ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1730/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Tribunalului Neamț și

înregistrată, reclamanta SC F.P. SRL Roman a chemat în judecată pe pârâta SC M.S.R.

SA, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 786.046,78 lei, reprezentând

contravaloarea lucrărilor efectuate de reclamantă în baza contractului de

prestări servicii din 1 decembrie 2004, pentru care a emis factura din 18

ianuarie 2007.

Prin sentința civilă nr. 445/COM

din 2 iulie 2008, pronunțată în acest dosar, Tribunalul Neamț a respins

acțiunea ca nefondată.

S-a reținut că potrivit voinței

părților, așa cum a fost exprimată prin contractul din 2004, plata pentru

serviciile prestate urma să se facă, cu ordin de plată, la 15 zile de la data

facturării, pentru cantitatea de țagle polizată reeșită din raportul de

activitate al executantului (reclamanta în cauză), contrasemnat de

reprezentantul beneficiarului (pârâta în cauză), atașat facturii.

S-a constatat, în fapt că

reclamanta a întrunit pe parcursul executării procese - verbale în loc de

rapoarte de activitate care, potrivit conținutului, au cuprins însă cantitatea

de țaglă controlată, polizată și, după caz, respinsă și au fost confirmate, ca

regulă, de reprezentanții pârâtei, stând la baza facturilor emise, mai puțin

factura în litigiu, aceasta nefiind însoțită conform înțelegerii, de un

asemenea act de constatare, încât sarcina probei că, în realitate, lucrările au

fost executate aparține reclamantei care nu a făcut o astfel de dovadă.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel reclamanta SC F.P. SRL, și prin decizia nr. 102 din 28 noiembrie

2008, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, apelul a fost respins, ca nefondat.

Pentru a se pronunța astfel,

Curtea de Apel a reținut, în esență, că pretențiile reclamantei de a i se

achita valoarea facturii în litigiu nu sunt în acord cu dispozițiile art. 4.4, art.

4.5 și art. 5.2.3 din contractul încheiat de părți, așa cum a reținut și prima

instanță, cu respectarea art. 962, art. 969 C. civ., neputându-se impune

pârâtei o obligație care excede acestor clauze, anume de a plăti în lipsa unor

documente justificative, pârâta fiind singura în drept să decidă cantitatea

polizată.

Împotriva acestei din urmă

hotărâri a formulat recurs reclamanta, invocând critici subsumate motivelor de

recurs, prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

A arătat, în cadrul primului

motiv, că instanța de apel și-a motivat soluția în mod contradictoriu arătând

fie că există rapoarte (procese - verbale) de constatare a cantităților

polizate, dar sunt neclare fie că nu există în sensul stabilit prin contract

cum a reținut și instanța de fond, deși, prima instanță a reținut forța

probantă a acestora raportat la conținutul acestora, conform contractului,

indiferent de titulatura dată acestora.

În cadrul celui de-al doilea

motiv de recurs, a arătat că interpretarea contractului se face în raport de

clauzele contractuale dar obligă, de asemenea, nu numai la ceea ce este expres

întrânsul, ci și la toate urmările ce echitatea, obiceiul sau legea dă

obligației, după natura sa, conform art. 970 alin. (2) C. civ.

Or, instanța de apel reținând

că, în lipsa unor prevederi contractuale, privind modalitatea de contestare de

către reclamantă a cantităților refuzate la plată, de către pârâtă, aceasta din

urmă era singura în drept să decidă cantitatea polizată și cantitatea respinsă,

prin această interpretare s-au încălcat de fapt principiile care reglementează

contractele sinalagmatice.

Documentele întocmite atestă

polizarea, transportarea și predarea cantității de 58.197,20 to țaglă, însoțite

de procese - verbale, confirmate de reprezentanții pârâtei, astfel încât,

mențiunea făcută ulterior de către pârâtă pe aceste documente nu este de natură

a justifica potrivit contractului care este legea părților, refuzarea la plată

a facturii fiscale pentru diferența rămasă neachitată.

Intimata - pârâtă a formulat

întâmpinare solicitând respingerea recursului.

Recursul este fondat pentru

motivele ce se vor arăta în continuare.

