ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3900/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul B.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele SC I. SA Timișoara și SC O. SRL Caransebeș, să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 20 august 2007 la B.N.P. - S.N., încheiat între cele două pârâte, având ca obiect imobilul situat în Timișoara, Calea Lipovei. Prin sentința civilă nr. 568 din 9 iunie 2009, Tribunalul Timiș a respins excepția inadmisibilității cererii ca neîntemeiată, a admis excepția lipsei de interes și a respins cererea formulată de reclamantul B.V., ca lipsită de interes. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, într-adevăr, principiul relativității efectelor contractului prevăzut de art. 973 C. civ.

se opune primirii cererii în anularea contractului, formulată de o persoană ce nu este parte contractantă, însă exclusiv în măsura în care se invocă motive de nulitate relativă. Or, în speță, reclamantul a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului, cerere ce impune exclusiv probarea interesului terțului în promovarea acțiunii, fiind lipsită de relevanță lipsa calității de parte contractantă, această lipsă neconstituind un fine de neprimire. Asupra excepției lipsei de interes, s-a reținut că interesul - reprezentând folosul practic urmărit de cel ce a pus în mișcare acțiunea civilă - este o condiție de exercițiu a acțiunii civile, impunându-se ca reclamantul să justifice cumulativ interesul legitim, juridic, personal și direct, născut și actual.

Astfel, se cere ca interesul să fie în legătură cu dreptul subiectiv civil afirmat sau cu situația juridică legală pentru a cărei realizare calea judecății este obligatorie, folosul practic să-l vizeze pe cel care recurge la acțiune și să existe în momentul în care se exercită dreptul la acțiune, în sensul că partea s-ar expune la un prejudiciu numai dacă nu ar recurge în acel moment la acțiune. Interesul este legitim atunci când se urmărește afirmarea sau realizarea unui drept subiectiv recunoscut de lege, respectiv a unui interes recunoscut de lege și potrivit scopului economic și social pentru care a fost recunoscut. Atributul interesului de a fi personal se referă la aceea că folosul practic urmărit prin declanșarea procedurii judiciare trebuie să aparțină celui ce formulează cererea.

Prima instanță a constatat că s-a solicitat de către reclamant anularea unui contract încheiat între terțe persoane, motivat de faptul că efectele contractului s-ar reflecta și în patrimoniul său. De asemenea, instanța a constatat că în raport de obiectul cererii cu care a fost învestită de către reclamant, precum și motivarea în fapt a acesteia, nu au fost invocate de către reclamant în mod concret dreptul subiectiv sau interesul recunoscut de lege încălcat și nici prejudiciul, cert, suferit de către reclamant.

Aceasta întrucât, pentru ca interesul reclamantului să aibă caracter personal, este necesară verificarea la momentul introducerii cererii în persoana reclamantului a folosului practic ce rezultă din promovarea prezentei acțiuni, respectiv a apărării de către reclamant a drepturilor lui personale și a intereselor lui, încălcate prin încheierea contractului, deoarece nu este posibilă protejarea interesului altei persoane prin formularea unei cereri de chemare în judecată și nici a interesului colectiv, decât cu anumite excepții, prevăzute de lege, de strictă interpretare și aplicare. Or, reclamantul și-a motivat în fapt cererea prin invocarea drepturilor și intereselor acționarilor, exprimate la modul generic, indicând o simplă posibilitate de creștere a valorii acțiunilor ori a profitului societății, în ipoteza revenirii imobilului în patrimoniul societății vânzătoare, sau eventuale litigii ce ar implica societatea.

Prin urmare, constatând că prin cererea formulată, nu se tinde la apărarea unui interes personal și actual al reclamantului, prima instanță a apreciat că acesta nu a justificat în cauză interesul promovării acțiunii. Împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamantul B.V., solicitând admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond. În motivarea apelului reclamantul a criticat hotărârea primei instanțe ca fiind netemeinică și nelegală, arătând că are un interes personal și actual în promovarea acțiunii, cu motivarea că orice operațiune întreprinsă de SC I. SA Timișoara se reflectă în patrimoniul societății și în consecință în patrimoniul său.

Reclamantul a mai arătat că are interes în promovarea acțiunii pentru că valoarea veniturilor sociale determină valoarea participării la profit care îi revine, că valoarea patrimoniului social determină valoarea acțiunilor pe care le posedă și că în calitate de acționar, are interesul legitim ca operațiunile societății comerciale să respecte prevederile legii. S-a considerat pe de altă parte, că interpretarea instanței conform căreia folosul practic al promovării acțiunii ar presupune o reflectare directă și imediată a consecințelor demersului judiciar în patrimoniul său, este eronată. O astfel de reflectare directă și imediată se produce în cazul invocării nulității relative de către partea interesată care a participat direct la încheierea actului respectiv și apoi cere anularea lui.

În cazul nulității absolute, consecințele nu se produc imediat și direct în patrimoniul reclamantului dar aceasta nu afectează folosul practic al demersului. S-a menționat că indubitabilă este și existența drepturilor subiective apărate de el prin acțiunea promovată. Prin urmare, drepturile și interesele invocate de el prin acțiune sunt personale și actuale, rezultatul demersului judiciar producând efecte în patrimoniul său. Analizând motivele de apel, instanța de control judiciar a constatat că, în mod nefondat, prima instanță a admis excepția lipsei de interes invocată de pârâta SC I. SA Timișoara, respingând pe acest motiv acțiunea prin care reclamantul a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din data de 20 august 2007 încheiat între pârâtele SC I. SA Timișoara, în calitate de vânzător și SC O. SRL Caransebeș, în calitate de cumpărător.

