ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1863/2012

Inventarul însușit de Consiliul local, precum și hotărârea de guvern prin care se atestă apartenența bunurilor la domeniul public de interes local, potrivit art. 21 din Legea nr. 213/1998 trebuie să fie întocmite și emise în conformitate cu prevederile art. 7 din Legea nr. 213/1998. 1.

În acest scop, atât prin hotărârea Consiliului local, cât și prin hotărârea de guvern emise în temeiul art. 21 din Legea nr. 213/1998, este obligatoriu a se face dovada că bunurile menționate în anexe au intrat în proprietate publică în temeiul unui titlu valabil. 1.

În sensul arătat, s-a pronunțat și Curtea Constituțională, prin deciziile sale, exemplificate și de recurentă în motivele de recurs. 1.

De asemenea, prin jurisprudența sa, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a stabilit că trebuie făcută dovada că un anumit bun a intrat în mod legal în proprietatea publică, iar Guvernul, ca emitent al actului administrativ este obligat în temeiul art. 21 din Legea nr. 213/1998, în situația în care se contestă legalitatea actului pe calea excepției de nelegalitate, să demonstreze existența și valabilitatea titlului. 1.

În speță, judecătorul fondului a analizat pur formal legalitatea actului administrativ numai din perspectiva procedurii emiterii sale. Nu s-a făcut niciun fel de dovadă în sensul conformității actului cu prevederile art. 7 din Legea nr. 213/1998, iar instanța de fond nu a solicitat depunerea de înscrisuri doveditoare și a respins în mod greșit administrarea oricăror alte probe ce ar putea tinde la demonstrarea modului în care bunurile înscrise în anexă au intrat în proprietatea publică. 1.

Față de acestea, instanța de recurs a apreciat că se impune în temeiul art. 312 alin. (1) teza I și alin. (3) C. proc. civ. coroborate cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, care urma să administreze orice probe necesare în vederea verificării modului de trecere a bunurilor în proprietatea publică de interes local. Cu prilejul rejudecării, după casarea dispusă prin Decizia nr. 5487 din 9 decembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, instanța a încuviințat părților proba cu înscrisuri, iar reclamantei și proba cu expertiza tehnică pentru identificarea imobilelor în legătură cu care a fost emis actul administrativ contestat în litigiu. Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a pronunțat prin Sentința nr. 421/F-CONT din 12 octombrie 2011, prin care a fost admisă excepția de nelegalitate invocată de reclamanta SC U. SA Râmnicu Vâlcea în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Municipiul Râmnicu Vâlcea prin Primar, s-a constatat nelegalitatea H.G. nr. 54/2008 în privința poziției nr. 86 "Teren aferent Hală Piață Centrală" din Anexa nr. 1 și parțial în privința poziției nr. 1124 "Hală Piață Centrală - S.cam.lat. = 68,82 mp" din aceeași anexă și a fost obligat pârâtul Guvernul României la plata în favoarea reclamantei a sumei de 2010 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Din examinarea probelor administrate în cauză, curtea de apel a constatat că nu există un titlu cert în temeiul căruia Guvernul României, prin H.G. nr. 54/2008, să ateste în domeniul public al Municipiului Râmnicu Vâlcea terenul aferent Halei Pieței Centrale și spațiile comerciale laterale respectivei Hale. Din extrasele de carte funciară depuse la dosar rejudecare, rezultă că reclamanta SC U. SA a fost înscrisă în cartea funciară cu drept de proprietate asupra spațiului comercial Hală Piață Centrală și teren aferent, în baza Certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria VL nr. 0016/1994 emis de Consiliul Județean Vâlcea, în baza Deciziei nr. 290 din 12 iulie 1973 a Consiliului Popular Județean Vâlcea, în baza actului de dezmembrare autentificat sub nr. 1173/2006 la BNP B.C.M. și în baza Deciziei civile nr. 134/R/2008 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă. Din probele