ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 136/2026

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 136/2026 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2026)

Ședința publică din data de 28 ianuarie 2026

Deliberând asupra recursurilor reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 16.06.2023, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate rezoluțiunea contractului de prestări servicii înregistrat la beneficiar sub nr. x/25.10.2018 și la prestator sub nr. x/25.10.2018, astfel cum a fost modificat ulterior, din culpa exclusivă a pârâtei, și să dispună repunerea părților în situația anterioară, în sensul obligării pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 302.430,17 RON și la preluarea echipamentelor din depozitul reclamantei predate conform procesului-verbal de predare-primire din data de 19.08.2020, și să oblige pârâtul la plata penalităților de întârziere în valoare de 0,1% pe zi, calculate la valoarea prestațiilor neexecutate în termen de 302.430,17 RON, conform art. 14.5. din contract, începând cu data de 07.04.2022 până la restituirea integrală a prețului, cu cheltuieli de judecată.

Pe calea întâmpinării, pârâta a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată.

Prin încheierea din 12.10.2023, prima instanță a respins proba cu expertiză în specialitatea instalații, solicitată de pârâtă.

Prin sentința nr. 224/18.04.2024, Tribunalul Dâmbovița - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, acțiunea, a constatat rezoluțiunea contractului de prestări servicii înregistrat la reclamantă sub nr. x/25.10.2018 și la pârâtă sub nr. x/25.10.2028, din culpa exclusivă a pârâtei, cu consecința repunerii părților în situația anterioară în sensul obligării pârâtei la restituirea către reclamantă a sumei de 302.430,17 RON, la preluarea echipamentelor aflate în depozitul reclamantei conform procesului-verbal de predare primire înregistrat la reclamantă sub nr. x/19.08.2020 și la pârâtă sub nr. x/19.08.2020, la plata penalităților de întârziere în valoare de 0,1% din valoarea prestațiilor de 302.430,17 RON neexecutate în termen, începând cu data de 19.01.2023 și până la restituirea integrală a prețului, precum și a cheltuielilor de judecată în cuantum de 7.849 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru și 5.000 RON, onorariu avocațial.

Împotriva acestei sentințe civile și a încheierii din 12.10.2023, S.C. B. S.R.L. a declarat apel.

Prin decizia nr. 404/16.12.2024, Curtea de Apel Ploiești - secția a II-a Civilă a admis apelul, a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere de 0,1% pe zi și a menținut celelalte dispoziții.

Împotriva acestei decizii, S.C. A. S.R.L. și S.C. B. S.R.L. au declarat recurs.

Prin memoriul de recurs, recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., după prezentarea unor argumente vizând admisibilitatea căii de atac, față de mențiunea "definitivă" din dispozitivul deciziei atacate, a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Prealabil dezvoltării motivelor de recurs, a subliniat că dispozitivul hotărârii recurate cuprinde o mențiune inexactă cu privire la soluția de admitere a apelului părții adverse, arătând că era corectă cea de admitere în parte a apelului, aspect referitor la care va promova cerere de lămurire a dispozitivului/îndreptare eroare materială, iar în ipoteza în care o asemenea cerere i-ar fi respinsă, a arătat că această critică poate fi încadrată în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 sau 6 C. proc. civ.

În continuare, a arătat că decizia atacată este nelegală sub aspectul soluției de respingere a cererii sale privind obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere de 0,1% pe zi, instanța reținând că suma de 302.430,17 RON nu reprezintă contravaloarea prestațiilor neexecutate, ci restituirea contravalorii echipamentelor livrate, ca efect al restituirii contraprestațiilor în urma desființării contractului.

Recurenta-reclamantă a susținut că această dezlegare este contrară celorlalte statuări din considerentele deciziei atacate, din care rezultă că părțile au încheiat un contract de prestări servicii și nu unul de vânzare-cumpărare de echipamente, iar obligațiile pârâtei sunt indivizibile, întrucât scopul încheierii acestui contract a fost ca reclamanta să beneficieze de un grup de pompare funcțional.

În opinia sa, dacă instanța de apel a stabilit natura convenției părților și caracterul indivizibil al obligațiilor asumate, nu mai putea să rețină, fără a contrazice raționamentul anterior, că suma de 302.430,17 RON, egală cu prețul contractului achitat pârâtei anticipat, în anul 2018, nu reprezintă contravaloarea prestațiilor neexecutate și că partea adversă nu a făcut decât să-i livreze niște componente ale unui ansamblu de pompe de incendiu, care nu a fost montat și pus în funcțiune.

