ÎCCJ, decizie (scj.ro #83127)

Hotărâre judecătorească. Considerentele hotărârii Obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art.261 cod procedură civilă, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept. (Înalta Curte de Casație și Justiție Secția comercială decizia nr.752 din 6 martie 2009) Prin sentința civilă nr.1371 din 31 octombrie 2007, Tribunalul Bacău Secția Comercială și Contencios Administrativ a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC G.V.

SRL prin lichidator judiciar împotriva pârâtei SC C. SA, pe care a obligat-o la plata către reclamantă a sumei reprezentând penalități de întârziere. Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut din probatoriul administrat că între părți s-au derulat raporturi comerciale ce au făcut obiectul a două contracte de prestări servicii, prin care reclamanta în calitate de prestator și-a asumat obligația de a asigura transportul de cărbune pe anumite rute expres individualizate, iar pârâta, în calitate de achizitor s-a obligat să achite contravaloarea acestor prestații în termen de 20 zile, respectiv 16 zile, de la emiterea facturilor de către reclamantă, părțile stipulând și o clauză penală de 0,09% pe zi la întârziere, din valoarea facturii neachitate la scadență.

Tribunalul a statuat că serviciile au fost prestate de reclamantă, pârâta achitând cu întârziere facturile emise potrivit contractelor, context în care, după intrarea reclamantei în faliment, s-a emis factura însușită de pârâtă prin semnătura reprezentantului legal. Apărarea pârâtei cu privire la prescripția dreptului material la acțiune al reclamantei a fost înlăturată cu motivarea că prin semnarea facturii pârâta a întrerupt cursul prescripției ce curge în favoarea sa. Împotriva acestei sentințe, pârâta a formulat apel, criticând prin motivele scrise depuse soluția adoptată de tribunal pe excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Prin decizia nr.37 din 13 mai 2008 Curtea de Apel Bacău – Secția Comercială, Contencios Administrativ și Fiscal a respins ca nefondat apelul promovat de pârâtă, apreciind că instanța de fond a reținut corect situația de fapt și a aplicat corect prevederile legale, deoarece facturile depuse la dosar atesta plata cu întârziere a prețului și nu au fost refuzate la plată fiind semnate de reprezentantul apelantei pârâte. Pârâta SC CET SA Bacău a declarat recurs împotriva deciziei date în apel. Recurenta și-a întemeiat recursul pe motivele de nelegalitate prevăzute de art.304 pct.7, 8 și 9 cod procedură civilă, criticile formulate, subsumate motivelor invocate, vizând nemotivarea deciziei atacate și încălcarea dispozițiilor legale care reglementează întreruperea cursului prescripției extinctive.

Recurenta susține că instanța de apel nu a examinat apărările sale esențiale pentru dezlegarea pricinii cu referire la prescripția dreptului material la acțiune, deoarece trimiterile din considerentele deciziei, la cele reținute de prima instanță nu constituie o motivare temeinică a soluției. Sub acest aspect, recurenta reiterează susținerile sale cu privire la excepția invocată concluzionând că o examinare a lor prin prisma probatoriilor administrate impuneau concluzia contrară celei reținute de instanță respectiv inexistența vreunei cauze de întrerupere a cursului prescripției dreptului material la acțiune. Înalta Curte verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, prin prisma motivelor invocate, constată că prezentul recurs este fondat pentru considerentele ce urmează.

Obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art.261 cod procedură civilă, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept. În cauză motivarea deciziei curții de apel nu răspunde acestor exigențe legale deoarece nu examinează efectiv apărările și susținerile părților, confirmând în termeni generali situația de fapt și dezlegarea în drept statuată de prima instanță.

Cu alte cuvinte, concluzia instanței nu este precedată de o examinare a chestiunilor de fapt și de drept ridicate care vizau prescripția dreptului material la acțiune și incidența unei cauze de întrerupere a cursului prescripției, cu atât mai mult cu cât apelul fiind o cale de atac devolutivă, instanța era obligată după art.295 cod procedură civilă să verifice în limitele cererii de apel stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță. Față de cele ce preced, Înalta Curte constatând că motivul de nelegalitate prevăzut de art.304 pct.7 cod procedură civilă își găsește pe deplin justificarea în cauză, iar în absența motivării dezlegările instanței nu pot fi cenzurate de instanța de recurs, în temeiul art.312 (1) cu referire la art.314 cod procedură civilă a admis recursul și a casat decizia atacată cu trimiterea cauzei la aceiași instanță spre rejudecare.