ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1673/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la

data de 26 iunie 2003, reclamanta SC V.C. SA și Consiliul Local al comunei

Văliug, au solicitat anularea parțială a H.G. nr. 532/2002 privind atestarea

domeniului public al județului Caraș Severin, al municipiilor, orașelor și

comunelor din județ.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că în mod eronat s-a înscris la poziția 117 Anexa nr. 73 a

hotărârii, ca făcând parte din domeniul public al comunei Văliug, „Complexul

comercial Văliug”, imobil ce constituie proprietatea privată a societății, în

baza sentinței civile nr. 5979/1999, a Judecătoriei Reșița, drept intabulat în

CF 1675 Văliug.

Prin sentința civilă nr. 310

din 23 septembrie 2003, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de

contencios administrativ, a admis acțiunea și a anulat în parte H.G. nr. 532/2002,

respectiv poziția Nr. 117 (complet comercial) din Anexa nr. 73.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut că reclamanta este proprietara complexului

comercial, dreptul său luând naștere anterior adoptării actului administrativ

și fiind intabulat în cartea funciară.

Împotriva sentinței a

declarat recurs, pârâtul Guvernul României, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Astfel, pârâtul a învederat

că instanța a aplicat greșit legea, întrucât prin hotărârea contestată nu a

fost reglementat un alt regim juridic al bunurilor, actul respectiv neavând

efect constitutiv de drept de proprietate în favoarea unității

administrativ-teritoriale și, deci, neputând leza un eventual drept al reclamantei.

De asemenea, societatea nu a

solicitat anterior, anularea hotărârii Consiliului Local Văliug nr. 11 din 30

iulie 1999, act pe baza căruia a fost emisă hotărârea de guvern care și-a

însușit inventarul bunurilor aparținând domeniului public al comunei Văliug.

Analizând actele și

lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate și cu prevederile art. 304

și 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat,

urmând a fi respins ca atare.

Apare ca lipsită de suport

legal, susținerea că hotărârea de guvern atacată, fiind doar o atestare a

regimului juridic al proprietății, nu ar avea efect constitutiv de drept de

proprietate în favoarea unității administrativ-teritoriale și deci, acțiunea ar

fi inadmisibilă și lipsită de interes.

Sub acest aspect, instanța a

reținut în mod corect faptul că, în procedura reglementată de Legea nr. 213/1998,

hotărârea de trecere a unui bun dintr-un domeniu al statului sau al unităților

administrative, în altul, nu constituie o simplă atestare, ci este o problemă

de regim juridic al acelui bun, reclamanta având dreptul de a cere cenzurarea

actului administrativ, prin care a fost deposedată de construcțiile pe care le

stăpânea și asupra cărora reclamă un drept de proprietate.

Curtea nu poate primi nici critica

privind greșita admitere a acțiunii, pe considerentul că reclamanta nu a

contestat hotărârea Consiliului Local al comunei Văliug, prin care s-a adoptat

inventarul bunurilor, proprietatea localității.

Acest act administrativ nu a

fost comunicat reclamantei și, deci, nu îi este opozabil, societatea neavând

cunoștință despre faptul includerii construcțiilor, în domeniul public al

comunei Văliug, decât în momentul în care, la cererea sa, i s-a remis Anexa nr.

73 a H.G. nr. 532/2002.

De altfel, Guvernul României,

în calitate de autoritate publică emitentă a hotărârii, este responsabil de

legalitatea actului atacat, și nu organul administrației locale sau centrale,

care au emis actele care au stat la baza adoptării H.G. nr. 532/2002.

Cu probele administrate,

reclamanta a făcut dovada dreptului subiectiv vătămat, potrivit art. 1 din

Legea nr. 29/1990, în condițiile în care pe terenul ce i-a fost transmis în

folosință, deține construcții asupra cărora a dobândit drept de proprietate,

conform sentinței civile nr. 5979/1999, intabulat în cartea funciară și asupra

cărora a și exercitat o posesie continuă.

Având în vedere

considerentele expuse mai sus, Curtea va respinge ca nefondat, recursul

declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Guvernul României împotriva sentinței civile nr. 310 din 23 septembrie 2003

a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ,

ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 martie 2005.