Circumscris motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susținut că raționamentul instanței de apel, prin care a înlăturat dreptul său la penalități de întârziere, este consecința interpretării și aplicării greșite a art. 1.226, art. 1.266 și art. 1.270 C. civ.

A arătat că obligația stipulată la clauza 8.1. din contractul părților, calificat drept contract de antrepriză, a fost greșit interpretată când instanța de apel a apreciat ca fiind relevant să diferențieze între valoarea echipamentelor livrate și operațiunea de montaj și a stabilit că nu există o valoare a prestațiilor neexecutate, în contextul în care scopul contractului nu putea fi atins decât prin executarea și finalizarea lucrărilor constând în grupul de pompare.

Prin recursul declarat, recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. a solicitat casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel, invocând ipotezele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. civ.

Circumscris primului motiv de nelegalitate, a susținut că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 9, art. 13, art. 14 și ale art. 22 C. proc. civ., întrucât, în calea ordinară de atac, la termenul de judecată din 27.11.2024, dezbaterile au vizat numai apelul împotriva încheierii din 12.10.2023 și solicitarea de administrare a probei cu expertiză tehnică în apel, nu și motivele de apel împotriva hotărârii primei instanței, iar prin decizia recurată s-a pronunțat asupra întregului apel.

În opinia acesteia, nesocotirea principiului rolului activ și a dreptului său la apărare rezultă și din înlăturarea criticilor privind respingerea probei cu expertiză tehnică judiciară de către prima instanță, având în vedere că părerea unui expert era absolut necesară pentru a stabili dacă intimata-reclamantă și-a îndeplinit obligația de a executa fundațiile pompelor și dacă montajul și punerea în funcțiune a acestora erau posibile fără respectivele lucrări, aspecte esențiale pentru justa soluționare a cauzei.

A susținut că măsura respingerii probei solicitate nu i-a permis dovedirea culpei exclusive a părții adverse privind neexecutarea operațiunilor de montaj și punere în funcțiune a grupului de pompare, astfel că, față de caracterul admisibil, util și concludent al probei, instanța de apel a încălcat și prevederile art. 237, art. 254, art. 255 și ale art. 258 C. proc. civ., precum și rolul său activ, întrucât nu a putut stabili complet împrejurările care au generat situația litigioasă, iar soluția pronunțată nu poate fi supusă unui control judiciar efectiv, instanța de recurs nefiind în măsură să aprecieze asupra legalității în atare condiții.

A mai apreciat că erau incidente dispozițiile obligatorii ale deciziei nr. 9/30.03.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, pe care curtea de apel le-a încălcat.

În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. civ., a susținut că, prin decizia atacată, i-au fost analizate doar în parte criticile formulate prin cererea de apel, fiind omise cele referitoare la modul de îndeplinire de către intimata-reclamantă a procedurilor premergătoare necesare realizării montajului și punerii în funcțiune a echipamentului, interpretarea și aplicarea greșită a art. 1.266 alin. (2) C. civ., omisiunea primei instanțe de a cerceta efectul modificărilor legislative care au schimbat Normativul privind securitatea la incendiu a construcțiilor, excepția de neexecutare a contractului, precum și cele vizând soluția de admitere a petitului referitor la obligarea pârâtei să preia echipamentele, menținută în apel.

Autoarea căii de atac a subliniat că omisiunea de a examina aceste chestiuni imprimă vicii de motivare hotărârii judecătorești, prin prisma art. 425 C. proc. civ., care impune cuprinderea în considerente a situației de fapt detaliate, încadrării în drept, examinării argumentelor părților și a punctului de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, precum și a raționamentului logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

A subliniat importanța motivării hotărârii judecătorești și obligația judecătorului de a respecta cerințele motivării, ca element al procesului echitabil, astfel cum este reglementat în Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale și statuat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

Circumscris motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a invocat aplicarea greșită a prevederilor art. 1.266-1.269 C. civ. referitoare la interpretarea convențiilor, precum și a art. 1.226 C. civ., privind obiectul obligației, arătând că instanța de apel a stabilit eronat natura juridică a contractului părților.

