ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1664/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de

10 octombrie 2002, reclamanta D.D. a solicitat anularea hotărârii nr.

2061/2002, emisă de Casa Județeană de Pensii Cluj și obligarea pârâtei să-i

acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, fiind persoană născută în

timpul refugiului părinților săi, la 21 decembrie 1942, în localitatea Aiud.

Prin sentința civilă nr. 551/2002 a

Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, acțiunea

a fost admisă.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs în termen pârâta, susținând că reclamanta nu are calitate de

refugiat, nefiind întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 1 din

Legea nr. 189/2000 și de dispozițiile art. 1 și 2 din H.G. nr. 127/2002. S-a

mai arătat în motivarea recursului că reclamanta nefiind născută la momentul

refugierii părinților, nu și-a schimbat domiciliul din cauza persecuției etnice

la care nu a fost supusă.

Verificând cauza în funcție de

motivul de recurs, formulat în lumina dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Curtea constată că recursul nu este fondat.

Potrivit dispozițiilor art. 1 lit.

c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de

drepturile conferite de acest act normativ, persoanele de cetățenie română

care, în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945, au avut de suferit

persecuții din motive etnice fiind strămutate în altă localitate, decât cea de

domiciliu.

Prin H.G. nr. 127/2002 au fost

asimilate persoanelor strămutate, și cele refugiate.

Textele legale au avut în vedere

persecuția din motive etnice la care au fost supuse unele persoane de cetățenie

română, fără a face distincție între părinții și copiii născuți în perioada de

refugiu. Nu există nici o rațiune pentru care copiilor născuți în timpul

refugiului părinților, să nu li se acorde drepturile prevăzute de O.G. nr.

105/1999, având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 100 C. fam., art. 14

alin. (1) și art. 8 din Decretul nr. 31/1954, copiii minori nu puteau avea

decât același domiciliu cu părinții lor. În acest sens, soluția instanței de

fond este legală și echitabilă.

Cum reclamanta s-a născut la data de

21 decembrie 1942, în Aiud, județul Alba, localitate în care se refugiaseră

părinții săi, curtea de apel a apreciat în mod corect că acesteia îi sunt

aplicabile dispozițiile art. 3 din Legea nr. 189/2000.

Pentru considerentele expuse,

recursul va fi respins ca nefondat, în cauză neexistând temeiuri de casare de

ordine publică a sentinței conform dispozițiilor art. 306 alin. (2) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Cluj, împotriva sentinței civile nr. 551 din 28 noiembrie

2002 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ,

ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 6 mai 2003.