ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 678/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 678/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată,
la data de 23 decembrie 2004, reclamanta F.J.T. Maramureș a chemat în judecată
pe pârâta SC C.T. SRL solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să fie
obligată la plata sumei de 1.170.216.499 lei reprezentând contravaloare chirie
calculată până la data de 31 ai2004 și în continuare până la achitarea
efectivă, evacuarea pârâtei din imobilul situat în Baia Mare.
În motivarea cererii
reclamanta a arătat prin contractul de asociere nr. 20 din 14 ianuarie 1999
încheiat între părți, pârâta îi datorează suma de 760 dolari S.U.A. / lună.
Începând cu luna aprilie 2001 pârâta a refuzat plata respectivei sume, deși
aceasta trebuia a fi achitată până la data de 10 a lunii următoare pentru luna
precedentă. Prin sentința nr. 3136 din 4 decembrie 2002 a fost reziliat
contractul de închiriere nr. 134 din 30 octombrie 1995 încheiat de părți însă
nu a fost reziliat contractul d asociere nr. 20 din 14 iunie 1999, deoarece
debitoarea a continuat să folosească spațiul în litigiu operând tacita
relocațiune conform art. 1437 C. civ.
Pe cale reconvențională
pârâta a solicitat să se constate că la data de 1 iunie 2001 contractul de
asociere nr. 20 din 14 ianuarie 1999 încetat conform art. 969 C. civ., raportat
la cap. 5 din contract; să se rețină în favoarea pârâtei dreptul de retenței
până la achitarea integrală de către reclamantă a echivalentului investițiilor
făcute de pârâtă cât și a sumei de 305.186.437 lei cu titlu de cheltuieli de
întreținere și conservare a imobilului în litigiu, proprietatea reclamantei,
asigurate de pârâtă de la încetarea contractului și până în prezent.
Tribunalul Brașov, secția comercială
și de contencios administrativ, prin sentința nr. 244 din 20 martie 2006, a
admis acțiunea obligând pârâta la plata sumei de 415.827.703 lei și a dispus
totodată evacuarea din spațiul în litigiu.
S-a respins excepția
prematurității, cât și cererea reconvențională.
Pentru a se pronunța astfel,
instanța de fond a reținut că contractele încheiate de părți concretizează unul
și același raport juridic de asociere.
Prin actul adițional nr. 19
din 18 ianuarie 2000 raportul juridic unic se transformă într-unul de
închiriere, deși în actul adițional se face trimitere numai la asocierea cu nr.
134/1995.
În aceste condiții instanța
a reținut că suma pretinsă de reclamantă are drept temei atât răspunderea
contractuală pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2002 - 26 februarie
2003, cât și răspunderea delictuală, pentru perioada 27 februarie 2003 – 28
februarie 2005.
S-a considerat că instanța
nu este ținută de temeiul legal invocat, ci este datoare să dea în virtutea art.
129 C. proc. civ., calificarea corectă a cererii.
Cu privire la cererea
reconvențională s-a reținut că suma datorată de reclamantă urmează a fi
realizată prin vânzarea silită a unui imobil aparținând acesteia, situație în
care nu se mai justifică instituirea unui drept de retenție în favoarea
pârâtei, prețul de evaluare al imobilului acoperind fără probleme creanța
pârâtei.
Aceasta ocupând fără titlu
spațiul s-a dispus evacuarea.
Instanța a apreciat că
scopul și finalitatea prevăzută de art. 720
1
C. proc. civ., a fost
realizat, excepția prematurității fiind respinsă.
Împotriva acestei soluții a
promovat apel pârâta iar, prin decizia nr. 59 din 3 mai 2007, Curtea de Apel
Brașov a răspuns fiecărei critici și a admis apelul, schimbând în parte
sentința criticată în sensul că a admis în parte acțiunea obligând pârâta la
plata sumei de 33.348 lei contravaloare chirie restanță plus TVA pe perioada 1
ianuarie - 4 decembrie 2002, 20.226 lei penalități de întârziere pentru aceiași
perioadă și 22.945,22 lei despăgubiri aferente perioadei 5 decembrie 2002 – 31
octombrie 2003, și s-a menținut restul pretențiilor.
În fundamentarea soluției,
instanța de control judiciar a înlăturat motivul de apel referitor la prescripția
dreptului la acțiune pentru sumele anterioare datei de 23 decembrie fiind
lipsit de obiect, pârâta fiind obligată începând cu 1 ianuarie 2002.
Cu privire la data încetării
efectelor contractului de închiriere, s-a reținut că aceasta este data la care
instanța a luat act de acordul de voință al părților, 4 decembrie 2002, având
în vedere și dispozițiile art. 720
8
C. proc. civ.
În acest context s-a
apreciat că în mod greșit instanța de fond a reținut că pârâta datorează chirie
până la data rămânerii irevocabile a sentinței nr. 3136 din 4 decembrie 2002
obligația subzistă doar până la data pronunțării sentinței.
S-a considerat greșită și
soluția instanței de fond privind despăgubirile datorate de către pârâtă
reclamantei pentru folosirea spațiului comercial după încetarea efectelor
contractului de închiriere, sub aspectul perioadei afirmația apelantei că
începând cu data de 1 noiembrie 2003 și-a încetat activitatea fiind dovedită cu
înscrisurile depuse.
