ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 187/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 24 februarie 2003, reclamanta Direcția Silvică Caraș Severin a chemat în judecată Guvernul României, solicitând anularea parțială a H.G. nr. 532/2002, respectiv a pozițiilor nr. 26, 31 - 33, 49, 50, 51 și 52 din Anexa nr. 22 la hotărâre. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că bunurile imobile incluse la pozițiile precizate, respectiv secție împletituri, atelier, șopron, depozit, cabană, păstrăvărie, bazine, cantoane, au trecut în proprietatea sa, conform art. 5 din Legea nr. 15/1990, privind reorganizarea unităților economice de stat, ca regii autonome și societăți comerciale.

În aceste condiții, Consiliul Local Carașova nu avea temei legal pentru a trece bunurile respective în domeniul public al unității administrativ-teritoriale și numai prin nesocotirea dreptului de proprietate al regiei, autoritatea publică emitentă a stabilit un alt regim juridic al acelor bunuri. Prin precizarea scrisă, depusă ulterior, reclamanta a invocat dreptul său de administrare asupra bunurilor imobile, despre care susține că nu trebuiau incluse în domeniul public de interes comunal. La termenul din 25 martie 2003, Ministerul Administrației Publice a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtului, solicitând, în principal, respingerea acțiunii reclamantei, ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată.

Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 342 din 3 octombrie 2003, a admis în fond cererea de intervenție și a respins acțiunea principală, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că statul, în calitate de titular al dreptului de proprietate, a decis, cu respectarea cerințelor prevăzute de Legea nr. 213/1998, defalcarea unor bunuri din domeniul public de interes național și trecerea lor în domeniul public al unităților administrativ-teritoriale, decizie ce nu poate fi contestată, de cel care are doar un drept de administrare a bunurilor în discuție. Că oricum, reclamanta va putea exercita în continuare dreptul său, în condițiile art. 4 alin. (2) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea Regiei Naționale a Pădurilor, pe bază de contract.

Împotriva sentinței a declarat recurs, reclamanta Direcția Silvică Caraș-Severin. Recurenta a susținut că în mod greșit prima instanță a respins acțiunea principală, deoarece inopozibilitatea dreptului de administrare, față de titularul dreptului de proprietate, care este statul român, nu înseamnă că dreptul de administrare poate fi revocat oricând, chiar fără temei și contrar legii. În speță, prin adoptarea H.G. nr. 532/2002, Guvernul României a retras abuziv acel drept, nesocotind dispozițiile Legii nr. 26/1996 și ale Legii nr. 213/1998, prin substituirea nepermisă în atribuțiile puterii legiuitoare. Recursul este nefondat. Dreptul de administrare al reclamantei Direcția Silvică Caraș-Severin, asupra bunurilor imobile în litigiu, conținute în Anexa nr. 22 a H.G.

nr. 532/2002, nu a fost contestat de către autoritatea publică emitentă a actului administrativ și nici de către intervenientul Ministerul Administrației Publice. Dar, existența unui simplu drept de administrare nu poate fi opus Guvernului, care, în virtutea prerogativelor conferite de lege, este competent să dispună trecerea unui bun din domeniul public al unei unități administrativ-teritoriale, la cererea consiliului local interesat [art. 9 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia].

Tot Guvernului României îi revine competența de a atesta prin hotărâre, apartenența bunurilor la domeniul public județean sau local, pe baza inventarelor însușite de consiliile județene sau de consiliile locale, după caz [art. 19, alin. (1)]. Rezultă prin urmare, că hotărârea de guvern supusă controlului jurisdicțional, care atestă apartenența bunurilor imobile de sub pozițiile 26, 31 - 33, 49, 50 și 52 din Anexa nr. 22 privind comuna Carașova, este legală și nu o vatămă pe reclamantă, în drepturile sale legitime.

Concluzia se impune, cu atât mai mult, cu cât, în calitatea sa de titular al dreptului de administrare, reclamanta va putea să exercite în continuare prerogativele izvorâte din acest drept, pe bază de contract, în condițiile prevăzute de art. 4 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea Regiei Naționale a Pădurilor R. Față de considerentele de mai sus și cum, în cauză, nu există motive de casare de ordine publică, care ar putea fi invocate din oficiu, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., urmează a se respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta Direcția Silvică Caraș Severin împotriva sentinței civile nr. 342 din 3 octombrie 2003, a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2005.