ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.12.2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5487/2010

HOTĂRÂRE
09.12.2010
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5487/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

cauzei.

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, reclamantul Municipiul Râmnicu

Vâlcea prin Primar a chemat în judecată pârâta SC U. SA, solicitând obligarea

acesteia să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în

suprafață de 1074,77 aferent construcției Hală, situat în P.C. a Municipiului

Vâlcea.

La termenul din 21

octombrie 2008, pârâta SC U. SA a invocat excepția de nelegalitate a H.G. nr.

54/2008 pentru modificarea și completarea unor anexe ale H.G. nr. 1302/2001,

solicitând anularea parțială a acesteia în privința poziției nr. 86 și în

privința poziției nr. 1124.

Prin Încheierea din

data de 4 noiembrie 2008, Tribunalul Vâlcea, constatând că excepția invocată

are legătură cu soluționarea cauzei pendinte, a dispus sesizarea Curții de Apel

Pitești, secția contencios administrativ, și suspendarea cauzei până la

soluționarea excepției de nelegalitate.

formulate de pârâții Guvernul României și Municipiul Rm. Vâlcea.

La termenul de

judecată din data de 03 decembrie 2008, în fața Curții de Apel Pitești, pârâtul

Guvernul României a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea

excepției de nelegalitate, întrucât hotărârea a fost adoptată în temeiul art. 108

din Constituția României și art. 21 din Legea nr. 213/1998.

De asemenea, pârâtul

Municipiul Rm. Vâlcea a solicitat respingerea excepției, arătând că prin H.G.

nr. 54/2008 nu s-a realizat o expropriere a reclamantei.

instanței de fond.

Prin Sentința nr.

45/F-C, Curtea de Apel Pitești a respins ca neîntemeiată excepția de

nelegalitate a H.G. nr. 54/2008 invocată de reclamanta SC U. SA, în

contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Municipiul Râmnicu Vâlcea prin

primar M.G.

și de drept pe care s-a întemeiat convingerea instanței de fond.

Instanța de fond a

reținut, în esență, că, având în vedere prevederile art. 21 și art. 13 din

Legea nr. 213/1998, pentru ca bunurile din domeniul public al unității

administrativ teritoriale să fie inventariate și confirmate ca aparținând

acestui domeniu este necesar să existe acte administrative unilaterale de

atestare a acestei situații, iar în speță H.C.L. Râmnicu Vâlcea nr. 5/2004 și

H.G. nr. 54/2008 nu contravin normelor legale care garantează și ocrotesc

dreptul de proprietate în România.

S-a mai arătat în

considerentele sentinței atacate că H.G. nr. 54/2008 a fost emisă pe baza

H.C.L. nr. 5/2004 a cărei legalitate a fost verificată și constată prin

Sentința nr. 1193/C din 29 septembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Sibiu,

rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 10 din 04 ianuarie 2006 pronunțată de

Curtea de Apel Alba Iulia.

În ceea ce privește

procedura de adoptare a H.G. nr. 54/2008 și conținutul acesteia, instanța de

fond a apreciat că nu sunt încălcate nici art. 480 și urm. C. civ., întrucât nu

reprezintă o modalitate de constituire a dreptului de proprietate.

De asemenea, instanța

de fond a constatat că H.G. nr. 54/2008 nu reprezintă un act de trecere forțată

a imobilelor din domeniul privat al unor subiecte de drept civil în cel public

al Municipiului Rm. Vâlcea și nici nu contravine art. 44 din Constituția

României și art. 1 din Protocolul Adițional la Convenția pentru Apărarea

Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Concluzionând,

instanța de fond a arătat că H.G. nr. 54/2008 nu constituie drept de

proprietate în favoarea Municipiului Rm. Vâlcea asupra bunurilor imobile

"teren și spații comerciale" evidențiate la pozițiile nr. 86 și nr.

1124.

de reclamanta SC U. SA Râmnicu Vâlcea împotriva Sentinței nr. 45/F-C din 11

februarie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal.

Motivele de recurs

sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C.

proc. civ.

5.1. În mod greșit instanța de fond a respins

excepția de nelegalitate a poziției nr. 86 și 1124 din anexa la H.G. nr.

54/2008 privind modificarea și completarea unor anexe la H.G. nr. 1362/2001

fără a verifica dacă bunurile au intrat în proprietatea statului în temeiul

unui titlu valabil, astfel cum prevăd dispozițiile art. 6 și 7 din Legea nr.

213/1998.

