ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 931/2012

Asupra contestației

în anulare de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

nr. 98 din 20 septembrie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal a fost respinsă ca nefondată, acțiunea în materie

comercială formulată de reclamanta

F.T.C. în contradictoriu cu pârâta A.N.C.I.P.U.

București.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța a reținut, că între părți s-a încheiat contractul nr.

144 din 23 iunie 2008 în temeiul art. 24 din O.U.G. nr. 75/2005, contract în

baza căruia reclamanta a achitat taxa de 6.039 lei.

Considerând că nu a

întocmit, cu rea-credință,

raportul de evaluare, reclamanta a solicitat restituirea

sumei.

Din probatoriul

administrat, Curtea a reținut că reclamanta a fost înștiințată în ceea ce

privește completarea raportului de evaluare internă și desfășurare a vizitelor

de evaluare, însă aceasta a comunicat pârâtei că înțelege să suspende

procedurile de evaluare, ulterior formulând acțiune în justiție.

S-a constatat că, nu

se poate reține o culpă a pârâtei privind obligația contractuală asumată, iar

conform dispozițiilor art. 7 din contract, numai partea lezată poate solicita

rezilierea contractului, reclamanta nefăcând nicio dovadă a acestei lezări.

Împotriva acestei

sentințe, a formulat recurs în termen legal, reclamanta F.T.C., invocând ca

temei de drept dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

În motivarea

recursului său, reclamanta susține, în esență, că instanța a cărei hotărâre se

atacă a reținut greșit

situația de fapt. În opinia recurentei, instanța de fond în mod eronat a reținut

că „reclamanta a fost înștiințată, situație ce rezultă din adresele depuse nr. 77

din 7 ianuarie 2009 și nr. 43 din 20 octombrie 2009, că trebuie să completeze

raportul de evaluare internă”, iar situația de fapt este alta.

Recurenta solicită să

se analizeze și să se constate că instanța de fond a apreciat greșit

probatoriul vizând cele două acte invocate în motivarea hotărârii recurate.

Prin decizia nr. 587

din 9 februarie 2011 – Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială,

a constatat nul recursul declarat de reclamanta F.T.C. împotriva sentinței nr. 98

din 20 septembrie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța

această decizie, Înalta Curte a reținut următoarele:

Potrivit dispozițiilor

art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere

numai pentru motive de nelegalitate, în situațiile prevăzute expres și

limitativ la pct. 1 –9. Or, recurenta – reclamantă nu numai că nu a invocat

vreunul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., dar

dezvoltarea criticilor formulate de aceasta nici nu a făcut posibilă încadrarea

acestora într-unul din motivele prevăzute procedural de art. 304 pct. 1 – 9 C.

proc. civ., așa cum prevede art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

Recursul fiind un

mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub

aspectul legalității acesteia, instanța de recurs, soluționând această cale de

atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea

dispozițiilor legale. Această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării

motivelor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile mai sus menționate, obligație

care revine sub sancțiunea nulității, titularului căii de atac promovate.

Recursul fiind o cale

de atac nedevolutivă care nu-și propune o reapreciere a probelor, criticile

recurentei vizând probele administrate în cauză nu vor fi analizate,

reaprecierea acestora nemaifiind posibilă în această etapă procesuală odată cu

abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. prin O.U.G. nr. 138/2000 și ale

art. 304 pct. 10 C. proc. civ. prin dispozițiile Legii nr. 219/2005.

Împotriva acestei

decizii a formulat contestație în anulare recurenta F.T.C., invocând dispozițiile

art. 317 C. proc. civ. și criticând-o pentru faptul că recursul a fost soluționat

de secția comercială și nu de o instanță de contencios administrativ.

În motivarea contestației

se arată că instanța nu a pus în discuția părților excepția nulității recursului

ca un fine de neprimire.

Conform art. 159

1

alin. (1) C. proc. civ., numai necompetența generală a instanțelor

judecătorești, poate fi invocată de părți, ori de către judecător în orice

stare a pricinii.

În speță, soluția a

fost dată de o instanță de contencios administrativ care conform Legii nr. 554/2004

este lipsită de un grad de jurisdicție respectiv apelul, putând fi atacată

numai cu recurs, astfel încât instanța avea obligația să analizeze recursul sub

toate aspectele, nu numai din prisma dispozițiilor art. 301 pct. 1 –9 C. proc.

civ.

Nefiind citată cu mențiunea

că se va pune în discuție nulitatea recursului, contestatoarea nu și-a putut

formula o apărare.

