ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2599/2023

Ședința publică din data de 7 decembrie 2023

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1350 C. civ. și contractul de închiriere echipamente nr. x din 15.09.2015.

Prin sentința civilă nr. 929 din 29.04.2022, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2021, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată, fiind obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 81.238,27 RON, reprezentând contravaloare factură fiscală nr. x din 22.01.2019 și a fost respins restul cererii ca neîntemeiată.

De asemenea, a fost obligată reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 9.660,25 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat și s-a luat act că reclamanta și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Prin decizia civilă nr. 643 A din 25 aprilie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, s-a respins apelul ca nefondat.

În motivare, recurenta a relevat încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material privind regulile de interpretare a contractelor, prevăzute la art. 1266-1269 C. civ., precum și a celor vizând forța obligatorie, de la art. 1270, și conținutul contractului, potrivit art. 1272 din același cod, precum și a dispozițiilor art. 1810 C. civ. referitoare la instituția tacitei relocațiuni, în interpretarea clauzele de la art. 3.2 și art. 8.1 din contractul de închiriere echipamente nr. x din 15.09.2015.

Potrivit recurentei, din interpretarea clauzelor de la art. 3.2 și art. 8.1 din contract nu rezultă că este exclusă în mod neechivoc sau interzisă în mod expres tacita relocațiune.

Se arată că cele două clauze stabilesc modalitatea în care părțile au convenit continuarea raportului deja existent între părți, reglementând forma manifestării exprese a voinței și nu au exclus expres/neechivoc și nici măcar implicit, nașterea unui nou raport prin manifestarea tacită de voința, respectiv tacita relocațiune.

Or, se susține că atât timp cât acceptarea poate fi expresă sau tacită, iar legea a dat valoare juridică manifestării tacite de voință, reglementând instituția tacitei relocațiuni, nu se poate reține în mod legal că statuarea convențională a formei pe care trebuie să o îmbrace manifestarea expresă de voință - act scris, exclude de plano posibilitatea ca între părți relațiile contractuale să continue în eventualitatea în care se manifestă voința sub formă tacită.

Dispozițiile de la art. 3.2 și art. 8.1 din Contractul de închiriere echipamente nr. x din 15.09.2015 prevăd posibilitatea prelungirii efectelor contractului existent sau modificarea acestuia prin modalitatea expresă de manifestare a voinței, respectiv act scris, context în care raporturile dintre părți urmau să continue în baza contractului inițial, iar nu în temeiul unui nou contract format prin tacita relocațiune.

Recurenta susține că din analiza contractul de închiriere echipamente și în special a dispozițiilor de la art. 3.2 și art. 8.1 se constată, contrar concluziilor instanței de apel, că nu există stipulată vreo clauză care să interzică tacita relocațiune, sens în care se poate reține că, neexistând vreo clauză contractuală care să interzică tacita relocațiune, părțile au achiesat, chiar dacă nu în mod expres, la această posibilitate juridică de reînnoire a locațiunii.

Se menționează că prin art. 1810 C. civ. s-a reglementat o situație specială prin care contractul poate continua dacă, prin conduita părților, există un acord tacit. Ca atare, după împlinirea termenului contractual, locatarul poate continua să dețină bunul și să își îndeplinească obligațiile, iar locatorul poate accepta executarea acestora fără împotrivire, situație în care se consideră încheiată o nouă locațiune, în mod tacit.

Așadar, tacita relocațiune se întemeiază pe o voință reciprocă și tacită a ambelor părți de a continua raporturile locative, prezumată de legiuitor a fi fost exprimată prin lăsarea de către locator a bunului în folosința locatarului și din folosința de către locatar a bunului în continuare.

În continuare, recurenta susține că din probatoriul administrat în cauză rezultă că sunt îndeplinite aceste condiții pentru a opera tacita relocațiune.

Prin întâmpinarea din 18 august 2023, intimata-pârâtă C. S.R.L. a invocat nulitatea recursului, în temeiul dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar pe fond, a solicitat respingerea acestuia.