Potrivit recurentei-pârâte, contractul nu este de prestări servicii, ci unul mixt, de vânzare și de antrepriză/execuție de lucrări, iar dacă nu se acceptă această teză, nu poate fi decât unul de vânzare-cumpărare, deoarece obligația de a monta și pune în funcțiune un echipament vândut poate fi apreciată ca accesorie celei de predare a bunului, iar neexecutarea unei obligații accesorii, în măsura în care cea principală a fost executată, nu poate atrage rezoluțiunea contractului, fiind incidente prevederile art. 1.551 alin. (1) C. civ.

A arătat că interpretarea corectă a clauzelor contractului ar fi condus instanța de apel la concluzia că acesta are natură juridică mixtă, de vânzare-cumpărare și antrepriză, iar obligația de furnizare a grupului de pompare este specifică vânzării, definită de art. 1.650 alin. (1) C. civ., întrucât a operat transferul proprietății către cumpărătoare, a fost îndeplinită obligația de predare a bunului vândut, pârâta garantează pentru evicțiune, vicii și bună funcționare, iar reclamanta a preluat bunul și a plătit prețul.

Totodată, a susținut că, transpunând în speță art. 1.851 alin. (1) C. civ., ce reglementează contractul de antrepriză - al cărui obiect cuprinde obligația antreprenorului de a executa o lucrare și de a o preda beneficiarului - rezultă că grupul de pompare nu reprezenta rezultatul lucrării, al activității la care s-a obligat pârâta, ci a fost achiziționat de aceasta pentru fi vândut apoi reclamantei.

În continuare, a evocat dispozițiile art. 1.855 C. civ. privind delimitarea antreprizei de vânzare, relevând criteriul economic de delimitare a celor două contracte instituit de C. civ., arătând că, în speță, valoarea grupului de pompare furnizat de pârâtă este cu mult mai mare față de lucrarea asumată, constând în operațiunile de montaj și punere în funcțiune.

A subliniat că părțile au încheiat un contract mixt, de vânzare-cumpărare și prestări servicii, iar instanța de apel, în mod nelegal, a confirmat opinia primei instanțe privind semnarea unui contract de prestări servicii.

Recurenta-pârâtă a mai criticat decizia curții de apel din perspectiva încălcării cerințelor legale privind rezoluțiunea contractului, prin prisma modului de îndeplinire a obligațiilor de către părți și a culpei, precum și a excepției de neexecutare.

Referitor la excepția de neexecutare a contractului, reglementată de art. 1.556 alin. (1) C. civ., a arătat că i s-a imputat faptul că nu a dat curs solicitării reclamantei de a pune în funcțiune echipamentele livrate, împrejurare față de care a arătat, în apel, că erau necesare unele operațiuni prealabile ce cădeau în sarcina reclamantei, iar prin procesul-verbal din 07.03.2022 și-a asumat expres obligația de a verifica proiectele tehnice prin personal autorizat, astfel că nu putea proceda la montaj și punere în funcțiune anterior îndeplinirii obligațiilor asumate de partea adversă.

A mai criticat decizia instanței de apel pentru redarea unor considerente lipsite de temei juridic, precum și pentru aplicare greșită a prevederilor art. 1.517 C. civ., care nu erau incidente în cauză.

Sub aspectul rezoluțiunii contractului, a arătat că nu sunt îndeplinite cerințele art. 1.551 alin. (1) teza I C. civ. pentru a opera această sancțiune, întrucât a îndeplinit o parte semnificativă a obligațiilor, respectiv livrarea echipamentelor, și a rămas neexecutată operațiunea de montaj și punere în funcțiune a acestora, având o valoare de numai 1.250 euro, dintr-un total de 55.000 euro și pe care, ulterior, a fost de acord să o realizeze în mod gratuit.

A menționat că, în această împrejurare, reclamanta avea posibilitatea de a solicita reducerea proporțională a prestației sale, conform art. 1.551 alin. (2) C. civ. sau de a cere rezoluțiunea parțială, conform art. 1.549 alin. (2) C. civ.

De asemenea, a arătat că nu sunt îndeplinite cerințele art. 1.516 alin. (2) pct. 2 C. civ., normă de drept ce condiționează dreptul creditorului la rezoluțiune de neexecutarea fără justificare a obligației, or, în speță, a invocat excepția de neexecutare a contractului, care însă nu a fost analizată de către instanța de apel, după cum nici dispozițiile legale privind punerea sa în întârziere nu au fost examinate, în contextul în care instanța de apel a reținut că notificarea nr. x/16.12.2022 emisă de reclamantă nu i-a fost legal comunicată.

B. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului promovat de partea adversă.

