ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3147/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3147/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Timiș, secția comercială și de contencios administrativ, la data

de 18 decembrie 2008, sub nr. 9999/30/2008, reclamantul C.V.M. a chemat în

judecată pârâții SC B.T. SA Timișoara, S.S., R.P.M. și T.G., solicitând instanței

să constate și să dispună:

- să se constate

nulitatea absolută a licitației organizate în data de 30 noiembrie 2002 și a

procesului- verbal de desfășurare a ședinței de licitație cu strigare din 30

noiembrie 2002 a SC P. SA - actuala SC B.T. SA - acte juridice întocmite în

aplicarea Hotărârii A.G.E.A. din 18 octombrie 2002 - hotărâre constatată a fi

nulă absolut, în baza principiului quod nullum est, nullum producit effectum;

- să se constate

nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare din 9 decembrie 2002,

atestat din 9 decembrie 2002 la CIA I.S. și a Actelor Adiționale la contractul

mai sus menționat, respectiv, din data de 17 decembrie 2002;

- să se constate

nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare autentificat din 17

decembrie 2002 la BNP S.D.N.N.;

- să se constate

nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare autentificat din 31

martie 2006 la BNP D.G.C.;

- pe cale de

consecință, să se dispună restabilirea situației anterioare actelor nule

descrise mai sus, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâților 2, 3

și 4 și reînscriererii dreptului de proprietate al pârâtei 1 în C.F. Timișoara.

Prin sentința civilă nr.

587, pronunțată la data de 16 iunie 2009, Tribunalul Timiș, secția comercială și

de contencios administrativ a admis acțiunea formulată de reclamantul C.V.M.,

în contradictoriu cu pârâții SC B.T. SA, S.S., R.P.M. și T.G., având ca obiect

constatare nulitate absolută a licitației; a constatat nulitatea absolută a

licitației organizate în data de 30 noiembrie 2002 și a procesului - verbal de

desfășurare a ședinței de licitație cu strigare din 30 noiembrie 2002 a SC P.

SA - actuala SC B.T. SA; a constatat nulitatea absolută a contractului de

vânzare - cumpărare din 9 decembrie 2002, atestat la CIA I.S. și a Actelor

Adiționale din 9 decembrie 2002, respectiv, din data de 17 decembrie 2002; a

constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare autorizat din

17 decembrie 2002 la BNP S.D.N.N.; a constatat nulitatea absolută a

contractului de vânzare - cumpărare autorizat din 31 martie 2006 la BNP D.G.C.;

a dispus restabilirea situației anterioare actelor nule, în sensul radierii

dreptului de proprietate al pârâților S.S., R.P.M. și T.G. și înscrierii

dreptului de proprietate al SC B.T. SA în CF Timișoara, și a obligat pârâții

față de reclamant la 57.775,17 RON cheltuieli de judecată.

În motivarea acestei

hotărâri, instanța de fond a reținut următoarele aspecte:

Prin sentința civilă nr.

11/CC din 22 februarie 2008, definitivă și irevocabilă, pronunțată de Tribunalul

Timiș în dosarul 29791/30/2007, s-a constatat nulitatea absolută a Hotărârii A.G.E.A.

din 18 octombrie 2008 a SC P. SA, reținându-se că SC P. SA a fuzionat prin

absorbție cu SC B.T. SA la data de 10 marie 2005.

Prin Hotărârea A.G.E.A.

a SC P. SA din data de 18 octombrie 2002, s-a hotărât vânzarea activului „Corp

clădire veche P+2 front stradal Pasteur” din Timișoara, prin licitație deschisă

cu strigare, în conformitate cu prevederile Legii nr. 133/1999 și Legii nr. 137/2002,

în care sens s-a aprobat oferta de vânzare, garanția de participare, taxa de

participare, caietul de sarcini, pasul și a fost nominalizată comisia de

licitație. În baza celor hotărâte, s-a desfășurat licitația cu strigare,

încheindu-se procesul - verbal de licitație din 30 noiembrie 2002, au fost

încheiate contracte de vânzare - cumpărare cu adjudecatarii, din 9 decembrie

2002 și actul adițional la acest contract din data de 17 decembrie 2002,

respectiv, 17 decembrie 2002 și actul adițional la acesta din aceeași dată.