În ceea ce privește critica

subsumată primului motiv de recurs, prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 7 C.

proc. civ., nu se poate reține temeinicia acesteia, deoarece motivarea soluției

de respingere a apelului nu are la bază exclusiv analiza forței probante a

acestor documente intitulate de reclamantă procese - verbale și nu rapoarte de

activitate, ci și interpretarea dată contractului din perspectiva conținutului

obligațiilor asumate, reținându-se că pârâta era singura în drept să decidă

cantitățile ce urmau a fi plătite, prin confirmarea acestora, confirmare inexistentă

în cazul facturii în litigiu.

În privința criticii vizând

nelegalitatea hotărârii, subsumată motivului de recurs, prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ., se constată însă temeinicia acesteia.

Rezultă din dispozițiile art.

4.4, art. 4.5 și art. 5.2.3 că plățile se efectuau pe baza unei facturi emise

în conformitate cu constatările raportului de activitate întocmit de

reclamantă, prin care se consemna rezultatul verificării serviciilor prestate,

semnat atât de reclamantă ca executant cât și de către pârâtă, ca beneficiar.

În executarea contractului,

s-au emis aceste documente, fiind lipsit de relevanță juridică denumirea dată

de proces - verbal sau raport de activitate, așa cum a reținut, de altfel, și

instanța de apel chiar dacă motivarea nu este foarte clară sub acest aspect dar

ceea ce interesează sunt efectele juridice în planul obligațiilor asumate.

Astfel, greșit a reținut

instanța de apel că potrivit contractului numai pârâta era în drept să

stabilească serviciile prestate în lipsa unor prevederi contractuale,

referitoare la modalități de contestare a acestor mențiuni, această

interpretare fiind contrară principiilor care guvernează contractul dedus

judecății, care este un contract sinalagmatic, guvernat de principiul

reciprocității și interdependenței obligațiilor dar și a ceea ce părțile au

convenit.

Trăsătura specifică a

acestuia o reprezintă caracterul reciproc și interdependent al obligațiilor

asumate, fiecare dintre părți având concomitent, față de cealaltă parte, atât

calitatea de debitor, cât și pe aceea de creditor, obligația ce revine unei

părți avându-și cauza juridică în obligația corelativă a celeilalte părți.

Actul de constatare semnat

de ambele părți produce astfel de efecte juridice, reclamanta putând pretinde

prețul pentru lucrările confirmate de pârâtă, cum s-a dovedit că există în

cazul facturii în cauză, mențiunea făcută ulterior de către pârâtă pe acesta cu

privire la cantitatea stabilită inițial de instanță, neputând avea forța

juridică dată față de ceea ce părțile au convenit.

Dându-se, dimpotrivă,

eficiență juridică rectificărilor efectuate, ulterior, pe actele de constatare

s-a încălcat și principiul forței obligatorii a contractului prevăzut de art. 969

C. civ., părțile stabilind că documentul va fi semnat de ambele părți, iar

împrejurarea că, inițial, s-a emis o factură parțială la plată în limitele

acestei rectificări a documentelor nu este de natură a dovedi recunoașterea din

partea recurentei - reclamante, dimpotrivă, sarcina probei revenind intimatei -

pârâte în sensul că rectificările ulterioare reprezintă realitatea, instanța

încălcând din această perspectivă și dispozițiile art. 1169 C. civ.

Așa fiind, în baza art. 312 alin.

(2) și (3) C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmează ca

recursul să fie admis și, pe cale de consecință se va modifica hotărârea și se

va admite apelul formulat de reclamantă, se va schimba sentința instanței de

fond și se va admite acțiunea, astfel cum a fost formulată.

Văzând și art. 274 C. proc.

civ., intimata - pârâtă va fi obligată să plătească recurentei - reclamante

cheltuielile de judecată în toate fazele procesuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta SC F.P. SRL Roman, împotriva deciziei Curții de Apel Bacău nr. 102

din 28 noiembrie 2008, modifică decizia atacată în sensul că admite apelul

declarat de reclamantă împotriva sentinței Tribunalului Neamț nr. 445 din 2

iulie 2008, schimbă, în tot, sentința Tribunalului Neamț nr. 445 din 2 iulie

2008 în sensul că admite acțiunea formulată de reclamanta SC F.P. SRL Roman în

sensul că obligă pârâta SC A.M.T.P.R. SA să plătească reclamantei suma de

786.046,78 lei, contravaloare lucrări.

Obligă pârâta să plătească

suma de 22.179 lei, cheltuieli de judecată către reclamantă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 iunie 2009.