ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.06.2005

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3644/2005

HOTĂRÂRE
09.06.2005
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3644/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința atacată cu

recurs, sentința civilă nr. 343 din 3 octombrie 2003, pronunțată în dosarul nr.

1514/CA/2003, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios

administrativ, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de R.N.P., prin

Direcția Silvică Caraș Severin, pentru anularea H.G. nr. 532/2002, Anexa nr. 36,

poziția nr. 24. Totodată, a respins și cererea de chemare în garanție a

Ministerului Administrației Publice, a Consiliului Județean Caraș-Severin și a

Consiliului Local al comunei Eftimie Murgu, formulată de Guvernul României.

Pentru a pronunța această

soluție, curtea de apel a reținut, în esență, că prin H.G. nr. 532/2002 a fost

atestat domeniul public al județului Caraș-Severin și al celorlalte unități

administrativ-teritoriale de pe raza acestuia, reclamanta susținând că în Anexa

nr. 36, poziția nr. 24 a fost inclus în mod nelegal drumul forestier Eftimie

Murgu - Pragheda și Halânga Mare - Poiana Macului, aflat în administrarea sa,

potrivit art. 5 din Legea nr. 15/1990.

În motivarea soluției,

instanța de fond a reținut că drumul forestier respectiv face parte din fondul

forestier, așa cum a fost definit prin art. 1 din Legea nr. 26/1996,

proprietatea statului și a unităților administrativ-teritoriale, astfel că

reclamanta nu poate opune dreptul de administrare pe care îl exercită ca

unitate economică a statului, potrivit art. 10 din această lege.

În concluzie, a motivat

instanța de fond, H.G. nr. 532/2002 este un act administrativ legal, adoptat în

baza și în executarea Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și

regimul juridic al acesteia, care nu încalcă dreptul de administrare al R.N.P.

Împotriva acestei soluții a

formulat recurs, Direcția Silvică Caraș-Severin, invocând prevederile art. 304

1

aplicarea greșită a legii, bunul în litigiu făcând parte din domeniul public de

interes național, potrivit Legii nr. 213/1998, aflat în administrarea R.N.P.,

potrivit Legii nr. 26/1996 - Codul silvic.

Recursul este formulat de o

persoană fără calitate.

Este necontestat că acțiunea

introductivă a fost formulată, ca și reclamația administrativă adresată

Guvernului României, de către R.N.P., prin Direcția Silvică Caraș-Severin.

Deci, așa cum rezultă din

toate actele dosarului curții de apel, Direcția Silvică Caraș-Severin nu a fost

parte la fond, ci reprezentant al R.N.P., persoană juridică cu atribuții de

serviciu public, care funcționează sub autoritatea Ministerului Agriculturii,

Pădurilor și Dezvoltării Rurale, potrivit art. 1 din H.G. nr. 1105/2003.

De asemenea, este

necontestat că recursul de față a fost exercitat de către Direcția Silvică

Caraș-Severin, în nume propriu, prin directorul acestei unități județene din

structura regiei, care a formulat recursul depus la data de 12 decembrie 2003,

la sediul Curții de Apel Timișoara.

Or, în materie civilă, din

principiul potrivit căruia hotărârile pronunțate au putere obligatorie doar

pentru părțile litigante, rezultă consecința că doar părțile au dreptul să

exercite căile de atac, astfel că, în cauză, R.N.P. putea, legal, să atace cu

recurs, hotărârea instanței de fond.

Este adevărat că, potrivit art.

67 alin. (1) C. proc. civ., părțile pot să exercite drepturile procedurale,

personal sau prin mandatar.

La cererea instanței de

recurs, recurenta Direcția Silvică Caraș-Severin a depus mandatul de

împuternicire nr. 11348 din 4 februarie 2004, prin care fusese împuternicită

general să reprezinte interesele R.N.P., la nivel local, în fața instituțiilor

statului, cât și în fața instanțelor de orice grad în care are calitate

procesuală pentru promovarea acțiunilor și îndeplinirii procedurilor legale, în

scopul apărării integrității fondului forestier administrat.

Deci, mandatul prezentat este

ulterior datei la care a fost exercitată calea de atac a recursului, este un

mandat general care nu se referă la cauza de față și, în plus, nu a fost

respectat, Direcția Silvică Caraș-Severin formulând recursul în nume propriu,

iar nu în reprezentarea sau în numele R.N.P., care avusese calitatea de parte

în fața instanței de fond.

Astfel fiind, recursul va fi

respins ca formulat de o persoană fără calitate.

Respinge recursul declarat

de Direcția Silvică Caraș Severin împotriva sentinței civile nr. 343 din 3

octombrie 2003 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios

administrativ, ca fiind formulat de o persoană fără calitate.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 iunie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-01-18
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 187/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 24 februarie 2003, reclamanta Direcția Silvică Caraș Severin a chemat în judecată Guvernul României, solicitând anularea parția
ÎCCJ 2005-06-09
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3645/2005
. 26/1996, proprietatea statului și a unităților administrativ-teritoriale, astfel că reclamanta nu poate opune dreptul de administrare pe care îl exercită ca unitate economică a statului, potrivit art. 10 din această lege. În concluzie, a
ÎCCJ 2005-06-10
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3650/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 18 februarie 2003, reclamanta R.N.P., prin Direcția Silvică Caraș Severin, a chemat în judecată Guvernul României, solicitân
ÎCCJ 2005-05-17
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3098/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 17 ianuarie 2003, R.N.P. - Direcția Silvică Harghita a chemat în judecată Guvernul României, pentru anularea poziției nr. 1
ÎCCJ 2005-03-22
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1865/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 18 februarie 2003, reclamanta Direcția Silvică Caraș-Severin a chemat în judecată, Guvernul României, solicitând anular
Sursă