ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2588/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3148 din 22 decembrie 2003 a Tribunalului Bacău a fost admisă în parte acțiunea R.N.P. – D.S.B., iar pârâta SC D.C. SRL Viișoara a fost obligată la plata sumei de 174.025.840 lei penalități de întârziere plus cheltuieli de judecată aferente, penalități stipulate în contract.

Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia nr. 198 din 28 septembrie 2004 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, iar cuantumul penalităților datorate redus la 103.010.988 lei.

S-a reținut, în temeiul expertizei efectuate la fond și suplimentate în apel că reclamanta avea dreptul să oprească exploatarea și transportul masei lemnoase, lucru pe care nu l-a făcut, până la limita creanței neîncasate și în raport de nedecontarea de la ultima rată de eșalonare a licitației a apreciat că penalitățile sunt în sumă de 103.010.998 lei, conform anexei 5 dosar fond.

Nemulțumită de această decizie reclamanta a declarat recurs solicitând casarea ei, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs este criticată însușirea variantei a doua a expertizei efectuată la fond, variantă ce se întemeiază pe existența unui depozit primar, depozit a cărui existență n-a fost dovedită pe parcursul procesului.

Cum marfa vândută privea bunuri de gen, proprietatea asupra ei se transfera odată cu individualizarea și predarea lemnului, dată la care se emitea factură cu termen clar de achitare a ei, depășirea lui determinând curgerea penalităților conform art. 7 din contract și nicidecum, așa cum reține curtea de apel, curgerea penalităților nu este legată de finalizarea exploatării masei lemnoase.

Recursul este întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta:

Instanța de apel, deși suplimentase în apel expertiza tehnică (pe cu totul alte obiective decât obiectul litigiului) își argumentează soluția pe ultima variantă a expertizei făcută la fond, respectiv pe răspunsul la obiecțiile părților, imputând reclamantei neîntreruperea furnizării masei lemnoase în condițiile în care facturile nu au fost achitate la termen, penalitățile fiind calculate în această variantă începând cu data scadenței ultimei rate din eșalonare.

O asemenea interpretare este în contradicție cu cele stipulate de părți în art. 7 alin. (6) contract, clauză prin care părțile au stipulat penalități de 0,3% pe zi întârziere pentru depășirea termenului de achitare a facturilor, termen stipulat în art. 5 și 7 din contract, termen de plată ce curge distinct pentru fiecare factură în parte și nu de la încetarea exploatării, cum greșit a apreciat instanța de fond.

Este adevărat că în art. 2 din contract părțile au stipulat și întreruperea furnizării masei lemnoase în cazul în care nu se va achita valoarea materialului lemnos la termenele stipulate dar atunci când convin asupra „modalităților de plată” (art. 5) stabilesc că plata se va face lunar, pe baza facturilor emise de ocolul silvic, pârâta asumându-și obligația s-o achite până pe data de 10 ale lunii următoare, depășirea acestui termen atrăgând plata unor penalități stabilite în art. 7 alin. (6) din contract.

În raport de aceste considerente curtea apreciază ca fondată critica recurentei, instanța de apel încălcând și aplicând greșit dispozițiile art. 969 C. civ., cu referire la art. 7 alin. (6) din contract, așa încât recursul va fi admis în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar decizia din apel modificată în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., în sensul respingerii ca nefondat a apelului pârâtei declarat împotriva sentinței civile nr. 3148/2003 a Tribunalului Bacău, ce urmează a fi menținută ca temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta R.N.P. – D.S.B., împotriva deciziei civile nr. 198 din 28 septembrie 2004 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, pe care o modifică în sensul că respinge apelul declarat de pârâta SC D.C. SRL Tazlău, împotriva sentinței civile nr. 3148 din 22 decembrie 2003 a Tribunalului Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Obligă intimata să-i plătească recurentei suma de 2.527.946 lei cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică, astăzi 14 aprilie 2005.