ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 141/2016

Decizia nr. 141/2016

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureș, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, precizată în mai multe rânduri, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC B. IFN SA solicitând instanței să dispună rezolutiunea contractului de credit din 10 iunie 2011 încheiat între părți, obligarea pârâtei la plata daunelor interese contractuale în cuantum de 100.000 euro, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1638 din 30 aprilie 2014, Tribunalul Maramureș, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de către pârâtă, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtele B. IFN SA și B. - Sucursala Baia Mare și a fost obligată reclamanta la plata către pârâte a sumei de 6.200 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în esență, că excepția inadmisibilității acțiunii datorate lipsei procedurii prealabile nu a fost invocată în termenul și forma prevăzute de lege.

Asupra fondului cauzei, instanța a reținut, în esență, că între reclamantă, în calitate de împrumutat, și pârâtă, în calitate de creditor, a intervenit contractul de credit din 10 iunie 2011 având ca obiect acordarea unui credit în sumă de 370.000 euro pe o perioadă de 60 de luni. Potrivit art. II, creditul va fi utilizat pentru refinanțarea altor credite, pentru plata sumei necesare radierii ipotecilor înscrise în favoarea Băncii C. Borșa pentru SC D. SRL și pentru achiziționare imobil conform procesului-verbal de aprobare a creditului. Potrivit art. VII pct. 3 din contract, împrumutatul se obligă să folosească creditul primit în scopul pentru care a fost solicitat și aprobat, în condițiile prezentului contract.

Instanța de fond analizând probatoriul administrat în cauză, a constatat că motivul pentru care nu s-a mai încheiat contractul de vânzare-cumpărare al imobilului aparținând SC D. SRL, (scopul acordării creditului) ține exclusiv de conduita promitentei vânzătoare și a promitentei cumpărătoare, respectiv reclamanta din prezenta cauză și nu de culpa pârâtei.

Totodată, s-a reținut că potrivit răspunsului la întrebările din interogatoriul administrat în cauză, reiese că, întrucât a existat un dezacord cu privire la momentul predării imobilului hotel, reclamanta condiționând perfectarea contractului de predarea acestuia la începutul verii, pentru a-și putea respecta planul de afaceri, reclamanta însăși a fost cea care a refuzat încheierea contractului de vânzare-cumpărare, menționat în contractul de credit, în formă autentică.

Din conținutul clauzelor contractuale, instanța de fond a reținut că pârâta avea dreptul să se asigure că creditul acordat este folosit doar în scopul pentru care a fost acordat, sens în care, în mod temeinic și justificat de neperfectarea contractului de vânzare-cumpărare a bunului imobil, avea dreptul să refuze eliberarea sumei de bani aprobată cu titlu de împrumut în acest scop. În ceea ce privește motivul invocat în cererea introductivă, legat de nepredarea unui exemplar din contractul de credit încheiat, s-a reținut că acesta este înlăturat tocmai prin faptul depunerii în fața instanței și însoțind acțiunea introductivă, a unui exemplar din contractul de credit.

În acest sens și din ansamblul relațiilor existente între părți, instanța a apreciat că, în sarcina pârâtei nu se poate reține vreo culpă în neexecutarea contractului de credit, cererea de rezoluțiune formulată apărând ca neîntemeiată.

Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia civilă nr. 134/2015 din 03 februarie 2015 a respins ca neîntemeiate apelul declarat de reclamanta SC A. SRL, împotriva sentinței civile nr. 1638 din 30 aprilie 2014 și aderarea la apel formulată de către pârâta B. IFN SA împotriva aceleiași sentințe. A fost obligată apelanta SC A. SRL la plata către intimata B. IFN a sumei de 6.200 RON cheltuieli de judecată.

În argumentarea acestei decizii, instanța de apel analizând aderarea la apel formulată de pârâta B. IFN SA, a reținut, în esență, că lipsa procedurii prealabile de conciliere reglementată de abrogatul art. 720

1

C. proc. civ. a fost invocată de către avocatul pârâtei la data de 30 mai 2012, la al șaptelea termen de judecată, deși excepția putea să fie invocată cu mult anterior, la termenul din data de 11 ianuarie 2012.

Sub aspectul cererii de netimbrare a apelului, instanța a reținut că o astfel de critică trebuia formulată prin calea de atac specială a cererii de reexaminare, cale de atac de retractare care nu este deschisă doar acelei părți în sarcina căreia a fost stabilită obligația de a timbra și cuantumul acestei taxe, dar și celorlalte părți care au tot interesul ca acea parte care promovează un demers judiciar în contradictoriu cu acestea să achite întreaga taxă de timbru care este legal datorată.

