ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1117/2012

Ședința publică de la 1 martie 2012 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamanta SC F.P. SRL prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț a solicitat obligarea pârâtei SC A.M.T.P.R. SA, la plata sumei de 171.148.75 lei, cu titlu de dobândă legală, pentru perioada 1 februarie 2007 - 28 iulie 2009, la suma de 786.046,78 lei, la care pârâta a fost obligată prin decizia nr. 1730/2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și cheltuieli de judecată. Prin sentința civilă nr. 235/COM din 4 februarie 2011, Tribunalul Neamț, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea civilă în pretenții, formulată de reclamanta SC F.P.

SRL. în contradictoriu cu pârâta SC A.M.T.P.R. SA, și, în consecință: a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 171.148.75 lei, cu titlu de dobândă legală și suma de 5.039, lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. În fundamentarea acestei sentințe instanța de fond a reținut, în esență, că la data de 01 decembrie 2004, părțile (reclamanta, în calitate de prestator și pârâta în calitate de beneficiar) au încheiat contractul de prestări servicii nr. 1, având ca obiect remaniere țagle, contract în baza căruia a fost emisă factura nr. 8202580 din 18 ianuarie 2007, în valoare de 786.046,78 lei.

S-a constatat că prin decizia nr. 1730 din 3 iunie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pârâta a fost obligată la plata sumei de 786.046,78 lei, reprezentând contravaloarea facturii nr. 8202580 din 18 ianuarie 2007, sumă pe care a achitat-o cu ordinul de plată nr. 2346 din 28 iulie 2009. Totodată s-a constatat că prin sentința civilă nr. 1639 din 17 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Neamț, pârâta a fost obligată la plata penalităților de întârziere, în sumă de 423.514 lei, pentru perioada 5 februarie 2007-31 iulie 2009, în temeiul art.8.1 din contract.

Pârâta a achitat suma de 423.514 lei, reprezentând penalități de întârziere, cu ordinul de plată nr. 1 din 15 aprilie 2010. S-a constatat că prin cererea aflată pe rolul Tribunalului Neamț, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, la suma de 786.046,78 lei, pentru perioada 1 februarie 2007-28 iulie 2009. Instanța de fond a reținut că acordarea dobânzii legale, stabilită potrivit art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 9/2000 reprezintă un criteriu echitabil în aprecierea câștigului nerealizat de către reclamantă, de la data exigibilității obligației. În virtutea dispozițiilor articolului citat, „Dobânda legală se stabilește, în materie comercială, la nivelul dobânzii de referință a Băncii Naționale a României”.

Cu aplicarea dispozițiilor art. 3 alin. (4) și (5) din același act normativ, a fost obligată societatea pârâtă și la plata dobânzii legale comerciale, sumă calculată în conformitate cu dispozițiile art. 43 C. com., potrivit cu care datoriile comerciale lichide și plătibile în bani produc dobânda de drept din ziua când devin exigibile. S-a apreciat că apărarea pârâtei că atât clauza penală, cât și dobânda legală reprezintă daune interese pentru executarea cu întârziere a obligațiilor contractuale, deci daune interese moratorii, cumulul acestora nefiind posibil când privesc același prejudiciu, a fost apreciată ca fiind nefondată. În scopul reparării prejudiciului cauzat creditorului prin neexecutarea obligațiilor contractuale sau prin executarea lor defectuoasă ori cu întârziere, debitorul poate fi obligat la plata unor despăgubiri atunci când părțile, prin voința lor, au cuprins în contract și o clauză penală în acest sens.

Despăgubirile pot fi daune interese compensatorii, care îndreptățesc pe creditor pentru pagubele cauzate prin neexecutare, totală sau parțială, a obligației, ori prin neexecutarea ei necorespunzătoare și daune moratorii, solicitate de creditor pentru acoperirea pagubelor cauzate prin și la întârziere în executarea unei obligații contractuale. S-a mai reținut că daunele moratorii nu înlocuiesc executarea în natură a obligației asumate și, ca atare, se pot cumula cu acestea, după cum se pot cumula și cu daunele-interese compensatorii, când debitorul nu execută contractul în natură sau îl execută cu întârziere. Relativ la cheltuielile de judecată, s-a reținut faptul că reclamanta a efectuat cheltuieli în sumă totală de 5.039 lei, constând în taxă judiciară de timbru - 5.033 lei și timbru judiciar - 5 lei.

Apelul declarat împotriva acestei sentințe de pârâta SC A.M.T.P.R. SA a fost admis de Curtea de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 57/2011 din 21 iunie 2011 când a fost schimbată în tot sentința apelată în sensul că a fost respinsă acțiunea reclamantei SC F.P. SRL., ca nefondată. În argumentarea acestei decizii instanța de apel a apreciat că instanța de fond nu a avut în vedere că „legea părților” - art. 969 C. civ., respectiv contractul încheiat de acestea și unde au prevăzut și evaluat anticipat, de comun acord, întârzieri în operațiunile de plată, motiv pentru care au inserat clauza penală a plății de penalități; în mod corect s-a arătat de apelantă că această clauză penală are și valoare de clauză cominatorie.