administrate în litigiu nu rezultă cu certitudine care este titlul în temeiul căruia Guvernul României, prin H.G. nr. 54/2008 privind atestarea domeniului public al județului Vâlcea și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Vâlcea, a inclus în domeniul public al Municipiului Râmnicu Vâlcea terenul de 1074,77 mp aferent Halei Pieței Centrale și spațiile comerciale laterale respectivei Hale. Dimpotrivă, din actele dosarului rezultă că asupra terenului societatea comercială reclamantă deținea Certificat de atestare a dreptului de proprietate și că spațiile comerciale au fost edificate ulterior edificării Halei Principale. A considerat curtea de apel că o hotărâre de consiliu local prin care au fost inventariate bunurile respective în domeniul public al Municipiului Râmnicu Vâlcea nu poate constitui un titlu de proprietate pentru municipiu. Ca atare, chiar dacă legalitatea H.C.L. Râmnicu Vâlcea nr. 5/2004 a fost confirmată în justiție prin Sentința nr. 1193/C/2005 pronunțată de Tribunalul Sibiu și prin Decizia nr. 10/2006 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, ea nu valorează titlul de proprietate. Inventarierea în domeniul public ar fi trebuit să aibă loc în privința bunurilor în legătură cu care nu există dubiu asupra proprietății lor în favoarea unității administrativ-teritoriale. Fără a stabili în cauză că dreptul de proprietate al reclamantei este dovedit cu certitudine asupra imobilelor indicate la poziția nr. 86 și la poziția nr. 1124 din H.G. nr. 54/2008, curtea de apel a constatat că Guvernul României și Municipiul Râmnicu Vâlcea nu au dovedit că, la momentul emiterii hotărârii de guvern menționate, exista un titlu de proprietate cert asupra respectivelor imobile, în condițiile în care H.C.L. nr. 5/2004 nu reprezintă un astfel de titlu. De aceea, curtea a constatat că H.G. nr. 54/2008 nu este legală în privința mențiunilor referitoare la aprobarea în inventarul domeniului public al Municipiului Râmnicu Vâlcea a terenului în suprafață de 1074,77 mp și a camerelor laterale ale Halei Pieței Centrale în suprafață de 68,82 mp. Împotriva Sentinței nr. 421/F-CONT din 12 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs în termen legal reclamanta SC U. SA precum și pârâții Municipiul Râmnicu Vâlcea prin Primar și Guvernul României, prin care s-a solicitat, de către reclamantă, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii excepției de nelegalitate a poziției nr. 1124 cu privire la imobilul hala centrală având următoarele specificații tehnice - subsol 382,62 mp, subsol 313,54 mp, parter 987,07 mp - înscrisă în anexa la H.G. nr. 54/2008 privind modificarea și completarea unor anexe la H.G. nr. 1362/2001, și în sensul acordării integrale a cheltuielilor de judecată. Pârâții Municipiul Râmnicu Vâlcea, prin Primar, și Guvernul României au solicitat admiterea căii extraordinare de atac și modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii excepției de nelegalitate ca neîntemeiată. I. Reclamanta SC U. SA Râmnicu Vâlcea a învederat, prin motivele cererii de recurs, că în mod greșit instanța de fond a respins cererea sa privitoare la excepția de nelegalitate a poziției nr. 1124 înscrisă în anexa la H.G. nr. 54/2008 privind modificarea și completarea unor anexe la H.G. nr. 1362/2001. Guvernul României, s-a arătat, nu a depus nicio dovadă din care să rezulte bunurile menționate la poziția nr. 1124 înscrisă în anexa la H.G. nr. 54/2008 privind modificarea și completarea unor anexe la H.G. nr. 1362/2001 au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat, așa cum se menționează în art. 6 din Legea nr. 213/1998. Or, atâta vreme cât nu s-a depus nicio dovadă certă din care să rezulte că bunul respectiv (hala centrală având următoarele specificații tehnice - subsol 382,62 mp, subsol 313,54 mp., parter 987,07 mp) a intrat în proprietatea statului în baza unui titlu valabil, nu se putea reține ca legală poziția nr. 1124 înscrisă în anexa la H.G. nr. 54/2008 privind