ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 707/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1280 din

data de 11 noiembrie 2004 Tribunalul Bistrața Năsăud, secția comercială și de contencios

administrativ a respins excepția prematurității introducerii acțiunii și a

admis ca fiind întemeiată acțiunea formulată de reclamanta C.T., împotriva

pârâtei SC N.A. SRL Vișeul de Sus pe care a obligat-o la plata sumei de

948.049.608 lei cu titlu de preț și la 908.231.421 lei penalități de

întârziere.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut că reclamanta înainte de introducerea cererii de chemare în

judecată a încercat soluționarea litigiului prin conciliere directă cu pârâta

în condițiile statuate de dispozițiile art. 720

1

C. proc. civ.,

potrivit convocării la conciliere emisă la data de 9 aprilie 2003 despre care

pârâta a luat cunoștință la data de 17 aprilie 2003, fără să dea curs

invitației.

Referitor la fondul cauzei,

tribunalul a reținut că părțile au încheiat la 2 octombrie 2001 un contract de

furnizare de masă lemnoasă pe picior având ca obiect exploatarea a 4350 mc de

masă lemnoasă din partida situată în raza O.S.S.

Că urmare rezilierii contractului în

luna august 2002 prin acordul părților, pârâta datorează reclamantei

contravaloarea masei lemnoase exploatate până la momentul rezilierii respectiv

948.049.608 lei pentru cantitatea de 1675,6 mc plus penalitățile de întârziere

de 0,2 % pe zi, conform clauzei penale înscrisă la art. 17 pct. b din contract.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, prin decizia civilă nr. 138 din 18

aprilie 2005 admite apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței tribunalului,

pe care o schimbă în sensul că respinge acțiunea reclamantei ca nefondată.

Instanța de control a reținut în

considerentele deciziei adoptate că reclamanta nu a dovedit cu mijloacele de

probă admise de dispozițiile codului de procedură civilă și în condițiile art. 46

C. com. că pârâta a exploatat cantitatea de 1675,6 mp de masă lemnoasă.

Că, față de împrejurarea că factura

emisă pentru această cantitate nu a fost acceptată la plată, reclamanta avea

posibilitatea să administreze și alte probe pentru a dovedi existența

obligației de plată, or, probele administrate în cauză au un caracter incert și

nu pot conduce la concluzia existentei obligației.

În contra acestei decizii reclamanta

a declarat recurs, în termen legal, invocând nelegalitatea și netemeinicia

hotărârii atacate, pentru motivele prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 7, 9

și 10 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat modificarea deciziei și

menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțate de prima instanță.

În dezvoltarea motivelor de critica

formulate, recurenta reproduce situația de fapt reținută de prima instanță,

concluzionând că, urmare rezilierii de comun acord a contractului de furnizare

de masă lemnoasă convenit cu intimata pârâtă aceasta are obligația de a achita

contravaloarea masei lemnoase exploatare și neplătite până la data rezilierii

convenite, luna august 2002, respectiv contravaloarea cantității de 1675,6 mc.

Recursul nu este fondat pentru

considerentele ce urmează:

Referitor la motivele de nelegalitate

întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și art. 304 pct. 10 (în vigoare la

data pronunțării deciziei atacate), nu rezultă din dezvoltarea lor în ce constă

critica formulată, în sensul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se

sprijină sau cuprinde motive contradictorii, și nici care sunt dovezile

administrate hotărâtoare în dezlegarea pricinii asupra cărora instanța nu s-a

pronunțat, indicarea acestor motive având un caracter pur formal.

că instanța de control a examinat înscrisurile administrate în cauză,

corespondența dintre părți și protocolul încheiat de acestea la 24 mai 2004

urmare rezilierii contractului, concluzia reținută și semnificația acestor

înscrisuri în soluționarea cauzei fiind motivată pe larg.

pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critica vizând lipsa de temei

legal a hotărârii atacate nu subzistă.

Instanța de control nu a încălcat

dispozițiile art. 969 C. civ. potrivit cărora convențiile legal făcute au

putere de lege pentru părți și sunt lege și pentru instanță, ci a constatat în

mod just că recurenta-reclamantă nu a făcut dovada existenței obligației de

plată în sarcina pârâtei intimate, respectiv nu a dovedit că aceasta a

exploatat cantitatea de 1675,6 mc masă lemnoasă, analizând în mod obiectiv

probele administrate pe acest aspect.

Prin urmare, nefiind în prezența

unei denaturări sau încălcări a clauzelor contractului, critica nu poate fi

primită, aspectele invocate vizând netemeinicia deciziei pe situațiile de fapt

reținute, care nu pot forma obiectul controlului de legalitate.

Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art.

312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.

Cererea intimatei privind obligarea

recurentei la plata sumei de 5049 RON cu titlu de cheltuieli de judecată va fi

respinsă ca nefondată.

Deși potrivit art. 274 alin. (1) C.

proc. civ. partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să

plătească cheltuielile de judecată, intimata nu a făcut dovada cheltuielilor

pretinse respectiv suma de 2000 RON, reprezentând onorariu avocat și cheltuieli

de transport pentru două termen de judecată.

Referitor la suma de 3049 RON

reprezentând cheltuieli de judecată făcute în apel, acestea i-au fost acordate

pârâtei apelante cu ocazia soluționării căii de atac, așa cum rezultă din

dispozitivul deciziei nr. 138/2005 a Curții de Apel Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta C.T., împotriva deciziei nr. 138 din 18 aprilie 2005 pronunțată de

Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Respinge cererea pentru cheltuieli

de judecată formulată de intimata pârâtă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 17 februarie 2006.