ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1673/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 26 iunie 2003, reclamanta SC V.C. SA și Consiliul Local al comunei Văliug, au solicitat anularea parțială a H.G. nr. 532/2002 privind atestarea domeniului public al județului Caraș Severin, al municipiilor, orașelor și comunelor din județ. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în mod eronat s-a înscris la poziția 117 Anexa nr. 73 a hotărârii, ca făcând parte din domeniul public al comunei Văliug, „Complexul comercial Văliug”, imobil ce constituie proprietatea privată a societății, în baza sentinței civile nr. 5979/1999, a Judecătoriei Reșița, drept intabulat în CF 1675 Văliug.

Prin sentința civilă nr. 310 din 23 septembrie 2003, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea și a anulat în parte H.G. nr. 532/2002, respectiv poziția Nr. 117 (complet comercial) din Anexa nr. 73. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamanta este proprietara complexului comercial, dreptul său luând naștere anterior adoptării actului administrativ și fiind intabulat în cartea funciară. Împotriva sentinței a declarat recurs, pârâtul Guvernul României, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, pârâtul a învederat că instanța a aplicat greșit legea, întrucât prin hotărârea contestată nu a fost reglementat un alt regim juridic al bunurilor, actul respectiv neavând efect constitutiv de drept de proprietate în favoarea unității administrativ-teritoriale și, deci, neputând leza un eventual drept al reclamantei.

De asemenea, societatea nu a solicitat anterior, anularea hotărârii Consiliului Local Văliug nr. 11 din 30 iulie 1999, act pe baza căruia a fost emisă hotărârea de guvern care și-a însușit inventarul bunurilor aparținând domeniului public al comunei Văliug. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate și cu prevederile art. 304 și 304 1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare. Apare ca lipsită de suport legal, susținerea că hotărârea de guvern atacată, fiind doar o atestare a regimului juridic al proprietății, nu ar avea efect constitutiv de drept de proprietate în favoarea unității administrativ-teritoriale și deci, acțiunea ar fi inadmisibilă și lipsită de interes.

Sub acest aspect, instanța a reținut în mod corect faptul că, în procedura reglementată de Legea nr. 213/1998, hotărârea de trecere a unui bun dintr-un domeniu al statului sau al unităților administrative, în altul, nu constituie o simplă atestare, ci este o problemă de regim juridic al acelui bun, reclamanta având dreptul de a cere cenzurarea actului administrativ, prin care a fost deposedată de construcțiile pe care le stăpânea și asupra cărora reclamă un drept de proprietate. Curtea nu poate primi nici critica privind greșita admitere a acțiunii, pe considerentul că reclamanta nu a contestat hotărârea Consiliului Local al comunei Văliug, prin care s-a adoptat inventarul bunurilor, proprietatea localității.

Acest act administrativ nu a fost comunicat reclamantei și, deci, nu îi este opozabil, societatea neavând cunoștință despre faptul includerii construcțiilor, în domeniul public al comunei Văliug, decât în momentul în care, la cererea sa, i s-a remis Anexa nr. 73 a H.G. nr. 532/2002. De altfel, Guvernul României, în calitate de autoritate publică emitentă a hotărârii, este responsabil de legalitatea actului atacat, și nu organul administrației locale sau centrale, care au emis actele care au stat la baza adoptării H.G. nr. 532/2002. Cu probele administrate, reclamanta a făcut dovada dreptului subiectiv vătămat, potrivit art. 1 din Legea nr. 29/1990, în condițiile în care pe terenul ce i-a fost transmis în folosință, deține construcții asupra cărora a dobândit drept de proprietate, conform sentinței civile nr. 5979/1999, intabulat în cartea funciară și asupra cărora a și exercitat o posesie continuă.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, Curtea va respinge ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinței civile nr. 310 din 23 septembrie 2003 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 martie 2005.