ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2179/2023

Ședința publică din data de 26 octombrie 2023

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele litigiului.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 12.10.2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pârâta B. S.R.L., solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 287.500,62 RON, reprezentând pretenții contractuale, a sumei de 155.935,14 RON, reprezentând contravaloare servicii, a sumei de 99.291,90 RON, reprezentând dobândă penalizatoare și penalități contractuale calculate pentru debitele principale arătate, potrivit facturilor anexate, precum și obligarea pârâtei la plata dobânzilor penalizatoare și a penalităților contractuale, calculate în continuare, până la data plății integrale a debitului, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 367 din 24 mai 2022, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2021, a fost respinsă acțiunea, reținându-se că ulterior introducerii cererii de chemare în judecată, părțile au încheiat o tranzacție, prin care au convenit stingerea litigiului cu privire la toate capetele de cerere, astfel că se impune a se lua act de voința părților.

Împotriva acestei sentințe, a formulat apel reclamanta, solicitând schimbarea sentinței, în sensul admiterii capetelor 4 și 5 din cerere.

Prin decizia nr. 20 din 18 ianuarie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă a admis excepția lipsei de interes și a respins apelul promovat de apelanta-reclamantă A. S.A. împotriva sentinței nr. 367/24.05.2022, pronunțate de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.R.L. ca fiind lipsit de interes.

II. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A. S.A., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată primei instanțe.

În drept, recurenta-reclamantă și-a întemeiat recursul pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.., susținând că soluția instanței de apel este eronată, aceasta fiind rezultatul interpretării și aplicării greșite a dispozițiilor de drept substanțial din domeniul tranzacției (art. 2270 C. civ.), a conținutului și interpretării contractului (art. 1169 și art. 1266 C. civ.), dar și a dispozițiilor art. 33 C. proc. civ., relative la condiția interesului.

Susține recurenta-reclamantă că instanța de apel, interpretând în mod greșit dispozițiile din materia contractului și, în special, pe cele ale contractului judiciar (tranzacția), a reținut eronat că înțelegerea părților a stins în întregime litigiul din prezenta cauză, astfel că promovarea apelului este lipsită de interes.

Recurenta-reclamantă a redat, în continuare, conținutul prevederilor art. 1169, 1266 și 2270 C. civ. și a susținut că, aplicând aceste dispoziții la speța dedusă judecății, rezultă cu evidență că instanța de apel a reținut în mod greșit că, prin tranzacția încheiată, părțile au convenit stingerea litigiului cu privire la toate capetele de cerere menționate în acțiunea introductivă.

S-a mai arătat că, întrucât sumele reprezentând debit principal ce constituie obiectul petitelor 1 și 2 ale cererii de chemare în judecată au fost achitate la data de 25.03.2022, iar dobânda penalizatoare și penalitățile contractuale în cuantum de 99.291,90 RON (petitul 3 al acțiunii) au fost calculate până la data de 31.03.2021, recurenta-reclamantă consideră că este îndreptățită să solicite plata dobânzilor penalizatoare și a penalităților contractuale aferente debitelor principale și pentru perioada cuprinsă între data de 01.04.2021- 25.03.2022 (ceea ce s-a solicitat conform petitului 4 al cererii), în cuprinsul tranzacției nefiind stipulată vreo clauză de renunțare expresă la aceste sume.

Recurenta-reclamantă susține că, deși aceste aspecte au fost învederate instanțelor de fond și apel, solicitându-se expres primei instanțe să se pronunțe cu privire la capetele de cerere nr. x și 5, iar instanței de apel să constate nelegalitatea hotărârii primei instanțe care a lăsat nesoluționate aceste petite, instanța de apel a reținut în mod greșit faptul că tranzacția ar fi inclus toate capetele de cerere deduse judecății.