Referitor la ajutorul public judiciar, s-a reținut că acesta a fost acordat cu titlu irevocabil pentru faza apelului prin încheierea civilă nr. 656 din 21 noiembrie 2014 pronunțată în Dosar nr. x/100/2011/a1 al Curții de Apel Cluj, situație în care reluarea oricărei discuții cu privire la acest ajutor public judiciar ar încălca autoritatea de lucru judecat a acestei încheieri irevocabile.

În ceea ce privește apelul declarat de către reclamanta SC A. SRL, instanța de apel a reținut că în mod contrar față de ce a susținut apelanta, Sucursala B. Baia Mare este trecută expres în dispozitivul sentinței apelate și astfel nu a fost omisă în mod nepermis așa cum susține apelanta.

Din ansamblul relațiilor existente între părți și a probatoriului administrat, instanța de apel a apreciat că, în sarcina pârâtei intimate și titulară a cererii de aderare la apel nu se poate reține vreo culpă în neexecutarea contractului de credit, iar în consecință, cererea de rezoluțiune formulată a apărut în mod justificat ca neîntemeiată, motiv pentru care în mod justificat a fost respinsă ca neîntemeiată și că în consecință, trebuie menținută și soluția referitoare la petitele accesorii și capătul de cerere privind obligarea pârâtei intimate la plata daunelor interese contractuale.

Cu privire la rezoluțiunea contractului, instanța de apel a apreciat că argumentele nu pot fi acceptate deoarece nu au vreo legătură cu noțiunea unanim acceptată de rezolutiune, așa cum a fost dezvoltată doctrinar în baza dispozițiilor art. 1020-1021 din vechiul C. civ., incident prin raportare la data încheierii contractului. Astfel, rezoluțiunea judiciară poate fi obținută doar în baza culpei pârâtului și nu în baza culpei reclamantului. Or, o culpă a pârâtei intimate nu a fost dovedită în prezentul dosar. Mai mult, apelanta prin motivele de apel își invocă propria culpă în neexecutarea contractului și dorește să obțină o desființare retroactivă a contractului fără acordul cocontractantului și fără ca acesta să aibă la rândul său vreo culpă în neexecutarea contractului.

Totodată, instanța de apel a reținut că, prin motivele de apel deduse judecății apelanta reclamantă încearcă să schimbe temeiul juridic al acțiunii din rezoluțiune în constatarea nulității absolute, declarând textual „semnarea contractelor de către o parte nu înlătură pentru ea posibilitatea de a invoca nulitatea absolută care este imprescriptibilă extinctiv”. Acest demers este inadmisibil procedural prin prisma dispozițiilor art. 294 din vechiul C. proc. civ., potrivit căruia în apel nu se poate schimba cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată.

Împotriva acestei decizii reclamanta SC A. SRL a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ.

În argumentarea motivelor invocate, recurenta a susținut, în esență, că un prim motiv de nelegalitate îl reprezintă ubicuitatea juridică a intimatei-pârâte de rang II, atât în cadrul acestui proces, cât și în privința exercitării drepturilor și obligațiilor asumate în raporturile juridice încheiate și asumate în baza contractului încheiat.

În opinia recurentei, hotărârea este nelegală deoarece a fost pronunțată cu încălcarea art. 112 pct. 1 și 2 coroborat cu art. 109 alin. (1) C. proc. civ. raportat la dispozițiile art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 28/2006 cu aplicarea art. 43 din Legea nr. 31/1990 și art. 41 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere că pârâta de rangul II nu a acționat în calitate de reprezentantă a societății mamă, iar societatea mamă nu i-a acordat un mandat în acest sens.

Astfel, susține recurenta, câtă vreme Curtea nu a verificat dacă intimata-pârâtă de rangul II nu poate sta singură în judecată sau reprezentată legal, aceasta a pronunțat o hotărâre criticabilă înfrângând principiile „nullius in verba” și „audiatur et altera pars”.

Un al doilea motiv de nelegalitate, susține recurenta, îl reprezintă necesitatea administrării probelor noi pentru aflarea adevărului și lămurirea cauzei, necesitate care a fost ignorată de instanța fondului și refuzată de instanța de control judiciar.

Evocând dispozițiile art. 43 alin. (1) și art. 44 din O.G. nr. 28/2006, recurenta susține că deținătoarea legală a tuturor documentelor obligatorii a fost „inexistentă” procesual, iar dovezile deținute de aceasta nu au fost puse la dispoziția instanței sau uneori au fost refuzate fără nici un fel de argumente.

În continuarea motivării recurenta, după o prezentare detaliată a unor înscrisuri ce ar fi trebuit solicitate pârâtei de rangul II, consideră că instanța a interpretat insuficient unele probe pentru stabilirea adevărului juridic și aplicarea corectă a legii.

