ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3147/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția comercială și de contencios administrativ, la data de 18 decembrie 2008, sub nr. 9999/30/2008, reclamantul C.V.M. a chemat în judecată pârâții SC B.T. SA Timișoara, S.S., R.P.M. și T.G., solicitând instanței să constate și să dispună: - să se constate nulitatea absolută a licitației organizate în data de 30 noiembrie 2002 și a procesului- verbal de desfășurare a ședinței de licitație cu strigare din 30 noiembrie 2002 a SC P. SA - actuala SC B.T. SA - acte juridice întocmite în aplicarea Hotărârii A.G.E.A. din 18 octombrie 2002 - hotărâre constatată a fi nulă absolut, în baza principiului quod nullum est, nullum producit effectum; - să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare din 9 decembrie 2002, atestat din 9 decembrie 2002 la CIA I.S.

și a Actelor Adiționale la contractul mai sus menționat, respectiv, din data de 17 decembrie 2002; - să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare autentificat din 17 decembrie 2002 la BNP S.D.N.N.; - să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare autentificat din 31 martie 2006 la BNP D.G.C.; - pe cale de consecință, să se dispună restabilirea situației anterioare actelor nule descrise mai sus, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâților 2, 3 și 4 și reînscriererii dreptului de proprietate al pârâtei 1 în C.F. Timișoara. Prin sentința civilă nr. 587, pronunțată la data de 16 iunie 2009, Tribunalul Timiș, secția comercială și de contencios administrativ a admis acțiunea formulată de reclamantul C.V.M., în contradictoriu cu pârâții SC B.T.

SA, S.S., R.P.M. și T.G., având ca obiect constatare nulitate absolută a licitației; a constatat nulitatea absolută a licitației organizate în data de 30 noiembrie 2002 și a procesului - verbal de desfășurare a ședinței de licitație cu strigare din 30 noiembrie 2002 a SC P. SA - actuala SC B.T. SA; a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare din 9 decembrie 2002, atestat la CIA I.S. și a Actelor Adiționale din 9 decembrie 2002, respectiv, din data de 17 decembrie 2002; a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare autorizat din 17 decembrie 2002 la BNP S.D.N.N.; a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare autorizat din 31 martie 2006 la BNP D.G.C.; a dispus restabilirea situației anterioare actelor nule, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâților S.S., R.P.M.

și T.G. și înscrierii dreptului de proprietate al SC B.T. SA în CF Timișoara, și a obligat pârâții față de reclamant la 57.775,17 RON cheltuieli de judecată. În motivarea acestei hotărâri, instanța de fond a reținut următoarele aspecte: Prin sentința civilă nr. 11/CC din 22 februarie 2008, definitivă și irevocabilă, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul 29791/30/2007, s-a constatat nulitatea absolută a Hotărârii A.G.E.A. din 18 octombrie 2008 a SC P. SA, reținându-se că SC P. SA a fuzionat prin absorbție cu SC B.T. SA la data de 10 marie 2005. Prin Hotărârea A.G.E.A.

a SC P. SA din data de 18 octombrie 2002, s-a hotărât vânzarea activului „Corp clădire veche P+2 front stradal Pasteur” din Timișoara, prin licitație deschisă cu strigare, în conformitate cu prevederile Legii nr. 133/1999 și Legii nr. 137/2002, în care sens s-a aprobat oferta de vânzare, garanția de participare, taxa de participare, caietul de sarcini, pasul și a fost nominalizată comisia de licitație. În baza celor hotărâte, s-a desfășurat licitația cu strigare, încheindu-se procesul - verbal de licitație din 30 noiembrie 2002, au fost încheiate contracte de vânzare - cumpărare cu adjudecatarii, din 9 decembrie 2002 și actul adițional la acest contract din data de 17 decembrie 2002, respectiv, 17 decembrie 2002 și actul adițional la acesta din aceeași dată.

