ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1730/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Tribunalului Neamț și înregistrată, reclamanta SC F.P. SRL Roman a chemat în judecată pe pârâta SC M.S.R. SA, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 786.046,78 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate de reclamantă în baza contractului de prestări servicii din 1 decembrie 2004, pentru care a emis factura din 18 ianuarie 2007. Prin sentința civilă nr. 445/COM din 2 iulie 2008, pronunțată în acest dosar, Tribunalul Neamț a respins acțiunea ca nefondată. S-a reținut că potrivit voinței părților, așa cum a fost exprimată prin contractul din 2004, plata pentru serviciile prestate urma să se facă, cu ordin de plată, la 15 zile de la data facturării, pentru cantitatea de țagle polizată reeșită din raportul de activitate al executantului (reclamanta în cauză), contrasemnat de reprezentantul beneficiarului (pârâta în cauză), atașat facturii.

S-a constatat, în fapt că reclamanta a întrunit pe parcursul executării procese - verbale în loc de rapoarte de activitate care, potrivit conținutului, au cuprins însă cantitatea de țaglă controlată, polizată și, după caz, respinsă și au fost confirmate, ca regulă, de reprezentanții pârâtei, stând la baza facturilor emise, mai puțin factura în litigiu, aceasta nefiind însoțită conform înțelegerii, de un asemenea act de constatare, încât sarcina probei că, în realitate, lucrările au fost executate aparține reclamantei care nu a făcut o astfel de dovadă. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta SC F.P. SRL, și prin decizia nr. 102 din 28 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, apelul a fost respins, ca nefondat.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea de Apel a reținut, în esență, că pretențiile reclamantei de a i se achita valoarea facturii în litigiu nu sunt în acord cu dispozițiile art. 4.4, art. 4.5 și art. 5.2.3 din contractul încheiat de părți, așa cum a reținut și prima instanță, cu respectarea art. 962, art. 969 C. civ., neputându-se impune pârâtei o obligație care excede acestor clauze, anume de a plăti în lipsa unor documente justificative, pârâta fiind singura în drept să decidă cantitatea polizată. Împotriva acestei din urmă hotărâri a formulat recurs reclamanta, invocând critici subsumate motivelor de recurs, prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

A arătat, în cadrul primului motiv, că instanța de apel și-a motivat soluția în mod contradictoriu arătând fie că există rapoarte (procese - verbale) de constatare a cantităților polizate, dar sunt neclare fie că nu există în sensul stabilit prin contract cum a reținut și instanța de fond, deși, prima instanță a reținut forța probantă a acestora raportat la conținutul acestora, conform contractului, indiferent de titulatura dată acestora. În cadrul celui de-al doilea motiv de recurs, a arătat că interpretarea contractului se face în raport de clauzele contractuale dar obligă, de asemenea, nu numai la ceea ce este expres întrânsul, ci și la toate urmările ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației, după natura sa, conform art. 970 alin. (2) C. civ.

Or, instanța de apel reținând că, în lipsa unor prevederi contractuale, privind modalitatea de contestare de către reclamantă a cantităților refuzate la plată, de către pârâtă, aceasta din urmă era singura în drept să decidă cantitatea polizată și cantitatea respinsă, prin această interpretare s-au încălcat de fapt principiile care reglementează contractele sinalagmatice. Documentele întocmite atestă polizarea, transportarea și predarea cantității de 58.197,20 to țaglă, însoțite de procese - verbale, confirmate de reprezentanții pârâtei, astfel încât, mențiunea făcută ulterior de către pârâtă pe aceste documente nu este de natură a justifica potrivit contractului care este legea părților, refuzarea la plată a facturii fiscale pentru diferența rămasă neachitată.

Intimata - pârâtă a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului. Recursul este fondat pentru motivele ce se vor arăta în continuare. În ceea ce privește critica subsumată primului motiv de recurs, prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu se poate reține temeinicia acesteia, deoarece motivarea soluției de respingere a apelului nu are la bază exclusiv analiza forței probante a acestor documente intitulate de reclamantă procese - verbale și nu rapoarte de activitate, ci și interpretarea dată contractului din perspectiva conținutului obligațiilor asumate, reținându-se că pârâta era singura în drept să decidă cantitățile ce urmau a fi plătite, prin confirmarea acestora, confirmare inexistentă în cazul facturii în litigiu.

