ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2014/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Reclamantul G.R.Ș. a chemat în judecată pe pârâta SC T.A.I. SRL solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 119.750 lei, reprezentând chirie neîncasată pentru demisolul locuibil al imobilului din București, pe perioada 26 ianuarie 2004 - 20 iulie 2006. Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 11822 din 22 octombrie 2007 a respins excepțiile nulității absolute/relative a actului adițional ca nefondate; a respins cererea principală formulată de reclamantul - pârât G.R.Ș. ca nefondată; a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta - reclamantă; a obligat reclamantul pârât la plata sumei de 64.200 lei și la plata sumei de 5.000 dolari SUA, în echivalent în lei la data plății, către pârâta - reclamantă; a obligat reclamantul pârât la plata sumei de 10.697 lei către pârâta - reclamantă, cheltuieli de judecată.

Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut următoarea situație de fapt: Între părți s-a încheiat un contract de închiriere la data de 1 august 2003, având ca obiect imobilul proprietatea reclamantului din București, pe o perioadă de 4 ani și 5 luni. Părțile au stabilit că plata chiriei se va face în lei, în cuantum de 3.250 dolari SUA. Obiectul inițial al contractului a fost modificat, prin act adițional, la data de 7 august 2003, în sensul că se închiriază imobilul situat în București, parter, mansardă, în suprafață de 350 m.p. În ceea ce privește excepția nulității actului adițional, pentru lipsa consimțământului, tribunalul a reținut că nu a existat o falsă reprezentare asupra naturii actului juridic încheiat sau asupra identității fizice a obiectului și în consecință a respins excepția invocată de pârâta - reclamantă.

Față de cererea principală, tribunalul a apreciat că acțiunea reclamantului întemeiată pe îmbogățirea fără just temei nu este fondată, nefiind întrunite condițiile pentru intentarea acestui tip de acțiune și nici condițiile materiale ale intentării acțiunii în restituire. Cererea reconvențională formulată de pârâta - reclamantă, având ca obiect pretenții a fost admisă, în parte de tribunal, cu motivarea că începând cu data de 20 iulie 2006, dată de la care reclamantul a încetat să mai fie proprietar al bunului închiriat, se impune restituirea sumei achitate cu titlu de garanție și chiria achitată în avans pentru perioada ianuarie – iunie 2007. Împotriva sentinței tribunalului, a declarat apel reclamantul G.R.Ș., solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinței apelate, în sensul admiterii cererii principale și respingerii cererii reconvenționale.

Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin Decizia comercială nr. 6 din 9 ianuarie 2008, a anulat ca netimbrat apelul declarat de apelant, având în vedere aplicarea sancțiunii prevăzută de dispozițiile art. 20 din Legea nr. 146/1997. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul G.R.Ș., în temeiul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Prin criticile dezvoltate, recurentul a susținut că pentru termenul de judecată din data de 9 ianuarie 2008, nu a primit citația din partea Curții de Apel, care aducea la cunoștința sa obligația de a achita taxa judiciară de timbru și de a depune timbrul judiciar. În raport de această împrejurare a fost împiedicat să își exercite dreptul la un proces efectiv.

Examinând recursul în contextul criticilor formulate și având în vedere cele statuate prin decizia atacată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele care urmează. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. nu subzistă, hotărârea Curții de Apel fiind pronunțată cu respectarea normelor de procedură prevăzută sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Conform art. 20 din Legea nr. 146/1997, modificată și completată, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar în situația în care taxa nu a fost plătită în cuantum legal la data înregistrării cererii, instanța va pune în vedere părții să achite suma datorată până la primul termen de judecată acordat.

În cauză, reclamantului - apelant i s-a pus în vedere prin citația emisă pentru termenul de judecată din data 9 ianuarie 2008, despre cuantumul sumei datorate cu titlu de taxă judiciară de timbru și obligația de a o achita până la termenul de judecată, astfel că instanța în mod legal a luat în discuție excepția netimbrării cererii de apel, prealabil oricăror chestiuni și a făcut aplicarea dispozițiilor legale care sancționează neîndeplinirea obligației. Analizând dovada de îndeplinire a procedurii de citare, existentă la dosarul de apel, se constată că aceasta îndeplinește toate cerințele impuse de art. 100 C. proc. civ. În consecință, în mod corect instanța de apel a apreciat procedura de citare legal îndeplinită, în condițiile în care procesul - verbal a fost întocmit în condițiile art. 92 alin. (4) C. proc.

civ. Cererea de amânare a judecății în vederea angajării unui apărător ales, existentă la dosarul de apel, a fost respinsă în mod legal și motivat de către instanță, în condițiile în care apelantul nu își îndeplinise obligația legală de a achita taxa de timbru datorată. Pe de altă parte, susținerile recurentului - reclamant, în sensul că nu a avut cunoștință despre existența termenului de judecată, întrucât nu a primit citația personal, aceasta nefiind nici afișată la domiciliul acestuia, vine în contradicție cu cererea de amânare a judecății formulată, care demonstrează că apelantul a cunoscut termenul acordat. Pentru rațiunile mai sus înfățișate, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul G.R.Ș. împotriva Deciziei civile nr. 6 din 9 ianuarie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iunie 2008.