Instanța a constatat că, prin anularea hotărârii în baza căreia acționarii SC P. SA au fost de acord cu vânzarea obiectivului indicat mai sus, toate actele încheiate cu referire la această vânzare sunt efectuate în lipsa consimțământului valabil exprimat al SC P. SA, adică a voinței societare exprese, în lipsa unui mandat legal și valid; mai mult, în temeiul principiului juridic quod nullum este, nullum producit effectum, toate actele juridice izvorâte din voința exprimată în această adunare din 18 octombrie 2002 sunt, la rândul lor, nule absolut, respectiv, procesul - verbal de desfășurare a licitației cu strigare și contractele de vânzare- cumpărare, ulterior încheiate.

Și în situația în care nu s-ar aplica principiul enunțat mai sus, sunt nelegale și lovite de nulitate contractele de vânzare - cumpărare din 9 decembrie 2002, actul adițional din 17 decembrie 2002, contractul de vânzare - cumpărare autentificat din 17 decembrie 2002, întrucât încalcă atât Caietul de Sarcini, cât și procesul - verbal de desfășurare a ședinței de licitație cu strigare din 30 noiembrie 2002, întrucât, deși Caietul de Sarcini a fost cumpărat de numitul S.A., domiciliat în Timișoara, la licitație s-a prezentat S.S., domiciliat în Germania; cu toate acestea, pârâtul S.S. a fost considerat ofertant la licitație. Inițial, s-a încheiat contractul de vânzare - cumpărare din 9 decembrie 2002 între SC P. SA și adjudecatarul S.S., iar prin Actul Adițional din 17 decembrie 2002 la contractul de vânzare - cumpărare din 9 decembrie 2002, cât și prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat din 17 decembrie 2002, a apărut alături de pârâtul S.S.

încă un cumpărător doar pentru teren, care nu a fost înscris și nu a fost prezent la licitație. Mai mult, prin factura fiscală din 18 decembrie 2002, se menționează că se vinde către pârâtul S.S., alături de activul clădire, și terenul, ascunzându-se, astfel, faptul că terenul a fost vândut deja, în ziua precedentă, către un terț față de licitație, respectiv, terenul în suprafață de 1.870 mp, înscris în CF Timișoara, a fost vândut către pârâtul R.P.M. Prin modalitatea în care a fost organizată licitația au fost astfel încălcate dispozițiile Regulamentului de organizare și desfășurare a licitațiilor pentru vânzarea de active (...) prevăzut în Ordinul nr. 61/1998 pentru aplicarea normelor metodologice privind privatizarea societăților comerciale și vânzarea de active, cât și ale art. 92 alin. (2) din H.G.

nr. 55/1998. Împotriva acestei sentințe au formulat apel pârâții S.S. și R.P.M., în termen la data 27 august 2009, motivele de apel fiind depuse, de asemenea, în termen, la aceeași dată, și pârâtul T.G., în termen, la data de 28 august 2009. Prin decizia civilă nr. 61/A, pronunțată la data de 29 martie 2010, Curtea de Apel Timișoara- secția comercială, a admis apelurile formulate de pârâții S.S., R.P.M. și T.G. împotriva sentinței civile nr. 587 din 16 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosar nr. 9999/30/2008, a desființat hotărârea apelată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut, în esență, următoarele aspecte: Pentru primul termen de judecată, din 13 ianuarie 2009, deși este consemnat în practicaua încheierii de ședință că procedura de citare este legal îndeplinită, pârâții nu au fost citați.

Pentru cel de-al doilea termen de judecată, din 3 februarie 2009, se consemnează că procedura de citare este viciată cu pârâții, deși Curtea a constatat că era vorba de o lipsă de procedură, deoarece, deși confirmările de primire ale procedurii cu străinătatea în ce-i privește pe pârâții S.S. și R.P.M. au fost depuse la dosar, cu acestea au fost restituite și plicurile de corespondență, ambele cu mențiunea „adresă incompletă”, iar în ce-l privește pe pârâul T.G., nu s-a făcut nicio dovadă a citării sale în străinătate. La termenul de judecată din 24 februarie 2009, s-a constatat din nou procedura viciată cu cei trei pârâți, deoarece s-au restituit procedurile de citare cu mențiunea „adresă incompletă”.

