ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1870/2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1870/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Prin cererea înregistrată sub numărul

4629/110/2008, la Tribunalul Bacău, reclamanta SC S. SRL a chemat în judecată

pe pârâta SC R.E. SRL pentru ca prin hotărâre judecătorească să se dispună: 1.

rezilierea Contractului de livrare și execuție sub rezerva proprietății din 24

mai 2006; 2. obligarea pârâtei la restituirea mărfurilor livrate și neachitate

în sumă de 54.320,79 RON; 3. obligarea pârâtei la plata sumei de 58.599,6 RON

reprezentând contravaloarea serviciilor prestate și neachitate și la plata

penalității de întârziere de 0,1% pe zi calculate până la punerea în executare

a hotărârii judecătorești.

Ulterior reclamanta

și-a modificat obiectul acțiunii în sensul că își restrânge petitul acțiunii

renunțând la capetele de cerere 1 și 3 din acțiune și își completează acțiunea

solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 34.649,23 RON reprezentând valoare

execuție lucrări conform contractului, obligarea pârâtei la plata penalității

de întârziere de 0,1% pe zi aferente atât mărfii livrate și neachitate cât și a

serviciilor prestate până la data punerii în executare a hotărârii

judecătorești, obligarea la plata unor despăgubiri ca urmare a folosirii

utilajelor montate raportat la gradul de uzură al acestora și la cheltuieli de

judecată.

Reclamanta și-a

precizat acțiunea la fila 31 și 39 din Dosarul 4629/110/2008, în sensul că

solicită obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere până la data

introducerii acțiunii în sumă de 36.649,00 RON și plata unor despăgubiri ca

urmare a folosirii utilajelor montate în sumă de 15.000 RON.

Tribunalul Bacău,

secția comercială și de contencios administrativ, prin Sentința civilă nr. 93

din 5 martie 2009 a respins acțiunea formulată de reclamanta SC S. SRL Bacău în

contradictoriu cu pârâta SC R.E. SRL Bacău ca fiind prematur introdusă.

Curtea de Apel Bacău,

secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 47

din 8 octombrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 4629/110/2008, a admis apelul

reclamantei SC S. SRL declarat împotriva Sentinței civile nr. 93 din 5 martie

2009, pronunțată de Tribunalul Bacău, secția comercială de contencios

administrativ, și a desființat în parte sentința apelată în sensul că a respins

excepția prematurității acțiunii cu privire la capătul de cerere referitor la

obligarea pârâtei la restituirea mărfurilor livrate și neachitate, în sumă de

54.320,79 RON și plata penalităților aferente acestei sume, dispunând

trimiterea cauzei spre rejudecarea acestui capăt de cerere.

De asemenea, au fost

menținute dispozițiile sentinței apelate cu privire la celelalte capete de

cerere.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a stabilit că reclamanta a îndeplinit procedura

concilierii doar pentru capătul 2 de cerere, privind restituirea mărfurilor

livrate și neachitate în sumă de 54.320,79 RON și la plata penalităților de

întârziere.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâta SC R.E. SRL Bacău, care a fost respins ca

nefondat, prin Decizia nr. 2291 din 17 iunie 2010 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția comercială.

La Tribunalul Bacău,

cauza a fost înregistrată inițial în rejudecare sub numărul 8122/110/2010.

Prin Sentința civilă

nr. 270 din 31 martie 2011, pronunțată de Tribunalul Bacău în Dosar nr.

8122/110/2010, a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea

Judecătoriei Bacău, această din urmă instanță constatând un conflict negativ de

competență.

Curtea de Apel Bacău,

în Dosarul înregistrat sub nr. 686/32/2011 a stabilit, prin Sentința civilă nr.

40/CC din 17 noiembrie 2011 că tribunalul este instanța competentă să

soluționeze cauza.

Ca urmare, tribunalul

a procedat la reînregistrarea Dosarului sub nr. 686/32/2011.