modificarea și completarea unor anexe la H.G. nr. 1362/2001. Instanța de fond, a precizat reclamanta, nu motivează sub nicio formă legalitatea poziției nr. 1124 înscrisă în anexa la H.G. nr. 54/2008 privind modificarea și completarea unor anexe la H.G. nr. 1362/2001 și care sunt actele care justifică faptul că statul a preluat imobilul în baza unui titlu valabil. A mai susținut recurenta că H.G. nr. 54/2008 privind modificarea și completarea unor anexe la H.G. nr. 1362/2001 este nelegală deoarece nu au fost respectate dispozițiile art. 7 din Legea nr. 213/1998 unde se prevăd expres modurile de dobândire a dreptului de proprietate publică, și nu s-a făcut în niciun fel dovada cum au intrat bunurile în proprietatea Municipiului Râmnicu Vâlcea, la ce dată și în baza cărui titlu. În plus, s-a precizat că existența unei hotărâri a consiliului local nu scutește unitatea administrativ-teritorială de a face dovada că un anumit bun a intrat în mod legal în proprietatea sa. Pe de altă parte, reclamanta a evidențiat că în prezent figurează în cartea funciară ca și proprietar cu imobilele înscrise la pozițiile nr. 86 și nr. 1124 în anexa la H.G. nr. 54/2008, și că prin expertiza efectuată în cauză s-a stabilit faptul că aceste imobile înscrise la pozițiile nr. 86 și nr. 1124 în anexa la H.G. nr. 54/2008 sunt imobilele înscrise în cartea funciară asupra cărora recurenta figurează ca și proprietar. Statul nu a făcut în niciun mod dovada dreptului său de proprietate. Or, această sarcină revine Guvernului, în calitate de emitent al hotărârii, întrucât a se susține că partea, care se consideră vătămată prin atestarea apartenenței la domeniul public a unui imobil care îi aparține, ar trebui să facă dovada dreptului de proprietate pentru că i s-a încălcat un drept existent, echivalează cu inversarea sarcinii probei, în condițiile în care o asemenea cauză nu are ca obiect o acțiune în revendicare. Prin H.G. nr. 54/2008 privind modificarea și completarea unor anexe la H.G. nr. 1362/2001 (pozițiile nr. 86 și 1124) pârâtele au dispus asupra unor imobile ce aparțin reclamantei și au modificat situația juridică a acestora cu efect asupra dreptului de proprietate al recurentei, iar în acest mod au fost încălcate dispozițiile legale care apără dreptul de proprietate privată, respectiv art. 480 și următoarele C. civ. vechi. Practic, a subliniat reclamanta, actul administrativ atacat tinde la privarea de proprietate a recurentei cu încălcarea prevederilor legale imperative care reglementează cazurile și condițiile în care un bun proprietate privată poate fi trecut forțat în domeniul public, respectiv art. 1 și următoarele din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică. Reclamanta a mai arătat că prin atestarea în domeniul public a imobilelor proprietatea sa Guvernul României a încălcat și normele constituționale care protejează dreptul fundamental de proprietate, respectiv art. 44 din legea fundamentală, precum și dispozițiile Primului Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Prin raportare la toate cele mai sus arătate, recurenta SC U. SA a concluzionat că instanța de fond în mod eronat a considerat ca legală poziția nr. 1124 înscrisă în anexa la H.G. nr. 54/2008 privind modificarea și completarea unor anexe la H.G. nr. 1362/2001. Motivarea hotărârii cu privire la existența titlului valabil al statului lipsește, instanța nearătând care este acel act valabil al statului de proprietate al imobilului în condițiile în care reclamanta a făcut dovada dreptului său de proprietate cu extrasele de carte funciară. Pârâtul Municipiul Râmnicu Vâlcea, prin Primar, a criticat sentința pronunțată de curtea de apel, sub următoarele aspecte: 1. Prima critică, întemeiată pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., coroborat cu prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, rezidă în aceea că instanța de contencios administrativ s-a transformat în instanță de drept comun și în această