În aceste condiții, la termenul de judecată din 9 iunie 2009, instanța, deși a constatat procedura viciată cu pârâții, a acordat cuvântul pe fond reprezentantei reclamantei, constatând cauza în stare de judecată și a amânat pronunțarea pentru data de 6 iunie 2009, pentru ca părțile să depună concluzii scrise. La data de 16 iunie 2009 s-a pronunțat sentința apelată, reținându-se în mod eronat procedura legal îndeplinită cu părțile. Procedând în acest fel, instanța a încălcat dispozițiile art. 95 C. proc. civ. privind citarea părților. Citarea pârâților s-a realizat prin publicitate după ce s-au restituit procedurile de la instanță și autoritățile din Munchen, fără ca la dosar să existe dovada demersurilor reclamantului în vederea cunoașterii domiciliului acestor părți.

Or, conform dispozițiilor art. 95 C. proc. civ., președintele instanței poate dispune citarea prin publicitate numai când reclamantul învederează că a făcut demersuri să afle domiciliul pârâților și, deși a făcut tot ce i-a stat în putință, nu a reușit să le identifice. Din actele dosarului nu rezultă ca reclamantul să fi făcut vreun demers în acest sens și nici ca instanța să-i fi pus în vedere efectuarea unor astfel de demersuri.

Procedând la luarea în pronunțare a cauzei, deși era evident că pârâții nu au primit acțiunea și actele doveditoare și nu au primit nicio citație dintre cele trimise la domiciliul indicat de reclamant, instanța de fond a încălcat, pe lângă dispozițiile referitoare la legala citare, și dreptul la apărare al pârâților, precum și dreptul acestora la un proces echitabil, în sensul art. 6 paragraf 1 al C.E.D.O., sub aspectul respectării principiului egalității armelor și acela al asigurării contradictorialității dezbaterilor, care impun obligatoriu comunicarea acțiunii introductive, pentru ca pârâții să ia cunoștință de actele dosarului și de pretențiile reclamantului. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamantul C.V.M., solicitând admiterea recursului și modificarea în tot a deciziei atacate, în sensul respingerii cererilor de apel formulate de pârâții - apelanți S.S., R.P.M.

și T.G., ca nefondate. În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., recurentul - reclamant C.V.M. a invocat, în esență, următoarele motive: Citarea pârâților s-a făcut în mod procedural - legal, conform cu dispozițiile Codului de procedură civilă - art. 95. Astfel, cum a învederat și în întâmpinarea depusă în apel, nu a inventat domiciliile pârâților, ci, dimpotrivă, sunt domiciliile menționate expres de către pârâți în contractele de vânzare - cumpărare încheiate de către aceștia în fața notarului public. Pârâții erau apatrizi, și nu cetățeni români, cu domiciliul în România, astfel că nu era posibilă identificarea domiciliilor acestora printr-o verificare în evidentele instituțiilor specifice din Timișoara/România (ex.

S.E.I.P., S.P.C.L.E.P., etc.) Susținerile pârâților apelanți că, având bunuri în România, ar fi fost înregistrați la S.E.I.P./D.E.I.P. sunt nereale, întrucât aceste instituții nu țin evidența bunurilor, ci a datelor de stare civilă nepatrimoniale. Într-o atare situație, în mod procedural, potrivit art. 95 alin. (1) – (3) C. proc. civ., instanța de fond a dispus, pentru termenul din 9 iunie 2009, citarea pârâților prin publicitate într-un ziar cu acoperire națională. Procedură care, probabil, ar fi fost realizată și de către Curtea de apel ori Înalta Curte de Casație și Justiție, în aceleași condiții. Solicită recurentul - reclamant să se aibă în vedere faptul că apelantul T.G. își invocă propria culpă când susține că în mod greșit a fost catalogată meseria sa ca fiind parte a domiciliului său; tocmai apelantul T.G.

se face vinovat de aceasta, întrucât a indicat expres notarului datele sale de identificare incomplete/deficitare, și anume, atunci când a completat și semnat cererea de contract din 31 martie 2009. Încheierea de autentificare face dovada deplină a identității părții până la înscrierea în fals (ceea ce nu s-a făcut). Analizând recursul reclamantului, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: După cum rezultă din dispoziția cuprinsă în art. 95 C. proc. civ., precum și din principiile generale aplicabile în materie, procedura citării prin publicitate are caracter de excepție, ea fiind justificată de neputința în care se află reclamantul în ceea ce privește aflarea domiciliului părții adverse, prevederile art. 95 C. proc.

