ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3900/2010

Asupra

recursului de față:

Din

examinarea actelor și  lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de

chemare în judecată, reclamantul B.V. a solicitat, în contradictoriu cu

pârâtele SC I. SA Timișoara și SC O. SRL Caransebeș, să se constate nulitatea

absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 20 august 2007 la

B.N.P. - S.N., încheiat între cele două pârâte, având ca obiect imobilul situat

în Timișoara, Calea Lipovei.

Prin sentința civilă nr. 568 din 9 iunie 2009, Tribunalul

Timiș a respins excepția inadmisibilității cererii ca neîntemeiată, a admis

excepția lipsei de interes și a respins cererea formulată de reclamantul B.V.,

ca lipsită de interes.

Pentru

a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, într-adevăr, principiul

relativității efectelor contractului prevăzut de art. 973 C. civ. se opune

primirii cererii în anularea contractului, formulată de o persoană ce nu este

parte contractantă, însă exclusiv în măsura în care se invocă motive de

nulitate relativă. Or, în speță, reclamantul a solicitat să se constate

nulitatea absolută a contractului, cerere ce impune exclusiv probarea

interesului terțului în promovarea acțiunii, fiind lipsită de relevanță lipsa

calității de parte contractantă, această lipsă neconstituind un fine de

neprimire.

Asupra

excepției lipsei de interes, s-a reținut că interesul - reprezentând folosul practic

urmărit de cel ce a pus în mișcare acțiunea civilă - este o condiție de

exercițiu a acțiunii civile, impunându-se ca reclamantul să justifice cumulativ

interesul legitim, juridic, personal și direct, născut și actual. Astfel, se

cere ca interesul să fie în legătură cu dreptul subiectiv civil afirmat sau cu

situația juridică legală pentru a cărei realizare calea judecății este

obligatorie, folosul practic să-l vizeze pe cel care recurge la acțiune și să

existe în momentul în care se exercită dreptul la acțiune, în sensul că partea

s-ar expune la un prejudiciu numai dacă nu ar recurge în acel moment la

acțiune. Interesul este legitim atunci când se urmărește afirmarea sau

realizarea unui drept subiectiv recunoscut de lege, respectiv a unui interes

recunoscut de lege și potrivit scopului economic și social pentru care a fost

recunoscut. Atributul interesului de a fi personal se referă la aceea că

folosul practic urmărit prin declanșarea procedurii judiciare trebuie să

aparțină celui ce formulează cererea.

Prima

instanță a constatat că s-a solicitat de către reclamant anularea unui contract

încheiat între terțe persoane, motivat de faptul că efectele contractului s-ar

reflecta și în patrimoniul său.

De

asemenea, instanța a constatat că în raport de obiectul cererii cu care a fost

învestită de către reclamant, precum și motivarea în fapt a acesteia, nu au

fost invocate de către reclamant în mod concret dreptul subiectiv sau interesul

recunoscut de lege încălcat și nici prejudiciul, cert, suferit de către reclamant.

Aceasta întrucât, pentru ca interesul reclamantului să aibă caracter personal,

este necesară verificarea la momentul introducerii cererii în persoana

reclamantului a folosului practic ce rezultă din promovarea prezentei acțiuni,

respectiv a apărării de către reclamant a drepturilor lui personale și a

intereselor lui, încălcate prin încheierea contractului, deoarece nu este

posibilă protejarea interesului altei persoane prin formularea unei cereri de

chemare în judecată și nici a interesului colectiv, decât cu anumite excepții,

prevăzute de lege, de strictă interpretare și aplicare.

Or,

reclamantul și-a motivat în fapt cererea prin invocarea drepturilor și

intereselor acționarilor, exprimate la modul generic, indicând o simplă

posibilitate de creștere a valorii acțiunilor ori a profitului societății, în

ipoteza revenirii imobilului în patrimoniul societății vânzătoare, sau

eventuale litigii ce ar implica societatea.

