ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1156/2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1156/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Judecătoriei Baia Mare la

data de 2 februarie 2006, reclamanta SC A. SA Baia Mare a chemat în judecată, pârâta

SC B.T. SRL Baia Mare, solicitând evacuarea acesteia din spațiul proprietatea reclamantului,

situat în Baia Mare, str. C.

Motivându-și acțiunea,

reclamanta a arătat, în esență, că este proprietatea spațiilor arătate, care au

fost închiriate pârâtei la data de 28 decembrie 1993, precum și că se consideră

îndreptățită să ceară rezilierea contractului, în condițiile neachitării chiriei

și a cheltuielilor de regie pe o perioadă mai mare de două luni.

Prin sentința civilă

nr. 3393 din 16 mai 2005, instanța a admis acțiunea, dispunând evacuarea pârâtei

din spațiul închiriat.

Împotriva hotărârii pronunțate

în fond, a declarat apel pârâta, care a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Maramureș.

În cuprinsul cererii prin care a fost declarat apelul a fost invocată și excepția

de nelegalitate a actului administrativ prin care a fost înstrăinat spațiul în litigiu,

din proprietatea Consiliului Județean Maramureș – certificatul de atestare a dreptului

de proprietate seria din 13 iulie 1998, a actelor subsecvente, precum și a deciziei

nr. 40 din 30 iunie 1997 a delegației permanente a Consiliului Județean Maramureș.

Excepția de nelegalitate

invocată de pârâtă a fost ridicată și să față instanței de apel care, la termenul

de la 17 noiembrie 2006, a constatat că sunt incidente dispozițiile art. 4 din Legea

nr. 554/2004, precum și cele ale art. 2 pct. 1 lit. d) C. proc. civ., sesizând secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, a aceluiași Tribunal, pentru

soluționarea excepției de nelegalitate invocată.

În cursul judecării excepției

menționate, pârâta a precizat că a înțeles să invoce excepția de nelegalitate a

H.G. nr. 834/1991, precum și că actele administrative a căror nelegalitate a fost

invocată anterior, pe cale de excepție, au fost emise în temeiul hotărârii de Guvern

amintite, astfel încât orice viciu de legalitate care s-ar constata în privința

acesteia, ar afecta, în egală măsură și acele acte normative.

Totodată, pe timpul judecării

excepției de nelegalitate, pârâta SC B.T. SRL a înțeles să cheme în judecată și

Ministerul Internelor și Reformei Administrative.

La data de 2 octombrie

2007, Tribunalul Maramureș, a dispus suspendarea soluționării excepției de nelegalitate

a certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 13 iulie 1998, precum

și a deciziei din 30 iunie 1997 a Delegației Permanente a Consiliului Județean Maramureș,

până la soluționarea de către Curtea de Apel Cluj a excepției de nelegalitate a

H.G. nr. 834/1991, dispunând sesizarea acestei instanțe.

Prin sentința civilă

nr. 783/2007 din 19 decembrie 2007, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția de nelegalitate a H.G. nr. 834/1991,

art. 1-8, invocată de SC B.T. SRL Baia Mare, în contradictoriu cu SC A. SA Baia

Mare și cu Consiliul Județean Maramureș, emitentul actului fiind Guvernul României.

Prin aceeași sentință

a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Internelor

și reformei Administrative și a fost respinsă excepția inadmisibilității.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că H.G. nr. 834/1991 a fost emisă cu respectarea

prevederilor constituționale, precum și ale Legii nr. 15/1990, hotărârea atacată

organizând executarea acestei legi.

Astfel, Legea nr. 15/1990

a reglementat transformarea fostelor întreprinderi socialiste de stat în societăți

comerciale cu capital integral de stat, precizând că „inventarierea patrimoniului

unităților economice de stat supuse transformării în societăți comerciale, precum

și evaluarea și stabilirea capitalului societăților comerciale înființate pe această

cale se fac în condițiile stabilite prin hotărâre a guvernului”.

În acest fel, instanța

de fond a reținut necesitatea ca terenurile ce au fost în administrarea operativă

directă a fostei întreprinderi socialiste de stat, a căror succesoare de drept sunt

actualele societăți comerciale și care au fost incluse în patrimoniul acestora din

urmă, să fie evaluată, emițându-se actele pentru atestarea dreptului de proprietate,

în condițiile prevăzute de H.G. nr. 834/1991, dar legiferate prin Legea nr. 15/1990.

