ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1117/2012

Ședința publică de la 1 martie 2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Reclamanta SC F.P.

SRL prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț a solicitat obligarea

pârâtei SC A.M.T.P.R. SA, la plata sumei de 171.148.75 lei, cu titlu de dobândă

legală, pentru perioada 1 februarie 2007 - 28 iulie 2009, la suma de 786.046,78

lei, la care pârâta a fost obligată prin decizia nr. 1730/2009 pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție și cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă

nr. 235/COM din 4 februarie 2011, Tribunalul Neamț, secția comercială și de

contencios administrativ, a admis acțiunea civilă în pretenții, formulată de

reclamanta SC F.P. SRL. în contradictoriu cu pârâta SC A.M.T.P.R. SA, și, în

consecință: a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 171.148.75 lei,

cu titlu de dobândă legală și suma de 5.039, lei, cu titlu de cheltuieli de

judecată.

În fundamentarea

acestei sentințe instanța de fond a reținut, în esență, că la data de 01

decembrie 2004, părțile (reclamanta, în calitate de prestator și pârâta în

calitate de beneficiar) au încheiat contractul de prestări servicii nr. 1,

având ca obiect remaniere țagle, contract în baza căruia a fost emisă factura

nr. 8202580 din 18 ianuarie 2007, în valoare de 786.046,78 lei.

S-a constatat că prin

decizia nr. 1730 din 3 iunie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, pârâta a fost obligată la plata sumei de 786.046,78 lei, reprezentând

contravaloarea facturii nr. 8202580 din 18 ianuarie 2007, sumă pe care a

achitat-o cu ordinul de plată nr. 2346 din 28 iulie 2009.

Totodată s-a

constatat că prin sentința civilă nr. 1639 din 17 decembrie 2009 pronunțată de

Tribunalul Neamț, pârâta a fost obligată la plata penalităților de întârziere,

în sumă de 423.514 lei, pentru perioada 5 februarie 2007-31 iulie 2009, în

temeiul art.8.1 din contract. Pârâta a achitat suma de 423.514 lei,

reprezentând penalități de întârziere, cu ordinul de plată nr. 1 din 15 aprilie

2010.

S-a constatat că prin

cererea aflată pe rolul Tribunalului Neamț, reclamanta a solicitat obligarea

pârâtei la plata dobânzii legale, la suma de 786.046,78 lei, pentru perioada 1 februarie

2007-28 iulie 2009.

Instanța de fond a

reținut că acordarea dobânzii legale, stabilită potrivit art. 3 alin. (1) din

O.G. nr. 9/2000 reprezintă un criteriu echitabil în aprecierea câștigului

nerealizat de către reclamantă, de la data exigibilității obligației. În

virtutea dispozițiilor articolului citat, „Dobânda legală se stabilește, în

materie comercială, la nivelul dobânzii de referință a Băncii Naționale a

României”.

Cu aplicarea

dispozițiilor art. 3 alin. (4) și (5) din același act normativ, a fost obligată

societatea pârâtă și la plata dobânzii legale comerciale, sumă calculată în

conformitate cu dispozițiile art. 43 C. com., potrivit cu care datoriile

comerciale lichide și plătibile în bani produc dobânda de drept din ziua când

devin exigibile.

S-a apreciat că

apărarea pârâtei că atât clauza penală, cât și dobânda legală reprezintă daune

interese pentru executarea cu întârziere a obligațiilor contractuale, deci

daune interese moratorii, cumulul acestora nefiind posibil când privesc același

prejudiciu, a fost apreciată ca fiind nefondată. În scopul reparării

prejudiciului cauzat creditorului prin neexecutarea obligațiilor contractuale

sau prin executarea lor defectuoasă ori cu întârziere, debitorul poate fi

obligat la plata unor despăgubiri atunci când părțile, prin voința lor, au

cuprins în contract și o clauză penală în acest sens.

Despăgubirile pot fi

daune interese compensatorii, care îndreptățesc pe creditor pentru pagubele

cauzate prin neexecutare, totală sau parțială, a obligației, ori prin

neexecutarea ei necorespunzătoare și daune moratorii, solicitate de creditor

pentru acoperirea pagubelor cauzate prin și la întârziere în executarea unei

obligații contractuale.

S-a mai reținut că

daunele moratorii nu înlocuiesc executarea în natură a obligației asumate și,

ca atare, se pot cumula cu acestea, după cum se pot cumula și cu

daunele-interese compensatorii, când debitorul nu execută contractul în natură

sau îl execută cu întârziere.

Relativ la cheltuielile

de judecată, s-a reținut faptul că reclamanta a efectuat cheltuieli în sumă

totală de 5.039 lei, constând în taxă judiciară de timbru - 5.033 lei și timbru

judiciar - 5 lei.

Apelul declarat

împotriva acestei sentințe de pârâta SC A.M.T.P.R. SA a fost admis de Curtea de

Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin decizia

nr. 57/2011 din 21 iunie 2011 când a fost schimbată în tot sentința apelată în

sensul că a fost respinsă acțiunea reclamantei SC F.P. SRL., ca nefondată.