Instanța a constatat

că, prin anularea hotărârii în baza căreia acționarii SC P. SA au fost de acord

cu vânzarea obiectivului indicat mai sus, toate actele încheiate cu referire la

această vânzare sunt efectuate în lipsa consimțământului valabil exprimat al SC

P. SA, adică a voinței societare exprese, în lipsa unui mandat legal și valid;

mai mult, în temeiul principiului juridic quod nullum este, nullum producit

effectum, toate actele juridice izvorâte din voința exprimată în această

adunare din 18 octombrie 2002 sunt, la rândul lor, nule absolut, respectiv,

procesul - verbal de desfășurare a licitației cu strigare și contractele de

vânzare- cumpărare, ulterior încheiate.

Și în situația în

care nu s-ar aplica principiul enunțat mai sus, sunt nelegale și lovite de

nulitate contractele de vânzare - cumpărare din 9 decembrie 2002, actul

adițional din 17 decembrie 2002, contractul de vânzare - cumpărare autentificat

din 17 decembrie 2002, întrucât încalcă atât Caietul de Sarcini, cât și procesul

- verbal de desfășurare a ședinței de licitație cu strigare din 30 noiembrie

2002, întrucât, deși Caietul de Sarcini a fost cumpărat de numitul S.A.,

domiciliat în Timișoara, la licitație s-a prezentat S.S., domiciliat în

Germania; cu toate acestea, pârâtul S.S. a fost considerat ofertant la

licitație. Inițial, s-a încheiat contractul de vânzare - cumpărare din 9

decembrie 2002 între SC P. SA și adjudecatarul S.S., iar prin Actul Adițional

din 17 decembrie 2002 la contractul de vânzare - cumpărare din 9 decembrie

2002, cât și prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat din 17

decembrie 2002, a apărut alături de pârâtul S.S. încă un cumpărător doar pentru

teren, care nu a fost înscris și nu a fost prezent la licitație. Mai mult, prin

factura fiscală din 18 decembrie 2002, se menționează că se vinde către pârâtul

S.S., alături de activul clădire, și terenul, ascunzându-se, astfel, faptul că

terenul a fost vândut deja, în ziua precedentă, către un terț față de

licitație, respectiv, terenul în suprafață de 1.870 mp, înscris în CF

Timișoara, a fost vândut către pârâtul R.P.M.

Prin modalitatea în

care a fost organizată licitația au fost astfel încălcate dispozițiile

Regulamentului de organizare și desfășurare a licitațiilor pentru vânzarea de

active (...) prevăzut în Ordinul nr. 61/1998 pentru aplicarea normelor

metodologice privind privatizarea societăților comerciale și vânzarea de

active, cât și ale art. 92 alin. (2) din H.G. nr. 55/1998.

Împotriva acestei

sentințe au formulat apel pârâții S.S. și R.P.M., în termen la data 27 august

2009, motivele de apel fiind depuse, de asemenea, în termen, la aceeași dată,

și pârâtul T.G., în termen, la data de 28 august 2009.

Prin decizia civilă nr.

61/A, pronunțată la data de 29 martie 2010, Curtea de Apel Timișoara- secția

comercială, a admis apelurile formulate de pârâții S.S., R.P.M. și T.G. împotriva

sentinței civile nr. 587 din 16 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Timiș, în

dosar nr. 9999/30/2008, a desființat hotărârea apelată și a trimis cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de control judiciar a reținut, în esență, următoarele aspecte:

Pentru primul termen

de judecată, din 13 ianuarie 2009, deși este consemnat în practicaua încheierii

de ședință că procedura de citare este legal îndeplinită, pârâții nu au fost

citați.

Pentru cel de-al

doilea termen de judecată, din 3 februarie 2009, se consemnează că procedura de

citare este viciată cu pârâții, deși Curtea a constatat că era vorba de o lipsă

de procedură, deoarece, deși confirmările de primire ale procedurii cu

străinătatea în ce-i privește pe pârâții S.S. și R.P.M. au fost depuse la

dosar, cu acestea au fost restituite și plicurile de corespondență, ambele cu

mențiunea „adresă incompletă”, iar în ce-l privește pe pârâul T.G., nu s-a făcut

nicio dovadă a citării sale în străinătate.

La termenul de

judecată din 24 februarie 2009, s-a constatat din nou procedura viciată cu cei

trei pârâți, deoarece s-au restituit procedurile de citare cu mențiunea „adresă

incompletă”.

În aceste condiții,

la termenul de judecată din 9 iunie 2009, instanța, deși a constatat procedura

viciată cu pârâții, a acordat cuvântul pe fond reprezentantei reclamantei,

constatând cauza în stare de judecată și a amânat pronunțarea pentru data de 6

iunie 2009, pentru ca părțile să depună concluzii scrise.