Analizând actele dosarului, precum și hotărârea atacată, în limita controlului de legalitate, Înalta Curte reține următoarele:

Astfel cum rezultă din hotărârile instanțelor devolutive, părțile litigiului au încheiat contractul de prestări servicii din data de 25.10.2018, prin care pârâta și-a asumat obligația de a furniza, monta și pune în funcțiune un "Grup Pompare Incendiu" conform ofertei nr. x/16.10.2018, iar reclamanta, pe cea corelativă de a achita prețul de 55.800 euro plus TVA. Imputând pârâtei nerespectarea convenției, reclamanta a formulat prezenta acțiune, prin care a solicitat rezoluțiunea contractului și repunerea părților în situația anterioară, cu restituirea prestațiilor, precum și obligarea pârâtei la plata daunelor-interese stabilite prin actul juridic încheiat.

Reținând că reclamanta și-a respectat obligațiile, iar pârâta nu și-a îndeplinit propriile obligații - furnizând inițial un grup de pompare neconform, iar ulterior, după înlocuirea lui cu alte pompe, nu a executat montajul și punerea în funcțiune a acestora - prima instanță a admis acțiunea și a constatat rezoluțiunea contractului de prestări servicii din culpa exclusivă a pârâtei, cu consecința repunerii părților în situația anterioară, obligând societatea pârâtă să restituie reclamantei suma de 302.430,17 RON și să preia echipamentele aflate în depozitul acesteia; de asemenea, în temeiul art. 14.5 și art. 16.1 din contractul părților, a obligat pârâta la plata către reclamantă a penalităților de întârziere de 0,1% pe zi, calculate la valoarea prestațiilor neexecutate în termen.

În urma admiterii apelului promovat de pârâtă, curtea de apel a schimbat în parte sentința primei instanțe, în sensul respingerii capătului de cerere privind obligarea acesteia la plata penalităților de întârziere de 0,1% pe zi, reținând că suma de 302.430,17 RON nu reprezintă contravaloarea prestațiilor neexecutate, ci restituirea contravalorii echipamentelor livrate, ca efect al restituirii contraprestațiilor în urma desființării contractului.

Ținând seama de aceste aspecte relevante, Înalta Curte urmează să analizeze cu prioritate recursul formulat de recurenta-pârâtă, având în vedere că această parte a criticat, în calitate de titulară și a căii ordinare de atac, soluția primei instanțe, iar recursul recurentei-reclamante vizează exclusiv soluția instanței de apel de exonerare a pârâtei de la plata penalităților de întârziere, aspect care se impune a fi analizat ulterior examinării dezlegărilor date asupra celorlalte capete ale cererii de chemare în judecată.

Asupra recursului declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L.

Contrar susținerilor recurentei-pârâte, instanța de apel a respectat prevederile art. 9, art. 13, art. 14 și art. 22 C. proc. civ., ce reglementează dreptul de dispoziție al părților, dreptul la apărare, principiul contradictorialității procesului civil și rolul judecătorului în aflarea adevărului, întrucât, așa cum rezultă din înregistrarea ședinței din data de 27.11.2024 instanța de apel, a acordat societății B. S.R.L. cuvântul pentru susținerea apelului promovat atât împotriva încheierii de ședință din 12.10.2023, cât și împotriva sentinței pronunțate de prima instanță.

Înregistrarea depusă la dosarul de recurs de apărătorul recurentei-pârâte, precum și cea trimisă de curtea de apel, la solicitarea instanței de recurs, relevă faptul că societatea apelantă, după ce a formulat concluzii în susținerea apelului împotriva încheierii din 12.10.2023, iar președintele completului de judecată i-a solicitat să susțină și apelul împotriva sentinței, a continuat să prezinte argumente prin care a exprimat nemulțumirea sa față de respingerea, prin încheierea apelată, a probei cu expertiză, fără a mai expune și criticile sale referitoare la sentința primei instanțe.

O asemenea împrejurare, în care partea a decis unilateral structura pledoariei sale, nu poate fi imputată instanței de apel, care nu a limitat-o în susținerea motivelor de apel.

Nu pot fi reținute nici argumentele vizând nelegalitatea hotărârii recurate motivat de confirmarea soluției de respingere de către prima instanță, prin încheierea din 12.10.2023, a probei cu expertiză în specialitatea instalații pentru construcții, având în vedere că, din examinarea considerentelor deciziei instanței de apel rezultă evaluarea judicioasă a modului în care tribunalul a conchis că proba solicitată nu este pertinentă, concludentă și utilă dezlegării pricinii, concluzia fiind că au fost respectate principiile contradictorialității și dreptului la apărare, când instanța a pus în discuția părților proba și a respins-o motivat.