Prin Sentința civilă

nr. 507 din 22 noiembrie 2012, pronunțată în Dosar nr. 686/32/2011, tribunalul

a admis acțiunea astfel cum a fost precizată, în sensul că a obligat pârâta să

restituie reclamantei mărfurile livrate și neachitate conform facturii fiscale

din 21 decembrie 2006 sau contravaloarea acestora în sumă de 54.320,79 RON și a

obligat pârâta la plata penalităților de întârziere conform art. 13 din

Contractul din 24 mai 2006, în procent de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere până

la punerea în executare a hotărârii.

În ce privește

cererea reconvențională formulată de pârâtă, aceasta a fost anulată ca

netimbrată.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a avut în vedere, în esență, următoarele

considerente:

Conform Contractului

de livrare și execuție sub rezerva proprietății din 24 mai 2006, SC S. SRL, în

calitate de executant, trebuia să execute instalația de încălzire/răcire la

obiectivul "Sediul SC R.E. SRL", cuprinzând atât execuția

propriu-zisă, cât și furnizarea materialelor și utilajelor necesare, conform

documentelor anexate contractului.

Tribunalul a reținut

că înainte de emiterea facturilor către pârâtă (factura din 3 august 2006 în

valoare de 150.000.00 RON, factura din 31 august 2006 în valoare de 60.000.00 RON,

factura din 21 decembrie 2006 în valoare de 54.320,79 RON), reclamanta a

achiziționat materiale și utilaje necesare execuției celor două etape din

contract, că facturile emise de SC S. SRL au fost înregistrate de către pârâtă

în contabilitatea sa, deci, acceptate de către aceasta. Având în vedere că

pârâta a achitat deja suma de 210.000 RON, aceasta mai datorează reclamantei

suma de 54.320,79 RON, reprezentând contravaloarea facturii din 21 decembrie

2006.

S-a considerat că

suma de 210.000.RON achitată cu cele patru ordine de plată a stins factura din

3 august 2006 în valoare de 150.000.00 RON și factura din 31 august 2006 în

valoare de 60.000.00 RON, din care doar suma de 150.000 RON reprezenta avans.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel pârâta SC R.E. SRL.

Prin Decizia nr.

73/2013 din 12 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a

II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis apelul formulat

de apelanta-pârâtă SC R.E. SRL împotriva Sentinței civile nr. 507 din 22 noiembrie

2012, pronunțată de Tribunalul Bacău, care a fost schimbată în parte în sensul

că s-a respins ca nefondată acțiunea și a fost obligată intimata-reclamantă să

plătească apelantei-pârâte suma de 2.702 RON cu titlu de cheltuieli de

judecată.

În motivarea acestei

decizii, instanța de apel a reținut că prin Contractul de livrare și execuție

sub rezerva proprietății din 24 mai 2005 SC S. SRL s-a obligat să execute

instalația de încălzire la sediul SC R.E. SRL, pentru prețul total de 100.010

euro, părțile stabilind prin contract etapele de execuție și condițiile de

plată.

Prevalându-se de

clauza de la art. 19 din contract (potrivit căreia mărfurile livrate, chiar și

după facturare, rămân în proprietatea executantului până la achitarea

integrală), executanta - SC S. a promovat acțiunea inițială, prin care a

solicitat restituirea mărfurilor livrate cu factura din 21 decembrie 2006 către

SC R.E. și neachitate, odată cu rezilierea contractului menționat.

Pe tot parcursul

cauzei, reclamanta SC S. SRL a solicitat restituirea în natură a acestor

mărfuri, deși prin Decizia civilă nr. 47 din 8 octombrie 2009 a Curții de Apel

Bacău se stabilise că nu pot face obiectul judecății capetele de cerere din

acțiunea inițială, privind rezilierea Contractului din 24 mai 2006 și obligarea

pârâtei la plata serviciilor prestate; cu alte cuvinte, restituirea mărfurilor

nu mai putea fi examinată ca o consecință a rezilierii contractului, pentru că

lipsa procedurii prealabile împiedica instanța să se pronunțe cu privire la

reziliere.

