ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 752/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

I. Prin sentința civilă nr. 1371 din 31

octombrie 2007, Tribunalul Bacău, secția comercială și contencios administrativ,

a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC G.V. SRL prin lichidatorul

judiciar SC I.E.S.P.R.L. împotriva pârâtei SC C.E.T. SA Bacău, pe care a

obligat-o la plata către reclamantă a sumei de 320.156,23 Ron reprezentând

penalități de întârziere.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a

reținut din probatoriul administrat că între părți s-au derulat raporturi

comerciale ce au făcut obiectul a două contracte de prestări servicii nr. 307

din 12 mai 2003 și nr. 721 din 29 aprilie 2004, prin care reclamanta în

calitate de prestator și-a asumat obligația de a asigura transportul de cărbune

pe anumite rute expres individualizate, iar pârâta, în calitate de achizitor

s-a obligat să achite contravaloarea acestor prestații în termen de 20 zile,

respectiv 16 zile, de la emiterea facturilor de către reclamantă, părțile

stipulând și o clauză penală de 0,09% pe zi la întârziere, din valoarea

facturii neachitate la scadență.

Tribunalul a statuat că serviciile au fost prestate de reclamantă în

perioada 15 mai 2003 – 1 mai 2005, pârâta achitând cu întârziere facturile

emise potrivit contractelor, context în care, după intrarea reclamantei în

faliment, s-a emis factura din 22 decembrie 2005 pentru suma de 470.223,13 Ron,

factură însușită de pârâtă prin semnătura reprezentantului legal.

Apărarea pârâtei cu privire la

prescripția dreptului material la acțiune al reclamantei a fost înlăturată cu

motivarea că prin semnarea facturii pârâta a întrerupt cursul prescripției ce

curge în favoarea sa.

Totodată tribunalul omologând

expertiza contabilă efectuată în cauză și necontestată de părți, a reținut că

valoarea reală a penalităților, datorate este de 320.156,23 lei, pentru

facturile emise în baza contractului 307/2003, iar pentru perioada cuprinsă

între data efectuării calculului și până la data introducerii acțiunii, pârâta

nu datorează penalități întrucât a achitat prețul prestațiilor înainte de data

efectuării calculului.

II. Împotriva acestei sentințe, pârâta a

formulat apel, criticând prin motivele scrise depuse soluția adoptată de

tribunal pe excepția prescripției dreptului material la acțiune.

În esență pârâta a susținut că semnarea

facturii fiscale nu reprezintă o recunoaștere neîndoielnică în sensul art. 16

lit. a) din Decretul nr. 167/1958, din verificarea înscrisului rezultând că

acesta nu poartă ștampila societății și mențiunea cu privire la calitatea

semnatarului.

Potrivit pârâtei, factura din 22 decembrie 2005 nu apare înregistrată în

evidențele societății iar, despre existența ei nu se face nici o mențiune în

convocarea la conciliere trimisă prealabil introducerii prezentei acțiuni.

III. Prin decizia nr. 37

din 13 mai 2008 Curtea de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ

și fiscal, a respins ca nefondat apelul promovat de pârâtă, apreciind că

instanța de fond a reținut corect situația de fapt și a aplicat corect

prevederile legale, deoarece facturile depuse la dosar atesta plata cu întârziere

a prețului și nu au fost refuzate la plată fiind semnate de reprezentantul

apelantei pârâte.

IV.       La data de 26 iunie 2008

pârâta SC C.E.T. SA Bacău a declarat recurs împotriva deciziei date în apel,

solicitând modificarea hotărârii atacate și pe fond respingerea acțiunii

reclamantei.

Recurenta și-a întemeiat

recursul pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C.

proc. civ., criticile formulate, subsumate motivelor invocate, vizând

nemotivarea deciziei atacate și încălcarea dispozițiilor legale care

reglementează întreruperea cursului prescripției extinctive.

Potrivit recurentei,

instanța de apel nu a examinat apărările sale esențiale pentru dezlegarea

pricinii cu referire la prescripția dreptului material la acțiune, deoarece

trimiterile din considerentele deciziei, la cele reținute de prima instanță nu

constituie o motivare temeinică a soluției.

Sub acest aspect, recurenta

reiterează susținerile sale cu privire la excepția invocată concluzionând că o

examinare a lor prin prisma probatoriilor administrate impuneau concluzia

contrară celei reținute de instanță respectiv inexistența vreunei cauze de

întrerupere a cursului prescripției dreptului material la acțiune.

IV. Înalta Curte

verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, prin prisma

motivelor invocate, constată că prezentul recurs este fondat pentru

considerentele ce urmează.

motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 261 C.

proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de

fapt expusă în detaliu încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și

punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în

ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

Aceste cerințe legale

sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a

unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar

explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

deciziei curții de apel nu răspunde acestor exigențe legale deoarece nu

examinează efectiv apărările și susținerile părților, confirmând în termeni

generali situația de fapt și dezlegarea în drept statuată de prima instanță.

Cu alte cuvinte,

concluzia instanței nu este precedată de o examinare a chestiunilor de fapt și

de drept ridicate care vizau prescripția dreptului material la acțiune și

incidența unei cauze de întrerupere a cursului prescripției, cu atât mai mult

cu cât apelul fiind o cale de atac devolutivă, instanța era obligată după art. 295

C. proc. civ. să verifice în limitele cererii de apel stabilirea situației de

fapt și aplicarea legii de către prima instanță.

preced, Înalta Curte constatând că motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304

pct. 7 C. proc. civ. își găsește pe deplin justificarea în cauză, iar în

absența motivării dezlegările instanței nu pot fi cenzurate de instanța de

recurs, în temeiul art. 312 alin. (1) cu referire la art. 314 C. proc. civ. va

admite prezentul recurs și va casa decizia atacată cu trimiterea cauzei la

aceiași instanță spre rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de pârâta

SC C.E.T. SA Bacău,

împotriva deciziei nr. 37 din 13 mai 2008, pronunțată de Curtea de Apel Bacău,

secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Casează decizia recurată și trimite cauza

spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 6 martie 2009.