În privința petitului nr. 5 al cererii introductive, având ca obiect obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, a arătat că a învederat instanței de apel că reprezentantul său legal, la momentul semnării tranzacției, nu a avut în vedere renunțarea la cheltuielile de judecată (în concret, fiind în discuție taxa judiciară de timbru în cuantum de 13.795 RON), în condițiile în care pârâta nu a avansat cheltuieli pentru desfășurarea procesului, care să rămână în sarcina acesteia, nefiind astfel în prezența unor concesii sau renunțări reciproce, specifice contractului de tranzacție.

Referitor la plata cheltuielilor de judecată, chiar dacă sumele ce formează obiectul capetelor de cerere 1-3 au fost achitate, consideră că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 454 C. proc. civ. pentru a opera exonerarea pârâtei de la plata acestora.

Arată că, în mod clar, prin Contractul de tranzacție nr. x/24.03.2022 părțile au tranșat doar chestiunea petitelor 1, 2 și 3 din acțiune, sens în care, în temeiul dispozițiilor art. 436 alin. (2) C. proc. civ. s-ar fi impus continuarea judecății cu privire la petitele 4 și 5 ale acțiunii.

În concluzie, recurenta susține că instanța de apel era datoare să verifice dacă tranzacția exprimă voința reală a părților și dacă pune, într-adevăr, capăt litigiului, acoperind toate pretențiile solicitate prin acțiune.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 14.03.2023, sub nr. x/2021.

Apărarea formulată în cauză

Intimata-pârâtă B. TÂRGOVIȘTE S.R.L. a formulat întâmpinare la recurs, prin care a invocat excepția nulității recursului, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea cererii de recurs, ca neîntemeiată.

III. Procedura de soluționare a recursului

Cu titlu prealabil, se reține că prezentul proces este guvernat de dispozițiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acțiunea introductivă a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 12 octombrie 2021, deci după intrarea în vigoare a acestei legi.

Prin rezoluția din 03 mai 2023, a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, s-a fixat termen pentru judecarea recursului, la data de 19 octombrie 2023, preschimbat ulterior pentru data de 26 octombrie 2023, în ședință publică, cu citarea părților, în temeiul art. 490 alin. (2) din C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018.

IV. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, va respinge, ca nefondat, recursul pentru următoarele considerente:

Prezentul recurs este îndreptat împotriva deciziei nr. 20 din 18 ianuarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021, prin care, subsecvent admiterii excepției lipsei de interes, s-a respins apelul formulat de apelanta - reclamantă A. S.A. împotriva sentinței nr. 367/24 mai 2022 a Tribunalului Dâmbovița.

Prealabil analizei temeiniciei motivelor de recurs invocate, Înalta Curte apreciază ca fiind utile câteva observații relativ la limitele în care a avut loc devoluțiunea în apel, în raport cu ceea ce s-a apelat, conform art. 477 alin. (3) C. proc. civ., precum și la considerentele care au fundamentat decizia recurată.

În ce privește primul aspect, se constată că, prin apelul formulat, reclamanta a solicitat reformarea în parte a hotărârii primei instanțe, exclusiv cu privire la capetele 4 și 5 din cererea de chemare în judecată, având ca obiect daune interese moratorii calculate până la plata integrală a debitului principal și cheltuieli de judecată, apreciind că acestea nu au făcut obiectul contractului de tranzacție încheiat de părți la data de 24.03.2022.

Nu a fost criticată soluția primei instanțe asupra capetelor 1-3 din cerere, în sensul respingerii acestora ca efect al tranzacției intervenite între părți, astfel încât aceasta a intrat în puterea lucrului judecat.

Referitor la al doilea aspect, Înalta Curte constată că, deși apelul a fost soluționat pe excepție, în realitate analiza instanței de apel a privit temeinicia criticilor invocate în calea de atac formulată de reclamantă, reținându-se că prin contractul de tranzacție încheiat, părțile au convenit să stingă litigiul cu privire la întreaga sumă solicitată prin acțiunea introductivă de instanță, declarând implicit, odată cu stingerea definitivă și irevocabilă a tuturor pretențiilor din cererea de chemare în judecată ce face obiectul dosarului, și stingerea pretențiilor privind plata daunelor interese moratorii calculate până la plata integrală a debitului și a celor constând în cheltuieli de judecată.