La data de 16 iunie

2009 s-a pronunțat sentința apelată,  reținându-se în mod eronat procedura

legal îndeplinită cu părțile.

Procedând în acest

fel, instanța a încălcat dispozițiile art. 95 C. proc. civ. privind citarea

părților.

Citarea pârâților s-a

realizat prin publicitate după ce s-au restituit procedurile de la instanță și

autoritățile din Munchen, fără ca la dosar să existe dovada demersurilor

reclamantului în vederea cunoașterii domiciliului acestor părți. Or, conform

dispozițiilor art. 95 C. proc. civ., președintele instanței poate dispune

citarea prin publicitate numai când reclamantul învederează că a făcut

demersuri să afle domiciliul pârâților și, deși a făcut tot ce i-a stat în

putință, nu a reușit să le identifice.

Din actele dosarului

nu rezultă ca reclamantul să fi făcut vreun demers în acest sens și nici ca

instanța să-i fi pus în vedere efectuarea unor astfel de demersuri.

Procedând la luarea

în pronunțare a cauzei, deși era evident că pârâții nu au primit acțiunea și

actele doveditoare și nu au primit nicio citație dintre cele trimise la

domiciliul indicat de reclamant, instanța de fond a încălcat, pe lângă

dispozițiile referitoare la legala citare, și dreptul la apărare al pârâților, precum

și dreptul acestora la un proces echitabil, în sensul art. 6 paragraf 1 al

C.E.D.O., sub aspectul respectării principiului egalității armelor și acela al

asigurării contradictorialității dezbaterilor, care impun obligatoriu

comunicarea acțiunii introductive, pentru ca pârâții să ia cunoștință de actele

dosarului și de pretențiile reclamantului.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs, în termen, reclamantul C.V.M., solicitând admiterea

recursului și modificarea în tot a deciziei atacate, în sensul respingerii

cererilor de apel formulate de pârâții - apelanți S.S., R.P.M. și T.G., ca

nefondate.

În recursul său,

întemeiat în drept pe prevederile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., recurentul -

reclamant C.V.M. a invocat, în esență, următoarele motive:

Citarea pârâților s-a

făcut în mod procedural - legal, conform cu dispozițiile Codului de procedură

civilă - art. 95.

Astfel, cum a

învederat și în întâmpinarea depusă în apel, nu a inventat domiciliile

pârâților, ci, dimpotrivă, sunt domiciliile menționate expres de către pârâți

în contractele de vânzare - cumpărare încheiate de către aceștia în fața

notarului public.

Pârâții erau

apatrizi, și nu cetățeni români, cu domiciliul în România, astfel că nu era

posibilă identificarea domiciliilor acestora printr-o verificare în evidentele

instituțiilor specifice din Timișoara/România (ex. S.E.I.P., S.P.C.L.E.P.,

etc.)

Susținerile pârâților

apelanți că, având bunuri în România, ar fi fost înregistrați la S.E.I.P./D.E.I.P.

sunt nereale, întrucât aceste instituții nu țin evidența bunurilor, ci a

datelor de stare civilă nepatrimoniale.

Într-o atare

situație, în mod procedural, potrivit art. 95 alin. (1) – (3) C. proc. civ.,

instanța de fond a dispus, pentru termenul din 9 iunie 2009, citarea pârâților

prin publicitate într-un ziar cu acoperire națională. Procedură care, probabil,

ar fi fost realizată și de către Curtea de apel ori Înalta Curte de Casație și

Justiție, în aceleași condiții.

Solicită recurentul -

reclamant să se aibă în vedere faptul că apelantul T.G. își invocă propria

culpă când susține că în mod greșit a fost catalogată meseria sa ca fiind parte

a domiciliului său; tocmai apelantul T.G. se face vinovat de aceasta, întrucât

a indicat expres notarului datele sale de identificare incomplete/deficitare,

și anume, atunci când a completat și semnat cererea de contract din 31 martie

la înscrierea în fals (ceea ce nu s-a făcut).

Analizând recursul

reclamantului, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat,

Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor

arăta în continuare:

După cum rezultă din

dispoziția cuprinsă în art. 95 C. proc. civ., precum și din principiile

generale aplicabile în materie, procedura citării prin publicitate are caracter

de excepție, ea fiind justificată de neputința în care se află reclamantul în

ceea ce privește aflarea domiciliului părții adverse, prevederile art. 95 C.

proc. civ. instituind obligația reclamantului de a face tot ce-i stă în putință

pentru a afla domiciliul pârâtului.

