născut prin activarea

indicatorilor parcelelor de teren, conform „Planului de ocupație Pecinișca” și

suprapunerii peste nr. top X din C.F. Băile Herculane a unor imobile aduse din

vechile cărți funciare, neînchise urmare reorganizării cadastrale.

De asemenea,

expertiza de specialitate urmează a stabili dacă, în adevăr, imobilul cu nr.

top X, în litigiu, a fost greșit identificat, pe un alt amplasament, deplasat

spre albia râului Cerna, cu suprapunere peste nr. top X, situație care ar aduce

în discuție însăși conținutul titlului invocat de către pârât.

Tot astfel, ulterior

completării probatoriului, în analiza titlurilor exhibate de părți, trebuie

avute în vedere aspecte ce țin de natura juridică și efectele actelor prezentate

în dovedirea dreptului de proprietate asupra nemișcătorului în cauză.

Este de subliniat că instanța

de control judiciar, și-a însușit întrutotul motivarea tribunalului,

fundamentată exclusiv pe conținutul H.G. nr. 532/2002, ignorând faptul că

aceasta nu a putut avea un efect constitutiv de proprietate, în favoarea

unității administrativ teritoriale, efectul juridic al actului emis de

autoritatea centrală fiind doar cel de atestare a regimului juridic al

proprietății publice, diferențiat de cel al proprietății private aparținând tot

unității administrativ-teritoriale, deci unul declarativ.

Ca atare, se impune

ca apărările pârâtului să fie analizate în contextul ansamblului probator al

cauzei, simpla invocare - drept titlu de proprietate - a unei hotărâri de

guvern, care atestă apartenența la domeniul public de interes local a bunului

revendicat, fiind insuficientă pentru justificarea dreptului pretins, în speță,

dreptul de proprietate.

Cât privește titlul

exhibat de reclamantul M.A.N., acesta nu poate fi analizat decât din

perspectiva regimului de carte funciară instituit prin Decretul-Lege nr. 115/1938,

căruia imobilul în litigiu i se supune, dovada dreptului de proprietate fiind

subordonată îndeplinirii condițiilor acestui act normativ.

Astfel, în sistemul

cărților funciare, reglementat prin Decretul-Lege nr. 115/1938, drepturile

reale se puteau dobândi numai prin înscrierea lor în cartea funciară,

înscrierea având efect constitutiv.

Probele deja administrate

atestă faptul că imobilul din C.F. Băile Herculane (edificiu Malotanță, curte

și grădină, în suprafață de 1.648 mp și respectiv 4.907 mp), a fost transmis

predecesorului reclamantului, Ministerul de Război, cu titlu de cesiune, în

baza Jurnalului Consiliului de Miniștri nr. - 4070 din 3 noiembrie 1928, dreptul

de proprietate astfel dobândit fiind intabulat în baza Încheierii nr. 303 din

25 februarie 1928 a Biroului de carte funciară al Judecătoriei Mixte Orșova. (a

se vedea fila 9 - Dosar nr. 2176/115/2009-vol. 1 al Tribunalului Caraș-Severin).

Ulterior, urmare

emiterii H.G.-ului invocat, în anul 2006 s-a intabulat și pârâtul, în C.F.

Băile Herculane (fila 10 dosar fond) fără ca în prealabil să fi avut loc

operațiunea de radiere a vechiului proprietar tabular.

Or, potrivit art. 17

(1) din Decretul-Lege nr. 115/1938, „pentru unificarea dispozițiilor privitoare

la cărțile funciare” drepturile reale asupra imobilelor se dobândesc numai în

baza acordului de voință al părților asupra constituirii sau transmiterii

dreptului, iar constituirea sau transmiterea a fost înscrisă în cartea

funciară.

Tot astfel, art. 19 pct.

1 din același act normativ dispune că înscrierea unui drept se poate săvârși

numai împotriva aceluia care la înregistrarea cererii este înscris ca titular

al dreptului asupra căruia înscrierea urmează să fie făcută.

Dispoziția a fost preluată

și de art. 24 al Legii nr. 7/1996 „a cadastrului și publicității

imobiliare”, act normativ sub imperiul căruia pârâtul s-a intabulat cu

imobilul, în baza H.G. nr. 532/2002.

Ca atare, se impune a

se analiza dacă dreptul vechiului proprietar tabular se putea „stinge” ca

urmare a operațiunii de transcriere în altă carte funciară a aceluiași imobil.

Reclamantul a mai

invocat în sprijinul cererii sale și sentința civilă nr. 932 din 2 noiembrie

1999, dată de Tribunalul Caraș-Severin, rămasă definitivă la 19 martie 2002,

făcând trimitere la efectul pozitiv al puterii de lucru judecat, sub aspectul

recunoașterii irevocabile a calității sale de proprietar al imobilului.

Cum, hotărârea

arătată a fost pronunțată în contradictoriu cu SC H. SA Băile Herculane, se

impune a se examina, în vederea verificării opozabilității, în ce condiții

această societate a deținut imobilul și care erau raporturile sale juridice cu

pârâtul din cauza pendinte care, în anul 2006 s-a întabulat cu imobilul ce a

făcut obiect al Dosarului nr. 2831/C/1999 al Tribunalului Caraș-Severin.(a se

vedea filele 11 și 43 - dosar fond vol.1).

Examinând susținerile

reclamantului, în contextul probator al cauzei, se va avea în vedere conceptul

mai larg al puterii lucrului judecat, potrivit căruia o hotărâre judecătorească

este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie contrazisă printr-o altă

hotărâre (res iudicata pro veritate habetur).

Ca atare, existența unei

hotărâri judecătorești poate fi invocată în cadrul unui alt proces, cu

autoritate de lucru judecat, atunci când se invocă exclusivitatea hotărârii

(ceea ce nu este cazul, în speță) sau cu putere de lucru judecat, când se

invocă obligativitatea sa, în această din urmă situație nefiind necesară

îndeplinirea triplei identități, de părți, obiect și cauză.

Ulterior completării

probatoriului și cercetării titlurilor exhibate de părți, în vederea comparării

acestora, vor fi avute în vedere și celelalte critici formulate de reclamant în

legătură cu „neanalizarea” de către tribunal a fondului cererii și lămurirea

situației de fapt.

Așa fiind, față de

cele ce preced, recursul urmează a se admite, cu consecința casării deciziei atacate

și a trimiterii cauzei spre rejudecare, aceleiași instanțe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamantul M.A.N., reprezentat de D.R.P.A.J. împotriva Deciziei

nr. 165 din 19 noiembrie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

Casează decizia

atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 31 martie 2015.