ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 678/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată, la data de 23 decembrie 2004, reclamanta F.J.T. Maramureș a chemat în judecată pe pârâta SC C.T. SRL solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să fie obligată la plata sumei de 1.170.216.499 lei reprezentând contravaloare chirie calculată până la data de 31 ai2004 și în continuare până la achitarea efectivă, evacuarea pârâtei din imobilul situat în Baia Mare. În motivarea cererii reclamanta a arătat prin contractul de asociere nr. 20 din 14 ianuarie 1999 încheiat între părți, pârâta îi datorează suma de 760 dolari S.U.A. / lună. Începând cu luna aprilie 2001 pârâta a refuzat plata respectivei sume, deși aceasta trebuia a fi achitată până la data de 10 a lunii următoare pentru luna precedentă.

Prin sentința nr. 3136 din 4 decembrie 2002 a fost reziliat contractul de închiriere nr. 134 din 30 octombrie 1995 încheiat de părți însă nu a fost reziliat contractul d asociere nr. 20 din 14 iunie 1999, deoarece debitoarea a continuat să folosească spațiul în litigiu operând tacita relocațiune conform art. 1437 C. civ. Pe cale reconvențională pârâta a solicitat să se constate că la data de 1 iunie 2001 contractul de asociere nr. 20 din 14 ianuarie 1999 încetat conform art. 969 C. civ., raportat la cap. 5 din contract; să se rețină în favoarea pârâtei dreptul de retenței până la achitarea integrală de către reclamantă a echivalentului investițiilor făcute de pârâtă cât și a sumei de 305.186.437 lei cu titlu de cheltuieli de întreținere și conservare a imobilului în litigiu, proprietatea reclamantei, asigurate de pârâtă de la încetarea contractului și până în prezent.

Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 244 din 20 martie 2006, a admis acțiunea obligând pârâta la plata sumei de 415.827.703 lei și a dispus totodată evacuarea din spațiul în litigiu. S-a respins excepția prematurității, cât și cererea reconvențională. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că contractele încheiate de părți concretizează unul și același raport juridic de asociere. Prin actul adițional nr. 19 din 18 ianuarie 2000 raportul juridic unic se transformă într-unul de închiriere, deși în actul adițional se face trimitere numai la asocierea cu nr. 134/1995.

În aceste condiții instanța a reținut că suma pretinsă de reclamantă are drept temei atât răspunderea contractuală pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2002 - 26 februarie 2003, cât și răspunderea delictuală, pentru perioada 27 februarie 2003 – 28 februarie 2005. S-a considerat că instanța nu este ținută de temeiul legal invocat, ci este datoare să dea în virtutea art. 129 C. proc. civ., calificarea corectă a cererii. Cu privire la cererea reconvențională s-a reținut că suma datorată de reclamantă urmează a fi realizată prin vânzarea silită a unui imobil aparținând acesteia, situație în care nu se mai justifică instituirea unui drept de retenție în favoarea pârâtei, prețul de evaluare al imobilului acoperind fără probleme creanța pârâtei.

Aceasta ocupând fără titlu spațiul s-a dispus evacuarea. Instanța a apreciat că scopul și finalitatea prevăzută de art. 720 1 C. proc. civ., a fost realizat, excepția prematurității fiind respinsă. Împotriva acestei soluții a promovat apel pârâta iar, prin decizia nr. 59 din 3 mai 2007, Curtea de Apel Brașov a răspuns fiecărei critici și a admis apelul, schimbând în parte sentința criticată în sensul că a admis în parte acțiunea obligând pârâta la plata sumei de 33.348 lei contravaloare chirie restanță plus TVA pe perioada 1 ianuarie - 4 decembrie 2002, 20.226 lei penalități de întârziere pentru aceiași perioadă și 22.945,22 lei despăgubiri aferente perioadei 5 decembrie 2002 – 31 octombrie 2003, și s-a menținut restul pretențiilor.

În fundamentarea soluției, instanța de control judiciar a înlăturat motivul de apel referitor la prescripția dreptului la acțiune pentru sumele anterioare datei de 23 decembrie fiind lipsit de obiect, pârâta fiind obligată începând cu 1 ianuarie 2002. Cu privire la data încetării efectelor contractului de închiriere, s-a reținut că aceasta este data la care instanța a luat act de acordul de voință al părților, 4 decembrie 2002, având în vedere și dispozițiile art. 720 8 C. proc. civ. În acest context s-a apreciat că în mod greșit instanța de fond a reținut că pârâta datorează chirie până la data rămânerii irevocabile a sentinței nr. 3136 din 4 decembrie 2002 obligația subzistă doar până la data pronunțării sentinței.