Al treilea motiv de nelegalitate, susține recurenta, îl reprezintă încălcarea sau greșita aplicare a legii de către instanța de control judiciar în privința stabilirii evaluării și determinării culpei contractuale a celor două intimate-pârâte, după aprobarea contractului de credit invocat.

Prezentând fragmente din întâmpinarea și cererea de aderare la apel, recurenta consideră că și-a îndeplinit obligațiile ante-contractuale cerute de creditoarele părți și era îndreptățită să dispună personal și necondiționat de suma aprobată, însă nu a beneficiat de nicio sumă și nu a dispus pentru aceste sume, nu a mandatat intimata-pârâtă de rangul II să efectueze aceste viramente în numele și pe seama ei.

În continuarea motivării, recurenta a prezentat aprecieri față de susținerile intimatelor-pârâte și interogatoriile administrate în cauză susținând că a insistat asupra acestor aspecte pentru a dovedi poziția demagogică a intimatelor, chiar utopică și rezumând, arată că în privința destinației creditului nu i se poate reține nicio culpă ante-contractuală și cu atât mai mult post-contractuală.

Recurenta susține că sunt suficiente dovezi la dosarul cauzei care denotă în mod legal, pertinent, util și necesar, dar și într-o logică elementară că reclamanta nedeținând această sumă de cumpărare în cont, în euro, era în imposibilitate financiară de a încheia un contract de vânzare-cumpărare, în lipsa banilor, în formă autentică.

Recurenta consideră că a dovedit și probat atitudinea comportamentală a celor două intimate și că esența procesului o reprezintă practicile, comportamentul intimatelor-pârâte, inclusiv atitudinea procesuală ce dovedesc faptul că scopul acestui credit a fost altul decât cel pe care încearcă să-l promoveze intimatele.

În privința petitului privind daune-interese contractuale, reprezentând atât paguba efectiv suferită, cât și beneficiul nerealizat, recurenta susține că această cerință este îndeplinită prin dovedirea faptei ilicite contractuale a intimatelor-reclamante, a legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciul cauzat, a culpei proprii, atât a intimatei de rangul I, cât și a intimatei de rangul II și a prejudiciului contractual, care este real, direct, actual, determinat și evaluabil în bani, datorat neexecutării obligației principale asumate prin contractul de credit, dar mai ales și faptului că prejudiciul nu a fost contestat de către intimatele pârâte.

Pentru aceste motive recurenta a solicitat admiterea recursului, în principal, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, iar în subsidiar, modificarea în tot a deciziei recurate și reținând cauza spre rejudecare admiterea acțiunii introductive precizate.

Prin concluziile scrise depuse la dosar intimata pârâtă B. IFN a solicitat anularea recursului ca nemotivat, iar în subsidiar respingerea ca nefondat.

Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 137 C. proc. civ. a luat în examinare excepția invocată de pârâta B. IFN SA privind nulitatea recursului declarat de reclamanta SC A. SRL și a constatat că excepția invocată este nefondată, urmând a fi respinsă, având în vedere că din argumentele prezentate în susținerea cererii de recurs, se desprind aspecte de nelegalitate, ce pot fi examinate din perspectiva dispozițiilor art. 304 respectiv pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Analizând decizia recurată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat urmând a fi respins ca atare, în considerarea argumentelor ce succed.

Prealabil examinării criticilor invocate, se constată că deși recurenta a invocat în sprijinul cererii de recurs motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., nu a dezvoltat, în mod distinct și concret criticile subsumate acestora.

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Acest motiv, vizează prin conținutul său nerespectarea prevederilor art. 261 alin. (5) C. proc. civ. pe care recurenta nu le-a citat și nici nu a argumentat distinct criticile care ar putea fi încadrate în motivul de nelegalitate invocat. Nicio ipoteză a motivului invocat nu se desprinde din argumentele recursului. Recursul nu este cale de atac devolutivă pentru ca instanța sesizată să desprindă eventuale critici din susținerile care au fost făcute în legătură cu acest motiv de nelegalitate.

Observând considerentele deciziei criticate se constată că aceasta cuprinde motivele pe care se sprijină în sensul că a răspuns criticilor care au fost formulate de apelantă în cadrul controlului de netemeinicie și nelegalitate care poate fi exercitat în calea respectivă de atac și nu există contradictorialitate între dispozitivul deciziei recurate și considerentele acesteia, astfel încât acest motiv va fi respins ca nefondat.

