ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 752/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: I. Prin sentința civilă nr. 1371 din 31 octombrie 2007, Tribunalul Bacău, secția comercială și contencios administrativ, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC G.V. SRL prin lichidatorul judiciar SC I.E.S.P.R.L. împotriva pârâtei SC C.E.T. SA Bacău, pe care a obligat-o la plata către reclamantă a sumei de 320.156,23 Ron reprezentând penalități de întârziere.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut din probatoriul administrat că între părți s-au derulat raporturi comerciale ce au făcut obiectul a două contracte de prestări servicii nr. 307 din 12 mai 2003 și nr. 721 din 29 aprilie 2004, prin care reclamanta în calitate de prestator și-a asumat obligația de a asigura transportul de cărbune pe anumite rute expres individualizate, iar pârâta, în calitate de achizitor s-a obligat să achite contravaloarea acestor prestații în termen de 20 zile, respectiv 16 zile, de la emiterea facturilor de către reclamantă, părțile stipulând și o clauză penală de 0,09% pe zi la întârziere, din valoarea facturii neachitate la scadență.

Tribunalul a statuat că serviciile au fost prestate de reclamantă în perioada 15 mai 2003 – 1 mai 2005, pârâta achitând cu întârziere facturile emise potrivit contractelor, context în care, după intrarea reclamantei în faliment, s-a emis factura din 22 decembrie 2005 pentru suma de 470.223,13 Ron, factură însușită de pârâtă prin semnătura reprezentantului legal. Apărarea pârâtei cu privire la prescripția dreptului material la acțiune al reclamantei a fost înlăturată cu motivarea că prin semnarea facturii pârâta a întrerupt cursul prescripției ce curge în favoarea sa.

Totodată tribunalul omologând expertiza contabilă efectuată în cauză și necontestată de părți, a reținut că valoarea reală a penalităților, datorate este de 320.156,23 lei, pentru facturile emise în baza contractului 307/2003, iar pentru perioada cuprinsă între data efectuării calculului și până la data introducerii acțiunii, pârâta nu datorează penalități întrucât a achitat prețul prestațiilor înainte de data efectuării calculului. II. Împotriva acestei sentințe, pârâta a formulat apel, criticând prin motivele scrise depuse soluția adoptată de tribunal pe excepția prescripției dreptului material la acțiune. În esență pârâta a susținut că semnarea facturii fiscale nu reprezintă o recunoaștere neîndoielnică în sensul art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958, din verificarea înscrisului rezultând că acesta nu poartă ștampila societății și mențiunea cu privire la calitatea semnatarului.

Potrivit pârâtei, factura din 22 decembrie 2005 nu apare înregistrată în evidențele societății iar, despre existența ei nu se face nici o mențiune în convocarea la conciliere trimisă prealabil introducerii prezentei acțiuni. III. Prin decizia nr. 37 din 13 mai 2008 Curtea de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondat apelul promovat de pârâtă, apreciind că instanța de fond a reținut corect situația de fapt și a aplicat corect prevederile legale, deoarece facturile depuse la dosar atesta plata cu întârziere a prețului și nu au fost refuzate la plată fiind semnate de reprezentantul apelantei pârâte. IV. La data de 26 iunie 2008 pârâta SC C.E.T. SA Bacău a declarat recurs împotriva deciziei date în apel, solicitând modificarea hotărârii atacate și pe fond respingerea acțiunii reclamantei.

Recurenta și-a întemeiat recursul pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., criticile formulate, subsumate motivelor invocate, vizând nemotivarea deciziei atacate și încălcarea dispozițiilor legale care reglementează întreruperea cursului prescripției extinctive. Potrivit recurentei, instanța de apel nu a examinat apărările sale esențiale pentru dezlegarea pricinii cu referire la prescripția dreptului material la acțiune, deoarece trimiterile din considerentele deciziei, la cele reținute de prima instanță nu constituie o motivare temeinică a soluției. Sub acest aspect, recurenta reiterează susținerile sale cu privire la excepția invocată concluzionând că o examinare a lor prin prisma probatoriilor administrate impuneau concluzia contrară celei reținute de instanță respectiv inexistența vreunei cauze de întrerupere a cursului prescripției dreptului material la acțiune.

IV. Înalta Curte verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, prin prisma motivelor invocate, constată că prezentul recurs este fondat pentru considerentele ce urmează. 1. Obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 261 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

2. În cauză motivarea deciziei curții de apel nu răspunde acestor exigențe legale deoarece nu examinează efectiv apărările și susținerile părților, confirmând în termeni generali situația de fapt și dezlegarea în drept statuată de prima instanță. Cu alte cuvinte, concluzia instanței nu este precedată de o examinare a chestiunilor de fapt și de drept ridicate care vizau prescripția dreptului material la acțiune și incidența unei cauze de întrerupere a cursului prescripției, cu atât mai mult cu cât apelul fiind o cale de atac devolutivă, instanța era obligată după art. 295 C. proc. civ. să verifice în limitele cererii de apel stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță.

3. Față de cele ce preced, Înalta Curte constatând că motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. își găsește pe deplin justificarea în cauză, iar în absența motivării dezlegările instanței nu pot fi cenzurate de instanța de recurs, în temeiul art. 312 alin. (1) cu referire la art. 314 C. proc. civ. va admite prezentul recurs și va casa decizia atacată cu trimiterea cauzei la aceiași instanță spre rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC C.E.T. SA Bacău, împotriva deciziei nr. 37 din 13 mai 2008, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 martie 2009.