Referitor la critica privind respingerea probei cu expertiză în calea ordinară de atac, Înalta Curte notează că, prin cererea de apel, S.C. B. S.R.L. a solicitat această probă, însă la termenul din 27.11.2024, la momentul discutării probelor, a solicitat doar proba cu înscrisuri, pentru ca ulterior, după ce a susținut apelul împotriva încheierii din 12.10.2023, să solicite - numai în ipoteza respingerii acestuia, așadar subsecvent și condiționat - încuviințarea probei cu expertiză în specialitatea instalații în construcții.

Din examinarea deciziei recurate, rezultă că proba cu expertiză solicitată de recurenta-pârâtă în calea de atac a apelului a fost respinsă ca urmare a raționamentului prin care curtea de apel a confirmat lipsa caracterului pertinent, concludent și util al acestei probe în fața primei instanțe, care reflectă pe deplin opinia instanței devolutive de control judiciar asupra lipsei de relevanță a acestei probe în proces.

Această măsură dispusă de instanța de apel nu încalcă rolul activ al judecătorului în aflarea adevărului, nici prevederile art. 237, art. 254, art. 255 și ale art. 258 C. proc. civ., nici decizia nr. 9/30.03.2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, atât timp cât respingerea probei solicitate de parte a fost motivată, iar instanța a apreciat că procesul poate fi soluționat fără administrarea ei, pronunțând o decizie care cuprinde elementele necesare pentru a permite controlul judiciar în recurs.

În dezvoltarea acestui motiv de nelegalitate, recurenta-pârâtă a susținut că instanța de apel a omis să examineze argumentele sale privind neexecutarea unor obligații de către reclamantă, interpretarea și aplicarea greșită a art. 1.266 alin. (2) C. civ., efectul unor modificări legislative în domeniul securității la incendiu a construcțiilor, excepția de neexecutare a contractului și obligarea sa de a prelua de la reclamantă echipamentele furnizate.

Înalta Curte amintește că intră în sfera de reglementare a art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. lipsa motivării, înțeleasă atât sub aspect formal, dedus din încălcarea dispozițiilor art. 425 C. proc. civ., cât și din perspectiva conținutului considerentelor, înțeles ca o contragere excesivă a raționamentului judiciar ori o motivare lipsită, în mod esențial, de reperele necesare a face actul de procedură explicit și inteligibil pentru părți ori pentru instanța care exercită un control de legalitate asupra hotărârii.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă, între altele, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cele pentru care s-au admis, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Din acest punct de vedere, hotărârea instanței de apel este motivată; ea prezintă atât structura tipică actului de procedură examinat, și, în raport cu art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., evocat de recurenta-reclamantă, indică probele verificate, modalitatea interpretării lor și conturează concluziile instanței devolutive.

Contrar susținerilor recurentei-pârâte, instanța de apel a analizat contractul părților, conduita lor prin prisma obligațiilor asumate, reflectată și în corespondența scrisă purtată de acestea, a identificat prevederile legale incidente în cauză pentru dezlegarea chestiunilor litigioase, elemente esențiale pe baza cărora a pronunțat soluția în cauză.

Înalta Curte reține că lipsa unui răspuns la toate susținerile formulate în apel de către societatea pârâtă nu imprimă un viciu de motivare hotărârii atacate, în contextul în care chestiunile deduse judecății au fost pe deplin analizate, întrucât motivarea unei hotărâri nu impune judecătorului să răspundă fiecărui argument formulat de părți.

În cauză, hotărârea atacată cuprinde în mod coerent raționamentul juridic care a condus la pronunțarea soluției, conține motivarea conformă în fapt și în drept, odată ce instanța a evidențiat obiectul acțiunii reclamantei, a reținut situația de fapt prin prisma probelor administrate, a evidențiat normele de drept incidente în cauză și a procedat la aplicarea acestora motivat, prin prisma situației de fapt reținute.

Împrejurarea că recurenta-pârâtă nu este de acord cu dezlegările și soluția instanței de apel, cu modul în care au fost evaluate clauzele contractuale și raporturile juridice dintre părți, nu echivalează cu o motivare necorespunzătoare normelor legale, întrucât instanța de apel a prezentat în mod clar și coerent argumentele pentru care a pronunțat soluția, fiind astfel posibilă realizarea controlului judiciar.