Prin refuzul instanței

de a soluționa cererea de recurs, contestatoarea susține că a fost lipsită de

un recurs efectiv în interpretarea art. 6 CEDO, deoarece a fost lipsită de

orice grad de jurisdicție: apelul prin omisiunea de către legiuitor și recursul

prin refuzul aplicării dispozițiilor art. 304 C. proc. civ.

Se invocă excepția

necompetenței funcționale a secției comerciale, deoarece în fond cauza a fost

soluționată de o instanță de contencios administrativ datorită faptului că

obiectul cauzei este un contract administrativ.

Analizând contestația

în anulare prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte apreciază că în cauză

nu sunt întrunite cerințele art. 317 C. proc. civ., iar contestația va fi

respinsă pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor

art. 317 C. proc. civ.:

„(1) Hotărârile

irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate

mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau

recursului:

chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită

potrivit cu cerințele legii;

fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică

privitoare la competență.

(2) Cu toate acestea,

contestația poate fi primită pentru motivele mai sus arătate, în cazul când

aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a

respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost

respins fără ca el să fi fost judecat în fond”.

În prezenta cauză nu

sunt întrunite cerințele art. 317 C. proc. civ. Cauza a fost apreciată la fond

ca fiind o acțiune în materie comercială, iar recursul a fost soluționat de Secția

Comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

De altfel, reclamanta

contestatoare prin cererea introductivă de instanță a solicitat:

contractului nr. 144 din 23 iunie 2008

în situația anterioară și obligarea pârâtei la restituirea sumei de 6.039 lei,

cu dobânda legală începând cu data de 7 ianuarie 2009 și până la achitare;

judecată.

A invocat drept temei

juridic al acestei acțiuni dispozițiile art. 1019 și art. 1020 C. civ.,

coroborate cu dispozițiile art.7 din contract.

Cu toate că prin

sentința nr. 98 din 20 septembrie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă acțiunea în

materie comercială formulată de contestatoare, aceasta prin motivele de recurs

nu a invocat dispoziții de ordine publică privitoare la competență.

Prin motivele de

recurs, contestatoarea nu a invocat niciun motiv de nelegalitate, iar pentru

termenul la care s-a soluționat recursul, aceasta a fost legal citată.

Întrucât

contestatoarea – recurentă a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform

dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., recursul a fost soluționat

în lipsa părților.

Nu era necesar ca

recurenta să fie citată cu mențiunea că se va pune în discuție nulitatea

recursului, Codul de procedură civilă nu cuprinde dispoziții în acest sens.

Dispozițiile art. 302

1

C. proc. civ. stabilesc condițiile promovării recursului și sancționează cu

nulitatea nerespectarea lor. Astfel, cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea

nulității motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și

dezvoltarea lor. Or, în cauză, recurenta contestatoare nu a invocat niciun

motiv de nelegalitate, ci a susținut că instanța a cărei hotărâre se atacă a reținut

greșit situația de fapt și a apreciat greșit probatoriul vizând cele două acte

invocate în motivarea hotărârii.

Este adevărat că, în

cazul recursului prevăzut de art. 304

1

C. proc. civ., cu alte

cuvinte, al recursului declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii,

nu poate fi atacată cu apel, această cale nu este limitată la motivele de

casare prevăzute de art. 304 „instanța putând să examineze cauza sub toate

aspectele”.

Chiar și în ipoteza

în care este singura cale de atac admisă de lege, recursul își menține

caracterul de cale extraordinară de atac. Stabilirea prin lege a posibilității

examinării recursului dincolo de motivele prevăzute de art. 304 pct. 1 – 9 C.

proc. civ. nu înlătură însă obligația indicării și dezvoltării motivelor de

modificare sau casare a hotărârii atacate.

Prin soluția pronunțată

de instanța de recurs nu au fost încălcate dispozițiile art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, în sensul că recurenta contestatoare a fost

lipsită de un recurs efectiv. Aceasta deoarece este culpa recurentei că nu a

indicat motivele de nelegalitate ale hotărârii atacate, astfel cum impun

dispozițiile art. 302

1

C. proc. civ.

Față de toate aceste

considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu sunt întrunite cerințele

art. 317 C. proc. civ. și pe cale de consecință, contestația în anulare urmează

a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația

în anulare formulată de contestatoarea F.T.C. Tămășeni împotriva deciziei nr. 587

de la 9 februarie 2011 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

comercială, în dosarul nr. 317/32/2010.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică,

astăzi 23 februarie 2012.