Ca urmare, din

această perspectivă, cererea de restituire a bunurilor era inadmisibilă.

Trecând peste modul

defectuos în care reclamanta și-a formulat și precizat pretențiile deduse

judecății, curtea de apel a avut în vedere că: prin precizarea de acțiune de la

fila 31 din Dosar 4629/110/2008 reclamanta a solicitat penalități de întârziere

pentru marfa livrată și neachitată, prin precizarea de la fila 39 din același

dosar se solicită penalități pentru facturile neachitate, iar în fața instanței

de apel intimata a precizat că obligația de restituire a mărfurilor era

alternativă cu obligarea la achitarea contravalorii mărfurilor, asumându-și

riscul de a se constata imposibilitatea de restituire în natură.

Constatând, drept

urmare, că reclamanta a înțeles să solicite, în subsidiar, obligarea pârâtei la

contravaloarea mărfurilor livrate cu factura din 21 decembrie 2006, instanța de

apel a constatat că nu se poate reține inadmisibilitatea acțiunii, astfel cum a

invocat apelanta-pârâtă.

Pe fondul cererii

având ca obiect obligarea pârâtei la contravaloarea bunurilor livrate cu

factura din 21 decembrie 2006, curtea de apel a constatat că în condițiile în

care nu au fost respectate etapele din contract cu privire la plata avansului,

a lucrărilor privind execuția traseelor de agent termic (pe baza situațiilor de

lucrări, procese-verbale recepție), plata utilajelor necesare (30% la lansarea

comenzii și restul la livrarea utilajelor), intimata-reclamantă nu putea să

solicite respectarea, de către beneficiar, a clauzelor contractuale referitoare

la plată, ea fiind în măsură să invoce excepția de neexecutare a contractului.

În speță, reclamanta

a solicitat plata unei facturi reprezentând contravaloare utilaje, potrivit

contractului, făcând abstracție de celelalte sume achitate de apelantă cu

nerespectarea art. 4 din contract, derogarea de la clauza contractuală fiind

asumată de ambele părți.

Așadar, s-a constatat

că apelanta-pârâtă a achitat suma de 210.000 RON, că din această sumă intimata

a justificat 151.377 RON, rămânând nejustificată o sumă de 58.623 RON.

În acest context,

cererea reclamantei, de obligare a pârâtei la plata sumei de 54.320,79 RON, s-a

apreciat a fi nefondată, având în vedere că părțile nu și-au executat

obligațiile contractuale în condițiile stabilite prin acordul lor, în sensul că

nu s-au respectat cele două etape prevăzute în contract.

Referitor la apărarea

intimatei-reclamante, care a susținut că a justificat integral suma de 210.0000

RON primită de la beneficiar, instanța de apel a constatat că această susținere

nu poate fi primită, întrucât facturile depuse la dosar în fața instanței de

apel cuprind mențiuni din care rezultă că nu toate produsele achiziționate au

fost folosite pentru executarea lucrării în beneficiul SC R.E. SRL, menționând

cu titlu de exemplu factura nr. X1/2006, astfel de mențiuni regăsindu-se și pe

alte facturi. Intimata-reclamantă nu a clarificat aceste aspecte, care nici nu

au făcut obiectul analizei în primă instanță, facturile menționate fiind depuse

la dosar la solicitarea instanței de apel.

Față de conținutul

facturilor pretinse a fi justificative, față de prevederile art. 4 din

Contract, care făceau referire la situații de lucrări parțiale și

procese-verbale de recepție, care trebuiau semnate și de beneficiar, constatând

lipsa acestor mențiuni, curtea de apel a apreciat că apărările

intimatei-reclamante nu pot fi reținute.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta SC S. SRL Bacău, întemeiat pe dispozițiile

art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., solicitând în principal admiterea

recursului și modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului

declarat de pârâtă și în subsidiar, admiterea recursului, casarea deciziei

recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel în vederea

efectuării unei expertize contabile și a unei expertize tehnice în instalații.