În privința criticii vizând nelegalitatea hotărârii, subsumată motivului de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată însă temeinicia acesteia. Rezultă din dispozițiile art. 4.4, art. 4.5 și art. 5.2.3 că plățile se efectuau pe baza unei facturi emise în conformitate cu constatările raportului de activitate întocmit de reclamantă, prin care se consemna rezultatul verificării serviciilor prestate, semnat atât de reclamantă ca executant cât și de către pârâtă, ca beneficiar. În executarea contractului, s-au emis aceste documente, fiind lipsit de relevanță juridică denumirea dată de proces - verbal sau raport de activitate, așa cum a reținut, de altfel, și instanța de apel chiar dacă motivarea nu este foarte clară sub acest aspect dar ceea ce interesează sunt efectele juridice în planul obligațiilor asumate.

Astfel, greșit a reținut instanța de apel că potrivit contractului numai pârâta era în drept să stabilească serviciile prestate în lipsa unor prevederi contractuale, referitoare la modalități de contestare a acestor mențiuni, această interpretare fiind contrară principiilor care guvernează contractul dedus judecății, care este un contract sinalagmatic, guvernat de principiul reciprocității și interdependenței obligațiilor dar și a ceea ce părțile au convenit. Trăsătura specifică a acestuia o reprezintă caracterul reciproc și interdependent al obligațiilor asumate, fiecare dintre părți având concomitent, față de cealaltă parte, atât calitatea de debitor, cât și pe aceea de creditor, obligația ce revine unei părți avându-și cauza juridică în obligația corelativă a celeilalte părți.

Actul de constatare semnat de ambele părți produce astfel de efecte juridice, reclamanta putând pretinde prețul pentru lucrările confirmate de pârâtă, cum s-a dovedit că există în cazul facturii în cauză, mențiunea făcută ulterior de către pârâtă pe acesta cu privire la cantitatea stabilită inițial de instanță, neputând avea forța juridică dată față de ceea ce părțile au convenit.

Dându-se, dimpotrivă, eficiență juridică rectificărilor efectuate, ulterior, pe actele de constatare s-a încălcat și principiul forței obligatorii a contractului prevăzut de art. 969 C. civ., părțile stabilind că documentul va fi semnat de ambele părți, iar împrejurarea că, inițial, s-a emis o factură parțială la plată în limitele acestei rectificări a documentelor nu este de natură a dovedi recunoașterea din partea recurentei - reclamante, dimpotrivă, sarcina probei revenind intimatei - pârâte în sensul că rectificările ulterioare reprezintă realitatea, instanța încălcând din această perspectivă și dispozițiile art. 1169 C. civ. Așa fiind, în baza art. 312 alin. (2) și (3) C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., urmează ca recursul să fie admis și, pe cale de consecință se va modifica hotărârea și se va admite apelul formulat de reclamantă, se va schimba sentința instanței de fond și se va admite acțiunea, astfel cum a fost formulată. Văzând și art. 274 C. proc. civ., intimata - pârâtă va fi obligată să plătească recurentei - reclamante cheltuielile de judecată în toate fazele procesuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC F.P. SRL Roman, împotriva deciziei Curții de Apel Bacău nr. 102 din 28 noiembrie 2008, modifică decizia atacată în sensul că admite apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței Tribunalului Neamț nr. 445 din 2 iulie 2008, schimbă, în tot, sentința Tribunalului Neamț nr. 445 din 2 iulie 2008 în sensul că admite acțiunea formulată de reclamanta SC F.P. SRL Roman în sensul că obligă pârâta SC A.M.T.P.R. SA să plătească reclamantei suma de 786.046,78 lei, contravaloare lucrări. Obligă pârâta să plătească suma de 22.179 lei, cheltuieli de judecată către reclamantă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 iunie 2009.