calitate, procedând la o adevărată comparare a titlurilor de proprietate invocate de cele două părți, a făcut aprecieri și în final a dat eficiență Certificatului de atestare a dreptului de proprietate deținut de reclamantă chiar dacă recurenta pârâtă deținea acte primare de proprietate, atât pentru teren cât și pentru construcție. Această analiză, a apreciat pârâtul, urmează să fie făcută în cadrul Dosarului nr. 715/90/2007 al Tribunalului Vâlcea, suspendat până la soluționarea prezentei cauze, soluționare care, așa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar, este tergiversată de reclamantă prin multiplele cereri formulate. A susținut pârâtul că natura actului dedus judecății a fost schimbată, având în vedere că, în materia contenciosului administrativ, se verifică legalitatea actului administrativ, sub aspectul respectării tuturor condițiilor de fond și de formă, precum și sub aspectul legalității operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecății. Or, așa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar și cum în mod corect a reținut aceeași instanță, prin Sentința civilă nr. 45/F-CONT din 11 februarie 2009 pronunțată în primul ciclu procesual, legalitatea H.C.L. Râmnicu Vâlcea nr. 5 din 29 ianuarie 2004, prin care a fost inventariat în domeniul public al municipiului terenul în suprafață de 1074,77 mp și care stă la baza emiterii H.G. nr. 54/2008 a fost verificată de către instanța de contencios administrativ care a stabilit irevocabil, cu putere de lucru judecat, legalitatea acesteia. Cu această ocazie instanța a stabilit că H.C.L. nr. 5 din 29 ianuarie 2004 a fost emisă cu respectarea art. 19 și următoarele din Legea nr. 213/1998, a dispozițiilor din normele tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunelor, orașelor, municipiilor și județelor aprobate prin H.G. nr. 548/1999, precum și a prevederilor Legii nr. 215/2001 a administrației publice locale. Prin urmare, s-a întrebat pârâta dacă în cauză instanța mai poate face o nouă analiză a "operațiunilor administrative" cu privire la care aceeași instanță de contencios administrativ s-a pronunțat irevocabil. A susținut recurentul că și dacă s-ar trece peste această chestiune, instanța urmează să constate că certificatul de atestare a dreptului de proprietate pentru SC U. SA a fost eliberat anterior apariției Legii nr. 213/1998, act normativ care a făcut posibilă emiterea H.C.L. nr. 5 din 29 ianuarie 2004, dar acest aspect urmează să fie analizat, cum s-a arătat, în cadrul acțiunii în revendicare care face obiectul Dosarului nr. 715/90/2007 al Tribunalului Vâlcea. 2. A doua critică făcută de pârâtul Municipiul Râmnicu Vâlcea prin Primar vizează motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., apreciindu-se că apare ca surprinzătoare motivarea instanței de judecată care reține în principal că nu rezultă cu certitudine care este titlul în temeiul căruia Guvernul României a inclus în domeniul public al Municipiului Râmnicu Vâlcea terenul de 1074,77 mp aferent Halei Pieței Centrale și spațiile comerciale laterale respectivei Hale. Soluția instanței, s-a arătat, nu poate fi întemeiată pe o incertitudine, judecătorul având obligația să stăruie, prin orice mijloace, în aflarea adevărului. Nu este suficient ca instanța să rețină că reclamanta deține un certificat de atestare a dreptului de proprietate, emis în temeiul H.G. nr. 834/1991, fără să observe că și Municipiul Râmnicu Vâlcea are un titlu emis în temeiul Legii nr. 213/1998, dar și acte de proprietate primare (decret de expropriere și autorizație de construcție). Ambele titluri sunt de fapt acte administrative emise în temeiul unor acte normative, a căror forță juridică este diferită, ordinea de preferință a acestora urmând a fi stabilită în cadrul acțiunii în revendicare ce face obiectul Dosarului nr. 715/90/2007 al Tribunalului Vâlcea. În al doilea rând, Municipiul Râmnicu Vâlcea a învederat că H.G. nr. 54/2004 nu este constitutivă de drepturi