Cu privire la excepția

lipsei calității procesuale pasive a M.I.R.A. s-a apreciat că partea care a invocat

excepția de nelegalitate nu a motivat în vreun fel necesitatea extinderii cadrului

procesual, fără ca ministerul respectiv să fi fost parte la soluționarea cauzei

în fond sau să fi avut calitatea de emitent al vreunuia din actele administrative

a căror nelegalitate a fost invocată.

Referitor la excepția

inadmisibilității, s-a reținut de către instanța de fond că invocarea acestui mijloc

de apărare era admisibil la momentul în care a fost depusă la dosar excepția de

nelegalitate.

Împotriva hotărârii pronunțate

de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,

a declarat recurs în termen legal SC B.T. SRL Baia Mare, prin care s-a solicitat

admiterea căii de atac, casarea în întregime a sentinței civile atacate și rejudecarea

cauzei.

A învederat recurenta,

prin motivele de recurs, că sentința recurată este criticabilă pe temeiul prevederilor

art. 304 pct. 7 din C. proc. civ. (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină

și motivarea instanței are la bază o apreciere eronată a situației de fapt) și

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau

aplicarea greșită a legii).

S-a arătat, sub primul

aspect de critică a hotărârii atacate, că motivarea primei instanțe este neconcludentă,

în condițiile în care s-a menționat că la pronunțarea soluției s-a luat în considerare

faptul că prin Legea nr. 15/1990 fostele întreprinderi socialiste de stat au fost

transformate în societăți comerciale cu capital integral de stat și că prin

art. 19 al acestui act normativ s-a precizat în mod expres că întreg patrimoniul

unităților economice transformate în societăți comerciale se va face în condițiile

stabilite prin hotărâre de guvern.

Cât privește motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a subliniat că s-a invocat

încălcarea art. 41 alin. (1) din Constituția României din anul 1991 (intrată în

vigoare la 8 decembrie 1991), potrivit cu care dreptul de proprietate precum și

creanțele asupra statului sunt garantate (teza I), urmând ca conținutul și limitele

acestor drepturi să fie stabilite de lege (teza II).

Ori, instanța de fond,

a omis să analizeze teza a doua a alin. 1 și a aplicat greșit legea, neobservând

că și conținutul dreptului de proprietate se stabilește prin lege.

S-a precizat, de către

recurentă, că regimul juridic general al proprietății și al moștenirii intră în

categoria legilor organice și că raportul dintre legi și hotărârile guvernului este

deosebit de important, reprezentând în același timp o problemă complexă în sistemul

de exigențe normative. Problema apărută în prezenta cauză este legată de întrebarea

dacă Guvernul poate sau nu, prin hotărârile sale, să procedeze la reglementarea

unei relații sociale. Astfel, se considera întemeiat că legea constituie principalul

izvor de drept oficial, celelalte având o natură derivată față de ea, existând astfel

două tipuri de acte normative: propriu-zise (primare) și derivate (secundare). Actele

normative derivate (în cazul de față hotărârea de Guvern) sunt inferioare, ca autoritate

juridică, față de legea adoptată de Parlament, dar au aceeași forță juridică pentru

destinatarii lor, ca și legea.

Hotărârile Guvernului,

s-a spus, nu pot fi izvoare ale dreptului constituțional deoarece nu pot reglementa

relații sociale care a vizeze procesul puterii sau să creeze drepturi și libertăți

fundamentale ale persoanei.

Legea fundamentală are

o forță juridică superioară față de celelalte legi, forță juridică ce este dată

atât de conținutul cât și de forma diferită de adoptare și modificare. Consecința

acestei deosebiri este aceea că legile organice, ordinare și celelalte acte normative

- decrete, O.G., hotărâri, regulamente, ordine ale miniștrilor, trebuie să fie conforme

cu constituția.