Subliniind că exigențele motivării nu presupun ca instanța să răspundă fiecărui argument adus de către părți, iar decizia recurată cuprinde considerente suficiente care să fundamenteze soluția pronunțată, să răspundă motivelor și apărărilor părților și să permită acestora și instanței de control judiciar să înțeleagă argumentele care au stat la baza soluției pronunțate, nu se poate reține nicio încălcare a dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, criticile recurentei-pârâte au vizat calificarea naturii juridice a contractului părților, care, în opinia sa, este unul mixt, de vânzare și antrepriză de lucrări, imputând instanței de apel încălcarea prevederilor art. 1.266-1.269, ce reglementează interpretarea convențiilor și ale art. 1.226 C. civ., privind natura obligației, invocând totodată și dispozițiile art. 1.650 alin. (1) C. civ., care definesc contractul de vânzare și ale art. 1.851 alin. (1) C. civ., referitoare la contractul de antrepriză, precum și prevederile art. 1.855 din același cod, privind delimitarea celui din urmă față de vânzare.

Din simpla lectură a deciziei recurate se observă că instanța de apel a avut de analizat, în calea ordinară de atac, critici identice formulate de aceeași parte, întemeiate pe aceleași norme de drept material din C. civ., cărora le-a răspuns motivat. A stabilit instanța de apel că părțile au încheiat un contract de antrepriză, scopul acestuia fiind punerea în funcțiune a pompelor, că obligațiile asumate de prestator sunt indivizibile, întrucât reclamanta a achiziționat de la pârâtă nu un anumit bun în considerarea caracteristicilor sale, ci un serviciu, finalitatea fiind ca, în urma lucrărilor de montaj și punere în funcțiune, grupul de pompare să servească scopului urmărit de beneficiar.

Această concluzie a instanței de apel este rezultatul cercetării judecătorești și al evaluării probatoriului administrat, examinare proprie fazelor devolutive ale procesului, iar reluarea acelorași argumente în prezenta etapă procesuală denotă intenția recurentei-pârâte de a obține de la instanța de recurs reevaluarea lor conform viziunii proprii asupra chestiunilor litigioase.

În atare situație, aspectele invocate nu se integrează controlului pe care instanța de recurs îl realizează în limitele și scopul prefigurat de art. 483 alin. (3) C. proc. civ., acela de verificare a conformității hotărârilor recurate cu regulile de drept. Simpla reluare a criticilor expuse prin memoriul de apel, nu conduce la reexaminarea acestora de către instanța de recurs, atât timp cât partea nu indică, în limita criticilor permise de art. 488 C. proc. civ., raționamentul greșit al instanței de apel și modul în care această instanță de prim control judiciar a încălcat prevederile legale invocate.

Un alt set de critici ale recurentei - pârâte S.C. B. S.R.L. vizează decizia curții de apel din perspectiva nesocotirii cerințelor legale privind rezoluțiunea contractului și excepția de neexecutare, invocându-se încălcarea prevederilor art. 1.549 alin. (2), art. 1.551 alin. (1) și (2) și ale art. 1.556 alin. (1) C. civ.

Referitor la excepția de neexecutare a contractului, din lectura memoriului de recurs, se observă că recurenta-pârâtă nu a prezentat argumente din care să rezulte de ce instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile legale, ci a susținut că partea adversă avea de îndeplinit anumite obligații în lipsa cărora nu era posibil să își execute propria obligație de montaj și punere în funcțiune a pompelor.

Aceste critici nu relevă valențe de nelegalitate pe care instanța de recurs să le poată lua în analiză, în contextul în care, pe de o parte, societatea pârâtă le-a formulat și prin memoriul de apel, iar curtea de apel le-a analizat (reținând că nu s-a realizat obiectul contractului care era indivizibil sub aspectul obligațiilor și că apelanta-pârâtă nu a făcut dovada că partea adversă își asumase asemenea obligații pe care să nu le fi îndeplinit), iar, pe de altă parte, deoarece presupun reevaluarea situației de fapt, ce nu poate fi făcută de instanța de recurs.