și, deci, prin ea însăși nu a inclus și nu a inventariat în domeniul public terenul ce face obiectul cauzei, ci a atestat un inventar, întocmit cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă impuse de mai multe acte normative, dar în special cu respectarea cerințelor prevăzute de art. 6 și art. 7 lit. b) și c) din Legea nr. 213/1998. În opinia recurentului, instanța de contencios administrativ avea de verificat, în afara dosarului ce a stat la baza emiterii H.C.L. nr. 5/2004, existența expunerii de motive sau a referatului de specialitate, acte premergătoare prevăzute de Legea nr. 24/2000 privind tehnica legislativă și nimic mai mult. O ultimă critică a recurentului se referă la faptul că prin hotărârea atacată a fost modificată de fapt Sentința civilă nr. 394/2002 a Tribunalului Vâlcea, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 5669/2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a admis acțiunea în revendicare imobiliară pentru imobilul "Hala" situat în Piața Centrală, promovată de Municipiul Râmnicu Vâlcea. Or, instanța urmează a constata că nu este vorba de imobil Hala - corp principal și separat "spații laterale", din raportul de expertiză efectuat de ing. B.M. rezultând că imobilul - hală și teren aferent, proprietatea recurentului, se suprapune în totalitate cu imobilul revendicat de către reclamantă. Nu a contestat recurentul faptul că reclamanta SC U. SA a beneficiat anterior anului 1990 de un drept de administrare cu privire la imobilul Hală Piața Centrală, dar a considerat un abuz ca acest drept să se transforme într-un drept de proprietate pur și simplu, în contradictoriu cu Municipiul Râmnicu Vâlcea, adevăratul proprietar. Pârâtul Guvernul României a învederat, prin motivele cererii sale de recurs, că prin raportare la dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. hotărârea atacată este nelegală, pentru următoarele motive: Prima instanță s-a transformat în instanță de drept comun și în această calitate a procedat la o adevărată comparare a titlurilor de proprietate invocate de cele două părți, or această analiză urmează să fie făcută în cadrul Dosarului nr. 715/90/2007 al Tribunalului Vâlcea, suspendat până la soluționarea excepției de nelegalitate. Instanța de fond, s-a mai arătat, a schimbat natura actului dedus judecății, având în vedere că în materia contenciosului administrativ se verifică legalitatea actului administrativ, sub aspectul respectării tuturor condițiilor de fond și de formă, precum și sub aspectul legalității operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecății. Or, așa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar și cum în mod corect a reținut aceeași instanță, prin Sentința civilă nr. 45/F-CONT din 11 februarie 2009 pronunțată în primul ciclu procesual, legalitatea H.C.L. Râmnicu Vâlcea nr. 5 din 29 ianuarie 2004, prin care a fost inventariat în domeniul public al municipiului terenul în suprafață de 1074,77 mp și care stă la baza emiterii H.G. nr. 54/2008 a fost verificată de către instanța de contencios administrativ care a stabilit irevocabil, cu putere de lucru judecat, legalitatea acesteia. Cu această ocazie instanța a stabilit că H.C.L. nr. 5 din 29 ianuarie 2004 a fost emisă cu respectarea art. 19 și următoarele din Legea nr. 213/1998, a dispozițiilor din normele tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunelor, orașelor, municipiilor și județelor aprobate prin H.G. nr. 548/1999, precum și a prevederilor Legii nr. 215/2001 a administrației publice locale. Având în vedere cele menționate, instanța de judecată nu mai putea face o nouă analiză a "operațiunilor administrative" cu privire la care există o hotărâre irevocabilă. A susținut Guvernul României că H.G. nr. 54/2008 nu este constitutivă de drepturi, deci prin ea însăși nu a inclus și nu a inventariat în domeniul public terenul ce face obiectul cauzei, ci a atestat un inventar, întocmit cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă impuse de mai multe acte normative, în special de Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia. Astfel, la baza emiterii hotărârii de guvern a stat H.C.L. nr. 5/2004 act a cărui legalitate a fost verificată de către instanță. Raportat la motivele invocate în susținerea excepției și față de situația juridică a imobilului în discuție atât la data inventarierii, respectiv atestării acestuia în domeniul public am municipiului Râmnicu Vâlcea, cât și la data invocării excepției de nelegalitate, a considerat Guvernul României că actul administrativ contestat nu a adus vreo vătămare în drepturi reclamantei și nici nu a încălcat, la momentul emiterii, dispozițiile legale incidente în materie. În fine, s-a relevat că instanța de fond a reținut că hotărârea de consiliu local act care a stat la baza emiterii H.G. nr. 54/2008 a fost supusă controlului legalității de către instanțele de judecată care au reținut că este legală printr-o decizie irevocabilă. Or, atâta timp cât actul care a stat la baza emiterii hotărârii Guvernului este considerat legal de către instanțele judecătorești și actul emis de către Guvern este legal. Prin întâmpinarea depusă în dosar SC U. SA Râmnicu Vâlcea a solicitat respingerea recursurilor declarate de pârâții Municipiul Râmnicu Vâlcea prin Primar și Guvernul României ca nefondate. Examinând cu prioritate, prin raportare la dispozițiile de principiu ale art. 137 alin. (1) C. proc. civ., motivul de ordine publică invocat din oficiu de instanța de recurs în temeiul art. 306 alin. (2) din același cod constând în incompatibilitatea judecătorului care a pronunțat sentința atacată, se rețin următoarele: Art. 24 alin. (1) C. proc. civ. prevede în mod expres și imperativ că "Judecătorul care a pronunțat o hotărâre într-o pricină nu poate lua parte la judecata aceleiași pricini în apel sau în recurs și nici în caz de rejudecare după casare". În situația mai sus menționată, se presupune că judecătorul care și-a exprimat părerea printr-o hotărâre judecătorească asupra cauzei va fi tentat să își mențină această opinie și în cazul în care este chemat să se pronunțe într-o instanță superioară (în apel sau recurs) sau în caz de rejudecare după casare. Prin urmare, toate cazurile de incompatibilitate se întemeiază pe prezumție juris et de jure de parțialitate a judecătorului. Este caz de incompatibilitate, în sensul dispozițiilor art. 24 alin. (1) C. proc. civ., numai dacă judecătorul a pronunțat o hotărâre prin care se dezleagă o problemă litigioasă de natură să dezînvestească instanța, adică numai dacă s-a pronunțat asupra fondului ori a rezolvat situații juridice, iar, consecință a casării (în recurs) sau desființării (în apel), instanța de trimitere are de dezbătut din nou fie fondul, fie aceleași situații juridice. De aceea, nu este caz de incompatibilitate când judecătorul a soluționat pricina pe temeiul unei excepții procesuale, iar prin casarea cu trimitere s-a dispus judecarea fondului cauzei. Norma procedurală de la art. 24 C. proc. civ., având ca scop nu doar ocrotirea intereselor părților litigante, ci și realizarea unei optime administrări a justiției prin pronunțarea unor hotărâri bazate pe adevăr și pe o deplină imparțialitate a judecătorului, are o natură imperativă și este, astfel, de ordine publică. Datorită acestei împrejurări, motivul de incompatibilitate poate fi invocat de către oricare dintre părți, de procuror și de instanță din oficiu, pe tot parcursul judecării unei cauze în recurs. Pe de altă parte, se constată că, potrivit art. 304 pct. 1 C. proc. civ., reprezintă motiv de casare a unei hotărâri judecătorești împotriva căreia s-a exercitat calea extraordinară de atac a recursului, situația "când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale". Motivul de recurs în discuție vizează, în mod evident, nerespectarea dispozițiilor legale privitoare la compunerea și constituirea legală a instanței și include în sfera sa de cuprindere mai multe