ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 707/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1280 din data de 11 noiembrie 2004 Tribunalul Bistrața Năsăud, secția comercială și de contencios administrativ a respins excepția prematurității introducerii acțiunii și a admis ca fiind întemeiată acțiunea formulată de reclamanta C.T., împotriva pârâtei SC N.A. SRL Vișeul de Sus pe care a obligat-o la plata sumei de 948.049.608 lei cu titlu de preț și la 908.231.421 lei penalități de întârziere. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta înainte de introducerea cererii de chemare în judecată a încercat soluționarea litigiului prin conciliere directă cu pârâta în condițiile statuate de dispozițiile art. 720 1 C. proc.

civ., potrivit convocării la conciliere emisă la data de 9 aprilie 2003 despre care pârâta a luat cunoștință la data de 17 aprilie 2003, fără să dea curs invitației. Referitor la fondul cauzei, tribunalul a reținut că părțile au încheiat la 2 octombrie 2001 un contract de furnizare de masă lemnoasă pe picior având ca obiect exploatarea a 4350 mc de masă lemnoasă din partida situată în raza O.S.S. Că urmare rezilierii contractului în luna august 2002 prin acordul părților, pârâta datorează reclamantei contravaloarea masei lemnoase exploatate până la momentul rezilierii respectiv 948.049.608 lei pentru cantitatea de 1675,6 mc plus penalitățile de întârziere de 0,2 % pe zi, conform clauzei penale înscrisă la art. 17 pct. b din contract.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia civilă nr. 138 din 18 aprilie 2005 admite apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței tribunalului, pe care o schimbă în sensul că respinge acțiunea reclamantei ca nefondată. Instanța de control a reținut în considerentele deciziei adoptate că reclamanta nu a dovedit cu mijloacele de probă admise de dispozițiile codului de procedură civilă și în condițiile art. 46 C. com. că pârâta a exploatat cantitatea de 1675,6 mp de masă lemnoasă. Că, față de împrejurarea că factura emisă pentru această cantitate nu a fost acceptată la plată, reclamanta avea posibilitatea să administreze și alte probe pentru a dovedi existența obligației de plată, or, probele administrate în cauză au un caracter incert și nu pot conduce la concluzia existentei obligației.

În contra acestei decizii reclamanta a declarat recurs, în termen legal, invocând nelegalitatea și netemeinicia hotărârii atacate, pentru motivele prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat modificarea deciziei și menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțate de prima instanță. În dezvoltarea motivelor de critica formulate, recurenta reproduce situația de fapt reținută de prima instanță, concluzionând că, urmare rezilierii de comun acord a contractului de furnizare de masă lemnoasă convenit cu intimata pârâtă aceasta are obligația de a achita contravaloarea masei lemnoase exploatare și neplătite până la data rezilierii convenite, luna august 2002, respectiv contravaloarea cantității de 1675,6 mc.

Recursul nu este fondat pentru considerentele ce urmează: Referitor la motivele de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și art. 304 pct. 10 (în vigoare la data pronunțării deciziei atacate), nu rezultă din dezvoltarea lor în ce constă critica formulată, în sensul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii, și nici care sunt dovezile administrate hotărâtoare în dezlegarea pricinii asupra cărora instanța nu s-a pronunțat, indicarea acestor motive având un caracter pur formal. 2. Pe de altă parte, Curtea constată că instanța de control a examinat înscrisurile administrate în cauză, corespondența dintre părți și protocolul încheiat de acestea la 24 mai 2004 urmare rezilierii contractului, concluzia reținută și semnificația acestor înscrisuri în soluționarea cauzei fiind motivată pe larg.

3. Cu privire la motivul întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critica vizând lipsa de temei legal a hotărârii atacate nu subzistă. Instanța de control nu a încălcat dispozițiile art. 969 C. civ. potrivit cărora convențiile legal făcute au putere de lege pentru părți și sunt lege și pentru instanță, ci a constatat în mod just că recurenta-reclamantă nu a făcut dovada existenței obligației de plată în sarcina pârâtei intimate, respectiv nu a dovedit că aceasta a exploatat cantitatea de 1675,6 mc masă lemnoasă, analizând în mod obiectiv probele administrate pe acest aspect. Prin urmare, nefiind în prezența unei denaturări sau încălcări a clauzelor contractului, critica nu poate fi primită, aspectele invocate vizând netemeinicia deciziei pe situațiile de fapt reținute, care nu pot forma obiectul controlului de legalitate.

Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat. Cererea intimatei privind obligarea recurentei la plata sumei de 5049 RON cu titlu de cheltuieli de judecată va fi respinsă ca nefondată. Deși potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ. partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, intimata nu a făcut dovada cheltuielilor pretinse respectiv suma de 2000 RON, reprezentând onorariu avocat și cheltuieli de transport pentru două termen de judecată. Referitor la suma de 3049 RON reprezentând cheltuieli de judecată făcute în apel, acestea i-au fost acordate pârâtei apelante cu ocazia soluționării căii de atac, așa cum rezultă din dispozitivul deciziei nr. 138/2005 a Curții de Apel Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta C.T., împotriva deciziei nr. 138 din 18 aprilie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Respinge cererea pentru cheltuieli de judecată formulată de intimata pârâtă. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 17 februarie 2006.