Cauza a fost înregistrată la 13 iulie 2023 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, iar prin rezoluția din 18 septembrie 2023 s-a fixat termen de judecată la 7 decembrie 2023.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține următoarele considerente:

Criticile recurentei privind încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material privind regulile de interpretare a contractelor, forța obligatorie și conținutul contractului, precum și a celor referitoare la instituția tacitei relocațiuni, prin raportare la clauzele prevăzute la art. 3.2 și art. 8.1 din contract, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sunt întemeiate.

În cauză, între părți s-a perfectat contractul de închiriere nr. x din 15.09.2015 privind închirierea de echipamente pe o durată de 2 ani începând cu data încheierii acestuia, potrivit clauzei prevăzute la art. 3.1.

De asemenea, părțile au prevăzut, la art. 3.2 din contract, că "prelungirea duratei de valabilitate se va consemna în acte adiționale scrise la prezentul contract, agreate de și între părți", la art. 6.1 că "prezentul contract va înceta: a) la termenul prevăzut în contract sau în actele adiționale de prelungire", iar la art. 8.1 faptul că "orice modificare a prezentului contract se face prin act adițional scris semnat de ambele părți contractante".

Potrivit art. 1809 alin. (1) C. civ. "contractul de locațiune încetează de drept la expirarea termenului convenit de părți sau, după caz, prevăzut de lege, fără a fi necesară o înștiințare prealabilă".

Totodată, sunt de menționat și dispozițiile art. 1810 C. civ., care reglementează tacita relocațiune, potrivit cărora "dacă, după împlinirea termenului, locatarul continuă să dețină bunul și să-și îndeplinească obligațiile fără vreo împotrivire din partea locatorului, se consideră încheiată o nouă locațiune, în condițiile celei vechi, inclusiv în privința garanțiilor"; "noua locațiune va fi însă pe durată nedeterminată, dacă prin lege sau convenția părților nu se prevede altfel".

Din textele evocate se desprinde concluzia că la expirarea duratei prevăzute în contract acesta încetează, iar reînnoirea contractului de închiriere poate interveni numai prin convenția părților, înțelegerea lor în acest sens putând fi expresă, sub forma actului scris, sau tacită, aceasta din urmă rezultând din conduita părților ulterioară încetării contractului.

Așadar, tacita relocațiune operează atunci când, pe de o parte, niciuna dintre părți nu își manifestă intenția de a nu reînnoi contractul, înainte de expirarea termenului contractual sau cel târziu la împlinirea acestui termen, iar pe de altă parte, din conduita părților, ulterioară încetării contractului, rezultă că locatorul permite în continuare folosința bunurilor de către locatar, primind chiria.

Potrivit recurentei, din interpretarea clauzelor de la art. 3.2 și art. 8.1 din contract nu rezultă că este exclusă în mod neechivoc sau interzisă în mod expres tacita relocațiune, ci aceste clauze prevăd posibilitatea prelungirii efectelor contractului existent sau modificarea acestuia prin act adițional, context în care raporturile dintre părți urmau să continue în baza prelungirii duratei contractului inițial, prin act scris, iar nu în temeiul unui nou contract, format prin mecanismul tacitei relocațiuni.

Verificând decizia recurată, Înalta Curte constată că în analiza condițiilor răspunderii contractuale instanța de apel a reținut că pretențiile solicitate ulterior încetării contractului nu sunt întemeiate, întrucât potrivit prevederilor art. 3.1 și art. 8.2 din contract locațiunea putea fi reînnoită doar în mod expres prin act adițional, părțile excluzând în mod neechivoc posibilitatea survenirii tacitei relocațiuni.

Instanța de prim control judiciar a reținut că, chiar dacă ulterior împlinirii termenului contractual de 2 ani convenit inițial, bunurile au rămas în posesia pârâtei, chiriașul a continuat să efectueze plata chiriei facturate și și-a manifestat abia prin adresa din 18.12.2020 intenția de încetare unilaterală a contractului de închiriere, acestea nu pot avea valoarea unei reînnoiri tacite a locațiunii, față de manifestarea expresă de voință a părților, în sensul reînnoirii locațiunii doar prin încheierea unui act scris.