Prin

urmare, constatând că prin cererea formulată, nu se tinde la apărarea unui

interes personal și actual al reclamantului, prima instanță a apreciat că

acesta nu a justificat în cauză interesul promovării acțiunii.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamantul B.V.,

solicitând admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și trimiterea

cauzei spre rejudecare instanței de fond.

În

motivarea apelului reclamantul a criticat hotărârea primei instanțe ca fiind

netemeinică și nelegală, arătând că are un interes personal și actual în

promovarea acțiunii, cu motivarea că orice operațiune întreprinsă de SC I. SA Timișoara

se reflectă în patrimoniul societății și în consecință în patrimoniul său.

Reclamantul a mai arătat că are interes în promovarea

acțiunii pentru că valoarea veniturilor sociale determină valoarea participării

la profit care îi revine, că valoarea patrimoniului social determină valoarea

acțiunilor pe care le posedă și că în calitate de acționar, are interesul

legitim ca operațiunile societății comerciale să respecte prevederile legii.

S-a

considerat pe de altă parte, că interpretarea instanței conform căreia folosul

practic al promovării acțiunii ar presupune o reflectare directă și imediată a

consecințelor demersului judiciar în patrimoniul său, este eronată. O astfel de

reflectare directă și imediată se produce în cazul invocării nulității relative

de către partea interesată care a participat direct la încheierea actului

respectiv și apoi cere anularea lui. În cazul nulității absolute, consecințele

nu se produc imediat și direct în patrimoniul reclamantului dar aceasta nu

afectează folosul practic al demersului.

S-a

menționat că indubitabilă este și existența drepturilor subiective apărate de

el prin acțiunea promovată.

Prin

urmare, drepturile și interesele invocate de el prin acțiune sunt personale și

actuale, rezultatul demersului judiciar producând efecte în patrimoniul său.

Analizând motivele de apel, instanța de control judiciar a

constatat că, în mod nefondat, prima instanță a admis excepția lipsei de

interes invocată de pârâta SC I. SA Timișoara, respingând pe acest motiv

acțiunea prin care reclamantul a solicitat să se constate nulitatea absolută a

contractului de vânzare-cumpărare autentificat din data de 20 august 2007

încheiat între pârâtele SC I. SA Timișoara, în calitate de vânzător și SC O. SRL

Caransebeș, în calitate de cumpărător.

De

asemenea, s-a reținut că în mod eronat, tribunalul a constatat că reclamantul

și-a motivat în fapt cererea prin invocarea drepturilor și intereselor

acționarilor exprimate la modul generic, indicând o simplă posibilitate de creștere

a valorii acțiunilor ori a profitului societății, în ipoteza revenirii

imobilului în patrimoniul societății vânzătoare, sau eventualele litigii ce ar

implica societatea.

Curtea

a reținut că prin cererea de chemare în judecată formulată, reclamantul a

solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare

autentificat din data de 20 august 2007 și fiind vorba de nulitatea absolută a

contractului de vânzare-cumpărare, orice persoană interesată poate să o invoce.

Conform

structurii acționariatului, reclamantul B.V. deține aproape 4% din capitalul

social al SC I. SA Timișoara și ca urmare a acestui fapt, modificările

patrimoniului societății îl afectează și pe reclamant. Orice operațiune

întreprinsă de SC I. SA Timișoara se reflectă în patrimoniul societății și în

consecință, și în patrimoniul reclamantului.

S-a

mai reținut că reclamantul are interes în promovarea acțiunii, întrucât

valoarea veniturilor sociale determină valoarea participării la profitul care-i

revine acestuia, iar valoarea patrimoniului social determină valoarea

acțiunilor pe care reclamantul le posedă. în calitate de acționar, reclamantul

are interesul ca operațiunile societății pârâte să se încadreze în dispozițiile

legale.

În

consecință, drepturile și interesele invocate de reclamant prin cererea

formulată sunt personale și actuale, rezultatul demersului judiciar producând

efecte în patrimoniul reclamantului.

