ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7193/2004

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 1 august 2003, așa cum a fost precizată, reclamantul Consiliul Județean Caraș Severin a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea în parte a H.G. nr. 539/2003, referitor la abrogarea poziției nr. 16 din Anexa nr. 1 la H.G. nr. 532/2002 privind atestarea domeniului public al județului Caraș Severin și menținerea H.G. nr. 532/2002, prin care imobilul V.B. din localitatea Băile Herculane, aparține domeniului public al județului Caraș Severin. Motivându-și cererea, reclamantul a arătat că prin abrogarea poziției nr. 16 din Anexa nr. 1 la H.G. nr. 532/2002, de către art. 4 din H.G.

nr. 539/2003, imobilul indicat a revenit domeniului public al statului, din domeniul public al județului Caraș Severin, însă acest lucru s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor art. 9 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, adică fără cererea Guvernului și prin hotărâre a consiliului județean. I-a fost lezat, astfel, dreptul de administrare privind bunurile aparținând domeniului public de interes județean, drept recunoscut de art. 10 din Legea nr. 215/2001 și cel de proprietate al județului Caraș Severin. În cauză, a formulat cererea de intervenție în interes propriu R.A. A.P.P.S., solicitând respingerea acțiunii, pe motiv că H.G. nr. 539/2003 a îndreptat o ilegalitate comisă prin H.G. nr. 532/2002, care încălca dreptul de proprietate al statului și dreptul său de administrare.

Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 493/CA din 9 decembrie 2003, a respins ca nefondată, acțiunea, a respins cererea de intervenție în interes propriu și a obligat reclamantul, la plata sumei de 6.594.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată față de intervenientă. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că H.G. nr. 539/2003 nu poate face obiectul acțiunii în contencios administrativ, nefiind producătoare de efecte juridice, deoarece măsura de abrogare dispusă, a confirmat raporturi juridice create în baza H.G. nr. 533/2002, neavând relevanță faptul că aceasta a fost publicată anterior H.G. nr. 532/2002.

Soluția a fost argumentată și pe considerentul că nu a fost chemat în judecată, Statul român, ca titular al dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, precum și pe faptul că reclamantul nu a făcut dovada vreunui drept vătămat, recunoscut de lege în favoarea sa, atâta timp, cât singurul drept pe care acesta îl poate invoca, este unul de administrare. Intervenienta R.A. A.P.P.S. a formulat o cerere de îndreptare a erorii materiale, care a fost admisă prin încheierea din Camera de consiliu de la 5 februarie 2004, în sensul obligării reclamantului, la plata unor cheltuieli de judecată, în sumă de 27.209.784 lei, în loc de 6.594.000 lei. Împotriva sentinței și a încheierii a formulat recursuri, reclamantul Consiliul Județean Caraș Severin.

Recurentul a susținut, în esență, că, față de obiectul acțiunii, așa cum a fost precizat, respectiv, verificarea legalității H.G. nr. 539/2003, nu se impunea chemarea în judecată a Statului român, că instanța a ignorat dispozițiile speciale ale Legii nr. 213/1998, aplicând un principiu general al revocabilității actelor administrative. S-a mai criticat soluția primei instanțe, și pe motiv că instanța nu a analizat cauza, sub toate aspectele, în ceea ce privește intrarea în vigoare a hotărârilor de guvern succesive invocate în acțiune și care, independent de numărul lor de ordine, au produs efecte juridice în raport cu data publicării lor în Monitorul Oficial. S-au reiterat susținerile de fond, privind nelegalitatea actului administrativ atacat.

În legătură cu plata cheltuielilor de judecată, recurentul a precizat că nu le datorează, întrucât nu a chemat în judecată R.A. A.P.P.S., iar acesteia i-a fost respinsă cererea de intervenție. Recursul declarat împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale a fost motivat, în esență, pe de o parte, pe considerentul că intervenienta nu este parte în proces, fiindu-i respinsă cererea și, pe de altă parte, pe motiv că nu sunt întrunite cerințele art. 274 C. proc. civ., ca partea care le-a cerut, să fi câștigat procesul. Recursul este nefondat. În conformitate cu dispozițiile art. 10 din Legea nr. 215/2001, „autoritățile administrației publice locale administrează sau, după caz, dispun de resursele financiare, precum și de bunurile proprietate publică sau privată ale comunelor, orașelor și județelor, în conformitate cu principiul autonomiei”.

După cum, în mod corect, a reținut instanța fondului, recurentului-reclamant nu i s-a încălcat prin actul administrativ normativ contestat, nici un drept recunoscut de lege. Pe de o parte, pentru că, așa cum s-a dovedit prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, titular al dreptului de proprietate asupra imobilului V.B. din localitatea Băile Herculane, este Statul român, al cărui drept este intabulat (aspect necontestat de recurent). Ca atare, dreptul de administrare nu poate fi invocat de către recurentul-reclamant, întrucât imobilul nu face parte din proprietatea publică sau privată a județului Caraș Severin. Sub acest aspect, pe bună dreptate, a reținut prima instanță că se impunea chemarea în judecată și a Statului român, ca beneficiar al prevederilor actului administrativ normativ atacat.

Pe de altă parte, trebuie menționat că abrogarea poziției respective din H.G. nr. 532/2002, s-a realizat, așa cum rezultă și din nota de fundamentare a H.G. nr. 539/2003, ca urmare a sesizării nelegalității acesteia, săvârșită prin încălcarea dispozițiilor Legii nr. 213/1998, în stabilirea bunurilor care aparțin domeniului public de interes județean. Astfel, nu s-au respectat prevederile art. 7 lit. e) și art. 8 din Legea nr. 213/1998, potrivit cărora dreptul de proprietate publică poate fi dobândit prin trecerea unor bunuri din domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale, în domeniul public al acestora, pentru cauză de utilitate publică. În aceste condiții, revenirea asupra actului inițial, prin abrogarea dispoziției nelegale, realizată atât implicit prin H.G.

nr. 533/2002, prin care imobilul în cauză este menționat ca aparținând proprietății private a statului, cât și expres prin H.G. nr. 539/2003, se vădește a fi o măsură oportună și legală, aspect reținut corect de prima instanță. Aspecte formale privind datele publicării în Monitorul Oficial, a celor două acte succesive, nu pot influența legalitatea actului administrativ normativ, care a reglementat o situație aparent echivocă la un moment dat și care a clarificat regimul juridic al imobilului litigios. Întrucât recurentului-reclamant nu i-a fost încălcat nici un drept legal, examinarea celorlalte motive invocate este de prisos, față de acest element esențial al admisibilității acțiunii în contencios administrativ, așa cum este el prevăzut de dispozițiile art. 1 din Legea nr. 29/1990.

Nu se verifică nici criticile recurentului formulate față de soluția dată cererii de acordare a cheltuielilor de judecată și cererii de îndreptare a erorii materiale, cu privire la cuantumul real al acestora, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., acesta a căzut în pretenții, neavând relevanță că partea în favoarea căreia s-au admis, are calitatea de intervenientă sau că și cererea acesteia a fost respinsă, legea nefăcând nici o distincție de acest fel. În considerarea tuturor celor expuse și a prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Curtea va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamantul Consiliul Județean Caraș Severin, împotriva sentinței civile nr. 493/CA din 9 decembrie 2003 și a încheierii din 15 februarie 2004, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, în dosarul nr. 5898/2003, ca nefondate. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 septembrie 2004.