Nici argumentele referitoare la aplicarea greșită a prevederilor legale în materia rezoluțiunii nu pot fi examinate din perspectiva nelegalității lor, întrucât recurenta-pârâtă, reluând elemente factuale privind conduita părților contractante, urmărește să convingă instanța de recurs că este exclusă culpa sa exclusivă pentru neîndeplinirea obiectului contractului și că acesta a fost parțial executat, împrejurare care ar justifica fie reducerea proporțională a prestației părții adverse, în temeiul art. 1.551 alin. (2) C. civ., fie rezoluțiunea parțială, conform art. 1.549 alin. (2) C. civ.

Înalta Curte amintește că și aceste motive au fost invocate și în etapa procesuală anterioară, fiind analizate de instanța devolutivă de control judiciar, care a statuat că sunt îndeplinite condițiile rezoluțiunii contractului, față de împrejurarea că nu se poate reține caracterul neesențial al obligațiilor indicate de pârâtă, calificarea contractului și caracterul indivizibil al obiectului său impunând această sancțiune. În recurs, instanței supreme nu-i este permis să cerceteze clauzele contractuale, natura obligațiilor asumate de părți și gradul de îndeplinire a acestora, pentru a stabili dacă era justificată reducerea proporțională a prestațiilor societății reclamante sau rezoluțiunea parțială.

Aceleași considerente privind limitele legale impuse recursului de prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. se opun ca instanța supremă să examineze pretinsa aplicare greșită a prevederilor art. 1.516 alin. (2) și ale art. 1.517 C. civ., precum și a celor ce reglementează punerea în întârziere, neindicate expres prin recurs, având în vedere că susținerile recurentei-pârâte conduc către o reevaluare a conduitei partenerilor contractuali, pentru ca instanța de recurs să stabilească dacă neexecutarea obligației de montaj și punere în funcțiune a grupului de pompare a fost fără justificare sau dacă neexecutarea este imputabilă părții adverse, în calitate de beneficiar, precum și dacă înscrisurile indicate îndeplinesc cerințele punerii în întârziere.

Totodată, prevederile art. 1.517 C. civ. nu au fost aplicate greșit, în sensul susținut de titulara recursului, întrucât instanța de apel a avut în vedere această normă de drept când a reținut, pe baza corespondenței părților, că, în contextul cererilor repetate trimise de către reclamantă pârâtei pentru a finaliza lucrarea, aceasta din urmă nu a invocat imposibilitatea realizării montajului și punerii în funcțiune din cauza unei culpe a beneficiarului, împrejurare care justifică pe deplin invocarea textului legal amintit.

Pentru aceste considerente, constatând că motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., invocate de recurenta-pârâtă nu sunt fondate, Înalta Curte va respinge recursul declarat de această parte împotriva deciziei instanței de apel.

Asupra recursului declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L.

Prin memoriul de recurs, recurenta-reclamantă a formulat critici circumscrise motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Prioritar, Înalta Curte va analiza motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., vizând nerespectarea cerințelor legale privind conținutul hotărârii judecătorești, care, dacă este găsit întemeiat, conferă hotărârii judecătorești un viciu de nelegalitate ce ar impune casarea și ar face de prisos cercetarea celorlalte motive de nelegalitate.

În dezvoltarea acestei critici, recurenta-reclamantă a indicat ipoteza motivelor contradictorii, susținând că soluția de respingere a capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere de 0,1% pe zi - cu motivarea că suma de 302.430,17 RON nu reprezintă contravaloarea prestațiilor neexecutate, ci restituirea contravalorii echipamentelor livrate ca efect al restituirii contraprestațiilor în urma desființării contractului - este contrară statuărilor din considerentele deciziei atacate, din care rezultă că obligațiile pârâtei sunt indivizibile.

Înalta Curte reține că respectivul capăt de cerere, având ca obiect obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere de 0,1% pe zi din valoarea prestațiilor neexecutate în termen, în cuantum de 302.430,17 RON, conform art. 14.5. din contractul părților, a fost admis de prima instanță și respins de instanța de apel.

Prima instanță a reținut că penalitățile de întârziere sunt datorate în temeiul art. 16.1, potrivit căruia "Nerespectarea obligațiilor asumate prin prezentul contract de către una dintre părți, dă dreptul părții lezate de a cerere rezilierea contractului de lucrări și de a pretinde plata de daune-interese, conform art. 14.5" și al art. 14.5. din același contract, care stabilește că "Partea care nu-și îndeplinește obligațiile contractuale în termenele și modalitățile arătate în prezentul contract, este datoare către cealaltă porte cu o penalitate cuantificată de 0,10 % pentru fiecare zi de întârziere la valoarea obligației restante. Cuantumul penalităților poate depăși valoarea debitului".