Recurenta susține că

instanța a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii și, interpretând

greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat înțelesul acestuia.

În mod greșit

instanța de apel a considerat că lipsa proceselor-verbale de recepție parțială

a lucrărilor efectuate de reclamantă la imobilul aparținând pârâtei reprezintă

o nejustificare a sumelor de bani încasate cu titlu de avans și nu dă naștere

obligației intimatei de a achita prețul contractului.

Astfel, condiția

suspensivă de încheiere a proceselor-verbale de recepție pentru a deveni

exigibilă obligația de plată a prețului, inserată în contractul de prestări

servicii, este o condiție pur potestativă ce nu poate produce efecte juridice.

Recurenta arată că în

lipsa proceselor-verbale de recepție a făcut proba executării lucrărilor cu

facturi fiscale emise către pârâtă, acceptate și înregistrate în contabilitatea

acesteia, facturi fiscale ce însumează un total de 264.320,79 RON.

Toate aceste facturi

fiscale au fost acceptate de intimată, care însă a refuzat semnarea

proceselor-verbale de recepție pentru a se prevala de art. 6 lit. g) (lovită de

nulitate fiind o condiție pur potestativă), dar instanța nu a respectat

dispozițiile art. 4 din contract care prevăd că obligația de plată a SC R.E.

SRL se năștea în momentul emiterii facturilor fiscale de către SC S. SRL.

Solicitarea instanței

de apel ca reclamanta să justifice avansul primit de 210.000 RON consideră că a

fost abuzivă și a dovedit necunoașterea probelor de la dosar. În fapt, a

reprezentat avans numai suma de 150.000 RON, celelalte plăți fiind efectuate în

baza unor facturi fiscale reprezentând contravaloare lucrări.

Astfel, recurenta

susține instanța a schimbat înțelesul neîndoielnic al contractului și al

facturilor fiscale emise de reclamantă.

Mai arată și faptul

că a depus la dosar în apel în spatele fiecărei facturi fiscale emise către

pârâtă, facturile fiscale prin care reclamanta a achiziționat la rândul său

materialele puse în operă la imobilul intimatei.

Astfel, recurenta

susține că instanța a ignorat aceste înscrisuri, a ignorat expertiza contabilă

efectuată în primă instanță și a respins proba cu expertiză solicitată de

ambele părți pentru lămurirea instanței.

Refuzul nejustificat

al pârâtei de a prezenta în vederea încheierii, și semnării proceselor-verbale

de recepție, probat de reclamantă în fața instanței nu poate împiedica

societatea recurentă să recupereze contravaloarea utilajelor/materialelor

livrate către aceasta și aferentă facturii din 3 august 2006. Mai mult, în

raport de acest aspect apreciază ca eronată constatarea instanței de control

potrivit căreia reclamanta nu putea solicita respectarea de către beneficiar a

clauzelor contractuale referitoare la plată în condițiile în care nu au fost

respectate etapele contractului.

Referitor la faptul,

reținut de instanța de apel, că reclamanta nu a precizat clar pe parcursul

judecății care este contravaloarea lucrărilor efectuate și a

utilajelor/materialelor utilizate, recurenta subliniază faptul că, în măsura în

care instanța de apel ar fi încuviințat efectuarea în cauză a unei expertize în

instalații s-ar fi rezolvat și științific această problemă, prin identificarea

lucrărilor de instalații efectuate de aceasta, a utilajelor de climatizare

livrate către pârâtă și stabilirea valorii acestora.