De asemenea, s-a reținut că în mod eronat, tribunalul a constatat că reclamantul și-a motivat în fapt cererea prin invocarea drepturilor și intereselor acționarilor exprimate la modul generic, indicând o simplă posibilitate de creștere a valorii acțiunilor ori a profitului societății, în ipoteza revenirii imobilului în patrimoniul societății vânzătoare, sau eventualele litigii ce ar implica societatea. Curtea a reținut că prin cererea de chemare în judecată formulată, reclamantul a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din data de 20 august 2007 și fiind vorba de nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, orice persoană interesată poate să o invoce.

Conform structurii acționariatului, reclamantul B.V. deține aproape 4% din capitalul social al SC I. SA Timișoara și ca urmare a acestui fapt, modificările patrimoniului societății îl afectează și pe reclamant. Orice operațiune întreprinsă de SC I. SA Timișoara se reflectă în patrimoniul societății și în consecință, și în patrimoniul reclamantului. S-a mai reținut că reclamantul are interes în promovarea acțiunii, întrucât valoarea veniturilor sociale determină valoarea participării la profitul care-i revine acestuia, iar valoarea patrimoniului social determină valoarea acțiunilor pe care reclamantul le posedă. în calitate de acționar, reclamantul are interesul ca operațiunile societății pârâte să se încadreze în dispozițiile legale.

În consecință, drepturile și interesele invocate de reclamant prin cererea formulată sunt personale și actuale, rezultatul demersului judiciar producând efecte în patrimoniul reclamantului. Prin admiterea excepției lipsei de interes a reclamantului și respingerea acțiunii pe acest motiv, prima instanță nu a rezolvat fondul cauzei, astfel încât, față de cele reținute, prin decizia nr. 178 din 10 noiembrie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, a admis apelul reclamantului, a desființat hotărârea apelată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, Tribunalului Timiș, secția comercială și de contencios administrativ. Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâta SC I. SA Timișoara, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., în temeiul cărora a solicitat modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul respingerii apelului reclamantului și menținerea sentinței primei instanțe, ca fiind temeinică și legală. În argumentarea motivului de nelegalitate invocat, recurenta a susținut că instanța nu a arătat în ce măsură reclamantul a demonstrat existența interesului său personal, legitim, născut, direct și actual, fiind vorba despre un posibil interes general al acționarilor, nedemonstrat. A mai susținut recurenta ca reclamantul nu a fost afectat în mod concret, în nici un fel, de modificările intervenite în patrimoniul societății, ca urmare a încheierii contractului de vânzare-cumpărare, în sensul că perfectarea actului nu determină implicit creșterea sau scăderea valorii acțiunilor.

S-a mai susținut că în situația în care s-ar dispune anularea contractului de vânzare-cumpărare, intimatul nu ar dobândi un folos imediat sau mediat, în sensul că nu se va schimba statutul său personal sau patrimonial, astfel încât nu justifică vreun interes personal în promovarea acțiunii sale. Recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează: Motivul prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează nelegalitatea unei hotărâri atunci când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Din argumentarea recursului, se observă că, deși recurenta a invocat motivul de nelegalitate sus menționat, prin criticile formulate nu a dezvoltat niciuna din cele două ipoteze prevăzute de textul legal, astfel încât să poată fi realizat controlul de legalitate.

Cu toate acestea, analizând decizia recurată, în raport de criticile formulate, se constată că dezlegarea dată de instanța de apel s-a fundamentat pe corecta aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză. Astfel, în mod corect s-a reținut că obiectul cauzei îl constituie constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, situație în care orice persoană interesată poate formula o asemenea acțiune. Mai mult, având în vedere că reclamantul are calitatea de acționar al recurentei, orice operațiune întreprinsă de societate se reflectă în patrimoniul acesteia și implicit în patrimoniul intimatului-reclamant. Este adevărat că una dintre condițiile pentru promovarea acțiunii în justiție este aceea ca partea care a formulat cererea, să justifice un interes personal, legitim, născut și actual.

Astfel, persoana care se adresează instanței, trebuie să justifice interesul în exercitarea demersului său, respectiv necesitatea practică a acțiunii, în sensul că în lipsa exercitării acesteia, s-ar expune unui prejudiciu. Așa fiind, în mod corect s-a constatat că reclamantul are interes în promovarea acțiunii, în condițiile în care valoarea patrimoniului societății determină valoarea acțiunilor acestuia, interesul fiind astfel atât personal, cât și legitim, născut și actual. In strânsă legătură cu cele reținute anterior, este de observat că deși demersul reclamantului poate profita și celorlalți acționari, aceasta nu este de natură a conduce la ideea că se afirmă un interes colectiv, reclamantul urmărind apărarea drepturilor și intereselor sale personale.

Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul pârâtei SC I. SA Timișoara, ca nefondat. în temeiul dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, recurenta va fi obligată la plata sumei de 5.000 lei cheltuieli de judecată către intimatul reclamant B.V. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC I. SA Timișoara, împotriva deciziei nr.178 din 10 noiembrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială. Obligă recurenta la 5.000 lei cheltuieli de judecată către intimatul reclamant B.V. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2010.