Deși recurenta-reclamantă invocă dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate nu se circumscriu acestui motiv de recurs, deoarece nu se referă la interpretarea greșită a vreunui act juridic dedus judecății, ci la greșita interpretare a probelor, care nu constituie motiv de casare sau de modificare a deciziei.

În argumentarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. recurenta a relatat opinii proprii despre dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanța de apel ceea ce vizează în realitate netemeinicia deciziei.

Motivul de nelegalitate a fost invocat cu scopul de a repune în discuție probele și de a solicita instanței de recurs să reconsidere concludenta acestora, ceea ce nu este permis în această etapă procesuală.

De altfel așa cum am arătat deja, atunci când a fost respinsă excepția nulității cererii de recurs, din argumentele prezentate în cerere pot fi desprinse critici ce pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., vizează lipsa temeiului legal al hotărârii criticate sau aplicarea greșită a legii.

Din perspectiva motivului de recurs indicat, recurenta a criticat decizia recurată prin prisma încălcării dispozițiilor art. 112 pct. 1 și 2 coroborat cu art. 109 alin. (1) C. proc. civ. raportat la dispozițiile art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 28/2006 cu aplicarea art. 43 din Legea nr. 31/1990 și art. 41 alin. (2) C. proc. civ. pentru a susține că pârâta de rangul II nu a acționat în calitate de reprezentantă a societății mamă, iar societatea mamă nu i-a acordat un mandat în acest sens, precum și un presupus refuz al instanței de control judiciar în administrarea unor probe noi pentru aflarea adevărului și lămurirea cauzei.

Întreaga argumentare a recurentei privind presupusa încălcare a dispozițiilor legale menționate în ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâtei de rang II Sucursala B. Baia Mare și încadrată în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va fi înlăturată.

Contrar susținerilor recurentei ambele instanțe în soluționarea cauzei au respectat cadrul procesual stabilit de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată. Totodată, se constată că instanța de apel a reținut în mod corect că Sucursala B. Baia Mare apare expres în dispozitivul sentinței apelate, deși prima instanță nu a avut în vedere faptul că această entitate este lipsită de personalitate juridică și în consecință nu are capacitate procesuală de folosință.

Art. 41 alin. (2) C. proc. civ. prevede că asociațiile sau societățile comerciale care nu au personalitate juridică, pot sta în judecată dacă au organe proprii de conducere, deci legea precede o excepție ce nu poate fi extinsă.

Potrivit art. 43 din Legea nr. 31/1990 sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăților comerciale.

Doctrina a statuat că sucursala este un dezmembrământ al unei societăți comerciale care este dotat de societate cu anumite fonduri în scopul de a desfășura o activitate economică în cadrul obiectului de activitate al societății.

Așadar, sucursala dispune de o anumită autonomie, în limitele stabilite de către societate, fără a beneficia de personalitate juridică.

Nu este lipsit de relevanță de a sublinia în acest context că, contractul de credit din 10 iunie 2011 a fost încheiat între B. IFN S.A. prin Sucursala Baia Mare și SC A. SRL reprezentată de E. și nu între Sucursala Baia Mare în calitate de creditor și SC A. SRL în calitate de împrumutat, astfel că în mod corect instanța de apel a reținut calitatea de parte doar a B. IFN SA.

Cât privește critica potrivit căreia instanța de apel trebuia să administreze probe noi pentru aflarea adevărului și lămurirea cauzei, Înalta Curte reamintește că instanța de apel ca instanță devolutivă are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză și în consecință este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludentei și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor dispuse.

Totodată, se impune precizarea faptului că intervenția judecătorului de a ordona probele pe care Ie consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc, sau de a cere lămuriri și explicații, constituie un drept al judecătorului, atunci când consideră necesar, față de principiul rolului activ al judecătorului, iar în acest scop a procedat și instanța de apel, care a dispus prin încheierea din 21 octombrie 2014 administrarea probei cu înscrisuri.

Prin urmare, față de dispozițiile procedurale care limitează posibilitățile de rediscutare a probelor, după ce s-a judecat fondul și apelul, prevederi raționale față de modul de organizare a sistemului căilor de atac, în care recursul este cale extraordinară de atac, de reformare, nedevolutivă, rezultă că criticile bazate pe aceste chestiuni vor fi înlăturate, întrucât nu vizează aspecte de nelegalitate a soluției care a fost pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ci aspecte de netemeinicie.

Critica privind îndeplinirea cerințelor de acordare a daunelor interese reprezentând atât paguba suferită, cât și beneficiul nerealizat, nu va fi analizată de către instanța de recurs, atât timp cât reclamanta nu a formulat aceste în apel, aceasta fiind formulată omisso medio.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC A. SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva deciziei civile nr. 134/2015 din 03 februarie 2015 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2016.