ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1659/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 11 ianuarie 2007, reclamantul H.A. cheamă în judecată pe pârâta SC A.E. SRL Baia Mare solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să se constate reziliat contractul de închiriere autentificat sub nr. 1157 din 16 martie 2001 de către B.N.P. B.M., să se dispună rectificarea colii funciare nr. 14942 Baia Mare în sensul radierii înscrierii de sub C1, să se dispună evacuarea pârâtei din spațiul denumit „atelier” situat în Baia Mare, Bd. Unirii.

Prin sentința civilă nr. 1640 din 28 mai 2007, Tribunalul Maramureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, admite în parte acțiunea formulată de reclamant și, în consecință, constată reziliat contractul de închiriere autentificat sub nr. 1157 din 16 martie 2001, dispune evacuarea pârâtei din spațiul în litigiu, cu 38,00 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în sarcina pârâtei, reținând, în acest sens, că la data de 22 mai 2006, a fost încheiat, între părțile la contractul de locațiune, un contract de reziliere a acestuia, înregistrat la A.F. a Municipiului Baia Mare și semnat de reclamant și soția acestuia în calitate de proprietari și de asociatul unic D.F.D.

pentru pârâtă, contractul purtând și parafa societății, semnarea contractului de reziliere de către asociatul unic și nu de către administratorul statutar al societății nefiind de natură a lipsi de efecte juridice menționatul contract de reziliere, precum și că în cuprinsul colii funciare, la poziția C 1, este notat dreptul de închiriere al reclamantului pe durata de 10 ani asupra terenului deținut în baza contractului de închiriere încheiat de reclamant cu Primăria Municipiului Baia Mare, nefiind notat dreptul de închiriere al pârâtei asupra construcției închiriate în baza contractului de locațiune nr. 1157 din 16 martie 2001. Prin decizia civilă nr. 225 din 16 octombrie 2002, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, admite apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței primei instanțe pe care o schimbă în sensul că respinge acțiunea reclamantului, cu 2.000 lei cheltuieli de judecată în ambele instanțe în sarcina acestuia, reținând, pentru a decide astfel, că reclamantul nu a invocat rezilierea pentru neîndeplinirea culpabilă a obligațiilor contractuale de către pârâtă, ci a solicitat constatarea rezilierii pe baza acordului părților contractante, în condițiile în care în contractul de locațiune, la clauzele căruia trimite contractul de reziliere prin alin. (3) al acestuia,

nu este prevăzută rezilierea contractului prin consimțământul părților contractante. Împotriva deciziei de mai sus reclamantul declară recurs solicitând, cu invocarea motivelor prevăzute de art. 304 pct. 6, 8 și 9 C. proc. civ., admiterea acestuia și modificarea în totalitate a deciziei atacate în sensul respingerii apelului pârâtei împotriva instanței de fond, cu cheltuieli de judecată, precum și suspendarea executării hotărârii atacate până la soluționarea recursului.

În susținerea recursului său recurentul critică instanța de apel pentru a fi acordat ceea ce nu s-a cerut în condițiile în care, deși pârâta nu a criticat pe cale reconvențională contractul de reziliere, valabil încheiat între părți, a analizat clauzele acestuia fără a fi fost investită în acest sens; recurentul susține, de asemenea, că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 969 alin. (2) C. civ., care prevede principiul revocării contractelor sinalagmatice prin acordul părților, fără a fi necesară inserarea în contractul principal o clauză în acest sens, cum greșit a stabilit instanța criticată, principiul simetriei contractelor vizând faptul că orice contract, ca rezultat al acordului de voință a părților, mutuus consensus, poate fi revocat sau desfăcut, în principiu, tot prin acordul părților, respectiv mutuus dissensus, părțile contractante, deși pârâta avea restanțe la plata chiriei, ceea ce ar fi justificat pe proprietarul reclamant să solicite rezoluțiunea judiciară a contractului, au înțeles să înlăture această cale și să înceteze contractul de locațiune pe cale amiabilă, procedând la semnarea contractului de reziliere.

Recurentul întemeiază cererea de suspendare a executării hotărârii atacate pe faptul că, după pronunțarea sentinței de fond, pârâta a procedat la eliberarea din proprie inițiativă a spațiului în litigiu, predându-l reclamantului proprietar, care a și procedat între timp la îmbunătățirea acestuia. Examinând cererea de suspendare a executării hotărârii se constată că, deși recurentul a fost citat cu mențiunea de a depune taxa judiciară de timbru în valoare de 10 lei și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, acesta nu a înțeles să dea curs obligației de a-și timbra cererea, astfel că, făcând aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și ale art. 9 alin. (2) din O.G.

nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, modificate, Înalta Curte urmează a anula cererea menționată ca netimbrată. Examinând recursul reclamantului din perspectiva motivelor invocate se constată că acesta este fondat. În acest sens se reține că, deși reclamatul nu a cerut rezilierea contractului de locațiune pentru neîndeplinirea culpabilă a obligațiilor contractuale de către pârâtă, ci a solicitat constatarea rezilierii contractului prin consimțământul părților, aspect subliniat de apelanta pârâtă în apelul său, instanța de apel admite apelul pârâtei întemeindu-se tocmai pe faptul că reclamantul nu a înțeles să dea eficiență pactului comisoriu expres inserat în contractul de locațiune, dând astfel ce nu s-a cerut, critica formulată de recurent în baza prevederilor art. 304 pct. 6 C. proc.

civ., fiind deci fondată și urmând a fi admisă. Este corectă și critica recurentului vizând greșita aplicare a dispozițiilor art. 969 alin. (2) C. proc. civ., de către instanța de apel, aceasta reținând neîntemeiat că un contract legal încheiat de către părți nu poate fi revocat prin consimțământul mutual al acestora decât dacă o asemenea posibilitate este prevăzută în contractul în cauză, respectiv că în contractul de locațiune în litigiu nu este prevăzută posibilitatea rezilierii contractului prin consimțământul părților contractante spre a se putea da eficiență contractului de reziliere intervenit între părți la 22 mai 2005. Față de cele de mai sus, criticile recurentului fiind fondate, cu aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (3) C. proc.

civ., urmează a fi admis recursul formulat de acesta împotriva deciziei instanței de apel, care urmează a fi modificată în sensul că urmează a fi respins apelul pârâtei împotriva sentinței instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Anulează cererea de suspendarea executării ca netimbrată. Admite recursul declarat de reclamantul H.A. împotriva deciziei nr. 225/2007 din 16 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Modifică decizia recurată în sensul că respinge apelul pârâtei. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 mai 2008.