În calea ordinară de atac, sentința a fost schimbată în parte, în sensul înlăturării obligației pârâtei de a plăti penalitățile, instanța de apel reținând că, deși cele două clauze contractuale anterior menționate își produc efectele chiar și în ipoteza rezoluțiunii contractului, acesta nu s-a finalizat întrucât pârâta nu a montat și pus în funcțiune pompele, operațiune evaluată de părți la zero RON, astfel că suma de 302.430,17 RON nu reprezintă contravaloarea prestațiilor neexecutate, ci restituirea contravalorii echipamentelor livrate, ca efect al restituirii contraprestațiilor în urma desființării contractului, astfel că nu pot fi calculate penalități la această sumă.

În considerentele deciziei recurate, instanța de apel a statuat anterior expunerii acestui raționament, că părțile au încheiat un contract de prestări servicii, scopul fiind punerea în funcțiune a grupului de pompare, că obligațiile asumate de prestator erau indivizibile, înlăturând, în consecință, susținerile pârâtei, potrivit cărora a fost încheiat un contract mixt, de vânzare cumpărare, având ca obiect furnizarea echipamentelor și de antrepriză, în ceea ce privește montajul și punerea în funcțiune. Totodată, în considerarea caracterului indivizibil al obligațiilor asumate de prestator potrivit obiectului contractului și reținând că pompele, deși au fost livrate, nu au fost montate și puse în funcțiune, instanța de apel a stabilit că nu s-a realizat obiectul indivizibil al contractului, impunându-se sancțiunea rezoluțiunii.

Examinând criticile recurentei-reclamante în raport cu statuările instanței de apel anterior relevate, Înalta Curte reține caracterul fondat al motivului de recurs privind considerentele contradictorii ale deciziei recurate, cu incidență directă asupra soluției din dispozitiv.

Într-adevăr, odată ce curtea de apel a confirmat și justificat, la rândul său, caracterul indivizibil al obligațiilor asumate de prestator, privind furnizarea, montajul și punerea în funcțiune a pompelor, rezultă că obiectul contractului nu se putea realiza decât în momentul în care grupul de pompare era pus în funcțiune, când se îndeplinea scopul urmărit de societatea reclamantă la încheierea lui, caracterul indivizibil urmând a fi avut în vedere și la momentul la care a fost examinat dreptul beneficiarului la daunele-interese pentru rezoluțiune.

Însă, modalitatea în care instanța de apel a procedat, când a statuat asupra penalităților de întârziere contractuale, este consecința divizării obligațiilor asumate, întrucât a detașat din obiectul contractului, anterior calificat ca fiind indivizibil, prestațiile neexecutate privind montarea și punerea în funcțiune a pompelor, reținând că valoarea lor este zero, fără posibilitatea de a se calcula penalități de întârziere, deși confirmase anterior rezoluțiunea contractului din cauza nerealizării obiectului indivizibil al acestuia.

Așadar, statuările instanței de apel asupra naturii obligațiilor asumate de prestator prin contractul de antrepriză au caracter contradictoriu, de vreme ce au primit calificări diferite pe parcursul motivării deciziei recurate, obligațiile fiind calificate indivizibile, când a fost aplicată sancțiunea rezoluțiunii, și divizibile, la momentul examinării și respingerii dreptului reclamantei la daune-interese.

În considerarea argumentelor expuse, întrucât pronunțarea unei asemenea soluții a produs recurentei-reclamante o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin casarea deciziei atacate, recursul promovat de S.C. A. S.R.L. va fi admis, în baza art. 496 și art. 497 C. proc. civ., va fi casată decizia atacată și trimisă cauza spre o nouă judecată instanței de apel, căreia îi revine sarcina de a analiza capătul de cerere privind dreptul reclamantei la penalități de întârziere contractuale, cu respectarea îndrumărilor prezentei decizii.

Având în vedere măsura casării hotărârii din apel, pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nu se mai impune examinarea motivului de recurs formulat de recurenta-reclamantă vizând mențiunea inexactă din dispozitivul hotărârii privind admiterea apelului în loc de admiterea în parte a apelului, nici a criticilor circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Cu ocazia rejudecării va fi avută în vedere și cererea accesorie a recurentei-reclamante vizând cheltuielile de judecată aferente acestei faze a procesului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 404/16.12.2024, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești - secția a II-a Civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva aceleiași decizii.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 ianuarie 2026.