În argumentarea

acestei decizii instanța de apel a apreciat că instanța de fond nu a avut în

vedere că „legea părților” - art. 969 C. civ., respectiv contractul încheiat de

acestea și unde au prevăzut și evaluat anticipat, de comun acord, întârzieri în

operațiunile de plată, motiv pentru care au inserat clauza penală a plății de

penalități; în mod corect s-a arătat de apelantă că această clauză penală are

și valoare de clauză cominatorie.

Totodată s-a

constatat că suma datorată este de 786.046,78 lei, iar penalitățile de

întârziere de 423.514 lei, acestea fiind achitate de apelantă și că atâta timp

cât reclamanta nu a arătat în mod concret ce pagubă i s-a produs, nu s-a recurs

la o garanție pentru neexecutare ci doar penalități de întârziere, este

neîntemeiată aplicarea art. 43 C. com.

Împotriva acestei

decizii reclamanta SC F.P. SRL a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art.

304 punctele 7 și 9 C. proc. civ.

În motivarea

punctului 7 al art. 304 C. proc. civ., recurenta a susținut că atâta vreme cât

instanța de fond a fost sesizată cu o pretenție în temeiul art. 43 C. com.,

instanța de apel înlătură acest text cu o motivare contradictorie și străină

temeiului juridic aplicabil pretenției solicitate, adică face referire la un

alt izvor de obligație și anume la contractul încheiat de părți și nu la

dispoziția legală aplicabilă în speță, transferând în acest mod problema din

domeniul obligațiilor comerciale în cel al obligațiilor civile.

În susținerea

punctului 9 al art. 304 C. proc. civ., recurenta consideră că, clauza penală

fixată de părți în contractele comerciale este rezultatul exclusiv al voinței

părților, însă această clauză nu poate să înlăture aplicarea dispoziției legale

prevăzute de art. 43 C. com., care prevede în mod expres în cazul obligațiilor

comerciale producerea dobânzii de drept din ziua când acestea devin exigibile.

Recurenta susține că

potrivit art. 1069 C. civ., clauza penală este o compensație a daunelor

interese ca rezultat al neexecutării obligației principale. Or, dobânda este

consecința îndeplinirii cu întârziere a obligației principale, iar conform art.

1088 C. civ., în cazul obligațiilor care au ca obiect o sumă de bani, daunele

interese cuprind numai dobânda legală în situația obligațiilor „afară de

regulile speciale în materie de comerț”.

Pentru aceste motive

recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în

sensul respingerii apelului și menținerea instanței de fond.

Prin întâmpinarea

depusă la dosar, intimata pârâtă SC A.M.T.P.R. SA a solicitat respingerea

recursului ca nefondat și menținerea deciziei recurate ca temeinice și legale.

Recursul este

nefondat.

Motivul prevăzut de

art. 304 alin. (7) C. proc. civ. poate fi invocat atunci „când hotărârea nu

cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii

sau străine de natura pricinii”.

Din expunerea

motivelor de recurs rezultă cu evidență că nu s-au adus argumente în sensul

cerut de textul citat mai sus, astfel numai simpla afirmare că motivarea este

contradictorie fără a arăta în ce constă contradictorialitatea nu poate fi

considerată o argumentare a motivului invocat.

Nici susținerea

conform căreia instanța de apel face referire la un alt izvor de obligație și

anume contractul încheiat de părți și nu la dispozițiile art. 43 C. com. nu

poate fi reținută, întrucât instanța de apel în analiza pricinii a constatat,

în mod corect, că instanța de fond nu a avut în vedere « legea

părților » respectiv contractul încheiat între părți unde au prevăzut și

evaluat anticipat, de comun acord, întârzieri în operațiunile de plată, motiv

pentru care au inserat clauza penală a plății de penalități.

Motivul prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. poate fi invocat atunci „când hotărârea

pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau

aplicarea greșită a legii”.

Prin prisma acestui

motiv recurenta făcând referiri la clauza penală fixată de părți în contract

susține că această clauză nu poate să înlăture aplicarea dispoziției legale

prevăzute de art. 43 C. com.

Critica nu va fi

primită întrucât în situația în care părțile au convenit prin clauza penală

plata penalităților pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale nu mai sunt

aplicabile dispozițiile art. 43 C. com. întrucât, astfel cum s-a reținut în

doctrină, penalitățile de întârziere au aceeași natură juridică cu a dobânzii

legale (daune-interese moratorii) - fiind stabilite anticipat de părți, ca

mijloace de constrângere a debitorului la executarea obligației asumate - ele

nu pot fi cumulate deoarece s-ar ajunge la o dublă reparație, pentru aceeași

încălcare a obligațiilor contractuale.

Prin urmare, pentru

întârzierea la executarea obligației bănești, debitorul datorează numai

penalități de întârziere, nu și dobânda comercială, ca o consecință logică a

prevalenței voinței părților contractante.

Astfel fiind se

apreciază că instanța de apel a constatat, în mod corect, că instanța de fond

nu a ținut cont de contractul încheiat între părți și în speță clauza penală

inserată, astfel încât a apreciat corect că nu sunt aplicabile dispozițiile

art. 43 C. com. ținând cont și de faptul că reclamanta nu a arătat în mod

concret ce pagubă i s-a produs prin achitarea penalităților.

În consecință,

potrivit dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca

nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta SC F.P. SRL împotriva deciziei nr. 57/2011 din

21 iunie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 martie 2012.