Prin recursul formulat, recurenta-reclamantă critică această soluție, afirmând că este rezultatul aplicării greșite a dispozițiilor legale referitoare la libertatea de a contracta, interpretarea contractelor după voința concordantă a părților și întinderea tranzacției, respectiv a art. 1169, art. 1266 și art. 2270 C. civ., instanța de apel reținând în mod eronat că prin tranzacția încheiată părțile au convenit stingerea litigiului cu privire la toate capetele de cerere menționate în acțiunea introductivă.

Critica recurentei, care va fi analizată din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este nefondată.

Astfel, verificând conținutul contractului de tranzacție încheiat de părți la data de 24.03.2022, ce a avut ca obiect stingerea prezentului litigiu, Înalta Curte constată că acesta cuprinde declarația expresă a reclamantei A. S.A. de renunțare în mod definitiv și irevocabil la acțiunea ce face obiectul dosarului nr. x/2021, sub toate aspectele și pentru toate capetele de cerere, cu suportarea de către fiecare parte a propriilor cheltuielilor de judecată generate de litigiu. (a se vedea, în acest sens, clauzele cuprinse la art. 2.2.1, art. 2.3, art. 2.4 și art. 2.5 din contractul de tranzacție)

În această situație, raportat la întinderea tranzacției intervenite între părți, al cărei conținut reflectă într-o manieră lipsită de echivoc voința concordantă a acestora, în sensul stingerii prezentului litigiu sub toate aspectele, inclusiv în privința capetelor de cerere referitoare la daunele interese moratorii calculate până la plata integrală a debitului și la cheltuielile de judecată, Înalta Curte apreciază concluzia în același sens a instanței de apel ca fiind dată cu aplicarea corectă a art. 1169, art. 1266 și art. 2270 C. civ.

Într-adevăr, art. 1266 C. civ. impune principiul potrivit căruia interpretarea contractului trebuie să pornească de la voința concordantă a părților, chiar dacă aceasta diferă de sensul literal al termenilor folosiți.

Cu toate acestea, eventualele contradicții între voința reală a părților și declarația comună a acestora trebuie dovedite de cel care le reclamă, prin raportare la elementele menționate la alin. (2) al art. 1266 C. civ., și anume scopul contractului, negocierile purtate între părți, practicile stabilite între acestea ori comportamentul ulterior încheierii contractului.

În cauză, recurenta reclamantă afirmă existența unei astfel de contradicții și solicită a se ignora declarația comună a părților cuprinsă în contractul de tranzacție, fără a justifica în vreun fel această solicitare prin raportare la elementele arătate.

În aceste condiții, nu se poate reține că instanța de apel, statuând asupra întinderii tranzacției, ar fi nesocotit norma referitoare la interpretarea convențiilor prevăzută de art. 1266 C. civ.

Prin urmare, constatând că ulterior introducerii cererii de chemare în judecată, între părți a fost încheiat un contract de tranzacție prin care acestea au înțeles să stingă în mod amiabil litigiul dintre ele, sub toate aspectele, în mod legal instanța de apel a dat eficiență acestui contract, în limitele impuse de dispozițiile art. 2270 C. civ., dispunând respingerea apelului promovat de reclamantă.

Pe de altă parte, deși soluția instanței de apel a privit, conform mențiunilor din dispozitiv, doar excepția lipsei de interes în promovarea apelului, este de observat că instanța de apel a analizat criticile reclamantei pe fond, arătând judicios că părțile, prin contractul de tranzacție încheiat, au stins litigiul dintre ele în mod definitiv, inclusiv cu privire la cheltuielile de judecată și daunele interese calculate în continuare, până la achitarea integrală a debitului principal.

Ca atare, o eventuală reformare a soluției exclusiv pe considerentul că apelul a fost soluționat pe excepție, și nu pe fond, ar denota un formalism excesiv și ar fi lipsită de orice finalitate practică.

Pentru aceste motive, reținând netemeinicia motivelor de recurs invocate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei nr. 20 din 18 ianuarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 octombrie 2023.