5.2. Recurenta

consideră că erau necesare efectuarea unei adrese către pârâtul Guvernul

României pentru a comunica actele care au stat la baza trecerii în domeniul

public al bunurilor în discuție, precum și efectuarea unei expertize tehnice

care să individualizeze bunurile proprietatea recurentei și să stabilească dacă

există sau nu suprapunere cu bunurile menționate la pozițiile 86 și 1124.

5.3. Existența unei

hotărâri a consiliului local nu scutește unitatea administrativ-teritorială de

a face dovada că un anumit bun a intrat în mod legal în proprietatea sa,

conform Deciziei Curții Constituționale nr. 244 din 9 martie 2008.

Constituționale nr. 1031 din 14 septembrie 2010.

La termenul de

judecată din data de 17 septembrie 2009, recurenta-reclamantă a invocat

excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Legea

nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia.

Prin Încheierea de

ședință din 12 noiembrie 2009 s-a dispus admiterea cererii de sesizare a Curții

Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a

prevederilor art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 și suspendarea judecății

cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.

Prin Decizia nr. 1031

din 14 septembrie 2010, Curtea Constituțională a respins excepția de

neconstituționalitate invocată.

Cauza a fost repusă

pe rol și soluționată în ședința publică de la 9 decembrie 2010.

instanței de recurs.

fondat.

1.1. Inventarul

însușit de Consiliul local, precum și hotărârea de guvern prin care se atestă

apartenența bunurilor la domeniul public de interes local, potrivit art. 21 din

Legea nr. 213/1998 trebuie să fie întocmite și emise în conformitate cu

prevederile art. 7 din Legea nr. 213/1998.

1.2. În acest scop,

atât prin hotărârea Consiliului local, cât și prin hotărârea de guvern emise în

temeiul art. 21 din Legea nr. 213/1998, este obligatoriu a se face dovada că

bunurile menționate în anexe au intrat în proprietate publică în temeiul unui

titlu valabil.

1.3. În sensul

arătat, s-a pronunțat și Curtea Constituțională, prin deciziile sale,

exemplificate și de recurentă în motivele de recurs.

1.4. De asemenea,

prin jurisprudența sa, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, a stabilit că trebuie făcută dovada că un

anumit bun a intrat în mod legal în proprietatea publică, iar Guvernul, ca

emitent al actului administrativ este obligat în temeiul art. 21 din Legea nr.

213/1998, în situația în care se contestă legalitatea actului pe calea

excepției de nelegalitate, să demonstreze existența și valabilitatea titlului.

1.5. În speță, judecătorul

fondului a analizat pur formal legalitatea actului administrativ numai din

perspectiva procedurii emiterii sale.

Nu s-a făcut nici un

fel de dovadă în sensul conformității actului cu prevederile art. 7 din Legea

nr. 213/1998.

Instanța de fond nu a

solicitat depunerea de înscrisuri doveditoare și a respins în mod greșit

administrarea oricăror alte probe ce ar putea tinde la demonstrarea modului în

care bunurile înscrise în anexă au intrat în proprietatea publică.

1.6. Față de acestea,

instanța de recurs apreciază că se impune în temeiul art. 312 alin. (1) teza I

și alin. (3) C. proc. civ. coroborate cu art. 20 alin. (3) din Legea nr.

554/2004 modificată și completată, admiterea recursului, casarea hotărârii

recurate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță

care va administra orice probe necesare în vederea verificării modului de

trecere a bunurilor în proprietatea publică de interes local.

Admite recursul

declarat de SC "U." SA Râmnicu Vâlcea împotriva Sentinței nr. 45/F-C

din 11 februarie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 decembrie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-04-05
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1863/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, reclamantul Municipiul Râmnicu Vâlcea prin Primar a chemat în judecată pârâta SC U. SA, solicitân
ÎCCJ 2014-10-21
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3896/2014
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia nr. 4675 din 27 martie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a respins recursul
ÎCCJ 2013-03-27
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4675/2013
ărârea nr. 5 din 29 ianuarie 2004 a Consiliului Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea. În aceeași anexă a actului administrativ, la poziția nr. 1.124, ca bun imobil, este înscrisă Hala Pieței Centrale, cu următoarele suprafețe: subsol = 382,
ÎCCJ 2004-10-18
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5669/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 19 octombrie 2001, Municipiul Râmnicu Vâlcea, prin primar, a chemat în judecată pe SC U. SA Râmnicu Vâlcea cerând să fie obligată să-i restitui
ÎCCJ 2010-10-28
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4598/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul C.A. a chemat în judecată Primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anular
Sursă