ipoteze, printre care și cea în care la soluționarea unei cauze concrete a participat un judecător incompatibil. Soluția este justificată, întrucât cum s-a arătat mai sus normele procedurale privitoare la incompatibilitate sunt de ordine publică, iar judecarea unei pricini de un judecător incompatibil atrage sancțiunea nulității hotărârii pronunțate în aceste condiții, o asemenea nulitate profitând chiar și părților care nu au declarat recurs. În consecință, într-o atare ipoteză, hotărârea atacată va fi casată cu trimitere la instanța de fond în vederea rejudecării, iar îndrumările date instanței de rejudecare cu privire la compunerea legală au caracter obligatoriu. Se constată, în cauză, că sentința recurată (prin care a fost admisă excepția de nelegalitate invocată de reclamanta SC U. SA și s-a constatat nelegalitatea H.G. nr. 54/2008 în privința poziției nr. 86 "Teren aferent Hală Piață Centrală" din Anexa 1 și parțial în privința poziției nr. 1124 "Hală Piață centrală - S.cam.lat.=68,82 mp" din aceeași anexă) a fost pronunțată de același magistrat care a pronunțat, în primul ciclu procesual, Sentința nr. 45/F-C din 11 februarie 2009, casată cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță prin Decizia nr. 5487 din 9 decembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Prin Sentința nr. 45/F-C din 11 februarie 2009 Curtea de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de nelegalitate a H.G. nr. 54/2008 ca neîntemeiată, și nu urmare admiterii unei excepții procesuale, reținându-se următoarele: Legalitatea H.G. nr. 54/2008 se verifică exclusiv prin raportare la normele legale cu forță juridică superioară invocate de către reclamantă și a căror încălcare se pretinde că există, operațiune care este independentă de verificarea dreptului de proprietate al reclamantei și a temeiniciei susținerilor și dovezilor acesteia în acțiunea în revendicare. Având în vedere dispozițiile art. 7 și art. 21 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, pentru ca bunurile din domeniul public al unității administrativ-teritoriale să fie inventariate și confirmate ca aparținând acestui domeniu, este necesar să existe acte administrative unilaterale de atestare a acestei situații. În speță aceste acte administrative sunt H.C.L. Râmnicu Vâlcea și H.G. nr. 54/2008, care nu contravin normelor legale care garantează și ocrotesc dreptul de proprietate. Cuprinzând terenul de 1074,77 mp și spațiile comerciale în suprafață de 68,82 mp în lista bunurilor ce aparțin domeniului public al municipiului Râmnicu Vâlcea Consiliul Local Râmnicu Vâlcea a procedat cu respectarea dispozițiilor art. 14 și următoarele din Legea nr. 213/1998. Pe cale de consecință, procedând la atestarea domeniului public al municipiului Râmnicu Vâlcea așa cum rezultă din inventarul aprobat de Consiliul Local Râmnicu Vâlcea, Guvernul a adoptat H.G. nr. 54/2008 cu respectarea dispozițiilor art. 21 din aceeași lege. Hotărârea de Guvern nu are caracterul unui act de proprietate și nu contravine dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 213/1998 în sensul că nu constituie un alt mod de dobândire a dreptului de proprietate publică asupra unui bun. Hotărârea de Guvern se emite în baza hotărârii consiliului local de însușire a inventarului. În speță, H.G. nr. 54/2008 a fost emisă pe baza H.C.L. Râmnicu Vâlcea nr. 5/2004, a cărei legalitate a fost verificată și constatată prin Sentința nr. 1193/C din 29 septembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Sibiu, irevocabilă prin Decizia nr. 10 din 4 ianuarie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia. Procedura de adoptare a H.G. nr. 54/2008 și conținutul acesteia nu încalcă nici dispozițiile art. 480 și următoarele C. civ., întrucât, nevalorând modalitate de constituire a dreptului de proprietate și nevalorând titlu de proprietate, nu înlătură sau restrânge prerogativele dreptului de proprietate reglementate de Codul civil. De asemenea, H.G. nr. 