S-a considerat greșită și soluția instanței de fond privind despăgubirile datorate de către pârâtă reclamantei pentru folosirea spațiului comercial după încetarea efectelor contractului de închiriere, sub aspectul perioadei afirmația apelantei că începând cu data de 1 noiembrie 2003 și-a încetat activitatea fiind dovedită cu înscrisurile depuse. S-a mai reținut că față de faptul că pârâta are o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva reclamantei în valoare de 58.018 dolari S.U.A. stabilită prin sentința nr. 3136 din 4 decembrie 2002 este incidentă conexiunea dintre datorie și spațiul comercial în litigiu, astfel că s-a apreciat asupra contravalorii lipsei de folosință pe perioada 4 decembrie 2002 – 1 noiembrie 2003 având în vedere dreptul proprietarului de a culege fructele civile ale bunului, calculată la valoarea chiriei lunare de 760 euro/lună.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs reclamanta criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Astfel, se arată că hotărârea pronunțată nu conține motivele pe care se sprijină și este dată cu aplicarea greșită a legii, în ce privește calculul contravalorii chiriei și al penalităților de întârziere apreciind că în mod greșit s-au acordat penalități de întârziere doar pentru perioada 1 ianuarie 2002 – 4 decembrie 2002 câtă vreme acestui contract nu-i sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 469/2002 acesta fiind încheiat anterior, iar suma datorată nu a fost achitată.

De asemenea, se arată și modul cum s-a apreciat perioada pentru care s-au acordat despăgubirile pentru lipsa de folosință a spațiului atâta timp cât acesta i-a fost predat de abia la data de 28 aprilie 2006 conform procesului-verbal de predare –primire, iar pe de altă parte la calcularea acestuia nu s-a avut în vedere înscrisurile depuse în probațiune. Recurenta mai susține că intimata nu a avut constituit un drept de retenție asupra spațiului în cauză, și nu se justifică folosirea lucrului reținut. Nelegalitatea deciziei, conchide recurenta, mai derivă și din faptul că deși i-a fost admisă în parte acțiunea a fost obligată la plata integrală a cheltuielilor de judecată. Recursul este nefondat.

Între reclamantă și SC D. SRL Baia Mare s-a încheiat contractul de asociere nr. 134 din 30 octombrie 1995. Prin actul adițional nr. 20 din 14 ianuarie 1999 se stipulează că, începând cu data de 1 ianuarie 1999 SC D. SRL își încetează activitatea, contractul de asociere nr. 134 din 30 octombrie 1995 fiind cu pârâta. Tot la 14 ianuarie 1999 se încheie între reclamantă și pârâtă un contract de asociere nr. 20 din 14 ianuarie 1999 cu un conținut identic cu contractul de asociere anterior. Aceste două contracte concretizează unul și același raport juridic de asociere între reclamantă și pârâtă. Prin actul adițional nr. 19 din 18 ianuarie 2000 raportul juridic unic se transformă într-unul de închiriere, deși în actul adițional se face trimitere numai la asociere cu nr. 134/1995.

Se stipulează că începând cu data de 1 ianuarie 2000 pârâta să plătească reclamantei o chirie de 760 dolari S.U.A. + TVA. În acest context instanța de apel a reținut corect, în contextul relațiilor ce au existat între părți, caracterul incidenței răspunderii contractuale precum și a aceleia delictuale, ambele derivând din natura raporturilor juridice născute între părți. Într-o primă perioadă, corect s-a pus în discuție angajarea răspunderii contractuale, iar într-o a doua perioadă ce urmează încetării raporturilor contractuale, angajarea răspunderii delictuale, respectiv determinarea daunelor precum și existența sau nu a dreptului de retenție.

Având în vedere cele reținute prin sentința nr. 3136/2002, instanța de apel a constatat corect că, contractul locativ își produce efectele până la data de 4 decembrie 2002, dată până la care datorează chiria și penalitățile aferente, ulterior acestei perioade recurenta-reclamantă având dreptul la dobânzi, daune pentru ocuparea spațiului. Ținând cont de toate probele administrate cauzei și înscrisurile noi depuse în apel, instanța de control judiciar a reținut corect că numai până la data de 1 ianuarie 2003 s-a ocupat efectiv spațiul prin desfășurarea de activități specifice obiectului de activitate al intimatei, cu calculul valorii despăgubirilor.

Justificat s-a reținut că pentru perioada ce a urmat datei de 1 noiembrie 2003 nu s-a mai realizat folosința în sensul prevăzut de lege instanța de apel apreciind opoziția de predare a spațiului în raport de existența unei creanțe certe, lichide și exigibile rezultată dintr-o hotărâre judecătorească opusă cu titlu de retenție. În felul acesta s-a făcut o interpretare corectă a dispozițiilor art. 1444 C. civ., criticile formulate urmând a fi înlăturate. Cheltuielile de judecată acordate au avut în vedere numai calea de atac a apelului respectiv taxa de timbru, onorariu avocațial, transportul, fiind respectate dispozițiile art. 274 – art. 275 C. proc. civ. Față de cele arătate rezultă că hotărârea criticată a fost dată cu respectarea normelor legale în materie, că s-a justificat soluția pronunțată prin argumentarea fiecărui motiv de apel criticile formulate neavând suport legal astfel că în conformitate cu dispozițiile art. 312 C. proc.

civ., recursul urmează a fi respins. Văzând și dispozițiile art. 274 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta F.J.T. Maramureș împotriva deciziei nr. 59/Ap din 3 mai 2007 a Curții de Apel Brașov, secția comercială, ca nefondat. Obligă recurenta la plata sumei de 31.919 lei către intimata SC C.T. SRL Baia Mare cu titlul de cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2008.