civ. instituind obligația reclamantului de a face tot ce-i stă în putință pentru a afla domiciliul pârâtului. Prin urmare, într-o corectă aplicare a acestui text, pentru a se recurge la procedura citării prin publicitate, nu este suficient ca reclamantul să afirme că nu cunoaște domiciliul pârâtului, ci trebuie să învedereze împrejurări concrete din care să rezulte că, deși a făcut tot ce i-a stat în putință, nu a reușit să afle domiciliul pârâtului, confirmându-și, eventual, susținerile cu probe corespunzătoare. Aceasta înseamnă că, pentru a dispune citarea prin publicitate, instanța nu se poate mulțumi cu afirmația reclamantului în sensul că nu cunoaște domiciliul pârâtului, ci trebuie să-i ceară să indice demersurile întreprinse pentru aflarea lui.

Or, în speță, așa cum în mod corect a reținut și instanța de apel, în mod nelegal și netemeinic prima instanță a încuviințat citarea prin publicitate, în baza art. 95 C. proc. civ., fără ca mai întâi să pună în vedere reclamantului să facă demersuri pentru aflarea noilor domicilii ale pârâților și fără ca acesta să depună vreo dovadă la dosar în acest sens. În lipsa unei asemenea dovezi, prima instanță nu putea dispune, direct, citarea prin publicitate. Pentru termenul din 9 iunie 2009, când pricina a fost reținută în pronunțare, citarea pârâților s-a făcut prin publicitate, prin afișare la ușa instanței și prin publicarea citației într-un ziar de largă răspândire, fără a se întreprinde ceva pentru identificarea domiciliului său, pricina fiind judecată în lipsa celor în cauză.

Astfel, în cazul în care, de la o procedură viciată la vechiul domiciliu cunoscut, fără niciun alt demers, s-a trecut la procedura de citare prin publicitate, prin afișare la ușa instanței și dispunând publicarea citației într-un ziar mai răspândit, hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 100, art. 105 și art. 107 C. proc. civ. și a dispozițiilor procedurale privitoare la citarea părții în proces.

Așa fiind, hotărârea instanței de apel este legală, căci, procedând la judecarea cauzei cu încălcarea dispozițiilor privitoare la legala citare, prima instanță a încălcat dreptul pârâților la apărare, precum și dreptul acestora la un proces echitabil, în sensul art. 6 paragraful I al Convenției Europene a Drepturilor Omului, sub aspectul respectării principiului egalității armelor și acela al asigurării contradictorialității dezbaterilor, (contradictorialitatea și egalitatea armelor impun obligatoriu încunoștințarea părții despre proces și comunicarea acțiunii introductive, pentru ca partea pârâtă să ia cunoștință de piesele dosarului). Înalta Curte urmează a înlătura și mențiunea recurentului - reclamant C.V.M., în sensul că pârâții erau apatrizi, și nu cetățeni români, astfel că nu era posibilă identificarea domiciliilor lor, căci, așa cum s-a arătat mai sus, acesta nu a făcut nicio dovadă în sensul că ar fi întreprins vreun demers în acest sens.

Față de cele de mai sus, Înalta Curte constată că hotărârea pronunțată de instanța de apel este legală, aceasta fiind dată cu aplicarea corectă a prevederilor art. 95 C. proc. civ., cu referire la art. 85, art. 105 alin. (2) și art. 107 C. proc. civ. Nefiind vorba, așadar, de vreo încălcare sau aplicare greșită a legii de către instanța de apel, Înalta Curte constată că recursul formulat de recurentul - reclamant C.V.M. este nefondat. Pentru cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamant, ca nefondat. În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurentul - reclamant să plătească intimaților - pârâți S.S. și R.P.M.

suma de 4.200 RON și intimatului - pârât T.G. suma de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul C.V.M. împotriva deciziei civile nr. 61/A din 29 martie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, ca nefondat. Obligă recurentul - reclamant să plătească intimaților - pârâți S.S. și R.P.M. suma de 4.200 RON și intimatului - pârât T.G. suma de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2010.