54/2008 nu reprezintă un act de trecere forțată a imobilelor din domeniul privat al unor subiecte de drept civil în cel public al municipiului Râmnicu Vâlcea similar unei exproprieri, întrucât nu privează un subiect de drept (posibil chiar reclamanta) de proprietatea sa, ci doar arată, confirmă regimul juridic al unor bunuri care au fost enumerate, inventariate în acte ale autorităților publice locale emise potrivit Legii nr. 213/1998. Pentru aceleași considerente, s-a considerat că H.G. nr. 54/2008 nu contravine nici art. 44 din Constituția României, nici art. 1 din Protocolul Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. H.G. nr. 54/2008, s-a precizat, nu are semnificația, forța și valoarea unui titlu de proprietate, ci atestă după procedura egală regimul juridic de "bunuri proprietate publică" a imobilelor inventariate ca atare de către autoritatea publică competentă. Nici inventarierea în sine, nici atestarea făcută de către Guvern nu pot fi apreciate ca modalități de naștere a dreptului de proprietate publică și nu pot fi opuse ca atare în mod absolut. În măsura în care alte subiecte de drept invocă un drept real asupra respectivelor bunuri, titularul domeniului public este ținut să prezinte titlul său asupra bunurilor, urmând a se face o comparare a acelor titluri pentru a se constata care este preferabil. Concluzionând, instanța de fond din primul ciclu procesual a arătat că H.G. nr. 54/2008 nu constituie drept de proprietate în favoarea reclamantei Municipiul Râmnicu Vâlcea asupra bunurilor imobile "teren și spații comerciale" evidențiate la pozițiile nr. 86 și 1124 și este emisă în condițiile Legii nr. 213/1998, necontravenind dispozițiilor art. 7 din aceeași lege, art. 480 și următoarele C. civ., art. 1 și următoarele din Legea nr. 33/1994, art. 44 din Constituția României și Protocolului la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Rezultă cu evidență, din cele mai sus arătate, că judecătorul care a pronunțat Sentința nr. 45/F-C din 11 februarie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, nu s-a limitat numai a analiza pur formal legalitatea actului administrativ din perspectiva procedurii emiterii sale, ci, procedând la respingerea ca neîntemeiată a excepției de nelegalitate, a dezlegat și unele chestiuni litigioase, prin aceea că a statuat că H.G. nr. 54/2008 nu constituie drept de proprietate în favoarea reclamantei Municipiul Râmnicu Vâlcea asupra bunurilor imobile "teren și spații comerciale" evidențiate la pozițiile nr. 86 și 1124 și că în măsura în care alte subiecte de drept invocă un drept real asupra respectivelor bunuri, titularul domeniului public este ținut să prezinte titlul său asupra bunurilor, urmând a se face o comparare a acelor titluri pentru a se constata care este preferabil. În aceste condiții, se constată că, în raport de prevederile imperative ale art. 24 alin. (1) C. proc. civ., același magistrat, aflat în stare de incompatibilitate, nu mai putea participa la judecarea din nou a excepției de nelegalitate, după casarea cu trimitere, fiind prin urmare nelegală soluția adoptată prin încheierea de ședință dată în camera de consiliu din data de 15 februarie 2011, de respingere a cererii de abținere formulată de judecătorul în discuție. Așa fiind, urmează a se dispune, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și a dispozițiilor art. 312 alin. (1) - (3) și art. 313 C. proc. civ., admiterea recursurilor declarate de pârâtul Municipiul Râmnicu Vâlcea prin Primar, reclamanta SC U. SA Râmnicu Vâlcea și pârâtul Guvernul României împotriva Sentinței nr. 421/F-CONT din 12 octombrie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Instanța de trimitere, în temeiul dispozițiilor art. 315 alin. (3) C. proc. civ., va judeca pricina din nou, în compunere legală, prin examinarea nu numai a motivelor invocate de părți înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată, ci și a celorlalte critici formulate prin cele trei recursuri.