Interpretarea sistematică

este în măsură să ne dezvăluie regulile rezultând atât din litera, cât și din spiritul

Constituției, permite identificarea interdependenței dintre dispoziții, precum și

identificarea atât a regulilor generale, cât și a excepțiilor (și mai ales determinarea

corectă a dimensiunilor lor). în lipsa unei asemenea interpretări, se izolează

art. 41 și mai ales alin. (1) din Constituția din 1991, acestea fiind scoase din

ansamblul constituțional, fapt ce permite interpretări eronate, uneori arbitrare.

Așa fiind, s-a precizat,

modificarea unei legi organice printr-o hotărâre de guvern contravine literei și

spiritului Constituției și este o tehnică periculoasă pentru ordinea constituțională.

Cei care admit, prin interpretare, posibilitatea Guvernului de a modifica legi organice

printr-o Hotărâre de Guvern, nu își duc mai departe propriul raționament și să justifice

(pe aceleași argumente) dreptul Guvernului de a modifica chiar legi constituționale.

În cauză, Legea nr. 15/1990

a intrat în vigoare anterior Constituției României din anul 1991 iar H.G. nr. 834/1991

a intrat în vigoare la data de 20 decembrie 1991, ulterior Constituției din anul

1991 (intrată în vigoare la 8 decembrie 1991). Conform art. 150 alin. (1) din Constituție,

emitentul H.G. nr. 834/1991 avea obligația să analizeze dacă dispozițiile legii

primare (Legea nr. 15/1991) contravin Constituției, dar o asemenea analiză nu a

fost făcută.

Mai mult, potrivit Deciziei

Curții Constituționale nr. 7 din 2 martie 1993, însăși instanța de judecată, în

scopul aplicării unei dispoziții legale anterioare intrării în vigoare a Constituției

, era obligată ca, în prealabil, pentru a stabili dacă această prevedere mai este

în vigoare sau a fost abrogată, să determine măsura în care prevederea respectivă

contravine Constituției.

Cererea condițională a

recurentei, depusă pentru termenul de judecată de azi, prin care a solicitat acordarea

unui termen pentru a putea răspunde la întâmpinările formulate de intimați, a fost

considerată, întrucât în cauză nu s-a îndeplinit acest act de procedură, ca fiind

rămasă fără obiect.

Recursul este nefondat.

Prin art. 1 din Legea

nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome

și societăți comerciale s-a stabilit ca fostele unități economice de stat, indiferent

de organul în subordinea căruia își desfășoară activitatea, să se organizeze și

să funcționeze, pe viitor, sub formă de regii autonome sau societăți comerciale.

În cazul societăților

comerciale, s-a prevăzut prin art. 16 al legii că unitățile economice de stat, cu

excepția celor care se constituie ca regii autonome, vor fi organizate sub formă

de societăți pe acțiuni sau societăți cu răspundere limitată, în condițiile prevăzute

de lege, și prin art. 17 că unitățile economice de interes republican se organizează

ca societăți comerciale prin hotărâre a guvernului, iar cele de interes local, prin

decizia organului administrației locale de stat.

De asemenea, s-a stipulat

prin art. 19 din același act normativ că inventarierea patrimoniului unităților

economice de stat supuse transformării în societăți comerciale, precum și evaluarea

și stabilirea capitalului societăților comerciale înființate pe această cale se

fac în condițiile stabilite prin hotărâre a guvernului și prin art. 20 alin. (1)

că ,inițial, capitalul social al societăților comerciale constituite potrivit

art. 17 este deținut integral de statul român sub formă de acțiuni sau părți sociale,

în raport cu forma juridică a societății și va fi vărsat în întregime la data constituirii

societății și, prin art. 20 alin. (2), că bunurile din patrimoniul societății comerciale

sunt proprietatea acesteia, cu excepția celor dobândite cu alt titlu.

H.G. nr. 834 din 14 decembrie

1991 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri deținute de societățile comerciale

cu capital de stat, publicată în M. Of. nr. 259/20.12.1991, ce face obiectul excepției

de nelegalitate invocată de recurenta SC B.T. SRL Baia Mare, dată în aplicarea prevederilor

art. 19 și 20 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de

stat ca regii autonome și societăți comerciale, este - cum corect a reținut și instanța

de fond - legală.

