ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1013/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 11186 din 5 decembrie 2006, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis acțiunea formulată de reclamanta SNTGN T. SA Mediaș și a obligat-o pe pârâta SC T. SA București la plata sumei de 24.733.149,07 lei reprezentând contravaloare servicii transport gaze naturale și 12.828.639,66 lei penalități de întârziere, plus 378.809,40 lei cheltuieli de judecată, către reclamantă. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, prin întâmpinare pârâta a recunoscut debitul pretins de reclamantă prin capătul principal de cerere.

Referitor la penalitățile de întârziere, ce formează capătul doi de cerere, s-a reținut că potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (2) din contractul din 2004, părțile de comun acord au stabilit o penalitate de 0,06% pe zi de întârziere în cazul în care beneficiarul nu-și îndeplinește în termen de 30 de zile de la data prevăzută la art. 10 alin. (1) (20 zile de la emiterea facturii) obligația de plată a serviciilor de transport, ceea ce duce la concluzia că termenul de 30 zile stipulat în art. 20 alin. (2) este un termen de grație convențional, în care pârâta are posibilitatea de a plăti contravaloarea serviciilor și după trecerea acestui termen, penalitățile se calculează de la termenul stipulat în art. 10 alin. (1), respectiv de 20 zile de la emiterea facturii, aceasta fiind data scadenței.

S-a reținut astfel ca fiind greșită susținerea pârâtei că data scadenței este a 50-a zi de la data emiterii facturii. Prin decizia comercială nr. 277 din 25 mai 2007, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței mai sus menționate. În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut că obiectul apelului îl formează capătul de cerere privind penalitățile, respectiv modul de calcul al acestora în raport de data scadenței și, referitor la acest aspect, în urma unei analize atente a clauzelor penale inserate în contractele încheiate de părți, din 2002 și 2004, a stabilit că în mod corect instanța de fond a interpretat aceste clauze și a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, pe care instanța de apel a menținut-o în consecință.

Împotriva deciziei Curții de Apel a declarat recurs pârâta SC T. SA București, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurenta - pârâtă susține astfel că, în realitate, „data scadenței” este a 50-a zi de la data emiterii facturii, întrucât, potrivit art. 20 alin. (2) din contractul din 2002, în cazul în care beneficiarul nu își îneplinește, în termen de 30 zile de la data prevăzută la art. 10 alin. (1) obligația de plată acesta se obligă să plătească transportorului o penalitate de 0,07% (0,06% în cazul contractului din 2004), pentru fiecare zi de întârziere, calculate la valoarea (nu la data) serviciului, neachitată la scadență. Mai susține că instanțele de fond și de apel ar fi trebuit să țină cont și de regula stabilită de art. 983 C. civ.

conform căreia: ”când este îndoială, convenția se interpretează în favoarea celui ce se obligă”. Pentru aceste argumente, recurenta - pârâtă consideră că hotărârea instanței de apel este dată cu aplicarea greșită a legii și, în concluzie, solicită admiterea recursului, modificarea în totalitate a deciziei pronunțate de curtea de apel, în sensul admiterii în parte a acțiunii formulate de reclamantă și al obligării SC T. SA la plata sumei de 12.342.972,62 ron în loc de 12.828.639,66 ron, contravaloare penalități de întârziere. Recursul nu este fondat. Din examinarea actelor dosarului se constată că susținerile recurentei - pârâte nu sunt întemeiate. Astfel, în ambele contracte încheiate între părți, din 2002 și 2004, la art 10 alin. (1) s-a stipulat data scadenței ca fiind a 20-a zi de la data emiterii facturii, respectiv „transferul bancar va fi efectuat de către banca beneficiarului în contul transportatorului în termen de 20 de zile de la emiterea facturii”.

Argumentul expus de recurenta - pârâtă, în sensul că scadența facturilor este la a 50-a zi de la data emiterii facturilor, având în vedere dispozițiile art. 20 alin. (2) din cele două contracte mai sus menționate nu poate fi primit, întrucât: Potrivit acestui articol, părțile au convenit ca „în cazul în care beneficiarul nu își îndeplinește în termenul de 30 de zile de la data prevăzută la art. 10 alin. (1) obligația de plată a contravalorii serviciului de transport a gazelor naturale sau o îndeplinește în mod necorespunzător, acesta se obligă să plătească transportatorului o penalitate de 0,07% (0,06% - în contractul din 2004) pentru fiecare zi de întârziere, calculată la valoarea serviciului neachitată la scadență”.

Din coroborarea dispozițiilor art. 10 alin. (1) și art. 20 alin. (2), rezultă fără dubiu că termenul de 30 de zile a fost acordat de către creditor (transportatorul), debitorului (beneficiarul), ca un termen de grație, în sensul că dacă debitorul și-ar fi îndeplinit obligația de plată înăuntrul termenul de 30 de zile, creditorul nu ar mai fi calculat penalități de întârziere, or, cum recurenta - pârâtă nu a efectuat plata în acest interval de timp, în mod corect intimata - reclamantă a procedat la calcularea penalităților de întârziere de la data scadenței, respectiv la 20 de zile de la emiterea facturii. Se constată drept urmare că nu se pune problema aplicării regulii stabilite de art. 983 C. civ., nefiind incidente aceste dispoziții legale, atât timp cât nu există o îndoială în clauzele contractului mai sus arătate, care să necesite a fi interpretate, în sensul acestor dispoziții, în favoarea debitorului.

În consecință, reținându-se că recurenta - pârâtă nu a formulat niciun motiv de recurs întemeiat, care, în condițiile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art 304 C. proc. civ., să conducă la desființarea deciziei Curții de Apel, această va fi menținută, ca legală și se va respinge recursul declarat în cauză de pârâtă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC T. SA București împotriva deciziei comerciale 277 din 25 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 martie 2008.