S-a mai reținut că față de
faptul că pârâta are o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva
reclamantei în valoare de 58.018 dolari S.U.A. stabilită prin sentința nr. 3136
din 4 decembrie 2002 este incidentă conexiunea dintre datorie și spațiul
comercial în litigiu, astfel că s-a apreciat asupra contravalorii lipsei de
folosință pe perioada 4 decembrie 2002 – 1 noiembrie 2003 având în vedere
dreptul proprietarului de a culege fructele civile ale bunului, calculată la
valoarea chiriei lunare de 760 euro/lună.
Împotriva acestei soluții a
declarat recurs reclamanta criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind
invocate dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.
Astfel, se arată că
hotărârea pronunțată nu conține motivele pe care se sprijină și este dată cu
aplicarea greșită a legii, în ce privește calculul contravalorii chiriei și al
penalităților de întârziere apreciind că în mod greșit s-au acordat penalități
de întârziere doar pentru perioada 1 ianuarie 2002 – 4 decembrie 2002 câtă
vreme acestui contract nu-i sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 469/2002
acesta fiind încheiat anterior, iar suma datorată nu a fost achitată.
De asemenea, se arată și
modul cum s-a apreciat perioada pentru care s-au acordat despăgubirile pentru
lipsa de folosință a spațiului atâta timp cât acesta i-a fost predat de abia la
data de 28 aprilie 2006 conform procesului-verbal de predare –primire, iar pe
de altă parte la calcularea acestuia nu s-a avut în vedere înscrisurile depuse
în probațiune.
Recurenta mai susține că
intimata nu a avut constituit un drept de retenție asupra spațiului în cauză,
și nu se justifică folosirea lucrului reținut.
Nelegalitatea deciziei,
conchide recurenta, mai derivă și din faptul că deși i-a fost admisă în parte
acțiunea a fost obligată la plata integrală a cheltuielilor de judecată.
Recursul este nefondat.
Între reclamantă și SC D. SRL
Baia Mare s-a încheiat contractul de asociere nr. 134 din 30 octombrie 1995.
Prin actul adițional nr. 20
din 14 ianuarie 1999 se stipulează că, începând cu data de 1 ianuarie 1999 SC D.
SRL își încetează activitatea, contractul de asociere nr. 134 din 30 octombrie
1995 fiind cu pârâta.
Tot la 14 ianuarie 1999 se
încheie între reclamantă și pârâtă un contract de asociere nr. 20 din 14
ianuarie 1999 cu un conținut identic cu contractul de asociere anterior. Aceste
două contracte concretizează unul și același raport juridic de asociere între
reclamantă și pârâtă.
Prin actul adițional nr. 19
din 18 ianuarie 2000 raportul juridic unic se transformă într-unul de
închiriere, deși în actul adițional se face trimitere numai la asociere cu nr. 134/1995.
Se stipulează că începând cu
data de 1 ianuarie 2000 pârâta să plătească reclamantei o chirie de 760 dolari S.U.A.
+ TVA.
În acest context instanța de
apel a reținut corect, în contextul relațiilor ce au existat între părți,
caracterul incidenței răspunderii contractuale precum și a aceleia delictuale,
ambele derivând din natura raporturilor juridice născute între părți.
Într-o primă perioadă,
corect s-a pus în discuție angajarea răspunderii contractuale, iar într-o a
doua perioadă ce urmează încetării raporturilor contractuale, angajarea
răspunderii delictuale, respectiv determinarea daunelor precum și existența sau
nu a dreptului de retenție.
Având în vedere cele
reținute prin sentința nr. 3136/2002, instanța de apel a constatat corect că,
contractul locativ își produce efectele până la data de 4 decembrie 2002, dată
până la care datorează chiria și penalitățile aferente, ulterior acestei
perioade recurenta-reclamantă având dreptul la dobânzi, daune pentru ocuparea
spațiului.
Ținând cont de toate probele
administrate cauzei și înscrisurile noi depuse în apel, instanța de control
judiciar a reținut corect că numai până la data de 1 ianuarie 2003 s-a ocupat
efectiv spațiul prin desfășurarea de activități specifice obiectului de
activitate al intimatei, cu calculul valorii despăgubirilor.
Justificat s-a reținut că
pentru perioada ce a urmat datei de 1 noiembrie 2003 nu s-a mai realizat
folosința în sensul prevăzut de lege instanța de apel apreciind opoziția de
predare a spațiului în raport de existența unei creanțe certe, lichide și
exigibile rezultată dintr-o hotărâre judecătorească opusă cu titlu de retenție.
În felul acesta s-a făcut o
interpretare corectă a dispozițiilor art. 1444 C. civ., criticile formulate
urmând a fi înlăturate.
Cheltuielile de judecată
acordate au avut în vedere numai calea de atac a apelului respectiv taxa de
timbru, onorariu avocațial, transportul, fiind respectate dispozițiile art. 274
– art. 275 C. proc. civ.
Față de cele arătate rezultă
că hotărârea criticată a fost dată cu respectarea normelor legale în materie,
că s-a justificat soluția pronunțată prin argumentarea fiecărui motiv de apel
criticile formulate neavând suport legal astfel că în conformitate cu
dispozițiile art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins.
Văzând și dispozițiile art. 274
C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de reclamanta F.J.T. Maramureș împotriva deciziei nr. 59/Ap din 3 mai 2007 a
Curții de Apel Brașov, secția comercială, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata
sumei de 31.919 lei către intimata SC C.T. SRL Baia Mare cu titlul de
cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 21 februarie 2008.