Într-adevăr, în cauză

nu sunt incidente prevederile art. 41 alin. (1) din Constituția României adoptată

în anul 1991 și intrată în vigoare anterior adoptării actului administrativ normativ

atacat, ci sunt aplicabile dispozițiile art. 150 alin. (1) din Constituția din 1991

potrivit cu care legile și toate celelalte acte normative rămân în vigoare, în măsura

în care ele nu contravin prescripțiilor legii fundamentale.

Dealtfel, cum s-a decis

și prin mai multe decizii ale Curții Constituționale -exempli gratia, Decizia

nr. 250 din 18 septembrie 2001 referitoare la excepția de neconstituționalitate

a dispozițiilor art. 18, 19 și 20 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților

economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale și Decizia nr. 151 din

17 martie 2005 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 19 și 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 sus menționată - nu există o incompatibilitate

a textelor de lege criticate cu prevederile constituționale. Dispozițiile art. 18,

19 și 20 din Legea nr. 15/1990, s-a spus, se integrează în ansamblul normelor prin

care legiuitorul preconstituțional a stabilit bazele unui sistem economic compatibil

cu regulile economiei de piață, sistem bazat pe proprietatea privată, opus sistemului

economic centralizat pe care l-a înlocuit, sistem care se baza pe proprietatea de

stat.

De asemenea, s-a mai reținut

că dispozițiile art. 18 și 19 din Legea nr. 15/1990 au doar un caracter tehnic,

prevăzând modul de înființare a societăților comerciale, elementele obligatorii

ale statutului acestora, obligativitatea înscrierii societății în registrul camerelor

de comerț și industrie, precum și inventarierea patrimoniului și evaluarea capitalului

social, operațiuni care trebuie să respecte condițiile stabilite prin hotărârea

Guvernului. Or, aceste dispoziții nu încalcă în nici un mod obligația statului de

a ocroti proprietatea și nici inviolabilitatea, în condițiile legii, a proprietății

private. Dimpotrivă, a precizat instanța constituțională, anticipând aceste prevederi

constituționale, legiuitorul preconstituțional a creat cadrul legislativ pentru

transformarea proprietății de stat în proprietatea privată a societăților comerciale,

societăți ulterior privatizabile, creând astfel premisele unei economii de piață.

Pe de altă parte, instanța

constituțională a mai stabilit că dispozițiile art. 20 din Legea nr. 15/1990 privind

reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale

nu reprezintă, de asemenea, o încălcare a textelor constituționale întrucât nu încalcă

obligația statului de a ocroti proprietatea ci, dimpotrivă, au asigurat condițiile

legislative pentru exercitarea și extinderea acestui rol, și a reținut, în final,

potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție, că textele de lege criticate au rămas

în vigoare, întrucât nu contravin Constituției.

În speță, actul administrativ

atacat a fost emis cu respectarea prevederilor art. 101 din Constituția României

din 1991, potrivit cu care Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat

de Parlament, asigură realizarea politicii interne și externe a țării și exercitarea

conducerii generale a administrației publice, și a dispozițiilor art. 107 alin.

(2) din aceeași lege fundamentală, care prevăd că hotărârile Guvernului se emit

pentru organizarea executării legilor.

Cu alte cuvinte, H.G.

nr. 834/1991 a fost emisă cu respectarea principiului ierarhiei actelor normative,

fiind dată în aplicarea art. 19 și 20 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea

unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale, adică în

executarea unei reglementări primare, a unui act normativ superior.

În aceste condiții, raportat

la cele mai sus arătate, se reține că motivele de recurs invocate nu sunt întemeiate

și că hotărârea atacată, prin care a fost respinsă excepția de nelegalitate a

art. 1-8 din H.G. nr. 834/1991 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri deținute

de societățile comerciale cu capital de stat, este legală, urmând a se dispune,

în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat

de SC B.T. SRL Baia Mare împotriva sentinței civile nr. 783 din 19 decembrie 2007

a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

În temeiul art. 274

alin. (1) C. proc. civ., recurenta va fi obligată, fiind în culpă procesuală, la

plata în favoarea intimatei SC A. SA Baia Mare a sumei de 714 RON cu titlu de cheltuieli

de judecată suportate în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC B.T. SRL Baia Mare împotriva sentinței civile nr. 783/2007 din 19 decembrie

2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Obligă recurenta la plata

a 714 RON cheltuieli de judecată către SC A. SA Baia Mare.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 20 martie 2008.