Totodată s-a constatat că suma datorată este de 786.046,78 lei, iar penalitățile de întârziere de 423.514 lei, acestea fiind achitate de apelantă și că atâta timp cât reclamanta nu a arătat în mod concret ce pagubă i s-a produs, nu s-a recurs la o garanție pentru neexecutare ci doar penalități de întârziere, este neîntemeiată aplicarea art. 43 C. com. Împotriva acestei decizii reclamanta SC F.P. SRL a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 punctele 7 și 9 C. proc. civ. În motivarea punctului 7 al art. 304 C. proc.

civ., recurenta a susținut că atâta vreme cât instanța de fond a fost sesizată cu o pretenție în temeiul art. 43 C. com., instanța de apel înlătură acest text cu o motivare contradictorie și străină temeiului juridic aplicabil pretenției solicitate, adică face referire la un alt izvor de obligație și anume la contractul încheiat de părți și nu la dispoziția legală aplicabilă în speță, transferând în acest mod problema din domeniul obligațiilor comerciale în cel al obligațiilor civile. În susținerea punctului 9 al art. 304 C. proc. civ., recurenta consideră că, clauza penală fixată de părți în contractele comerciale este rezultatul exclusiv al voinței părților, însă această clauză nu poate să înlăture aplicarea dispoziției legale prevăzute de art. 43 C. com., care prevede în mod expres în cazul obligațiilor comerciale producerea dobânzii de drept din ziua când acestea devin exigibile.

Recurenta susține că potrivit art. 1069 C. civ., clauza penală este o compensație a daunelor interese ca rezultat al neexecutării obligației principale. Or, dobânda este consecința îndeplinirii cu întârziere a obligației principale, iar conform art. 1088 C. civ., în cazul obligațiilor care au ca obiect o sumă de bani, daunele interese cuprind numai dobânda legală în situația obligațiilor „afară de regulile speciale în materie de comerț”. Pentru aceste motive recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului și menținerea instanței de fond. Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata pârâtă SC A.M.T.P.R. SA a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei recurate ca temeinice și legale.

Recursul este nefondat. Motivul prevăzut de art. 304 alin. (7) C. proc. civ. poate fi invocat atunci „când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii”. Din expunerea motivelor de recurs rezultă cu evidență că nu s-au adus argumente în sensul cerut de textul citat mai sus, astfel numai simpla afirmare că motivarea este contradictorie fără a arăta în ce constă contradictorialitatea nu poate fi considerată o argumentare a motivului invocat. Nici susținerea conform căreia instanța de apel face referire la un alt izvor de obligație și anume contractul încheiat de părți și nu la dispozițiile art. 43 C. com.

nu poate fi reținută, întrucât instanța de apel în analiza pricinii a constatat, în mod corect, că instanța de fond nu a avut în vedere « legea părților » respectiv contractul încheiat între părți unde au prevăzut și evaluat anticipat, de comun acord, întârzieri în operațiunile de plată, motiv pentru care au inserat clauza penală a plății de penalități. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. poate fi invocat atunci „când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”. Prin prisma acestui motiv recurenta făcând referiri la clauza penală fixată de părți în contract susține că această clauză nu poate să înlăture aplicarea dispoziției legale prevăzute de art. 43 C. com.

Critica nu va fi primită întrucât în situația în care părțile au convenit prin clauza penală plata penalităților pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale nu mai sunt aplicabile dispozițiile art. 43 C. com. întrucât, astfel cum s-a reținut în doctrină, penalitățile de întârziere au aceeași natură juridică cu a dobânzii legale (daune-interese moratorii) - fiind stabilite anticipat de părți, ca mijloace de constrângere a debitorului la executarea obligației asumate - ele nu pot fi cumulate deoarece s-ar ajunge la o dublă reparație, pentru aceeași încălcare a obligațiilor contractuale. Prin urmare, pentru întârzierea la executarea obligației bănești, debitorul datorează numai penalități de întârziere, nu și dobânda comercială, ca o consecință logică a prevalenței voinței părților contractante.

Astfel fiind se apreciază că instanța de apel a constatat, în mod corect, că instanța de fond nu a ținut cont de contractul încheiat între părți și în speță clauza penală inserată, astfel încât a apreciat corect că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 43 C. com. ținând cont și de faptul că reclamanta nu a arătat în mod concret ce pagubă i s-a produs prin achitarea penalităților. În consecință, potrivit dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC F.P. SRL împotriva deciziei nr. 57/2011 din 21 iunie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 martie 2012.