Susține recurenta că

a precizat clar valoarea lucrărilor efectuate, respectiv în valoare de

264.320,79 RON, și a făcut proba în acest sens, iar pe tot parcursul procesului

pârâta nu a negat că a primit aceste facturi și că le-a înregistrat în

contabilitate, ba mai mult, a afirmat că le-a primit, dar că nu a primit și

acceptat situațiile de lucrări.

Analizând recursul

formulat, prin prisma motivelor invocate și a temeiurilor de drept indicate,

Înalta Curte constată că acesta este fondat, pentru considerentele ce se vor

arăta în continuare:

În ceea ce privește

obiectul litigiului în raport de care trebuia făcută judecata cauzei,

chestiunea a fost tranșată prin decizia de casare pronunțată în primul ciclu

procesual.

Conform Deciziei de

casare nr. 47 din 8 octombrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, instanța în rejudecare era

învestită doar cu capătul de cerere referitor la obligarea pârâtei la

restituirea mărfurilor livrate și neachitate prin factura din 21 decembrie

2006, în sumă de 54.320,79 RON, și la plata penalităților de întârziere, - ori

contravaloarea acestor materiale, datorate pentru cea de-a doua etapă din contractul

încheiat de părți ce presupunea aprovizionarea cu utilaje și montajul acestora.

Rejudecând apelul,

după casare, Curtea de Apel Bacău a încălcat limitele deciziei de casare,

solicitând reclamantei justificări și pronunțându-se asupra sumei de bani încasate

cu titlu de avans, în condițiile în care execuția primei etape din contract,

respectiv execuția traseelor de transport agent termic, tubulatură și grile, nu

mai făcea obiectul dosarului.

Pe de altă parte,

ambele părți au solicitat efectuarea unor expertize pentru lămurirea situației

de fapt, chiar instanța de apel reținând faptul că reclamanta nu a precizat

clar pe parcursul judecății care este contravaloarea lucrărilor efectuate și a

utilajelor/materialelor utilizate, în condițiile în care aceasta avea

posibilitatea să administreze noi probe, potrivit art. 366 alin. (1) C. proc.

civ., pentru suplimentarea probatoriului, pentru a se hotărî asupra răspunderii

contractuale a pârâtei.

În consecință, Înalta

Curte constată că instanța de apel era ținută în virtutea dispozițiilor art.

129 alin. (4) și (5) C. proc. civ. să lămurească aceste aspecte ale cauzei

pentru o justă soluționare a pricinii.

Astfel, cum corect

susține recurenta prin motivele de recurs, era util a se suplimenta probatoriul

din acest punct de vedere și să se clarifice modul în care părțile și-au

îndeplinit obligațiile convenite pentru etapa a doua din contract

"Aprovizionarea cu utilaje și punerea lor în operă".

Această situație, în

raport de care s-a făcut judecata în apel, duce la concluzia că decizia

recurată a fost dată cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.) la o situație de fapt incomplet stabilită (art. 314 C. proc. civ.).

În raport de aceste

aspecte, Înalta Curte apreciază că se impune completarea probatoriului prin

administrarea unei expertize contabile și a unei expertize în instalații având

ca obiective identificarea lucrărilor de instalații efectuate de reclamantă, a

utilajelor de climatizare livrate către pârâtă și stabilirea valorii acestora.

Cum asemenea probe nu

se pot administra direct în recurs, față de dispozițiile art. 305 C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea atacată și va trimite

cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel, pentru ca în baza efectului

devolutiv al apelului, să stabilească pe deplin care este situația de fapt,

față de care să facă o corectă aplicare a legii.

În acest sens, se va

face aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (3) coroborat cu art. 314 C. proc.

civ. și, drept consecință, se va casa decizia atacată, cu trimiterea cauzei

spre rejudecarea apelului la aceeași instanță de apel.

Față de această

situație nu se mai justifică analiza celorlalte critici formulate în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanta SC S. SRL Bacău împotriva Deciziei nr. 73/2013 din 12

septembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, pe care o casează și dispune trimiterea

cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 27 mai 2014.

Procesat

de GGC - AZ