Înalta Curte constată că instanța de apel a încălcat normele de drept material privind interpretarea contractului și cele privind tacita relocațiune atunci când a analizat clauzele prevăzute la art. 3.1 și art. 8.2 din contract și a constatat că tacita relocațiune nu poate opera, întrucât părțile au exclus-o în mod neechivoc prin voința părților de a prelungi durata contractului prin act scris.

Într-adevăr, pentru a preîntâmpina tacita relocațiune părțile trebuie să își manifeste în mod expres intenția de a nu reînnoi contractul desfăcut prin efectul expirării termenului.

Prin urmare, dacă părțile și-au exprimat în mod neechivoc voința de a nu reînnoi contractul, locatorul nu mai poate opune tacita relocațiune, chiar dacă a lăsat bunurile în continuare în folosința locatarului și a primit chiria.

Procedând la analiza conținutului clauzelor de la art. 3.1 și art. 8.2 din contract, Înalta Curte constată că părțile au prevăzut procedura de modificare a contractului prin act adițional, fără însă a-și exprima în mod neechivoc voința de a nu permite reînnoirea contractului pe calea tacitei relocațiuni.

Prin urmare, instanța de apel a interpretat în mod greșit clauzele contractuale evocate considerând că prin procedura de modificare a contractului prin act adițional părțile și-au manifestat în mod expres voința în sensul reînnoirii locațiunii doar prin încheierea unui act scris nu și în mod tacit.

Este de menționat și faptul că modificarea contractului prin act adițional poate interveni doar în perioada de valabilitate a acestuia și nu ulterior încetării spre deosebire de tacita relocațiune prevăzută de art. 1810 C. civ., care rezultă din conduita părților contractante, manifestată ulterior expirării duratei contractuale.

Mai mult, chiar și situația încheierii unor acte adiționale de prelungire a contractului de închiriere nu împiedică prelungirea contractului prin tacita relocațiune, dacă, la încetarea perioadei din ultimul act adițional, locatorul nu își manifestă în mod clar voința juridică de a împiedica tacita relocațiune.

Părțile contractante au posibilitatea oricând să pună capăt locațiunii după reînnoirea tacită a acesteia prin denunțarea contractului, or, în cauză, intimata nu și-a manifestat voința în acest sens, ci dimpotrivă s-a constatat ca aceasta după expirarea duratei contractuale a continuat să folosească bunurile și să achite chiria.

Contrar celor susținute de intimată, negocierile purtate începând cu octombrie 2019 referitor la cumpărarea bunurilor și starea de degradare a acestora nu pot justifica opunerea acesteia la reînnoirea tacită a contractului deoarece, pe de o parte, corespondența este cu mult ulterioară încetării contractului, respectiv la 15.09.2017, în care putea opera tacita relocațiune, iar pe de altă parte, din discuțiile purtate nu rezultă voința intimatei de a denunța contractul.

În consecință, Înalta Curte constată că instanța de apel a aplicat greșit normele de drept material privind interpretarea clauzelor contractuale de la art. 3.2 și 8.1, precum și prevederile art. 1810 C. civ., referitoare la tacita relocațiune, întrucât părțile nu au exclus în mod expres prelungirea în mod tacit a locațiunii.

Având în vedere cele evocate, în rejudecare, în raport de situația de fapt dedusă din probele administrate, instanța urmează a analiza dacă sunt îndeplinite condițiile pentru a opera tacita relocațiune prin verificarea conduitei părților contractante, în sensul existenței unui acord tacit pentru prelungirea contractului, ulterior expirării duratei contractuale în data de 15.09.2017, iar apoi, dacă se constată reînnoirea contractului în mod tacit, să analizeze condițiile răspunderii contractuale.

În considerarea celor prezentate, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (2) și art. 497 din C. proc. civ. raportate la art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar B.., împotriva deciziei civile nr. 643 A din 25 aprilie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, pe care o casează și trimite cauza spre o nouă judecată, aceleiași instanțe, cu aplicarea dispozițiilor art. 501 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. împotriva deciziei civile nr. 643 A din 25 aprilie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 decembrie 2023.