ÎCCJ, decizie (scj.ro #83127)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83127) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Hotărâre judecătorească. Considerentele hotărârii
Obligația instanței de a-și motiva hotărârea
adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art.261 cod procedură civilă,
are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt
expusă în detaliu încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și
punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în
ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.
Aceste
cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de
convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul
logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.
(Înalta Curte de Casație și Justiție Secția
comercială decizia nr.752 din 6 martie 2009)
Prin sentința civilă
nr.1371 din 31 octombrie 2007, Tribunalul Bacău Secția Comercială și Contencios
Administrativ a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC G.V. SRL
prin lichidator judiciar împotriva pârâtei SC C. SA, pe care a obligat-o la
plata către reclamantă a sumei reprezentând penalități de întârziere.
Pentru a se pronunța astfel,
tribunalul a reținut din probatoriul administrat că între părți s-au derulat
raporturi comerciale ce au făcut obiectul a două contracte de prestări
servicii, prin care reclamanta în calitate de prestator și-a asumat obligația
de a asigura transportul de cărbune pe anumite rute expres individualizate, iar
pârâta, în calitate de achizitor s-a obligat să achite contravaloarea acestor
prestații în termen de 20 zile, respectiv 16 zile, de la emiterea facturilor de
către reclamantă, părțile stipulând și o clauză penală de 0,09% pe zi la
întârziere, din valoarea facturii neachitate la scadență.
Tribunalul a statuat că serviciile au fost
prestate de reclamantă, pârâta achitând cu întârziere facturile emise potrivit
contractelor, context în care, după intrarea reclamantei în faliment, s-a emis
factura însușită de pârâtă prin semnătura reprezentantului legal.
Apărarea pârâtei cu
privire la prescripția dreptului material la acțiune al reclamantei a fost
înlăturată cu motivarea că prin semnarea facturii pârâta a întrerupt cursul
prescripției ce curge în favoarea sa.
Împotriva acestei sentințe, pârâta a formulat
apel, criticând prin motivele scrise depuse soluția adoptată de tribunal pe
excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Prin decizia nr.37 din 13 mai 2008 Curtea de
Apel Bacău – Secția Comercială, Contencios Administrativ și Fiscal a respins ca
nefondat apelul promovat de pârâtă, apreciind că instanța de fond a reținut
corect situația de fapt și a aplicat corect prevederile legale, deoarece
facturile
depuse
la dosar atesta plata cu întârziere a prețului și nu au fost refuzate la plată
fiind semnate de reprezentantul apelantei pârâte.
Pârâta SC CET SA
Bacău a declarat recurs împotriva deciziei date în apel.
Recurenta și-a
întemeiat recursul pe motivele de nelegalitate prevăzute de art.304 pct.7, 8 și
9 cod procedură civilă, criticile formulate, subsumate motivelor invocate,
vizând nemotivarea deciziei atacate și încălcarea dispozițiilor legale care
reglementează întreruperea cursului prescripției extinctive.
Recurenta susține
că instanța de apel nu a examinat apărările sale esențiale pentru dezlegarea
pricinii cu referire la prescripția dreptului material la acțiune, deoarece
trimiterile din considerentele deciziei, la cele reținute de prima instanță nu
constituie o motivare temeinică a soluției.
Sub acest aspect,
recurenta reiterează susținerile sale cu privire la excepția invocată
concluzionând că o examinare a lor prin prisma probatoriilor administrate
impuneau concluzia contrară celei reținute de instanță respectiv inexistența
vreunei cauze de întrerupere a cursului prescripției dreptului material la
acțiune.
Înalta Curte verificând în cadrul controlului de
legalitate decizia atacată, prin prisma motivelor invocate, constată că
prezentul recurs este fondat pentru considerentele ce urmează.
Obligația instanței de a-și motiva hotărârea
adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art.261 cod procedură civilă,
are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt
expusă în detaliu încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și
punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în
ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.
Aceste cerințe
legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de
convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul
logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.
În cauză motivarea deciziei curții de apel nu
răspunde acestor exigențe legale deoarece nu examinează efectiv apărările și
susținerile părților, confirmând în termeni generali situația de fapt și
dezlegarea în drept statuată de prima instanță.
Cu alte cuvinte, concluzia
instanței nu este precedată de o examinare a chestiunilor de fapt și de drept
ridicate care vizau prescripția dreptului material la acțiune și incidența unei
cauze de întrerupere a cursului prescripției, cu atât mai mult cu cât apelul
fiind o cale de atac devolutivă, instanța era obligată după art.295 cod
procedură civilă să verifice în limitele cererii de apel stabilirea situației
de fapt și aplicarea legii de către prima instanță.
Față de cele ce preced, Înalta Curte constatând că motivul de nelegalitate
prevăzut de art.304 pct.7 cod procedură civilă își găsește pe deplin
justificarea în cauză, iar în absența motivării dezlegările instanței nu pot fi
cenzurate de instanța de recurs, în temeiul art.312 (1) cu referire la art.314
cod procedură civilă a admis recursul și a casat decizia atacată cu trimiterea
cauzei la aceiași instanță spre rejudecare.