Prin

admiterea excepției lipsei de interes a reclamantului și respingerea acțiunii

pe acest motiv, prima instanță nu a rezolvat fondul cauzei, astfel încât, față

de cele reținute, prin decizia nr. 178 din 10 noiembrie 2009, Curtea de Apel Timișoara,

secția comercială, a admis apelul reclamantului, a desființat hotărârea apelată

și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, Tribunalului Timiș, secția

comercială și de contencios administrativ.

Împotriva

acestei decizii, a declarat recurs pârâta SC I. SA Timișoara, invocând

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat

modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul respingerii apelului

reclamantului și menținerea sentinței primei instanțe, ca fiind temeinică și

legală.

În

argumentarea motivului de nelegalitate invocat, recurenta a susținut că

instanța nu a arătat în ce măsură reclamantul a demonstrat existența

interesului său personal, legitim, născut, direct și actual, fiind vorba despre

un posibil interes general al acționarilor, nedemonstrat. A mai susținut

recurenta ca reclamantul nu a fost afectat în mod concret, în nici un fel, de

modificările intervenite în patrimoniul societății, ca urmare a încheierii

contractului de vânzare-cumpărare, în sensul că perfectarea actului nu

determină implicit creșterea sau scăderea valorii acțiunilor.

S-a mai susținut că în situația în care s-ar dispune anularea

contractului de vânzare-cumpărare, intimatul nu ar dobândi un folos imediat sau

mediat, în sensul că nu se va schimba statutul său personal sau patrimonial,

astfel încât nu justifică vreun interes personal în promovarea acțiunii sale.

Recursul

este nefondat, pentru considerentele ce urmează:

Motivul

prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează nelegalitatea

unei hotărâri atunci când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată

cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Din

argumentarea recursului, se observă că, deși recurenta a invocat motivul de

nelegalitate sus menționat, prin criticile formulate nu a dezvoltat niciuna din

cele două ipoteze prevăzute de textul legal, astfel încât să poată fi realizat

controlul de legalitate.

Cu

toate acestea, analizând decizia recurată, în raport de criticile formulate, se

constată că dezlegarea dată de instanța de apel s-a fundamentat pe corecta

aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză. Astfel, în mod corect s-a

reținut că obiectul cauzei îl constituie constatarea nulității absolute a

contractului de vânzare-cumpărare, situație în care orice persoană interesată

poate formula o asemenea acțiune. Mai mult, având în vedere că reclamantul are

calitatea de acționar al recurentei, orice operațiune întreprinsă de societate

se reflectă în patrimoniul acesteia și implicit în patrimoniul

intimatului-reclamant.

Este

adevărat că una dintre condițiile pentru promovarea acțiunii în justiție este

aceea ca partea care a formulat cererea, să justifice un interes personal,

legitim, născut și actual. Astfel, persoana care se adresează instanței,

trebuie să justifice interesul în exercitarea demersului său, respectiv

necesitatea practică a acțiunii, în sensul că în lipsa exercitării acesteia,

s-ar expune unui prejudiciu.

Așa

fiind, în mod corect s-a constatat că reclamantul are interes în promovarea

acțiunii, în condițiile în care valoarea patrimoniului societății determină

valoarea acțiunilor acestuia, interesul fiind astfel atât personal, cât și

legitim, născut și actual. In strânsă legătură cu cele reținute anterior, este

de observat că deși demersul reclamantului poate profita și celorlalți

acționari, aceasta nu este de natură a conduce la ideea că se afirmă un interes

colectiv, reclamantul urmărind apărarea drepturilor și intereselor sale

personale.

Pentru

considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge recursul pârâtei SC I. SA Timișoara, ca nefondat. în temeiul

dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, recurenta va fi obligată la plata

sumei de 5.000 lei cheltuieli de judecată către intimatul reclamant B.V.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C

I D E

Respinge

ca nefondat recursul declarat de pârâta SC I. SA Timișoara, împotriva deciziei

nr.178 din 10 noiembrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția

comercială.

Obligă

recurenta la 5.000 lei cheltuieli de judecată către intimatul reclamant B.V.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2010.