Prin urmare, într-o

corectă aplicare a acestui text, pentru a se recurge la procedura citării prin

publicitate, nu este suficient ca reclamantul să afirme că nu cunoaște

domiciliul pârâtului, ci trebuie să învedereze împrejurări concrete din care să

rezulte că, deși a făcut tot ce i-a stat în putință, nu a reușit să afle

domiciliul pârâtului, confirmându-și, eventual, susținerile cu probe

corespunzătoare.

Aceasta înseamnă că,

pentru a dispune citarea prin publicitate, instanța nu se poate mulțumi cu

afirmația reclamantului în sensul că nu cunoaște domiciliul pârâtului, ci

trebuie să-i ceară să indice demersurile întreprinse pentru aflarea lui.

Or, în speță, așa cum

în mod corect a reținut și instanța de apel, în mod nelegal și netemeinic prima

instanță a încuviințat citarea prin publicitate, în baza art. 95 C. proc. civ.,

fără ca mai întâi să pună în vedere reclamantului să facă demersuri pentru

aflarea noilor domicilii ale pârâților și fără ca acesta să depună vreo dovadă

la dosar în acest sens.

În lipsa unei

asemenea dovezi, prima instanță nu putea dispune, direct, citarea prin

publicitate.

Pentru termenul din 9

iunie 2009, când pricina a fost reținută în pronunțare, citarea pârâților s-a

făcut prin publicitate, prin afișare la ușa instanței și prin publicarea

citației într-un ziar de largă răspândire, fără a se întreprinde ceva pentru

identificarea domiciliului său, pricina fiind judecată în lipsa celor în cauză.

Astfel, în cazul în

care, de la o procedură viciată la vechiul domiciliu cunoscut, fără niciun alt

demers, s-a trecut la procedura de citare prin publicitate, prin afișare la ușa

instanței și dispunând publicarea citației într-un ziar mai răspândit,

hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 100, art.

105 și art. 107 C. proc. civ. și a dispozițiilor procedurale privitoare la

citarea părții în proces.

Așa fiind, hotărârea

instanței de apel este legală, căci, procedând la judecarea cauzei cu încălcarea

dispozițiilor privitoare la legala citare, prima instanță a încălcat dreptul

pârâților la apărare, precum și dreptul acestora la un proces echitabil, în

sensul art. 6 paragraful I al Convenției Europene a Drepturilor Omului, sub

aspectul respectării principiului egalității armelor și acela al asigurării

contradictorialității dezbaterilor, (contradictorialitatea și egalitatea

armelor impun obligatoriu încunoștințarea părții despre proces și comunicarea

acțiunii introductive, pentru ca partea pârâtă să ia cunoștință de piesele

dosarului).

Înalta Curte urmează

a înlătura și mențiunea recurentului - reclamant C.V.M., în sensul că pârâții

erau apatrizi, și nu cetățeni români, astfel că nu era posibilă identificarea

domiciliilor lor, căci, așa cum s-a arătat mai sus, acesta nu a făcut nicio

dovadă în sensul că ar fi întreprins vreun demers în acest sens.

Față de cele de mai

sus, Înalta Curte constată că hotărârea pronunțată de instanța de apel este

legală, aceasta fiind dată cu aplicarea corectă a prevederilor art. 95 C. proc.

civ., cu referire la art. 85, art. 105 alin. (2) și art. 107 C. proc. civ.

Nefiind vorba,

așadar, de vreo încălcare sau aplicare greșită a legii de către instanța de

apel, Înalta Curte constată că recursul formulat de recurentul - reclamant C.V.M.

este nefondat.

Pentru cele ce

preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge

recursul declarat de reclamant, ca nefondat.

În temeiul art. 274 alin.

(1) C. proc. civ., va obliga recurentul - reclamant să plătească intimaților -

pârâți S.S. și R.P.M. suma de 4.200 RON și intimatului - pârât T.G. suma de

2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamantul C.V.M. împotriva deciziei civile nr. 61/A din 29 martie

2010, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, ca nefondat.

Obligă recurentul -

reclamant să plătească intimaților - pârâți S.S. și R.P.M. suma de 4.200 RON și

intimatului - pârât T.G. suma de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată

în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 octombrie 2010.