ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1866/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 18 februarie 2003, reclamanta R.N.P., prin Direcția Silvică Caraș Severin, a chemat în judecată, Guvernul României, solicitând anularea poziției 17 din Anexa nr. 65 la H.G. nr. 532/2003, privind drumul forestier Slatina - Timiș, în lungime de 55 km. În motivarea cererii, reclamanta a susținut că toate aceste drumuri forestiere, aflate pe raza comunei Slatina - Timiș, sunt cuprinse în fondul forestier și amenajamentul Silvic al ocolului Teregova, făcând parte din patrimoniul R.N.P., ca efect al Legii nr. 15/1990. Prin sentința civilă nr. 338 din 3 octombrie 2003, Curtea de Apel Timișoara a admis cererea de intervenție în interesul Guvernului României, formulată de Ministerul Administrației și Internelor și pe fond, a respins acțiunea reclamantei R.N.P.

S-a reținut că drumurile respective fac parte din fondul forestier național și că reclamanta are numai un drept de administrare, care nu poate fi opus statului, titular al dreptului de proprietate. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, Direcția Silvică Caraș Severin care în esență a susținut că statul are un drept de proprietate asupra bunurilor ce alcătuiesc domeniul public de interes național, în timp ce unitățile administrativ-teritoriale au acest drept asupra bunurilor ce fac parte din domeniul public de interes local, drept pe care și-l exercită prin administrarea directă și care nu poate fi revocat printr-o hotărâre de Guvern. Analizând legalitatea și temeinicia sentinței pronunțate, în raport cu criticile formulate, urmează a se reține că acestea nu se justifică.

Potrivit prevederilor Constituției României, Statul și unitățile sale administrative teritoriale sunt singurele subiecte de drept public titulare ale dreptului de proprietate publică, iar în conformitate cu dispozițiile art. 127 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, defalcarea și trecerea în proprietatea comunelor, orașelor, sau, după caz, a județelor, a bunurilor și valorilor de interes local din domeniul public și privat al statului, se face prin hotărâre de guvern, în condițiile legii patrimoniului public și privat. În speță, bunurile reclamate fac parte din fondul forestier național, astfel cum este definit de art. 1 din Legea nr. 26/1996. Aceste bunuri pot fi date în administrarea regiilor autonome sau instituțiilor publice, pot fi concesionate sau închiriate, fără, însă, ca prin aceasta să-și piardă apartenența la domeniul public de interes național.

Acest lucru rezultă cu prisosință și din faptul că atât prin Codul silvic al României (Legea nr. 26/1996), cât și prin Regulamentul de organizare și funcționare al R.N.P. (H.G. nr. 173/2001), s-a prevăzut numai dreptul de administrare al Regiei, asupra bunurilor proprietate publică a statului, care rămân inalienabile și pentru care există obligativitatea unei evidențe distincte. Astfel fiind, în raport cu aceste considerente, Curtea de Apel Timișoara a apreciat că H.G. nr. 532/2001 a fost adoptată în conformitate cu prevederile constituționale și ale legii privind proprietatea publică și privată și regimul juridic al acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Direcția Silvică Caraș Severin împotriva sentinței civile nr. 338 din 3 octombrie 2003, a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 martie 2005.