ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1924/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 6 mai 2003, reclamanta P.C.L. a chemat în judecată pe pârâta SC I. SRL Bistrița, pentru a fi obligată la plata sumei de 105.932.287 lei, cu titlu de preț neachitat, plus 236.511.514 lei penalități de întârziere, cu cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că în executarea contractului de furnizare a masei lemnoase pe picior încheiat între părți în anul 2000, a pus la dispoziția pârâtei, pentru care nu s-a exploatat întreaga cantitate de lemn și nu s-au achitat la termen facturile enumerate în petitul acțiunii. Prin sentința civilă nr. 1181 din 13 iunie 2003, Tribunalul Bistrița Năsăud, a respins acțiunea cu motivarea că reclamanta nu a încercat soluționarea litigiului prin conciliere directă, conform art. 720 1 C. proc.

civ. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta, iar prin decizia nr. 1664 din 2 octombrie 2003, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a admis recursul și a trimis cauza spre rejudecare instanței competente, Judecătoria Bistrița. Soluționând pricina în fond, după casare, Judecătoria Bistrița, a pronunțat sentința nr. 1419 din 5 aprilie 2004, prin care s-a admis acțiunea reclamantei P.C.L., iar pârâta SC I. SRL Bistrița, a fost obligată să plătească suma de 105.932.287 lei, cu titlu de preț neachitat, plus 130.579.227 lei penalități de întârziere și 18.665.461 lei cheltuieli de judecată. Hotărârea judecătoriei a rămas definitivă, în baza deciziei nr. 373 din 16 iunie 2004 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul societății pârâte.

Cu actul înregistrat la 5 august 2004, SC I. SRL Bistrița a formulat recurs, împotriva acestei decizii, criticând-o pentru netemeinicie, conform art. 304 pct. 10 C. proc. civ., susținând că instanța de apel nu s-a pronunțat în legătură cu consecințele neexecutării de către reclamantă a obligațiilor ce-i reveneau pentru înlăturarea efectelor calamităților, reținând în mod eronat că s-ar fi prelungit termenul de exploatare peste cel stabilit prin autorizația de exploatare. Recursul pârâtei este nefondat. Din actele dosarului rezultă că, prin contractul de furnizare a masei lemnoase pe picior nr. 1529/2000, pârâta a cumpărat de la reclamantă cantitatea de 1.465 m.c., masă lemnoasă, esență de fag, aceasta urmând să fie exploatată de pârâtă în intervalele 27 noiembrie 2000 – 27 martie 2001. Pentru încasarea prețului, reclamanta a emis un număr de 3 facturi pe care pârâta le-a achitat parțial, situație care a generat litigiul.

Critica recurentei vizează modul în care instanțele au examinat apărările sale legate de fenomenele cu caracter de forță majoră, ce au determinat neexecutarea obligațiilor contractuale. Astfel, pârâta a susținut în mod constant că nu s-a putut exploata întreaga masă lemnoasă datorită alunecărilor de teren, dar instanțele au analizat împrejurarea de forță majoră intervenită pe parcursul executării contractului, reținând că reclamanta – intimată a avut în vedere aceste împrejurări prelungind autorizația de exploatare cu aproximativ 45 de zile, pentru a da posibilitatea pârâtei să exploateze materialul lemnos. Pe de altă parte, recurenta a susținut că instanțele trebuiau să țină seama de faptul că reclamanta nu și-a îndeplinit obligația ce-i revenea, în baza art. 8 din contract și să refacă drumul forestier calamitat, fiindu-i interzisă exploatarea pe perioada de restricție, ceea ce a determinat deteriorarea lemnului.

Aceste apărări au fost înlăturate motivat de ambele instanțe care au considerat că sunt irelevante, în raport de împrejurarea că, în final, a fost exploatată toată masa lemnoasă, facturile fiind acceptate la plată, dar nefiind decontate în întregime. Pentru toate aceste considerente, recursul pârâtei va fi respins, ca nefondat, conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC I. SRL Bistrița, împotriva deciziei nr. 373 din 16 iulie 2004 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 18 martie 2005.